Actualitate
Avram Iancu lansează cartea „Provocarea Rinului” în orașul său natal, la Petroșani

Cunoscutul polisportiv hunedorean Avram Iancu lansează cartea „Provocarea Rinului” în orașul său natal, la Petroșani. După lansarea de la Karlsruhe, Germania, și de la Deva – în decembrie 2023, volumul care, în cele peste 200 de pagini ale sale, prezintă aventura sa înot pe tot parcursul fluviului, va fi prezentat în „capitala” Văii Jiului, așa cum autorul a anunțat la finele anului trecut. Evenimentul va avea loc marți, 23 ianuarie, de la ora 17:00, în Sala de Marmură a Primăriei Municipiului Petroșani.
La lansarea de la Petroșani, va fi prezentă și echipa care l-a însoțit pe Avram Iancu în această aventură.
“Vă invit să participați la acest eveniment deosebit unde veți putea cunoaște personajele cărții. Este unicul loc unde veți putea vedea expuse caiacele și barca însoțitoare. Fiecare element are povestea lui iar cei care vor povesti sunt chiar protagoniștii. Radu Ileană ne va spune cum se vede lumea de sub apă și cum s-a salvat în extremis de la înec în urma accidentului. Nelu Căpățână ne va detalia pățaniile repetate ale caiacului „nemuritor”. Cartea este prefațată de maestrul Valeriu Butulescu, tehnoredactată de dr. Simina Carina Pascal, apărută la Casa de Editură Exclusiv, decembrie 2023. Așadar, marți 23 ianuarie, de la ora 17:00, multă lume bună pe metru pătrat la Sala de Marmură a Primăriei municipiului Petroșani. Ne onorează cu prezența și domnul Tiberiu Iacob Ridzi, primarul Petroșaniului. Prezintă Tiberiu Vințan La final, fiind în ajun de „Mica Unire” vom face și o Hora Mare a Unirii. Cât de mare va fi hora? Depinde și de tine. Așa că, hai și tu! Mulțumim lui Dumnezeu pentru viață și pentru tot frumosul din jurul nostru. Vă mulțumesc anticipat pentru prezență!”, a transmis Avram Iancu.
1.032 de kilometri parcurși doar înot
În cartea “Provocarea Rinului”, editată în condiții grafice deosebite, Avram Iancu prezintă întâmplările petrecute timp de 48 de zile, de-a lungul fluviului Rin, când a înotat de la borna de marcare a acestuia, în Konstanz (Germania) şi până la vărsarea în Marea Nordului, un înot de 1.032 de kilometri dedicat integrării României în Spaţiul Schengen
Volumul a fost lansat oficial în România în decembrie 2023, la Deva, iar înainte în Germania, la Karlsruhe, exact în locul unde s-a scris mare parte din povestea unui efort de a înota un fluviu pentru integrarea României în Spațiul Schengen.
Reamintim că, Avram Iancu a finalizat, pe 1 septembrie 2023, cursa pe întreg fluviul Rin. Polisportivul din Petroșani a parcurs înot cei 1.032 de kilometri ai fluviului, fără costum de neopren, întregul său efort, întins pe parcursul a 48 de zile, fiind dedicat în exclusivitate integrării României în Spațiul Schengen. “România este în Europa/România este Europa. De mii de ani și așa va fi cât va mai ține istoria”, spunea, la finalul cursei, apreciatul sportiv din Petroșani.
Celebru în toată lumea pentru performanțele sale în ape deschise
Avram Iancu este cunoscut la nivel mondial pentru performanțele sale în ape deschise. În 2022, a traversat Canalul Bristol din Anglia în Țara Galilor, fiind primul român și al 14-lea om din lume care a reușit acest lucru. În 2021, a parcurs 26 de kilometri împotriva curentului pe Dunăre, într-un timp de 18 ore și 30 de minute. În 2016, hunedoreanul Avram Iancu a devenit primul român care a traversat Canalul Mânecii fără a purta costum de protecţie, iar în vara anului 2017 a înotat întreg cursul Dunării, pe o distanţă de 2.860 de kilometri. Pe lista reuşitelor sale este înscrisă şi traversarea Mării Negre, în toamna lui 2018, când a înotat 680 de kilometri, de-a lungul ţărmului, de la Sulina la Istanbul, timp de 60 de zile. În 2023, în luna mai, hunedoreanul Avram Iancu a traversat înot Marea Galileii, din Israel.
Actualitate
Liceenii români pot aplica pentru bursele FLEX 2026-2027. Un an de studii gratuite în SUA

Elevii de liceu din România au șansa de a studia gratuit timp de un an în Statele Unite, prin programul de burse FLEX 2026-2027, finanțat de Departamentul de Stat al SUA.
Deși înscrierile oficiale vor începe în august 2025, tinerii se pot preînscrie deja online pentru a primi actualizări și pentru a fi notificați la lansarea aplicațiilor.
Programul FLEX (Future Leaders Exchange) își propune să promoveze înțelegerea reciprocă între tinerii din diverse țări și comunitățile americane. Liceenii selectați vor locui alături de familii-gazdă din SUA și vor urma cursuri într-un liceu american, toate cheltuielile fiind acoperite integral de organizatori.
Beneficiile bursei includ transportul internațional, cazarea, înscrierea la un liceu din SUA, o bursă lunară de 200 de dolari și sprijin permanent pe parcursul întregului an. La revenirea în țară, anul de studii poate fi echivalat, deschizând noi oportunități educaționale și profesionale pentru participanți.
Programul, aflat la a zecea ediție în România, a oferit deja această experiență transformatoare pentru sute de liceeni, care au fost repartizați în state precum California, Texas, Florida, Colorado sau Hawaii.
Preînscrierea se poate face gratuit pe platforma oficială: https://ais.americancouncils.org/flex, iar pentru detalii suplimentare, elevii pot accesa site-ul romania.americancouncils.org sau pot contacta organizatorii la adresa de email flex.ro@americancouncils.org.
FOTO: informatia-zilei.ro
Actualitate
Jiul, ca și scăpată de emoții

Play-out-ul din Liga 3 de fotbal a ajuns la finalul turului, odată cu disputarea meciurilor din etapa a V-a.
În urma acestor meciuri, Jiul Petroșani, care evoluează în seria 8, este ca și scăpată de grijile retrogradării. Mai exact, petroșănenii mai au nevoie de trei puncte în patru jocuri pentru a scăpa, matematic, de emoții, în condițiile în care locul cinci retrogradează direct, fiind posibil ca și ocupanta locului al patrulea să ia drumul eșalonului inferior, dar petroșănenii mai au și alte variante. În ultima etapă Jiul a câștigat, cu 3-0, deplasarea de la Viitorul Dăești, după ce Alexandru Giurică (44) a deschis scorul înainte de pauză, iar scorul final a fost stabilit de reușitele lui Vlăduț Buțurcă (60) și Răzvan Covaci (88), iar în celălalt meci al rundei Aro Câmpulung a remizat acasă, 0-0, cu Vulturii Fărcășești, în vreme ce Gilortul Târgu Cărbunești a stat. Astfel, la finalul turului din play-out, Jiul e pe primul loc, cu 33 de puncte, în continuare fiind clasate Fărcășești (30), Dăești (24), Câmpulung (23) și Cărbunești.
Etapa viitoare, una în care stă Vulturii Fărcășești, Jiul va juca la Aro Câmpulung, un egal putând să îi trimită, deja, pe petroșăneni în vacanță, cu patru etape înainte de finalul play-out-ului, celălalt meci programat fiind Viitorul Dăești – Gilortul Târgu Cărbunești.
Actualitate
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 23 – 25 aprilie, în județul Hunedoara

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, în perioada 23 -25 aprilie 2025, în câteva localități din județul Hunedoara.
Ziua / Data |
| ||||||
Miercuri, 23 Aprilie 2025 |
| ||||||
Joi, 24 Aprilie 2025 |
| ||||||
Vineri, 25 Aprilie 2025 |
|
„Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de siguranță pentru protejarea consumatorilor și colegilor noștri. Regretăm neplăcerile resimțite, în cazurile în care aceste lucrări vă perturbă temporar activitățile”, transmit reprezentanții companiei.
Lista întreruperilor programate se regăsește şi pe site-ul www.reteleelectrice.ro şi poate fi consultată în secțiunea Întreruperi programate.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Update: Femeia a fost găsită decedată
- Actualitatecu o zi in urma
A murit Papa Francisc
- Actualitatecu 24 de ore in urma
Incendiu puternic la o casă din satul Tărățel. Focul ar fi pornit de la o lumânare aprinsă
- Actualitatecu 3 zile in urma
Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim
- Actualitatecu 2 zile in urma
Retezatul Hațeg, ultima calificată în Final Four
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tradiția ciocnitului ouălor de Paște. O practică plină de semnificații și legături ancestrale
- Actualitatecu 2 zile in urma
Momârlanii din Valea Jiului dau startul nedeilor în prima zi de Paște
- Actualitatecu 3 zile in urma
Tradițiile pascale din Țara Hațegului: credință, obiceiuri și identitate locală