Actualitate
Bărbat de 49 de ani, găsit mort în casă

Un bărbat de 49 de ani a fost găsit decedat în locuință.
La data de 12 iulie 2024, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, de către un bărbat cu privire la faptul că, verișorul său, nu răspunde la telefon.
Poliţiştii ajunși la adresa din municipiul Orăștie, indicată de către apelant, au identificat un bărbat de 49 ani, care se afla decedat în holul locuinței sale, situată în municipiul Orăștie.
Cadavrul a fost preluat și transportat de către angajații Serviciului Județean de Medicină Legală Hunedoara, în vederea efectuării necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzei/cauzelor care au dus la decesul persoanei.
În cauză polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă, în care se efectuează cercetări sub directa coordonare și supraveghere a procurorului de caz.
Actualitate
Cod galben de vreme rea în județ. Revin ploile, iar vremea se menține rece

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică și intensificări ale vântului, valabilă și în județul Hunedoara, pe parcursul zilei de joi, 15 mai, între orele 10:00 și 22:00.
Potrivit ANM, în intervalul menționat, în Maramureș, Crișana, Banat, cea mai mare parte a Transilvaniei și în zona de munte instabilitatea atmosferică se va accentua și vor fi averse ce vor avea și caracter torențial (cantități de apă de 15…20 l/mp în intervale scurte de timp), descărcări electrice, căderi de grindină, intensificări ale vântului și vijelii, în general cu viteze de 50…70 km/h. În zona montană înaltă rafalele vor depăși 80…90 km/h. Vântul se va intensifica treptat și în Dobrogea, nord-estul Munteniei și sudul Moldovei, cu viteze de 50…60 km/h.
De asemenea, ANM a emis și o informare meteo de intensificări ale vântului, precipitații moderate cantitativ, mixte la munte, răcire accentuată, valabilă de joi dimineață (15 mai), de la ora 08:00, până sâmbătă (17 mai), la ora 12:00.
Conform prognozei de specialitate, pe parcursul zilei de joi (15 mai) vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a țării, iar vineri îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice. Vor fi viteze în general de 40…50 km/h, iar în zona montană rafalele vor depăși 60…70 km/h. “Ploile se vor extinde dinspre nordul teritoriului și vor cuprinde joi regiunile vestice, nordice și centrale, iar vineri sudul, centrul și estul țării. Vor fi mai ales averse, însoțite și de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de peste 35 l/mp. În Carpații Orientali și în Carpații Meridionali, în general la altitudini mai mari de 1500 m vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă. Începând de vineri vremea se va răci din nou, iar valorile termice se vor situa cu mult sub mediile multianuale specifice acestei perioade. Vor fi maxime cuprinse în general între 10 și 19 grade și minime între 1 și 10 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni”, informează ANM.
Sursa foto: CJ Hunedoara/ANM
Actualitate
Natură, tradiție și educație ecologică – Un nou proiect dedicat Parcului Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina

Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina devine, în această vară, scena unui amplu proiect educațional și de promovare a patrimoniului natural și cultural din județul Hunedoara. Intitulat „Natură și tradiție în Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina”, proiectul este derulat de Asociația de Turism Retezat în parteneriat cu administrația parcului și mai multe unități de învățământ din zonă.
Finanțat prin Programul Spații Verzi, susținut de MOL România și Fundația pentru Parteneriat, proiectul vizează creșterea gradului de conștientizare a comunităților locale și a turiștilor cu privire la importanța conservării biodiversității și a peisajului cultural din această arie naturală protejată. Bugetul total este de 42.166 lei, din care 39.966 lei reprezintă contribuția sponsorilor.
Educație pentru natură și implicare comunitară
Peste 100 de elevi din Boșorod, Orăștioara de Sus, Orăștie și Geoagiu vor participa la activități educaționale desfășurate în școli, iar cei mai activi 15 dintre ei vor deveni ambasadori ai parcului, implicați direct în organizarea Zilei Ariei Protejate. Această sărbătoare a naturii va include ateliere interactive, expoziții și un târg de produse locale, desfășurate în aer liber în satul Costești – poartă de acces spre situl UNESCO Sarmizegetusa Regia.
„Proiectul dorește să arate comunității locale, dar și turiștilor, faptul că Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina este un teritoriu cu un potențial extraordinar de dezvoltare durabilă, o destinație ecoturistică certificată, unde natura și tradițiile trăiesc în armonie”, a declarat Anca Rusu, managerul proiectului.
Trasee tematice și infrastructură turistică
Un alt pilon important al proiectului este dezvoltarea infrastructurii de vizitare. Se va amenaja un traseu tematic în Peștera Bolii – singura peșteră din parc accesibilă turismului de masă – și se vor reface marcajele și indicatoarele din zonă. Toate aceste acțiuni vin în sprijinul promovării sustenabile a uneia dintre cele mai spectaculoase arii naturale din România.
O destinație unică în inima Hunedoarei
Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina găzduiește rezervații naturale deosebite, precum Complexul carstic Ponorici-Cioclovina, Peștera Tecuri, Peștera Șura Mare sau Cheile Crivadiei, dar și așezări etnografice autentice și vestigii dacice incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Este un spațiu în care peisajul, biodiversitatea și cultura locală se împletesc într-o experiență turistică memorabilă.
Prin acest proiect, organizatorii speră să încurajeze o relație mai strânsă între tineri și mediul înconjurător, dar și să pună în valoare resursele locale, de la oameni și poveștile lor, până la produsele tradiționale și frumusețea naturală a locurilor.
FOTO: FACEBOOK PARCUL NATURAL GRĂDIȘTEA MUNCELULUI-CIOCLOVINA
Actualitate
„Cupa, în ghearele corbului!”

Castelul Corvinilor devine, din nou, gazda unei povești pline de emoţie şi simbolism. Fotograful Sebastian Popescu lansează albumul fotografic de colecţie „Cupa, în ghearele corbului!”, însoţit de o expoziţie fotografică impresionantă, în cadrul unui eveniment care va avea loc în Sala Bethlen, începând cu ora 17:00.
La un an de la cucerirea trofeului
Evenimentul marchează un an de la momentul istoric în care echipa Corvinul Hunedoara a câştigat Cupa României aducând, ulterior, trofeul chiar la… Castel. Albumul şi expoziţia surprind, în câteva sute de imagini spectaculoase, drumul echipei spre glorie, prin ochii şi obiectivul lui Sebastian Popescu.
“Vă invităm să retrăiți emoțiile parcursului istoric de anul trecut, alături de cei care au fost parte a transformării unui vis în realitate. O imagine cât o mie de cuvinte! acest motto prinde viață în fiecare fotografie expusă, în fiecare pagină a albumului care documentează nu doar o performanță sportivă, ci și renașterea unei comunități în jurul unui vis comun. La exact un an de la momentul în care am scris o filă de poveste şi am adus Cupa la Castel, te invităm să faci o călătorie emoționantă printre imagini, pasiune și istorie. Îţi vor fi alături chiar cei care au transformat un vis, în realitate! Vino să descoperi un album fotografic de colecţie şi o expoziţie pe măsură – „Cupa, în ghearele corbului!”, o călătorie printre câteva sute de imagini realizate de Emil-Sebastian Popescu, care au surprins performanţa unei echipe care a visat, a muncit şi a pus Hunedoara, din nou, pe harta fotbalului românesc! Fii parte a unui eveniment unic, desfășurat în decorul legendar al Sălii Bethlen din Muzeul Castelul Corvinilor! Emoția e vie! Vino să o vezi cu ochii tăi!” , au anunțat cei de la FC Corvinul 1921 Hunedoara.
Accesul la eveniment este gratuit, iar publicul are ocazia să achiziționeze albumul fotografic la prețul de 165 de lei, respectiv fotografii imprimate profesional, la prețul de 40 de lei.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Descoperire de substanțe interzise într-un bar din Ilia: Doi bărbați, prinși în flagrant de polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident rutier pe DN 76, la Fornădia: Pompierii au intervenit pentru salvarea unui șofer
- Actualitatecu 3 zile in urma
Sarmizegetusa Ulpia Traiana nu găzduiește evenimente private! – anunță Consiliul Județean Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în prioada 12 – 16 mai, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Fără permis, cu alcoolemie ridicată și vehicule neînmatriculate, incidente în traficul hunedorean
- Actualitatecu 2 zile in urma
Minerul Lupeni păstrează șanse la primul loc
- Actualitatecu 2 zile in urma
„Poteca de poveste de la Cetatea Colț” – Primul traseu tematic din România cu benzi desenate prinde contur în Geoparcul Țara Hațegului
- Actualitatecu 2 zile in urma
Argint național la senioare la doar 17 ani!