Actualitate
Bărbat prins la volan sub influența băuturilor alcoolice

Polițiștii din Deva au scos din trafic un șofer de 45 de ani, bănuit că s-ar fi urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii din municipiul Deva au depistat, în data de 14 aprilie, în jurul orei 01.00, pe o stradă din localitate, un autoturism care se deplasa spre direcția orașului Simeria.
La volan a fost identificat un bărbat de 44 de ani, din localitatea Săulești, despre care s-a stabilit că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Șoferul a fost supus testării cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Actualitate
Bretea Română a câștigat “Cupa Satelor”

Etapa județeană a „Cupei Satelor”, competiție organizată de Federația Română de Fotbal și dedicată tinerilor fotbaliști din mediul rural, și-a desemnat reprezentanta județului Hunedoara pentru faza zonală, în urma unui turneu desfășurat la Sântămăria Orlea.
După meciuri disputate, competiția organizată de Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara a fost câștigată de Școala Gimnazială Bretea Română, urmată, pe podium, de Școala Gimnazială Sântămăria Orlea și Școala Gimnazială Boșorod. “Felicitări tuturor echipelor participante pentru efortul, fair-play-ul și entuziasmul arătat pe teren! Mulțumiri Primăriei Comunei Sântămăria Orlea și Clubului Sportiv Comunal Sântămăria Orlea pentru sprijinul oferit în organizarea competiției și pentru condițiile excelente puse la dispoziție”, au transmis cei de la AJF Hunedoara.
“Cupa Satelor” este o inițiativă care promovează fotbalul ca vector social în zonele rurale, descoperirea și susținerea tinerelor talente, implicarea copiilor în activități sportive și legătura strânsă între “sportul – rege” și comunitate.
Actualitate
Percheziții în mai multe localități din județ, într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor

Polițiștii au descins, în această dimineață, în mai multe localități din județul Hunedoara, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și distrugere.
“În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor subunităților de poliție din Valea Jiului, al Poliției Stațiunii Geoagiu și al echipelor Serviciilor pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Hunedoara, IPJ Gorj, IPJ Caraș-Severin și IPJ Sibiu, au desfășurat 7 percheziții domiciliare simultane, în baza delegării Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș. În baza mandatelor de percheziție emise de instanță, au fost efectuate percheziții domiciliare pe raza localităților Petroșani, Petrila și Geoagiu, vizând locuințele a trei bărbați bănuiți de comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și distrugere”, a declarat comisarul-șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Activitățile procedurale sunt parte a unei anchete complexe aflate în desfășurare în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, iar în urma probatoriului administrat urmează a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Actualitate
Ministerul Dezvoltării a decontat peste 65 de milioane de lei prin PNRR. Localități din Hunedoara, printre beneficiari

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a anunțat decontarea a 138 de obiective de investiții, realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu o valoare totală de 65.861.345,77 lei. Finanțările au fost acordate prin două componente esențiale: C10 – Fondul local și C15 – Educație, potrivit declarației ministrului Cseke Attila.
Din această sumă, cea mai mare parte – 63.740.897,98 lei – a fost direcționată către 121 de proiecte din cadrul Componentei C10. Acestea vizează actualizarea și elaborarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și planificare urbană, dar și investiții în infrastructura pentru transportul verde, precum piste de biciclete, stații de încărcare pentru vehicule electrice și sisteme de transport public ecologic.
Pe de altă parte, Componenta C15 – Educație a primit o finanțare de 2.120.447,79 lei, destinată construcției a 17 creșe moderne, eficiente energetic și prietenoase cu mediul. Acestea vor contribui la extinderea rețelei de învățământ preșcolar și la îmbunătățirea accesului copiilor la servicii educaționale timpurii de calitate.
O parte dintre fondurile decontate au ajuns și în județul Hunedoara, unde mai multe administrații locale implementează proiecte relevante pentru dezvoltarea durabilă a comunităților. Aceste investiții contribuie la modernizarea infrastructurii locale, la tranziția către o mobilitate urbană verde și la crearea unui mediu educațional adecvat pentru cei mici.
Prin aceste măsuri, MDLPA continuă să susțină dezvoltarea echilibrată a localităților din România și implementarea obiectivelor asumate prin PNRR, cu impact direct asupra calității vieții cetățenilor.
FOTO: FACEBOOK MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI ADMINISTRAȚIEI
- Actualitatecu 2 zile in urma
UPDATE: Minorele plecate voluntar din Centru au fost depistate
- Actualitatecu 21 de ore in urma
Devean condamnat la închisoare pentru refuzul prelevării de probe biologice, depistat și încarcerat de polițiști
- Actualitatecu 3 zile in urma
Accident la Sibișel. Un bărbat a fost rănit, după ce a intrat cu mașina într-un copac
- Actualitatecu o zi in urma
Transport agabaritic de 530 de tone, în drum spre Termocentrala Mintia: restricții de trafic pe DN 7 și A1
- Actualitatecu 21 de ore in urma
Municipiul Deva are și al doilea viceprimar. Irinel Faur (PNL), ales în această funcție
- Actualitatecu 2 zile in urma
Program special de Paște la „Aqualand” Deva: Facilități pentru toate vârstele în minivacanța de sărbătorile pascale
- Actualitatecu 21 de ore in urma
VIDEO: Reținut de polițiști, sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice
- Actualitatecu 2 zile in urma
Rețele de gaz în satele din comuna Șoimuș: contract de finanțare semnat prin Programul Național Anghel Saligny