Actualitate
Bilanțul activității polițiștilor Biroului Siguranță Școlară. Verificări în zona unităților de învățământ și alte activități de prevenire și combatere

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară desfășoară mai multe activități privind siguranța elevilor și a profesorilor, dar și pentru prevenirea și combaterea absenteismului școlar. Se fac verificări la societăți comerciale din apropierea școlilor. De la începutul școlii și până acum, 46 de astfel de firme au fost controlate de forțele de ordine, fiind aplicate și amenzi, în două situații. În prima lună a anului școlar, 140 de elevi au fost prinși în timp ce chiuleau de la ore.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara, prima lună din anul școlar în curs a fost marcată de numeroase activități desfășurate de forțele de ordine pentru asigurarea unui climat de siguranță în incinta și în zona adiacentă unităților școlare de pe raza județului Hunedoara.
Polițiștii, împreună cu jandarmii hunedoreni, au avut în vedere atât componenta de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării elevilor, prin desfășurarea de activități preventiv-educative în cadrul orelor de curs, cât și componenta de combatere, fiind organizate acțiuni operative în zona adiacentă unităților școlare, pentru prevenirea consumului de droguri și a fenomenului de absenteism școlar.
Pe linia prevenirii, au fost desfășurate peste 200 de activități, în cadrul orelor de curs, de care au beneficiat circa 2.900 de elevi, fiind abordate tematici privind prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri, a violenței, prezentarea unor noțiuni privind răspunderea penală/contravențională a minorilor, reamintirea regulilor de circulație rutieră și oferirea de sfaturi preventive pentru reducerea victimizării. Tot în această perioadă, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au inițiat Campania ,,Alege LIBERTATEA!”, al cărei scop îl reprezintă prevenirea conduitelor violente în rândul minorilor, a consumului de droguri și alte substanțe interzise, precum și reducerea riscului de victimizare.
Absenteismul școlar – în vizorul polițiștilor
În ceea ce privește activitățile de combatere, acestea au fost desfășurate în cadrul a 17 acțiuni desfășurate în incinta și zona adiacentă unităților școlare. Au fost verificate mai multe societăți comerciale aflate în apropierea unităților școlare și au fost depistați peste 140 de elevi care absentau de la orele de curs.
Polițiștii atrag atenția că fenomenul de absenteism generează, pe lângă pierderi din sistemul de cunoștințe, și o serie comportamente delincvente, iar efectul pe termen lung este inadaptarea socio-profesională generată de insuficienta pregătire educațională.
Actualitate
„Moșii de Iarnă” sau „Sâmbăta Morților” – Tradiții și obiceiuri

Pe 22 februarie, Biserica Ortodoxă face pomenirea celor trecuţi la cele veşnice. Această sărbătoare este cunoscută în popor sub denumirea de „Moşii de Iarnă” sau „Sâmbăta Morţilor”.
În această zi, în toate bisericile ortodoxe se va oficia Sfânta Liturghie și slujbe speciale de pomenire a celor care au trecut la cele veșnice, potrivit crestinortodox.ro.
Obiceiul cere, ca în această zi, să se dea de pomană sarmale, plăcinte, vin, colivă, colaci, fructe și altele. La mormintele rudelor, oamenii trebuie neapărat să aprindă cel puţin două lumânări care au rolul de a încălzi sufletele morţilor.
„Moșii de Iarnă” se cinstesc an de an, în sâmbăta de dinaintea Lăsatului de carne, pentru intrarea în Postul Paștelui.
Cuvântul „moși” vine de la „strămoși”, și se referă la persoanele trecute la cele veșnice. Cu apelativul „moși” sunt numiți nu doar morții, ci și principalele sărbători ce le sunt consacrate, precum și pomenile făcute pentru ei, „Moșii de Primăvară” (de Măcinici), „Moșii de Vară” (sâmbăta dinaintea Rusaliilor), „Moșii de Toamnă” (în prima sâmbătă din luna noiembrie), „Moșii de Iarnă” (sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne).
Cei bătrâni îşi aduc aminte că “Moşilor de Iarnă” li se mai spunea şi “Moşii de Piftii” şi “Sâmbăta Piftiilor”. Mai mult, aceasta este singura zi în care se mâncau răcituri sau piftii. Dacă acestea nu erau mâncate în totalitate în aceeastă zi, a doua zi erau aruncate. Altfel, frigurile şi-ar fi făcut apariţia în timpul verii. În această zi, nu se lucrează, nu se fac nunți și nu se spală.
Actualitate
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării

În perioada 23 februarie – 4 martie 2025, un transport agabaritic de proporții record va traversa vestul țării, având o greutate impresionantă de 788 de tone. Acesta va urma ruta Nădlac 1 PTF – DN 7 – Nădlac 2 PTF – DN 7G – A1 – Giarmata – DJ 691 – Pișchia – DJ 691 – Alioș – DJ 691 – Neudorf – DJ682 – Lipova (str. Timișorii – pod Lipova – DN 7) – DN 7 – Ilia – A1 – Grind – DN68A – Săcămaș – DN7 – Termocentrala Mintia, județul Hunedoara. Transportul va începe zilnic la ora 09:00 AM.
Scopul acestui transport este livrarea unei turbine către Termocentrala Mintia, aflată într-un proces de retehnologizare. Convoiul, ce măsoară 120 de metri în lungime, 6 metri în lățime și 5,4 metri în înălțime, face parte dintr-un proiect complex ce vizează modernizarea centralei electrice. Proiectul „Centrala electrică MASS Mintia” a fost declarat de importanță națională de către Guvernul României, subliniind angajamentul autorităților pentru asigurarea securității energetice și susținerea dezvoltării economice prin investiții strategice.
Noua centrală, care va utiliza tehnologii moderne pe bază de turbine cu gaz și abur, va avea o capacitate instalată totală de 1,770 MW și va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în conformitate cu obiectivele europene de decarbonizare. Cu o investiție estimată la 1,4 miliarde de euro, acest proiect va crea sute de locuri de muncă și va produce anual aproximativ 12,159 GWh de energie electrică, având o durată de viață de 30 de ani.
Este un pas important pentru modernizarea Sistemului Energetic Național și pentru consolidarea economiei României, printr-o investiție strategică destinată să răspundă provocărilor energetice ale viitorului.
FOTO: FACEBOOK DRDP TIMIȘOARA
Actualitate
Acțiune de amploare a polițiștilor la Vulcan și Lupeni

O amplă acțiune a fost efectuată de polițiști, ieri, în municipiile Vulcan și Lupeni, pentru descurajarea fenomenului infracțional și a ilegalităților de orice fel.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, obiectivul acțiunii de amploare a vizat prevenirea și combaterea faptelor antisociale, menținerea ordinii și siguranței publice, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, precum și verificarea respectării legislației în diferite domenii de activitate.
“În cadrul acțiunii au fost legitimate peste 100 de persoane, inclusiv prin utilizarea aplicației E-DAC, au fost verificate 13 persoane aflate sub măsura controlului judiciar, precum și 3 deținători de arme și 2 agenții de pază. Totodată, 9 persoane au fost conduse la sediul unității de poliție pentru verificări suplimentare, polițiștii punând în executare 4 mandate de aducere, fiind audiate 8 persoane. Polițiștii au controlat 19 societăți comerciale, care activează în diferite domenii. În ceea ce privește activitatea de verificare a agenților economici care gestionează și exploatează material lemnos, în urma controalelor a fost confiscată cantitatea de 0,779 m³ de material lemnos. Pe linie de circulație rutieră, au fost verificate peste 30 de autovehicule, fiind reținut un certificat de înmatriculare, precum și plăcuțele de înmatriculare ale unui autoturism. De asemenea, polițiștii au testat 17 persoane, în vederea determinării unui eventual consum de alcool sau substanțe psihoactive. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora depășind 16.000 de lei”, a informat IPJ Hunedoara.
În cadrul raziei, au fost angrenați peste 90 de polițiști ai structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, protecția animalelor, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și specialiști criminaliști.
Polițiștii au fost sprijiniți de jandarmii din cadrul I.J.J. Hunedoara și reprezentanți ai Gărzii Forestiere.
Polițiștii spun că vor continua acțiunile de acest tip, în vederea menținerii unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.
- Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO: Autocamion răsturnat pe serpentinele de la Hațeg
- Actualitatecu 3 zile in urma
O nouă carte scrisă de Romulus Urs și dedicată unui sat de poveste, Lăpugiu de Sus
- Actualitatecu 3 zile in urma
Nou director sportiv la CSM Deva
- Actualitatecu 3 zile in urma
Cod galben de ger în majoritatea zonelor țării
- Actualitatecu 3 zile in urma
Parcul Național Retezat – Refugiu pentru Carnivorele Mari ale Europei
- Actualitatecu 2 zile in urma
Cine vor fi noii șefi din Prefectura Hunedoara? Schimbări preconizate la vârful instituției
- Actualitatecu 2 zile in urma
Modificări neomologate la sistemul de iluminat al mașinii: risc de sancțiuni și siguranță redusă în trafic
- Actualitatecu 3 zile in urma
Tânăr fără permis, reținut de polițiști