Stiri nationale
BNR, despre sondajul privind avuția populației: Se va obține și o mai bună cunoaștere, pentru optimizarea direcționării ajutoarelor sociale

Elaborarea statisticilor privind distribuția avuției gospodăriilor populației de către Banca Națională a României a fost recomandată de Comitetul de Statistică și Guvernanță în Statistică al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în cadrul procesului de evaluare a României pentru admiterea în această organizație, iar în urma acestei anchete sociologice se va obține și o mai bună cunoaștere a avuției românilor, pentru optimizarea direcționării ajutoarelor sociale, afirmă BNR.
Reacția reprezentanților băncii centrale vine după apariția în presă a unor informații cu privire la achiziția de către BNR, prin licitație publică, a unor servicii de cercetare statistică în teren pentru determinarea avuției, finanțării și consumului gospodăriilor populației.
Potrivit sursei citate, sondajul va permite elaborarea de indicatori la nivel național privind segmentarea populației, modul de distribuire a avuției și a veniturilor, detaliate pe diferite componente: bunuri imobile, depozite bancare, investiții în societăți, acumulările de pensii, dar și creditele primite, datoriile acumulate etc.
‘Demersul reprezintă un sondaj statistic, nu un recensământ al populației. Sondajele reprezintă un instrument important în sferele economică, socială și politică, după cum o demonstrează practicile curente din statele dezvoltate. Cercetarea se adresează gospodăriilor, datele nefiind culese la nivel de individ. Operatorul de sondaj selectat de BNR va interoga maximum 18.200 de gospodarii din totalul de peste 7 milioane câte există în România. Sondajul va permite elaborarea de indicatori la nivel național privind segmentarea populației, modul de distribuire a avuției și a veniturilor, detaliate pe diferite componente: bunuri imobile, depozite bancare, investiții în societăți, acumulările de pensii, dar și creditele primite, datoriile acumulate etc. Subliniem că orice altă interpretare a acestui demers nu are nicio legătură cu procesul real. Elaborarea statisticilor privind distribuția avuției gospodăriilor populației de către BNR a fost recomandată de Comitetul de Statistică și Guvernanță în Statistică al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în cadrul procesului de evaluare a României pentru admiterea în această organizație’, precizează reprezentanții BNR.
Aceștia subliniază că recomandarea OCDE constituie un obiectiv comun al BNR și al Institutului Național de Statistică (INS), datorită specificității indicatorilor statistici și necesității corelării indicatorilor macroeconomici din statisticile conturilor naționale cu indicatori micro colectați prin anchete statistice în rândul gospodăriilor populației.
‘În urma acestei largi anchete sociologice se va obține și o mai bună cunoaștere a avuției populației pentru optimizarea direcționării ajutoarelor sociale’, se menționează în document.
BNR susține că operatorul de interviu agreat va trebui să obțină în prealabil acceptarea interviului din partea reprezentantului gospodăriei și, de comun acord, vor fi stabilite detalii precum modalitatea, data și ora la care se va derula interviul, persoana cea mai avizată din gospodărie care va răspunde la cercetare.
‘Vor fi luate toate măsurile tehnice și organizatorice pentru respectarea Regulamentului General pentru Protecția Datelor (RGPD) și garantarea prezervării confidențialității acestora. Datele cu caracter personal nu vor fi făcute publice. Astfel, pe măsură ce vor fi colectate, aceste vor fi criptate în platforma electronică de colectare, iar în final, după validarea datelor, vor fi anonimizate’, transmite BNR.
Cercetarea statistică pentru determinarea avuției, finanțării și consumului gospodăriilor populației se va realiza pe un eșantion de 12.000 de gospodării reprezentative la nivelul întregii țări, cu o rezervă de 6.200 de gospodării. Eșantionul va fi pus la dispoziție de către Institutul Național de Statistică.
Demersul de cercetare include etapa de pregătire a cercetării statistice (anchetei) (perioada octombrie 2025 – februarie 2026); etapa de colectare a datelor (maximum 10 luni, în intervalul martie 2026 – decembrie 2026,); etapa de consultanță post colectare a datelor (maximum 17 luni, începând cu finalizarea etapei de colectare a datelor). BNR va anunța din timp începerea propriu-zisă a procesului de sondare.
Cercetarea va fi realizată de un operator specializat, care va fi desemnat câștigător în urma licitației publice organizate pe platforma de achiziții publice SICAP.
La nivel european, această cercetare statistică se realizează încă din anul 2010, BNR urmând să participe, pentru prima dată anul viitor, coordonat cu celelalte state membre UE.
Sursa: AGERPRES
Actualitate
Măsuri stricte pentru gestionarea urșilor de pe Transfăgărășan. Ministerul Mediului anunță schimbări legislative și amenzi mai mari

Ministerul Mediului anunță măsuri ferme pentru gestionarea situației urșilor care își fac apariția în apropierea drumurilor de pe Transfăgărășan. În urma întâlnirii de lucru, ministra Mediului, Diana Buzoianu, a transmis un mesaj clar către turiști și localnici: hrănirea urșilor este ilegală și pune în pericol atât viețile oamenilor, cât și pe cele ale animalelor.
„Trebuie să trimitem un semnal foarte clar: hrănirea ilegală a urșilor pune în pericol oameni și animale, deopotrivă. Vom modifica legislația și vom crește amenzile aplicate celor care hrănesc urșii de pe marginea drumurilor”, a declarat ministra Diana Buzoianu.
În cadrul discuțiilor, au fost analizate incidentele recente, inclusiv decizia de extragere letală a unui urs agresiv, luată conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 81/2021 privind intervențiile în cazul urșilor periculoși.
Totodată, autoritățile au prezentat măsurile luate pentru salvarea puilor de urs rămași în zonă. Direcția Silvică Argeș coordonează operațiunile de capturare și relocare a acestora, cu sprijinul specialiștilor.
Zona Transfăgărășan va rămâne sub monitorizare permanentă, prin supraveghere video în timp real și patrule mixte ale autorităților locale și instituțiilor specializate, până la soluționarea completă a situației.
Ministerul Mediului a lansat și un apel public către organizațiile neguvernamentale cu expertiză în protecția faunei sălbatice, pentru a se alătura acestor acțiuni de salvare și de conservare a echilibrului ecologic.
„Suntem pe deplin angajați în protejarea biodiversității, însă siguranța cetățenilor rămâne o prioritate. Vom continua să acționăm legal și în strânsă colaborare cu autoritățile locale pentru a preveni astfel de incidente”, au transmis reprezentanții ministerului.
FOTO: FACEBOOK MINISTERUL MEDIULUI
Stiri nationale
ANPC a controlat 153 de operatori economici de pe litoral și a aplicat amenzi de aproape 900.000 lei

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a controlat, între 2 și 6 iulie, 153 de operatori economici de pe litoralul românesc, aplicând 176 de sancțiuni, în valoare totală de 899.200 lei, potrivit unui comunicat al instituției.
‘Controalele au vizat respectarea drepturilor consumatorilor în unitățile de cazare, alimentație publică, comerț și servicii, cu accent pe siguranța alimentară, condițiile de igienă și informarea corectă a consumatorului’, se arată în informarea Autorității.
ANPC a aplicat 122 de amenzi contravenționale și a dat 104 avertismente, fiind emise, totodată, cinci invitații de clarificare a documentației.
Principalele abateri constatate: produse alimentare cu data limită de consum depășită sau cu modificări organoleptice; preparate din carne fără etichetare clară privind data deschiderii sau elementele de caracterizare; condiții neigienice în spații de preparare și depozitare (frigider neigienizat, paviment murdar, tăvi cu grăsime arsă, prezența insectelor, zone cu mucegai); lipsa informării privind alergeni, țara de origine a legumelor și fructelor, avertizări de siguranță (ex. imazalil la citrice), sau despre taxa SGR; frigidere nefuncționale sau care nu respectau temperatura de păstrare a produselor; nerespectarea condițiilor de depozitare pentru produse perisabile și congelate.
De asemenea, s-au mai constatat abateri privind: produse nesigure sau periculoase (ex. jucării cu marcaj CE neconform, ambalaje deteriorate, produse expuse la soare, promoții fără produs de referință); lipsa autorizațiilor de funcționare, a afișării certificatelor de clasificare sau a documentelor de calitate; nereguli privind etichetarea (lipsa importatorului/distribuitorului, lipsa traducerii în limba română); lipsă meniu în format 201, lipsă informații nutriționale și ingrediente, lipsă tarif check-in/check-out; spații de joacă neconforme, lipsă avertizări de siguranță; ulei uzat cu resturi arse, agregate frigorifice cu rugină și mucegai, lipsă verificări metrologice.
Comandamentul Litoral 2025 va acționa pe întreaga durată a sezonului estival, precizează ANPC.
Sursa: AGERPRES
Stiri nationale
Parlament/ Plen comun pentru asumarea răspunderii Guvernului – luni, de la ora 15:00

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au decis vineri ca luni, de la ora 15:00, să aibă loc ședința de plen comună a Parlamentului pentru asumarea răspunderii Guvernului pe pachetul de măsuri fiscal-bugetare pentru reducerea deficitului.
Parlamentarii vor putea să depună amendamente până luni, la ora 8:00.
Guvernul a avizat vineri primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului.
Proiectul de lege reglementează unele măsuri fiscal-bugetare pentru stabilizarea finanțelor publice, prin limitarea cheltuielilor permanente, pe de o parte, și, pe de altă parte, prin creșterea veniturilor, astfel încât să se poată susține, din fonduri publice, finanțarea tuturor categoriilor de servicii publice destinate cetățenilor, a precizat Guvernul.
‘Prin acest pachet de măsuri se urmărește atingerea următoarelor obiective: reducerea țintei de deficit bugetar de la 9,3% și realinierea pe traiectoria de ajustare, în vederea respectării angajamentelor asumate în Planul Fiscal Bugetar pe 7 ani, recâștigarea încrederii investitorilor și evitarea retrogradării din perspectiva ratingului de țară, evitarea suspendării fondurilor europene și continuarea implementării proiectelor de infrastructură și de dezvoltare, realizarea reformei fiscale în vederea evaluării pozitive de către Comisia Europeană și posibilitatea încasării banilor din Cererea de Plată numărul 4, suma reprezentând cel mai important aport la bugetul de stat, proiecția prevăzută fiind de 2.680 miliarde de euro brut, respectiv 0,7% din PIB’, se arăta într-un comunicat al Executivului.
Executivul menționează că pachetul de măsuri fiscal-bugetare cuprinde două componente: măsuri pentru creșterea veniturilor, cu un impact bugetar suplimentar estimat de 9,5 miliarde lei în 2025 (0,5% din PIB) și 35 miliarde lei în 2026 (1,71% din PIB) și măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare și neintrarea în vigoare a unor cheltuieli suplimentare – Guvernul estimează, în urma acestor măsuri, reducerea cheltuielilor bugetare cu 1,25 miliarde lei în 2025 (0,06%), respectiv 57,3 miliarde lei în 2026 (2,82 % din PIB).
Potrivit art. 114, alineat 1 din Constituția României, Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, asupra unui program, a unei declarații de politică generală sau a unui proiect de lege.
Dacă în termen de trei zile de la asumarea răspunderii, deputații și senatorii nu au inițiat nicio moțiune de cenzură la adresa Guvernului, atunci proiectul de lege se consideră adoptat. În cazul depunerii unei moțiuni de cenzură, dacă aceasta a primit votul majorității deputaților și senatorilor, atunci Guvernul este demis.
Parlamentarii au la dispoziție trei zile pentru a depune moțiunea de cenzură. Inițiată de cel puțin o pătrime din numărul total al deputaților și senatorilor, moțiunea de cenzură se prezintă Birourilor permanente și se comunică Guvernului de către președintele Camerei Deputaților, în ziua în care aceasta a fost depusă.
Sursa: AGERPRES
- Actualitatecu 3 zile in urma
Crimă șocantă la Hunedoara. Femeie ucisă cu brutalitate în propria locuință. Soțul, arestat preventiv
- Actualitatecu 3 zile in urma
Accidente și urmăriri în trafic, în ultimele zile, pe șoselele din județul Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Deva: Servicii gratuite de îngrijire la domiciliu pentru adulții cu dizabilități
- Actualitatecu 3 zile in urma
Radarul nu doarme: Viteza, principală cauză a tragediilor rutiere
- Actualitatecu o zi in urma
VIDEO: „Meșteri” falși, reținuți după un furt de 36.000 de lei la Petrila. Victima, o femeie de 70 de ani
- Actualitatecu 3 zile in urma
COD GALBEN de furtuni în Hunedoara! ISU avertizează
- Actualitatecu o zi in urma
Corvinul, amical de lux cu Dinamo Kiev!
- Actualitatecu 3 zile in urma
Deva are o nouă creșă modernă și prietenoasă cu mediul, inaugurată cu sprijin guvernamental