Actualitate
Cabinet de consiliere şi psihologie ortodoxă, la Orăştie
La sfârşitul săptămânii trecute, în municipiul Orăştie a fost inaugurat un cabinet de consiliere şi psihologie ortodoxă. Denumit „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, cabinetul a fost înfiinţat în baza protocolului de colaborare încheiat între Centrul de Formare Iniţială şi Continuă al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) şi Protopopiatul Ortodox Român din Orăştie. La inaugurare au participat Preasfinţitul Gurie Georgiu – Episcopul Devei şi Hunedoarei, precum şi Protopopul Terchet Narcis de la Protopopiatul Orăştie, împreună cu un sobor de preoţi.
Actualitate
Campanie „Ajută satul”: Mărțișoare cu scop umanitar, în centrul Devei

Devenii care trec prin Piața Victoriei (La Cal), din centrul orașului, pot achiziționa mărțișoare, în cadrul unei campanii umanitare, organizată de Asociația “Ajută satul”.
„Tu pui prețul bunătății tale” este sloganul sub care se desfășoară campania umanitară. Simboluri ale primăverii, care mai de care mai frumoase, sunt expuse la stand. Cu banii strânși vor fi ajutate mai multe familii din sate de munte.
„Campania umanitară „Ajută Satul” vă provoacă să aduceți primăvara în inimile și casele tuturor. Hai la standul nostru din Deva, în Piața Victoriei (La cal) și alegeți un mărțișor făurit de voluntarii de la Asociația „Casa Adi”. Lasă o donație în urna de alături. Vom avea grijă ca suma strânsă în aceste zile să aducă bucurie în casele oamenilor din satele de munte. Sunt zeci de bunici, oameni aflați în suferință și copii care au nevoie de sprijinul nostru. Haideți alături de noi să punem speranță în viețile lor!”, au transmis reprezentanții Asociației „Ajută satul”.

Foto: Ajută satul/Facebook
O acțiune similară a fost organizată de voluntarii de la „Ajută satul” și anul trecut, de Mărțișor. Asociația este cunoscută pentru numeroasele sale campanii umanitare și sprijinul oferit oamenilor din zonele rurale.
Actualitate
O petroșăneancă, pe podium la Jocurile Mediteraneene

Capitala Muntenegrului, Podgorica, a găzduit ediția din acest an a Jocurilor Mediteraneene la handbal feminin U17.
La startul competiției s-au aliniat 13 echipe naționale juvenile, împărțite în două serii, printre acestea fiind și reprezentativa U17 de handbal feminin a României. În grupe tinerele tricolore au învins Cipru, cu 34-9, Serbia, cu 24-18, Spania, cu 18-13 și Grecia, cu 20-19 și au pierdut, cu 12-14, în fața Sloveniei. Aceste rezultate au dus România în finala pentru locurile III-IV, cu Slovacia, junioarele din țara noastră câștigând meciul cu 20-19 și obținând, astfel, medaliile de bronz la Jocurile Mediteraneene. Din lotul de 17 jucătoare convocat pentru turneul din Muntenegru convocat de antrenorii Alin Bondar și Ștefan Birtalan jr. a făcut parte și portarul Narcisa Cepoi, sportivă originară din Petroșani, unde a început handbalul la CSȘ, și care, în prezent, este legitimată la ACS Transilvania Brașov. O altă jucătoare de la CSȘ Petroșani, Iulia Niță, a ratat convocarea din cauza unor probleme medicale.
Actualitate
Rezultate de top pentru sportivii de la Dacia Orăștie

Săptămâna trecută a fost una extrem de productivă pentru CSM Dacia Orăștie, sportivii legitimați la acest club obținând mai multe performanțe notabile.
Astfel, panoplia clubului din Orăștie s-a îmbogățit cu patru titluri naționale la Arc Istoric Indoor. Acestea au fost obținute la Tușnad, în județul Harghita de Ioan Dosa (seniori) și David Iambor (cadeți) în Divizia TR-RB, și de Emylia Albu (tineret) și Norbert Lukacs (juniori) în divizia BMR. De asemenea, evoluând pentru România, tânărul boxer Paul Șandor, antrenat, la CSM Orăștie, de către Sorin Clonța, a obținut o medalie de bronz în limitele categoriei de greutate de 40 kg la puternicul turnei internațional “Dracula Open” de la Brăila, la care au participat 423 de pugiliști din 23 de țări. Și, nu în ultimul rând, fotbaliștii de la Dacia Orăștie, care se pregătesc pentru reluarea Ligii 4 Hunedoara, unde au șanse reale să ajungă în Final Four, au învins, într-un meci amical, disputat în deplasare, pe LPS Sebeș, din județul Alba, cu scorul de 5-2.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Un fost consilier local din Petrila a încetat fulgerător din viață
- Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu într-o gospodărie din Simeria. Un câine, 20 de iepuri și găini au murit, după ce o anexă a luat foc
- Actualitatecu 24 de ore in urma
Convoiul agabaritic care transportă o turbină pentru Termocentrala Mintia își continuă drumul. Distanța parcursă până acum
- Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu 2 zile in urma
Sebastian Burduja: “La Mintia prinde contur cea mai mare centrală pe gaz din UE”
- Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri
- Actualitatecu o zi in urma
Dragobete: Și-au jurat dragoste, în capela Castelului Corvinilor