Social
Cadouri de la deţinuţi pentru micuţii şi adulţii aflaţi în grija statului
,,Fii şi tu Moş Crăciun”
Zeci de deţinuţi, dar şi angajaţi ai Penitenciarului Bârcea Mare, vor oferi, astăzi, cadouri mai multor copii şi adulţi instituţionalizaţi, din judeţ.
În preajma sărbătorilor de iarnă, 48 de persoane private de libertate au cumpărat 60 de cadouri pe care le vor oferi, astăzi, asistaţilor din Centrul de Plasament pentru Copilul cu Handicap Hunedoara, Casa Familială din municipiul de pe Cerna şi Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Bretea Streiului.
Daruri şi de la angajaţii închisorii
Pe lângă cadourile pregătite de deţinuţi ce conţin şi obiecte specifice sărbătorilor, confecţionate prin tehnica origami, lucrătorii de la penitenciar au contribuit cu sume de bani pentru achiziţionarea de lapte praf, obiecte de igienă personală şi fructe ce vor fi oferite copiilor instituţionalizaţi din municipiul de pe Cerna. „În această perioadă reînvăţăm să dăruim, să nu-i uităm pe cei sărăci, pe cei fără adăpost, pe cei bolnavi, pe cei din închisoare, pe bătrânii din azile, pe copiii din orfelinate şi pe toţi cei care suferă. În acest context, Penitenciarul Bârcea Mare organizează în perioada sfintelor sărbători de iarnă o serie de evenimente în care vor fi incluse persoane private de libertate aflate în custodia unităţii. Organizarea acestor activităţi, precum şi cele care se vor desfăşura pâna la finele sărbătorilor de iarnă, au ca scop aducerea sentimentului de bucurie şi a atmosferei calde pe care le crează colindele şi tradiţiile de sărbători în rândul persoanelor private de libertate”, a precizat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare, inspector principal Florin Berar.
De asemenea, la sediul instituţiei, cu sprijinul Asociaţiei Umanitare Betel Hunedoara, vor fi oferite cadouri copiilor deţinuţilor, care îşi vor vizita părinţii în perioada Crăciunului şi a Anului Nou.
Actualitate
Plată ajutor de încălzire și supliment pentru energie. Banii pot fi ridicați, miercuri și joi, de la casieria DAS Deva

Direcția de Asistență Socială (DAS) Deva efectuează plata ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie cu combustibili solizi. Banii se pot ridica, mâine și poimâine, de la casieria DAS Deva. Aproape 95 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, beneficiază de ajutor de încălzire a locuinţei şi/sau supliment pentru energie cu combustibili solizi pentru luna ianuarie 2025.
Beneficiarii îşi pot ridica sumele cuvenite de la casieria Direcţiei de Asistenţă Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1), în zilele de miercuri (5 martie 2025) şi joi (6 martie 2025), după următorul program: miercuri, 5 martie 2025, între orele 12:30 – 15:00, joi, 6 martie 2025, între orele 08:30 – 11:00 şi 12:30 – 15:00.
“Plata sprijinului financiar se face doar titularului cererii, pe baza actului de identitate valabil. Potrivit cifrelor raportate de Compartimentul Beneficii şi Servicii Sociale, 94 de familii și persoane singure, din municipiul Deva, beneficiază de ajutor de încălzire și/sau supliment pentru energie cu combustibili solizi pentru luna ianuarie 2025. Valoarea totală a sprijinului financiar este de 2.820 lei. Ajutorul pentru încălzirea locuinţei și suplimentul pentru energie se acordă familiilor cu un venit mediu net lunar de până la 1.386 lei/persoană și persoanelor singure cu venit mediu net de maximum 2.053 lei/lună”, arată reprezentanții DAS Deva.
Informații suplimentare se pot obţine la numerele de telefon 0755.878.599 şi 0254.218.030 / Tasta 6 (Casierie), în timpul programului de lucru.
Actualitate
4,53 la sută – rata șomajului în județ, la finalul lunii ianuarie, în ușoară creștere

Rata şomajului la nivelul judeţului Hunedoara a fost calculată, la sfârșitul lunii ianuarie 2025, la o valoare de 4,53 la sută, în ușoară creștere comparativ cu decembrie 2024, când a fost de 4,44 la sută.
Potrivit reprezentanților Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), la sfârșitul primei luni a acestui an, în evidențele instituției, erau înregistrați 6.936 șomeri, dintre care 3.828 de femei. “Din totalul de 6.936 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Hunedoara, 1.951 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 4.985 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.265 șomeri provin din mediul rural și 4.671 sunt din mediul urban”, arată reprezentanții AJOFM Hunedoara.
Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Hunedoara 27 la sută, urmat de cei cu studii liceale 25 la sută, iar 23 la sută sunt șomeri fără studii și cu nivel de studii primare. Șomerii care au absolvit învățământul profesional sau școli de arte și meserii reprezintă 14 la sută din totalul șomerilor înregistrați, cei cu studii superioare sunt 9 la sută, iar cei cu învățământ postliceal sunt 2 la sută. „Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 245 persoane foarte greu ocupabile, 1.546 greu ocupabile, 4.738 mediu ocupabile, iar 407 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre”, au mai informat reprezentanții AJOFM Hunedoara.
Actualitate
DAS Deva: Peste 100 de copii din comunități vulnerabile au primit lapte bio, donat de Clubul Lions Deva Sarmizegetusa

Direcția de Asistență Socială Deva a distribuit, miercuri, 26 februarie 2025, peste 250 de baxuri de sticle cu lapte bio HiPP Combotik, destinate copiilor care provin din familii defavorizate.
Produsul a ajuns la cel puțin 100 de copii care locuiesc în zonele Nicolae Grigorescu, nr. 45B, 1 Mai, Carierei și Aleea Streiului, din municipiul Deva, dar și la copiii care beneficiază de serviciul social de acordare a hranei „Masa pe roți” Deva.
Potrivit producătorului, laptele HiPP Combotik are o compoziție unică și este conceput pentru a acoperi nevoile nutriționale ale copiilor, sprijinindu-le totodată creșterea armonioasă și dezvoltarea sănătoasă.
Cele 280 de baxuri de lapte HiPP distribuite de DAS Deva reprezintă o donație din partea Ordinului Militaris Teutonicus, din Germania, realizată prin Clubul Lions Deva Sarmizegetusa.
Reprezentanții asociației caritabile din Germania s-au aflat, săptămâna trecută, în municipiul Deva, însoțind un transport umanitar de peste 1.000 de kilograme de produse alimentare destinate copiilor și persoanelor vârstnice.
Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Rutenii din întreaga lume s-au întâlnit la Pojoga
- Stiri nationalecu 2 zile in urma
Restricții de circulație pe Valea Oltului, timp de aproximativ o lună
- Actualitatecu 2 zile in urma
LPS Cetate, campioana județului la fotbal licee
- Actualitatecu 2 zile in urma
40 de școli din Hunedoara, incluse în Programul Național „Masă Sănătoasă”
- Actualitatecu 3 zile in urma
Victorie importantă pentru Minerul Lupeni