Actualitate
Campania umanitară „Ajută satul”, deznodământ emoționant. Moș Crăciun a ajuns la copiii necăjiți din Balșa
Final fericit și emoționant al campaniei umanitare „Ajută satul”, inițiată, și în acest an, înainte de sărbători, de tinerii de la Clubul Moto „Free Bikers” Hunedoara. Încărcați cu daruri, și însoțiți de voluntari, aceștia au mers, duminică, să împartă toate donațiile pe care au reușit să le strângă pentru cele 18 familii necăjite, unele cu mulți copii mici, din mai multe sate ale comunei Balșa. Saci plini cu haine, încălțăminte, jucării, alimente, dar și alte lucruri, de care motocicliștii cu suflet mare au aflat că aceste familii au nevoie, au ajuns în gospodării sărace de la țară. Toate au fost adunate cu ajutorul oamenilor de bine, care li s-au alăturat acestui demers. Copiii au primit darurile mult dorite chiar de la Moș Crăciun.
Pe drumuri de munte
De dimineață și până la lăsarea întunericului, tinerii de la „Free Bikers”, împreună cu ceilalți oameni inimoși care au dorit să se implice în această acțiune de suflet, au colindat cătunele din comuna Balșa, pentru a împarte daruri și zâmbete unor familii cu situație materială precară, fiecare dintre ele cu o poveste impresionantă, care nu a lăsat indiferentă pe foartă multă lume.
Nici drumul lung și nici frigul de afară aproape că nu au mai contat la vederea bucuriei de pe chipurile micuților amărâți, care l-au întâmpinat, cu mult entuziasm, pe Moș Crăciun și „renii” săi.
Aceștia au venit încărcați cu daruri pentru fiecare dintre ei, iar la unii dintre ei, Moșul a ajuns, poate, pentru prima dată. „Satisfacția cea mai mare o ai în momentul în care le împarți darurile celor mici. Simți o mare mulțumire sufletească când vezi bucuria de pe chipul bătrânilor sau copiilor. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat”, a spus Marius Achim „Achimoto”, inițiatorul acțiunii umanitare.
Împart bucurii de opt ani
Este pentru al optulea an consecutiv când, în preajma sărbătorilor de iarnă şi nu numai, tinerii de la Clubul Moto „Free Bikers Hunedoara” şi grupul de aventură „Carpathian Adventures”, cărora li se alătură și alți oameni de bine, intră în rolul lui Moș Crăciun, demarând această acțiune umanitară, pentru ca, în pragul sărbătorilor de iarnă, să facă o bucurie unor familii sărmane, care au nevoie de ajutor.
Actualitate
Acțiuni pentru siguranța școlară. Întâlniri cu elevi și verificări în școli și în localuri din apropiere

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, în colaborare cu jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Hunedoara, au desfășurat, zilele trecute, o amplă acțiune privind creșterea gradului de siguranță școlară la nivelul întregului județ.
În cadrul acțiunii, au fost organizate 45 de activități de informare cu caracter educativ-preventiv, adresate elevilor, la care au participat 1.242 de persoane.
“Polițiștii au fost prezenți în cadrul a patru întâlniri tematice realizate cu reprezentanții unor unități de învățământ, întâlniri care au avut drept scop îmbunătățirea climatului de siguranță școlară. De asemenea, au fost efectuate controale la nivelul unităților de învățământ și al zonelor adiacente. Patru agenți de pază din cadrul unor instituții școlare au fost verificați pentru respectarea atribuțiilor de serviciu, iar 62 de unități de alimentație publică situate în apropierea școlilor au fost controlate pentru respectarea normelor legale. În cadrul verificărilor, au fost legitimate peste 100 de persoane în zonele din proximitatea școlilor, 4 elevi fiind identificați absentând de la orele de curs”, au informat reprezentanții IPJ Hunedoara.
Acțiuni de acest gen vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea un mediu de siguranță și protecție pentru toți elevii.
Sursa foto: IPJ Hunedoara
Actualitate
DAS Deva: A fost aprobată lista de priorități a solicitanților de locuințe ANL

Consilierii locali au aprobat, în ședința ordinară de joi, 27 februarie, lista solicitanților care au acces la locuințele pentru tineri, destinate închirierii, precum și lista de priorități în soluționarea cererilor de locuințe ANL, valabilă pentru anul 2025 – pe baza dosarelor depuse până în data de 31 decembrie 2024.
Conform legii, analizarea cererilor de locuințe ANL și stabilirea listei de priorități în soluționarea acestora se fac în fiecare an, până la finele lunii februarie, luându-se în considerare cererile depuse până la sfârșitul anului precedent și se aprobă prin Hotărâre a Consiliului Local.
Potrivit datelor centralizate de Serviciul Fond Locativ al Direcției de Asistență Socială Deva, 203 persoane, cu vârste între 18 și 40 de ani, sunt cuprinse în lista de acces la locuințele pentru tineri destinate închirierii, iar 8 dintre acestea figurează pe lista de priorități valabilă pentru 2025 – ca urmare a actualizării dosarelor până în data de 23 ianuarie 2025.
Informații suplimentare cu privire la locuințele ANL se pot obține la numerele de telefon 0737.036.001 și 0755.878.451 – Serviciul Fond Locativ (Compartiment Locuințe ANL), după următorul program: luni – joi, între orele 8:00 – 16:30 și vineri, între orele 8:00 – 14:00.
În prezent, Direcția de Asistență Socială Deva administrează 134 de locuințe ANL (garsoniere și apartamente), care sunt situate în trei imobile.
Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva
Actualitate
31 de infracțiuni informatice – sesizate în județ, în prima lună din acest an

Infracțiunile sesizate în sfera criminalității informatice au scăzut cu opt procente în ianuarie 2025, comparativ cu aceeași lună a anului trecut. Chiar dacă numărul acestui gen de fapte este mai mic față de prima lună din 2024, polițiștii recomandă vigilență maximă în fața noilor metode de fraudă online.
În prima lună din acest an, la nivelul județului, s-au înregistrat 31 de infracțiuni informatice, mai puțin cu opt procente față de ianuarie 2024, potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Cea mai des sesizată infracțiune din sfera criminalității informatice a fost ,,efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos”, polițiștii înregistrând 23 de infracțiuni de acest gen (din totalul de 31 de infracțiuni). Unul dintre factorii favorizanți pentru comiterea de infracțiuni informatice vizează nivelul scăzut de pregătire al persoanelor vătămate, care nu sunt familiarizate cu tehnica și cu posibilitățile de fraudare în mediul on-line.
Moduri de operare
Dintre modurile de operare frecvent întâlnite, polițiștii amintesc: “Phishing” – trimiterea de e-mailuri, mesaje SMS sau notificări false care par a veni din partea unor instituții de încredere (bănci, companii de curierat, platforme de comerț online), Falși reprezentanți ai instituțiilor – infractorii se dau drept angajați ai unor bănci, autorități publice sau companii și solicită telefonic informații confidențiale.
Escrocherii pe platforme de vânzări online – vânzătorii sau cumpărătorii falși încearcă să convingă victimele să efectueze plăți în afara platformelor sigure, utilizând linkuri frauduloase. Investiții false și oportunități financiare – promisiuni de câștiguri rapide prin investiții în criptomonede sau alte active financiare fictive, promovate agresiv pe rețele sociale.
Fiți precauți!
Polițiștii recomandă vigilență maximă în fața noilor metode de fraudă online. “Educația digitală și prudența în mediul online, alături de activitatea polițiștilor, sunt cele mai eficiente scuturi împotriva infractorilor cibernetici. Nu furnizați niciodată date personale sau bancare prin telefon, e-mail sau mesaje nesolicitate. Verificați cu atenție sursa mesajelor primite și nu accesați linkuri suspecte. Utilizați parole complexe și activați autentificarea în doi pași pentru conturile online. Evitați să efectuați tranzacții financiare pe site-uri necunoscute sau nesecurizate. În cazul ofertelor „prea bune ca să fie adevărate”, verificați informațiile din surse oficiale. Dacă ați fost victima unei înșelăciuni, sesizați de urgență autoritățile competente”, mai transmit reprezentanții IPJ Hunedoara.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu o zi in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu 3 zile in urma
Două șoferițe, implicate în două accidente rutiere
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu 23 de ore in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Numai cu reprezentanți din Valea Jiului. O nouă formulă la conducerea Prefecturii Hunedoara
- Actualitatecu 15 ore in urma
Rutenii din întreaga lume s-au întâlnit la Pojoga