Connect with us
Data: 06/06/2025
.

Actualitate

Campanie de donare de sânge la Hațeg

Publicat

pe

Primăria orașului Hațeg, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Hunedoara, organizează marți, 3 iunie 2025, o campanie de donare de sânge, ce va avea loc la sediul Protopopiatului Ortodox Hațeg, între orele 08:00 și 12:00.

Autoritățile locale lansează un apel către toți cetățenii sănătoși, cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani, să se alăture acestei inițiative umanitare, subliniind importanța donării de sânge ca gest de solidaritate care poate face diferența între viață și moarte pentru cei aflați în nevoie.

„Donarea de sânge este un act nobil și altruist. Fiecare donator poate contribui la salvarea a până la trei vieți”, au transmis reprezentanții administrației locale.

Cei care doresc să participe sunt rugați să se prezinte cu un act de identitate valabil. De asemenea, organizatorii recomandă donatorilor să se odihnească bine în noaptea anterioară, să consume un mic dejun ușor și să se hidrateze corespunzător pentru ca procesul de donare să decurgă în cele mai bune condiții.

Campania face parte dintr-un efort mai amplu de a sprijini rezervele de sânge din județ, contribuind la buna funcționare a sistemului medical și la salvarea de vieți.

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA ORAȘULUI HAȚEG

Advertisement

Actualitate

Circulație redeschisă (și) pe „Drumul Regelui” -Transalpina

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Începând de astăzi, 6 iunie 2025, circulația rutieră a fost redeschisă și pe Transalpina, pe sectorul cuprins între km 34+800 (Rânca) și km79+200 (Curpăț) al DN 67C.

Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara au informat că, până în 30 iunie, circulația rutieră va fi închisă pe timpul nopții, în intervalul orar 20:00 – 09:00, iar din 1 iulie, circulația pe acest segment de drum va fi închisă pe timpul nopții în intervalul orar 21:00 – 07:00. Limita de viteză este de maximum 30 km/oră, iar accesul autoturismelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone este interzis.

“Respectarea acestor restricții este obligatorie pentru evitarea unor evenimente periculoase și pentru deplasarea în condiții de siguranță. Traficul rutier se poate închide sau restricționa, pe durată limitată, pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile (ceață, ploi torențiale, furtună etc.) sau ca urmare a unor fenomene cum sunt avalanșele, căderile de stânci și ebulmente”, au transmis reprezentanții DRDP Timișoara.

Advertisement

Transalpina, cea mai înaltă șosea din România, este cunoscută și sub denumirea de „Drumul Regelui”.

Reamintim că, tot de astăzi s-a redeschis și circulația rutieră pe Transfăgărășan.

 

Sursa foto: DRDP Timișoara
Citeste mai mult ...

Actualitate

Gala Geoparcului Țara Hațegului – 20 de ani de educație, cercetare și parteneriate locale

Publicat

pe

Redactat de

 

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București, a marcat două decenii de activitate printr-un eveniment special de recunoaștere și celebrare. Gala Geoparcului a fost dedicată comunității locale și partenerilor care au contribuit la dezvoltarea durabilă a acestui teritoriu cu un patrimoniu geologic, natural și cultural excepțional.

Peste o sută de invitați au participat la aniversarea primului geoparc cu recunoaștere UNESCO din România. Evenimentul, găzduit de Biserica Qvo Vadis din Hațeg, s-a desfășurat în prezența conducerii Universității din București prin participarea rectorului prof. univ. dr. Marian Preda, alături de prorectorii prof. univ. dr. Carmen Chifiriuc și prof. univ. dr. Răzvan Papuc și doamnei dr. Alina Mazilu de la Comisia Națională a României pentru UNESCO.

În cadrul Galei, au fost înmânate diplome și trofee aniversare celor care, de-a lungul anilor, au sprijinit activ misiunea Geoparcului. În foaierul Bisericii Qvo Vadis din Hațeg a fost amenajat un spațiu expozițional în care au fost prezentate rezultatele preliminare ale proiectului Interreg Danube GeoTour Plus. De asemenea, publicul a putut vizita o expoziție de fotografie și a descoperit trei trasee turistice în orașul Hațeg, realizate împreună cu Clubul Seniorilor, menite să valorifice patrimoniul local și să încurajeze ecoturismul responsabil.

„Gala Geoparcului s-a desfășurat într-un context aniversar internațional, marcând 25 de ani de la înființarea Rețelei Europene a Geoparcurilor și 10 ani de la crearea programului UNESCO pentru Geoștiințe și Geoparcuri. Evenimentul a fost inclus în programul „Săptămânii Europene a Geoparcurilor”, care promovează importanța patrimoniului geologic, natural și cultural al acestor teritorii unice de pe continentul nostru. Evenimentul a evidențiat contribuția Universității din București nu doar ca administrator al Geoparcului, ci și ca promotor al unui model de parteneriat în care educația, cercetarea științifică și implicarea comunității stau la baza dezvoltării durabile. Prin sprijinul cadrelor universitare, al cercetătorilor și al studenților implicați în proiecte educaționale, științifice și de conservare, Geoparcul a devenit un laborator viu de învățare și inovare, în care știința se conectează direct cu viața oamenilor din teritoriu”, se arată în comunicatul transmis de organizatori.

Advertisement

 

Sursa foto: Remus Suciu
Citeste mai mult ...

Actualitate

Se stropește, din nou, împotriva țânțarilor, la Deva

Publicat

pe

Redactat de

O nouă campanie de dezinsecție este programată în perioada 6 -20 iunie 2025, la Deva. Se stropește, din nou, împotriva țânțarilor.

“Primăria Municipiului Deva în colaborare cu Societatea Comercială DD CHIM SRL, cu sediul social în Hunedoara, str. Eroilor, nr. 2bis, județul Hunedoara (telefon 0254715497), vă aduc la cunoștință faptul că în perioada 6-20 iunie 2025, în intervalul orar 23:00-05:00 se vor desfășura următoarele acțiuni:

– dezinsecție terestră (combatere țânțari) pe raza domeniului public al municipiului Deva.

Produsele utilizate sunt CY 10 sau Cymina Ultra.

  • dezinsecție terestră (combatere larve țânțari) pe raza domeniului public al municipiului Deva. Larvicid utilizat: Vectobac WG.

Produsele se regăsesc în Registrul Național al Produselor Biocide și este avizat pentru profilaxia sanitar – umană de către Ministerul Sănătății”, au informat reprezentanții administrației publice locale.

Advertisement

Persoanele cu probleme respiratorii sau cardiace, precum și copiii sunt rugate să nu intre în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizat. În cazul condițiilor meteo nefavorabile, termenul de execuție a lucrărilor va fi prelungit.

O acțiune de dezinsecție a avut loc în municipiul Deva și în urmă cu două săptămâni.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate