Connect with us
Data: 12/12/2024
.

Actualitate

Campionatul Naţional de Ciobănesc German organizat la Deva, de jandarmul Alin Marian

Publicat

pe

Jandarmul hunedorean Alin Marian organizează, la sfârșitul acestei săptămâni, Campionatul Naţional de Creştere şi Selecţie/Selecţie Ciobănesc German, eveniment care se desfăşoară pentru prima dată în judeţul Hunedoara. Peste 200 de câini, din România, Ungaria, Bulgaria şi Serbia, se vor alinia la startul competiției.

În perioada 17-18 octombrie 2015, va avea loc Campionatul Naţional de Creştere şi Selecţie/ Selecţie Ciobănesc German, eveniment la care vor participa reprezentanţi atât din România, cât şi din Ungaria, Bulgaria şi Serbia. În cadrul competiţiei, vor participa peste 200 de câini.

Este pentru prima dată când acest eveniment se desfăşoară în municipiul Deva, iar datorită rezultatelor obţinute de-a lungul timpului, în cadrul competiţiilor de profil, jandarmul hunedorean Alin Marian a fost desemnat, de Clubul Naţional de Ciobănesc German, organizator al campionatului.

Alin Marian este subofiţer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara, iar pe lângă activitatea profesională, a dezvoltat o pasiune pentru creşterea, îngrijirea şi dresarea cânilor din rasa ciobănesc german.

Nick i-a adus cele mai mari titluri

Advertisement

Jandarmul hunedorean Marian Alin a câştigat, alături de câinii săi, numeroase titluri atât la nivel naţional, cât şi internaţional, semnificative fiind cele de campion naţional, vicecampion mondial, vicecampion european și campion national România cum laudae”. Cele mai mari titluri le-a obținut alături de partenerul său Nick, care a murit anul trecut. Acesta a fost vicecampion european în 2008 la Budapesta, vicecampion mondial la Zagreb, în acelaşi an, şi campion naţional al României, reușind de asemenea să obțină și o serie de alte titluri la competițiile la care a participat împreună cu stăpânul său.

În prezent, plutonierul adjutant Alin Marian este instructor de dresaj canin şi preşedintele responsabil cu Ciobanescul German din cadrul Clubului de Dresaj Canin România. Acum, acesta formează o nouă generație de campioni.

Advertisement

Actualitate

20 de ani de la înființarea IGSU. Evenimente speciale organizate de ISU Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Pe 15 decembrie 2024, se împlinesc 20 de ani de la înființarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), o structură esențială în protecția vieții și bunurilor cetățenilor în fața situațiilor de urgență. Cu acest prilej, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara organizează o serie de evenimente dedicate marcării acestui moment aniversar.

Programul activităților:

Ziua Porților Deschise
Vineri, 13 decembrie, începând cu ora 10:00, subunitățile ISU din județ își vor deschide porțile pentru public. Detașamentele de Pompieri din Hunedoara, Petroșani și Orăștie, precum și Secțiile de Pompieri din Brad și Ilia, vor oferi vizitatorilor ocazia să descopere echipamentele utilizate în intervenții, să interacționeze cu personalul de intervenție și să afle detalii despre activitatea pompierilor.

Expoziție și demonstrații la Shopping City Deva
Tot vineri, de la ora 12:00, la Shopping City Deva, va fi organizată o expoziție impresionantă de tehnică de intervenție, care va include autospeciale moderne, echipamente de descarcerare și alte dispozitive utilizate de pompieri în misiuni. De asemenea, echipele SMURD vor susține exerciții demonstrative de acordare a primului ajutor, oferind publicului informații utile despre cum pot acționa rapid în caz de urgență.

IGSU, două decenii de dedicare

Creat în decembrie 2004 prin fuziunea Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari cu Comandamentul Protecției Civile, IGSU a devenit integratorul principal al Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență. Structurile subordonate, inclusiv ISU „Iancu de Hunedoara,” au misiunea de a gestiona riscurile și de a interveni prompt în cazuri de incendii, inundații, alunecări de teren, accidente colective, calamități naturale sau antropice.

Cu peste 280 de subunități operative la nivel național, IGSU este un reper al siguranței publice, sprijinind comunitățile în momente critice. SMURD, parte integrantă a IGSU, oferă servicii de prim-ajutor calificat și intervenție medicală de urgență, salvând vieți în situații limită.

Advertisement

Implicarea comunității

Evenimentele organizate de ISU Hunedoara sunt o oportunitate pentru cetățeni de a înțelege mai bine activitatea pompierilor și modul în care aceștia contribuie la siguranța comunității. Totodată, ele reprezintă un moment de recunoștință pentru munca și dedicarea personalului ISU, care zilnic își riscă viața pentru a proteja pe ceilalți.

Publicul este invitat să participe la activități, să interacționeze cu pompierii și să descopere tehnologiile și echipamentele care fac posibile intervențiile de succes.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Programul de vizitare, în perioada sărbătorilor de iarnă, la Castelul Corvinilor

Publicat

pe

Redactat de

Castelul Corvinilor de la Hunedoara va putea fi vizitat în perioada sărbătorilor de iarnă, singurele zile în care impunătorul edificiu medieval va fi închis vor fi în Ajunul Crăciunului, în prima zi de Crăciun, precum și în prima zi a noului an.

Potrivit reprezentanților Muzeului Castelul Corvinilor, programul de vizitare este următorul:

24.12.2024 – ÎNCHIS

25.12.2024 – ÎNCHIS

26.12.2024 – 29.12.2024 – 09:00 – 17:00

Advertisement

30.12.2024 – 09:00 – 17:00

31.12.2024 – 09:00 – 17:00

01.01.2025 – ÎNCHIS

02.01.2025 – 09:00 – 17:00

Considerat cel mai frumos din Transilvania, Castelul Corvinilor este renumit nu doar pentru arhitectura sa gotică impresionantă, ci și pentru istoria sa fascinantă, atrăgând anual mii de turiști din întreaga lume.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Acțiune a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Simeria, pentru siguranța rutieră

Publicat

pe

Redactat de

Acțiune a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Simeria, pentru siguranța rutieră

În data de 11 decembrie 2024,  polițiștii din cadrul Poliției Orașului Simeria au desfășurat o acțiune pentru creșterea siguranței în trafic și prevenirea evenimentelor rutiere.

În cadrul acțiunii, în intervalul orar 10.30-12:30, au fost oprite pentru control, în orașul Simeria, 15 autovehicule, iar 15 persoane au fost verificate în bazele de date, prin utilizarea aplicației eDAC.

Ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea legislației rutiere, conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar pentru lipsă RCA a fost reținut un certificat de înmatriculare și un  set de plăcuțe de înmatriculare.

Totodată, polițiștii au constatat și două infracțiuni rutiere: conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis de conducere.

Cele două infracțiuni au fost constatate în jurul orei 11:00, când polițiștii au oprit pe D.N.7 un autoturism care se deplasa din direcția de mers Simeria-Deva, fiind condus de un bărbat de 50 de ani, din comuna Turdaș.

Advertisement

În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, cel aflat la volan a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării probelor biologice de sânge necesare stabilirii cu exactitate a concentrației volumului de alcool în sânge.

 

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate