Actualitate
Caravana Filmelor TIFF Unlimited vine la Deva. Șase dintre cele mai apreciate producții cinematografice românești și internaționale vor rula la Centrul Cultural din oraș
Caravana Filmelor TIFF Unlimited ajunge la Deva. Cinefilii din oraș vor avea parte de trei seri de film, într-o atmosferă autentică. Șase dintre cele mai apreciate producții cinematografice românești și internaționale ale ultimului an vor putea fi urmărite, în periada 9-11 septembrie, de la ora 20:45, în sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din municipiu.
Prima seară de cinema va fi deschisă vineri, 9 septembrie, de scurtmetrajul „Aurică, viaţă de câine”, câștigătorul trofeului „Zilele Filmului Românesc”, secțiunea scurtmetraj, de anul acesta de la TIFF, un proiect hibrid, unde ficţiunea întâlneşte documentarul. Seara continuă cu o super-producție aplaudată la festivalurile de la Veneția și San Sebastián, cel mai recent film al duo-ului regizoral argentinian Mariano Cohn și Gastón Duprat, „Competiția oficială”, care le va oferi spectatorilor șansa de a-i revedea pe marele ecran pe Antonio Banderas, Penélope Cruz și Oscar Martínez, într-o comedie sofisticată și obraznică despre cinema, orgolii artistice și jocuri de putere.
Serile de film continuă sâmbătă, 10 septembrie, cu mister și suspans, când legendarul actor Gérard Depardieu revine pe marele ecran în „Maigret”, cel mai nou film al multi-premiatului regizor Patrice Leconte. Spectatorii vor avea ocazia să-l urmărească într-un rol care-i vine mănușă, cel al comisarului Maigret, personaj iconic creat de romancierul Georges Simenon, care anchetează cazul misterios al unei crime care a îngrozit Parisul. Înaintea avanpremierei franțuzești, cinefilii vor putea degusta mister și suspans autohton în comedia de situație „Moștenirea”, câștigătoare la TIFF a mențiunii speciale din cadrul ,,Zilele Filmului Românesc”, secțiunea scurtmetraj, un film inspirat din fapte reale petrecute în orașul natal al regizorului Marian Fărcuț.
Weekend-ul cinefil se încheie la Deva duminică, 11 septembrie, cu povești pline de emoție și sensibilitate. Premiat la Cannes, în secţiunea Cinéfondation, scurtmetrajul regizoarei Carina-Gabriela Dașoveanu.
„Prin oraş circulă scurte poveşti de dragoste”, vorbește despre eșecul prin compromis în relațiile de cuplu și cucerește publicul prin naturalețe și delicatețe. Tot despre puterea relațiilor interumane și decizii dificile povestește și „Căutătorul de vânt”, în regia lui Mihai Șofronea, cu Dan Bordeianu și Olimpia Melinte, în rolurile principale.
Caravana TIFF Unlimited este un proiect realizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, Primăria Municipiului Deva, Consiliul Local Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, cu sprijinul Europa Cinemas și al Centrului Național al Cinematografiei. Intrarea la eveniment este liberă.
Actualitate
Europarlamentarul Iuliu Winkler (UDMR): „Am votat pentru candidatul cu o viziune de bun simț pentru oameni și pentru comunități”
Europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler (UDMR) a declarat, duminică, la Hunedoara, că a votat „pentru candidatul cu o viziune de bun simț pentru oameni și pentru comunități, pentru toți cetățenii țării noastre”.
„Am votat, azi, pentru candidatul care are o viziune rațională pentru oameni și pentru comunități, pentru toți cetățenii țării noastre. Am votat pentru candidatul care crede că statul trebuie să fie în slujba oamenilor și care știe că cetățenii nu sunt subordonații statului. După un președinte jucător și un președinte absent, este vremea să avem un președinte responsabil. De aceea, am votat pentru candidatul rațiunii și al bunului simț!”, a declarat europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler.
Actualitate
Tiberiu Bârstan, președinte AUR Hunedoara: „Am votat cu sufletul pentru România, pentru valorile noastre naționale, pentru familie și credință”
Tiberiu Bârstan, președintele Filialei Județene AUR Hunedoara, a votat, duminică, în primul tur al alegerilor prezidențiale la o secție din municipiul Deva.
“Astăzi am votat cu sufletul pentru România, pentru valorile noastre naționale, pentru familie și credință. Fiecare vot contează în lupta pentru o țară mai bună și mai prosperă! Haideți să fim uniți pentru viitorul nostru! Mergeți la vot, fraților! Doamne ajută!”, a transmis liderul AUR Hunedoara.
Actualitate
Alegeri prezidențiale în județul Hunedoara. Incidente izolate gestionate prompt
Conform datelor centralizate la nivelul Centrului Județean de Comunicare Hunedoara, până la această oră nu au fost înregistrate incidente care să afecteze procesul electoral.
Angajații MAI rămân mobilizați pentru asigurarea desfășurării în siguranță a alegerilor și pentru verificarea rapidă a oricărui tip de sesizare cu privire la încălcarea legii.
Reamintim că, în cursul zilei de ieri, 23 noiembrie, au fost sesizate 9 posibile incidente electorale, iar astăzi, înaite de deschiderea urnelor de vot, a mai fost înregistrat un incident, în toate cele 10 cazuri fiind aplicate sancțiunile prevăzute de lege (majoritatea fiind avertismente) pentru continuarea propagandei electorale.
De la începerea votării, nicio persoană nu a fost sancționată contravențional.
Reiterăm că, potrivit Legii nr. 370 din 2004 pentru alegerea Președintelui României, continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale, inclusiv pe rețele de socializare, este interzisă.
În continuare, fiecare sesizare cu privire la producerea unor incidente electorale, va fi verificată cu operativitate, imparțialitate și profesionalism de angajații M.A.I., indiferent de persoanele implicate.
CENTRUL JUDEȚEAN DE COMUNICARE HUNEDOARA
-
Actualitatecu 24 de ore in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu 19 ore in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu 3 zile in urma
CJSU Hunedoara, întrunit în ședință extraordinară
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Activitatea Serviciului Permise și Înmatriculări Hunedoara, afectată de avaria de la RAR. Operațiuni, temporar suspendate
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Ajutoare de urgență, aprobate de Guvern, pentru familii și persoane singure din mai multe județe, inclusiv Hunedoara
-
Actualitatecu 7 ore in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu 20 de ore in urma
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Probleme în sistemul informatic la Registrul Auto Român (RAR). Activitatea, perturbată în întreaga țară