Connect with us
Data: 08/01/2025
.

ULTIMA ORA

Câștigul salarial mediu net pe economie a ajuns la 1.740 lei, în ianuarie 2015

Publicat

pe

Câștigul salarial mediu nominal net a fost, în ianuarie, de 1.740 lei, cu 6,8% mai mic decât în luna decembrie 2014, dar cu 7,1% peste valoarea din ianuarie 2014, arată datele Institutului Național de Statistică /INS/, publicate marți.

Pe de altă parte, câștigul salarial mediu brut s-a diminuat, în ianuarie 2015 comparativ cu decembrie 2014, cu 6,7%, până la 2.408 lei.

Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracția petrolului brut și a gazelor naturale (4.594 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (1.005 lei).

În ianuarie a.c., față de ianuarie 2014, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,1%. Indicele câștigului salarial real față de aceeași perioadă a anului precedent a fost de 106,7%.

Conform INS, indicele câștigului salarial real a fost de 92,8% pentru luna ianuarie 2015 față de luna precedentă, iar în comparație cu luna octombrie 1990, indicele câștigului salarial real a fost de 129,4%, cu 10 puncte procentuale mai mic față de cel înregistrat în luna decembrie 2014.

Advertisement

La nivelul lunii ianuarie 2015, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna precedentă ca urmare a acordării în luna decembrie 2014 a primelor ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale sau pentru sărbători), plății sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete de masă și tichete cadou). De asemenea, câștigurile salariale medii nete din luna ianuarie au fost mai mici comparativ cu luna precedentă ca urmare a nerealizărilor de producții ori încasărilor mai mici (funcție de contracte) sau a angajărilor de personal cu câștiguri salariale mici.

Cele mai semnificative scăderi (între 20% și 23,5%) ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în activități auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activități de asigurare și fonduri de pensii), silvicultură și exploatare forestieră (inclusiv pescuit și acvacultură), fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, extracția petrolului brut și a gazelor naturale, fabricarea altor mijloace de transport.

Totodată, în producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, activități de servicii anexe extracției, cercetare-dezvoltare, fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie, fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice, fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice s-au consemnat diminuări ale câștigului salarial mediu net între 15% și 19%.

Nu în ultimul rând, salarii mai mici cu până la 15% s-au consemnat, în ianuarie 2015, în repararea, întreținerea și instalarea mașinilor și echipamentelor, colectarea și epurarea apelor uzate, fabricarea produselor textile, industria metalurgică, extracția cărbunelui superior și inferior, tipărirea și reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, alte activități extractive, fabricarea produselor din tutun, intermedieri financiare (cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii).

Pe de altă parte, creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă s-au înregistrat în sectorul economic în activități de editare (8,4%), activități de producție cinematografică, video și de programe de televiziune (inclusiv înregistrări audio și activități de editare muzicală; activități de difuzare și transmitere de programe) (3%), activități de poștă și de curier (1,9%), tăbăcirea și finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie, harnașamentelor și încălțămintei; prepararea și vopsirea blănurilor) (1,5%) și au fost cauzate în principal de acordarea de prime ocazionale, realizarea de producții ori încasări mai mari (funcție de contracte) și de aplicarea prevederilor legale pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Advertisement

În sectorul bugetar s-au înregistrat ușoare creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă, astfel: administrația publică (2,1%), sănătate și asistență socială (1,8%), învățământ (0,7%).

Agerpres

Advertisement

Actualitate

Ultima oră: Călin Petru Marian (PNL) devine senator de Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Potrivit ultimelor rezultate, Partidul Național Liberal va avea trei parlamentari în județul Hunedoara: doi deputați – Vetuța Stănescu și Daniel Răducanu, și un senator – Călin Petru Marian.

Aceste date rezultă după centralizarea a 99,99 la sută dintre secții de vot.

Călin Petru Marian, fost prefect al județului Hunedoara în perioada 2020-2024, a deschis lista pentru Senat din partea PNL Hunedoara, la alegerile parlamentare din 1 decembrie.

Reamintim că, structura noului Legislativ al țării include nouă parlamentari hunedoreni: șase deputați și trei senatori.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Patru mașini implicate într-un accident pe autostrada A1 Deva – Sibiu, în zona localității Simeria

Publicat

pe

Redactat de

Patru autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs, astăzi, pe autostrada A1, în zona localității Simeria. O persoană a fost transportată la spital.

“În urmă cu puțin timp, pompierii Detașamentului Deva au fost solicitați să intervină pe autostrada A1, km. 358, sens de mers Deva -Sibiu, unde a avut loc un accident rutier. De urgență, pentru aceasta misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident au fost implicate patru autoturisme, în care se aflau în total, șapte persoane”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

În urma accidentului, o femeie, în vârstă de 76 de ani, a rămas încarcerată, aceasta fiind extrasă în siguranță de către salvatori, din autoturismul în care se afla. După ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din Deva.

Celelalte persoane nu au necesitat asistență medicală. Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.

Până la eliberarea carosabilului, traficul s-a desfășurat pe banda de urgență, potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.

Advertisement

 

Sursa foto: ISU Hunedoara -DRDP Timișoara

 

Cauza accidentului: nepăstrarea distanței de siguranță

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că accidentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță. „Un bărbat de 75 de ani, din Deva, care conducea un autoturism pe autostrada A1, din direcția Holdea-Sibiu, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul din fața sa, condus de o femeie de 43 de ani, din Timișoara, intrând în coliziune cu acesta și proiectându-l în autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 52 de ani, din Arad, care, la rândul lui, a lovit autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 43 de ani, din Timișoara. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femei de 76 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 75 de ani, care a fost transportată la o unitate medicală din Deva, pentru investigații medicale”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Polițiștii continuă cercetările, în acest caz.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Copiii dispăruți au fost găsiți de autoritățile din Serbia alături de tatăl lor

Publicat

pe

Redactat de

Poliția Română este în măsură să informeze opinia publică privind finalizarea operațiunilor de localizare și depistare a cetățeanului român (Marțian Adrian) și a celor trei minori (Marțian Rania Adriana, Marțian Antonio Adrian și Marțian Raisa Antonia), în Serbia, pe baza cooperării polițienești internaționale.

Cele patru persoane se află în custodia autorităților polițienești din Serbia, localitatea Nis.

Pe baza precizărilor făcute de către ministrul sârb de interne, ministrului român al afacerilor interne, în cadrul convorbirii telefonice avute astăzi 17.10.2024, inițiate de partea română, menționăm faptul că, la acest moment, cei trei minori sunt în afara oricărui pericol.

Poliția Română continuă activitățile specifice, în cadrul dosarului penal, sub coordonarea procurorului de caz.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate