Astăzi, 6 aprilie, a fost ultima zi în care firmele doritoare au putut participa la licitația pentru „Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul…
Actualitate – Eveniment
Comisarii Gărzii de Mediu atrag atenția asupra numărului tot mai mare de arderi de resturi vegetale
Deși, începând din acest an, este interzisă incendierea chiar și a resturilor vegetale din gospodării, se pare că hunedoreni nu prea iau în serios ave…
Amenzi de zeci de mii de lei, pentru neportul măștii și participare la nuntă
Zece sancțiuni contravenționale au aplicat oamenii legii, pe parcursul unei singure zile, unor persoane care nu purtau masca de protecție facială. Mai…
Un bărbat fără permis, altul beat turtă, prinși în trafic
Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din comuna Beriu, a fost prins de către oameni legii în toiul nopții, în timp ce conducea un autoturism deși era tur…
Amenzi de zeci de mii de lei, pentru neportul măștii și participare la evenimente pentru care s-au instituit interdicții
Zeci de sancțiuni contravenționale au aplicat oamenii legii, pe parcursul unei singure zile, unor persoane care nu purtau masca de protecție facială. …
3 aprilie – Ziua Jandarmeriei Române. 171 de ani de la înființarea acestei Arme
Astăzi, Jandarmeria Română împlinește 171 de ani de existență. La mulți ani, Jandarmeria Română! „Deși astăzi este Ziua Jandarmeriei și se împlinesc 1…
Începe vaccinare împotriva Covid-19 și la Șoimuș
Un nou centru de vaccinare se va deschide, la finalul acestei săptămâni, la Șoimuș. Astfel, administrația locală anunță că, sâmbătă, 3 aprilie, va ave…
Primarul comunei Șoimuș, ținta unei știri false pe tema stării sale de sănătate
Primarul comunei Șoimuș, Mihai Gabriel Irimie a fost de curând ținta unei știri false. Acesta a fost infectat cu noul virus, iar starea sa de sănătate…
Amenzi de zece mii de lei, pentru neportul măștii și plimbări în intervalul orar în care sunt restricții
Zeci de sancțiuni contravenționale au aplicat oamenii legii, pe parcursul unei singure zile, unor persoane care nu purtau masca de protecție facială. …
Expoziție impresionantă la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva
O expoziție impresionantă poate fi vizitată, din prima zi a acestei luni, și pe tot parcursul acestui an, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din …
CJ Hunedoara a aprobat contractarea unei finanțări rambursabile interne de 80 de milioane de lei
Consiliul Județean Hunedoara a adoptat, în ședința de miercuri, o hotărâre privind aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne în valoa…
Amenzi de zeci de mii de lei, pentru neportul măștii de protecție facială
Zeci de sancțiuni contravenționale au aplicat oamenii legii, pe parcursul unei singure zile, unor persoane care nu purtau masca de protecție facială. …
Aţi văzut-o? Tânără din Orăștie căutată de polițiști după ce a dispărut de la domiciliu
Oamenii legii sunt în alertă, după ce o femeie din Orăștie a anunțat că fiica sa a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors. Alarma a fost dată mar…
Mii de kilograme de plastic găsite în containerele pentru sticlă din Hunedoara
Este simplu: verde înseamnă STICLĂ, în domeniul reciclării deșeurilor, iar cine nu vrea să își încarce memoria cu acest cod al culorilor poate citi in…
Sezonul incendiilor de vegetaţie uscată, din nou deschis. A1 inundată de fum
Zeci de pompieri de la Detaşamentele din Deva, Hunedoara, Orăştie şi Dobra au intervenit la periferia localităţilor Deva, Cinciş Cerna şi Ohaba pentru…
Zeci de sancțiuni aplicate protestatarilor din județ. Se anunță noi manifestații
Zeci de sancțiuni contravenționale au aplicat jandarmii hunedoreni unor protestatari care nu au respectat măsurile pentru prevenirea și combaterea Cov…
Screening gratuit pentru aproximativ 4.000 de femei din județul Hunedoara
Aproximativ 4.000 de femei din județul Hunedoara, cu vârste cuprinse între 50 și 69 de ani, vor putea beneficia gratuit de mamografii, prin intermediu…
FOTO/VIDEO: Sute de deveni au protestat față de noile măsuri anti-COVID. „Libertate! Jos masca!”
Sute de deveni au ieșit în stradă, luni după-masa, nemulțumiți de noile restricții impuse în contextul pandemiei de coronavirus. Oamenii au scandat „L…
Două persoane depistate de inspectorii ITM, în timp ce munceau „la negru”, la firme din județ
Două persoane care munceau fără forme legale, în cadrul unor societăți din județ, au fost depistate de inspectorii de muncă. Reprezentanții firmelor l…
Mamă iresponsabilă. A plecat la drum cu copii minori, deși nu avea permis de conducere
De iresponsabilitate crasă a dat dovadă o tânără în vârstă de 22 de ani, din Orăștie, care a pornit la drum cu autoturismul, deși nu avea permis de co…
Iuliu Winkler: Sportul trebuie să devină prioritate orizontală a UE
Tineretul și activitățile sportive trebuie să constituie priorități orizontale ale Uniunii Europene, dar și ale statelor membre, iar sprijinul concret…
Covid-19: 42 de localități în „zona roșie”, cu o incidență de peste trei la mie
Un număr de 42 de localități din județul Hunedoara, înregistrau, duminică, 28 martie, o rată de infectare mai mare de trei cazuri la o mie de locuitor…
Peste 100 de cazuri noi de persoane infectate cu Covid-19, în județ. La nivel național, sunt peste 4.400
Până astăzi, 28 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 936.618 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 837.060 de p…
Continuă vaccinarea locuitorilor din zonele rurale ale județului Hunedoara
Un nou centru de vaccinare a fost deschis, sâmbătă, în comuna Băița, unde și prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, împreună cu subprefecț…
Program restricționat la Telecabina de la Cetatea Deva, de duminică
Telecabina care facilitează accesul pe Cetatea Deva funcționează începând de duminică, 28 martie 2021, după un nou program, potrivit reprezentanților…
Numărul de noi cazuri de Covid-19 în ușoară scădere: 98 în județ și peste 5.800 în țară
Până astăzi, 27 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 932.179 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 834.162 d…
Orăștie intră în carantină. Sunt peste 6 cazuri la o mie de locuitori
Prin hotărârea nr. 49 din 27.03.2021, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență-Hunedoara solicită Centrului Național de Coordonare și Conducere a…
Încă o localitate hunedoreană în “lista roşie”. Numărul acestora a ajuns la 44
În ultimele 24 de ore numărul localităților din județul Hunedoara care sunt în scenariul roşu, din cauza cazurilor noi de Covid-19, a crescut la 44. C…
La noapte trecem la ora de vară 2021. Ceasurile vor trebui date cu o oră înainte
Schimbarea orei se va face în noaptea de 27 spre 28 martie, când ora 3:00 devine ora 4:00. „Dormim mai puțin”, cum se spune, iar 28 martie 2021 va fi …
Noile măsuri, dispuse pe perioada stării de alertă, intră în vigoare de duminică, 28 martie. Vezi care sunt localitățile în care se impun noile reguli
Urmare a hotărârii adoptate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, prefectul județului Hunedoara, Călin-Petru Marian, a convocat astăzi Co…