Actualitate
Ce achiziţii trăsnite mai face APIA?
Dacă ar fi să facem o comparaţie între suma fondurilor europene și de la bugetul de stat, atrase pentru agricultură prin APIA, și suma plătită din bugetul de stat pentru consumurile agenției cu plata salariilor și a doctorilor în agricultură, apăruți ca ciupercile după înființarea agenției, construcții de sedii noi, reparații de sedii vechi, achiziții de presuri la intrare, bastoane cu electroșocuri pentru apărare, scaune ergonomice pentru directori, gume de șters și pixuri, folii pentru protecția ecranelor calculatoarelor, consumabile pentru imprimante, calculatoare și întreținerea lor, reparațiile flotei de mașini, cumpărarea de autovehicule noi, aparate de aer condiționat și întreținerea lor, asigurarea CASCO a mașinilor, achiziționarea de combustibil pentru mașini și încălzirea unor sedii, achiziționarea de GPS-uri și întreținerea lor, sisteme electronice de pază și întreținerea lor, servicii pentru întreținerea bazei de date IACS, servicii de control pe teren și teledetecție, servicii de actualizare LPIS, servicii de curățenie cu achizițiile aferente de materiale de curățenie, servicii de control al calității serviciilor,etc., am constata, cu aproximație, că ele nu diferă prea mult.
Adică, atragem pentru agricultură și în folosul fermierilor o sumă puţin mai mare, comparativ cu suma cu care întreținem APIA.
Spre exemplu, la ce-i trebuie directorului executiv al APIA Cluj, scaun directorial HM Desmond sau cucoanei, dir. exec. APIA Brăila, să-și repare mașinile atât de des, știind faptul că la șes și la o frecvență redusă a controalelor pe teren, mașinile ar trebui să se uzeze mai puțin?.
Problema este scăpată de mult timp de sub control iar la dezmățul pe bani publici au contribuit și continuă să contribue din plin politicienii români.
Să ne amintim de vremea USL-ului, atunci când Antonescu și Ponta promiteau reforme în administrația publică. A urmat Ponta cu aceleași promisiuni. Și-au pus fiecare oamenii în APIA. La rândul lor aceştia și-au adus nevestele, rudele, amantele şi amanţii.
Au urmat Ciolos și Irimescu, unul scăpat parcă din stratul de ceapă, celălalt din strunga oilor, care au propus inspectori de integritate în agenție pentru stoparea neregulilor, în loc să facă un calcul matematic simplu, comparând valoarea fondurilor atrase pentru agricultura, penalitățile și dezangajarile cu consumurile exorbitante pentru funcționarea APIA.
Acești oameni parcă trăiesc pe altă planetă, chiar dacă acțiunile la vedere și în forță ale DNA privesc arestarea mamei lu’ SIVECO, decapitarea conducerii centrale a APIA, arestarea funcționarilor corupți și a fermierilor care au creat condiții artificiale pentru obținerea subvențiilor.
Aflați în plină campanie electorală, cei doi tehnocrați nu se mai opresc cu daruri pentru fermieri. Ajutoare de stat și europene au apărut că prin minune, tocmai în această perioadă. În bună tradiție a APIA, ar trebui ca pe mașinile și combustibilul APIA să se facă, ceea ce de ani de zile s-a făcut, o dreaptă și cinstită campanie electorală pe dealurile și câmpiile patriei, unde bieții fermieri își duc veacul.
Nu ne rămâne decât să așteptăm auditul extern al acestei agenții și să aflăm de la străini, dacă viitorii guvernanți vor vrea, despre corectitudinea fondurilor alocate, despre penalizări și dezangajări din Campania 2015 şi Campania 2016.
Vinovaţii, dacă vor exista, îi vom afla, probabil, din viitoarele arestări ale DNA.
Actualitate
Arcașii hunedoreni au țintit 16 medalii naționale

Peste 100 de sportivi, număr record de participanți, s-au luptat pentru cucerirea medaliilor puse în joc la Campionatul Național de tir cu arcul îndoor pentru juniori U13, U15 și U18. Printre arcașii participanți la competiția desfășurată la Rădăuți, în județul Suceava, s-au numărat și cei legitimați la două cluburi din județul Hunedoara, SCM Deva și CSO Aninoasa.
Devenii și-au confirmat valoarea și la juniori
Arcașii de la SCM Deva și-au confirmat valoarea și în competițiile de juniori. Astfel, după rezultatele excelente obținute, în ultima vreme, de Beatrice Miklos, Mario Tîmpu, Mirel Judea sau Marco Tănăsescu, ultimul recent vicecampion european, tinerii sportivi de la SCM Deva au dovedit, prin rezultatele de la Rădăuți, că tirul cu arcul are viitor. Devenii au fost prezenți la Rădăuți cu patru sportivi, care au obținut cinci medalii, toate la U18, la cele trei divizii în care s-a concurat, respectiv Olimpic, Barebow și Compound. Astfel Alexia Dreghici, la Olimpic, și Alicia Nagy, la Barebow, au devenit campioane naționale, Daria Graur a fost dublă medaliată, fiind a doua la Olimpic și a treia la Barebow, iar Levi Bebeșelea a cucerit bronzul la Compund.
Cei de la Aninoasa pot face pasul către înalta performanță
La fel de bine au evoluat și sportivii de la CSO Aninoasa, cei nouă arcași care au țintit la Rădăuți obținând 11 medalii, ei concurând la divizia Olimpic. Astfel, Teodora Corlan a luat aurul la individual U15, Adriana Pop și Cristian Georgescu au cucerit titlul național la echipe mixte U18, iar Delia Badea și Dragoș Botoi au fost cei mai buni din țară la echipe mixte U15. De asemenea, aninosenii au cucerit și șase titluri de vicecampioni naționali, trei în probele individuale, prin Delia Badea (U15), Dragoș Botoi (U15) și Darius Olivier (U13), și tot atâtea în concursul pe echipe, prin Delia Badea și Teodora Corlan la feminin U15, Ianis Boroș și Cristian Georgescu la masculin U18 și Andrada Savastița și Darius Olivier la mixt U13. Totodată, la individual au mai fost cucerite două medalii de bronz, prin Adriana Pop și Cristian Georgescu, ambii la U18, iar David Blaga (U13) a ocupat un meritoriu loc patru. Prin evoluția lor tinerii sportivi de la CSO Aninoasa au arătat că pot face pasul spre înalta performanță, demonstrând reale calități. Arcașii de la cele două cluburi hunedorene prezenți la Rădăuți sunt pregătiți de Gigi Pușcă și Zoltan Miklos.
Actualitate
Anunt Vanzare Apartament BLOCUL NOU VICTORIA RESIDENCE DEVA,

Actualitate
“Săptămâna Protecției Civile”, la final. Mii de participanți la zecile de acțiuni organizate de salvatorii hunedoreni

Acțiunile organizate de pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara cu prilejul “Săptămânii Protecției Civile” au ajuns la final. Pe parcursul celor șapte zile, mii de locuitori ai județului Hunedoara au luat parte la activitățile preventive și demonstrative, desfășurate sub sloganul „Împreună mai pregătiți!”.
„Săptămâna Protecției Civile”, organizată în perioada 26 februarie – 4 martie, a cuprins activități care au acoperit o gamă diversă de informații transmise publicului hunedorean, scopul fiind de a crește gradul de cunoaștere a populației în ceea ce privește reacția la diferite tipuri de risc, dar și de a cunoaște mai bine măsurile ce trebuie aplicate pentru a fi în siguranță, înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență.
În câteva cifre, bilanțul activităților din cele șapte zile este următorul: aproximativ 8.000 de participanți la 23 de acțiuni de educație preventivă desfășurate în școli, privind acordarea primului ajutor și modul de comportare specific tipurilor de risc, 50 de puncte de informare pentru cetățeni, 16 expoziții de tehnică și echipamente de protecție, 20 de exerciții de alarmare/evacuare organizate la unitățile de învățământ, 24 de acțiuni „Ziua Porților Deschise” organizate la sediile subunităților de intervenție de la Deva, Hunedoara, Orăștie, Petroșani, Brad și Ilia.
Totodată, un număr de 6.300 de materiale de informare preventivă au fost distribuite pe timpul tuturor activităților publice. Patru acțiuni de educație preventivă au fost desfășurate la lăcașuri de cult, șase acțiuni de tipul „Maratornul resuscitării”, iar alte patru acțiuni de informare a turiștilor din stațiunile montane Straja și Râușor. Acestora li se mai adaugă alte 55 de acțiuni în care au fost angrenate Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, iar la 55 de sedii ale primăriilor au fost afișate materiale de informare preventivă. De asemenea, pentru a marca împlinirea a 92 de ani de Protecție Civilă în România, s-a desfășurat și o activitate sportivă: „Cupa Protecției Civile”, la minifotbal.
„Acum, la ora bilanțului activităților din aceste șapte zile, le mulțumim tuturor locuitorilor județului Hunedoara care au participat alături de noi la aceste acțiuni, colaboratorilor noștri, autorităților administrației publice locale, dar și altor instituții al căror obiect de activitate presupune o anumită intervenție în cazul unor situații care pot pune în pericol viața oamenilor”, au transmis reprezentanții ISU Hunedoara.
Sursa foto: ISU Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu 3 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Rutenii din întreaga lume s-au întâlnit la Pojoga
- Actualitatecu o oră in urma
Anunt Vanzare Apartament BLOCUL NOU VICTORIA RESIDENCE DEVA,
- Actualitatecu 2 zile in urma
LPS Cetate, campioana județului la fotbal licee
- Stiri nationalecu 2 zile in urma
Restricții de circulație pe Valea Oltului, timp de aproximativ o lună
- Actualitatecu 3 zile in urma
Victorie importantă pentru Minerul Lupeni