Connect with us
Data: 12/12/2024
.

Actualitate - Eveniment

Cererea Monicăi Ridzi, de întrerupere a pedepsei, judecată astăzi

Publicat

pe

Din cauza problemelor grave de sănătate, fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob – Ridzi, condamnată definitiv la cinci ani de închisoare în dosarul „2 Mai”, a depus, la sfârșitul săptămânii trecute, în instanță, o cerere privind întreruperea pedepsei. Solicitarea Monicăi Ridzi va fi soluționată e Tribunalul Ilfov, primul termen de judecată fiind stabilit pentu astăzi.

Monica Ridzi se află în Penitenciarul Spital Jilava, unde a fost transferată de la Gherla, la începutul acestei luni, din cauza agravării stării de sănătate. Acesta a fost și motivul pentru care a depus, la Tribunalul Ilfov, o cerere de întrerupere a pedepsei. Instanța a înregistrat solicitarea formulată de Ridzi, primul termen de judecată fiind stabilit pentru astăzi, la ora 10:00. În motivarea cererii se arată că solicită să fie întreruptă executarea pedepsei pentru că suferă de numeroase afecţiuni medicale, printre care trombofilie şi leuconeutropenie. Imediat după ce a fost încarcerată, Ridzi a reclamat condiţiile în care stau deţinuţii, spunând că sistemul medical din închisori nu este bine gândit.

Continuă campania de strângere de semnături în biserici

În paralel cu cererea judecată de Tribunalul Ilfov, în Petroșani, orașul de baștină al Monicăi Iacob-Ridzi, unde soțul acesteia este primar, continuă campania de strângere de semnături pentru graţierea sa, atât în biserici , cât și „din ușă în ușă”. Listele pe care enoriaşii pot semna, urmează să fie trimise preşedintelui Klaus Iohannis cu solicitarea de graţiere pentru fostul ministru al Tineretului Monica Iacob Ridzi. Acestea sunt amplasate în biserici, în locurile unde se vând lumânările şi se lasă „pomelnicele”.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, în 16 februarie, de către instanţa supremă, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului. Fostul ministru s-a predat la Poliția Judeţeană Cluj, fiind încarcerată la secția exterioară din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Incidente pe drumurile publice în județul Hunedoara: Viteza, alcoolul și fuga de la locul faptei pun în pericol siguranța circulației

Publicat

pe

Redactat de

În noaptea de 11 decembrie 2024, polițiștii din județul Hunedoara au intervenit în mai multe cazuri care au pus în pericol siguranța circulației pe drumurile publice.

Primul incident a avut loc în orașul Călan, unde, la ora 00:15, un bărbat de 53 de ani a fost oprit în trafic pe DC51A. Verificările au arătat că șoferul avea permisul de conducere suspendat, iar autoturismul său nu trecuse inspecția tehnică periodică. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice.

Un alt incident a avut loc pe 10 decembrie, în jurul orei 16:45, în Deva. O femeie de 43 de ani, aflată sub influența alcoolului, a pătruns cu autoturismul în curtea unei societăți comerciale, unde a provocat un scandal. Testată cu etilometrul, femeia avea o alcoolemie de 1,01 mg/l, iar ulterior a fost dusă la spital pentru prelevarea probelor biologice.

În aceeași noapte, polițiștii din Hațeg au avut de-a face cu un incident de fugă de la locul faptei. La ora 01:55, pe bulevardul Nicolae Titulescu, a fost efectuat un semnal de oprire, însă șoferul autoturismului nu a respectat semnalul, fugind pe străzile din oraș. În urma unei urmăriri, conducătorul auto a abandonat vehiculul și a încercat să fugă pe jos, fiind însă prins de polițiști. Aceștia au identificat doi pasageri, care încercaseră și ei să fugă, și au descoperit în mașină o cagulă, un levier metalic și 6 ancore, obiecte ce ar putea fi utilizate în infracțiuni de furt. Conducătorul autoturismului, un tânăr de 24 de ani din Petrila, nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul.

Aceste evenimente subliniază riscurile crescute la care sunt expuși participanții la trafic din cauza comportamentului iresponsabil al unora dintre conducători. Poliția continuă cercetările și reamintește importanța respectării regulilor de circulație pentru siguranța tuturor.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Dosar penal întocmit de polițiști, sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor

Publicat

pe

Redactat de

Dosar penal întocmit de polițiști, sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor

 La data de 10 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au efectuat o acțiune în urma căreia au găsit, la locuița unui bărbat de 32 de ani, din muncipiul Brad, un pistol cu bile și o armă de foc, pe care le deținea ilegal.

Atât pistolul (cu încărcător fără muniție), cât și pușca (cu lunetă și suport tip trepied), precum și 38 recipiente cu gaz tip butelie sigilate și două utilizate, o pungă din plastic cu închidere zip lock, conținând  proiectile tip diabol din plastic,  au fost ridicate de polițiști, pentru continuarea cercetărilor.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.

FOTO: IPJ Hunedoara

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Festivalul “Călușerul Transilvănean” va avea loc duminică, 15 decembrie

Publicat

pe

Redactat de

Cea de-a 55-a ediție a Festivalului ,,Călușerul Transilvănean” va avea loc duminică, 15 decembrie 2024, la Orăștie. Ca de obicei, locuitorii orașului Paliei sunt așteptați să admire și o paradă a costumului popular.

Parada portului călușăresc va porni la ora 11:45, din fața Colegiului Național “Aurel Vlaicu” din Orăștie, festivalul în sine desfășurându-se în Piața Victoriei.

Ediția din acest an a festivalului reunește formații de călușeri din județul Hunedoara (Balșa, Beriu, Boșorod, Grid, Bretea Română, Geoagiu, Mărtinești, Romos, Orăștioara de Sus, Turdaș), județul Alba (Glod, Almașu Mare, Vinerea, Valea Mică, Trâmpoiele), dar și din județul Cluj (Valea Drăganului).

Călușerul Transilvănean” este unul dintre cele mai frumoase festivaluri de tradiții din județul Hunedoara organizate, în fiecare an, înainte de Crăciun.

Inclus în patrimoniul UNESCO

Advertisement

Călușerul reprezintă un dans popular fecioresc, cu origini pre-romane, fiind unul dintre cele mai vechi și mai spectaculoase dintre dansurile tradiționale românești. Ceata de călușeri colindă în preajma Crăciunului și vestesc Nașterea Domnului, din casă în casă. Principalul scop al organizării acestui festival este acela al păstrării tradițiilor și stimulării prezentării acestui străvechi joc bărbătesc, inclus în patrimoniul UNESCO în anul 2005.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate