Actualitate
CEVJ, reacție la acuzații: Nu caută supraviețuirea, ci caută soluții pentru un viitor al tuturor locuitorilor Văii Jiului.

Conducerea Complexului Energetic Valea Jiului răspunde la acuzațiile vehiculate în spațiul public la adresa managementului societății.
Conducerea societății energetice răspunde acuzațiilor din mediul public.
”După ce acum 3 luni, lansarea activității Complexului Energetic Valea Jiului era privită cu optimism și stârnea dezbateri aprinse în legătură cu asumarea paternității politice a acestei realizări, astăzi, răspundem acuzațiilor care ne reproșează că am plătit salarii, că am asigurat necesarul de materii prime, materiale și echipamente pentru activitatea minieră, că am organizat stocurile de cărbune pentru a obține o pornire cât mai eficientă a Termocentralei Paroșeni sau că facem angajări.
Nu credem, însă, că cei care ne acuză știu ce a presupus preluarea pe noua societate a celor peste 2000 de angajați de la Complexul Energetic Hunedoara sau ce a presupus transferul pe CEVJ a licențelor fără de care nici activitatea minieră și nici cea energetică n-ar fi fost posibilă.
Și e normal să nu știe lucruri din afara expertizei sau priceperii personale. Anormal este să desconsideri eforturile celor care au transformat proiectul Complexului Energetic Valea Jiului în realitatea despre care vorbim astăzi, fie că vorbim despre eforturile autorităților statului sau de cele ale simplilor salariați”, arată conducerea Complexului Energetic Valea Jiului.
Complexul Energetic Valea Jiului S.A. este pe deplin implicat în respectarea angajamentelor asumate la înființarea sa. Acestea se referă, în principal, la executarea lucrărilor de punere în siguranță a zăcământului, lucrări incluse în programul de închidere subterană, cu termen de finalizare anul 2030.
”Preocuparea constantă a actualei administrații a CEVJ este de a intensifica ritmul de reabilitare a lucrărilor miniere subterane care să permită punerea în siguranță a acestora în vederea efectuării lucrărilor de închidere într-o manieră care să limiteze riscurile ulterioare, cu posibil impact la suprafață.
Derularea lucrărilor de punere în siguranță a zăcământului, pe toată durata realizării lor până la termenul final 2030, va genera o cantitate de huilă care, în scopul neutralizării, va fi arsă în instalațiile Termocentralei Paroșeni. Având în vedere diminuarea treptată a cantității de cărbune evacuată în urma lucrărilor de punere în siguranță a zăcământului, în perioada următoare, Termocentrala Paroșeni va începe testarea arderii, în amestec cu cărbunele, a unui bio-combustibil care va putea reprezenta soluția conversiei Termocentralei de la huilă la biomasă. Această soluție ar putea fi cheia continuării activității de producere a energiei în Valea Jiului, în condițiile eforturilor globale de combatere a schimbărilor climatice.
În acest nou început, CEVJ nu caută supraviețuirea, ci caută soluții pentru un viitor al tuturor locuitorilor Văii Jiului. Din acest motiv, avem speranța că acest interes comun ne va ajuta să adunăm laolaltă toate forțele care pot face acest viitor posibil. Până atunci, vă asigurăm de transparența și onestitatea acțiunilor noastre”, mai informează conducerea CEVJ.
Actualitate
Comuna Ghelari, capitală a sportului

Comuna Ghelari, un important centru minier în trecutul nu foarte îndepărtat, dar, în același timp, și o frumoasă așezare din Ținutul Pădurenilor, se întinde pe o suprafață de aproximativ 50 de kilometri. Pe raza comunei, care oferă o panoramă superbă spre Munții Poiana Ruscă, pot fi văzute mai multe monumente istorice, respectiv biserica de zid, crucea memorială și cuptorul de reducere a minereurilor de fier, toate în Ghelari, biserica din Ruda și furnalul de la Govăjdia, dar și impresionanta biserică ortodoxă din centrul de comună, cunoscută drept „Catedrala Pădurenilor”.
O raritate pentru zonele rurale și nu numai
Comuna Ghelari mai iese în evidență și cu faptul că aici există o pistă de atletism din material modern, fiind una dintre puținele existente în zona de Vest, și nu doar în localitățile rurale, ci chiar și din zonele urbane. Pista este parte a unui proiect mai amplu al administrației publice locale din comuna hunedoreană Ghelari. „Este un proiect derulat prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) pentru modernizarea stadionului din Ghelari, investiția fiind una de aproximativ 300.000 de lei. Nu trebuie uitat că noi avem o frumoasă tradiție fotbalistică de aici fiind originar și celebrul portar Bogdan Lobonț. Minerul Ghelari a fost, mulți ani, o echipă bună de Divizia C, cum se numea Liga 3 pe vremuri. Mai mult, a reușit și două calificări în fazele superioare ale Cupei României, la Ghelari venind Jiul Petroșani, cu Libardi, om de națională, printre jucători, și FC Argeș, echipa marelui Dobrin. Proiectul de modernizare a stadionului cuprinde, printre altele, reabilitarea gardului împrejmuitor și refacerea gazonului. În plus, vor fi montate aparate de fitness pentru populație, se vor face lucrări de reabilitare a tribunei, iar vestiarele vor fi, și ele, renovate. Va fi un stadion care să deservească întreaga comunitate, dar și pe toți cei care doresc să facă mișcare într-un mediu decent. Revenind la pista de atletism, pe aceasta se fac antrenamente, aici pregătindu-se, iar rezultatele o arată că o fac bine și recenții medaliați de la Cupa României în sală Claudia Florea, ghelăreancă de-a noastră, Adelin Pop și Andrei Marian. Atletismul, de altfel, are o mare tradiție la noi, de aici plecând Anca Toma, Garofița Strugaru sau Carmen Drăgolici”, a spus Iancu Emerson Toma, primarul comunei hunedorene Ghelari, profesor de educație fizică la bază și un reputat antrenor de atletism.
Gazde bune
Pe lângă cele arătate mai sus, la Ghelari se desfășoară și competiții sportive, ultimul eveniment de acest fel având loc săptămâna trecută. Este vorba despre etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSȘ), la cros pentru elevi și eleve de gimnaziu și liceu, comuna Ghelari care nu este prima oară când organizează concursul, fiind o gazdă bună. Iar bucuria localnicilor a fost și mai mare, ținând cont de rezultatele obținute de copiii din comună. „Etapa județeană de cros din cadrul ONSȘ organizată la Ghelari a fost un succes pentru tinerii sportivi hunedoreni. Acest eveniment sportiv de amploare a fost organizat de Primăria Comunei Ghelari, în parteneriat cu Școala Gimnazială Ghelari, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Academia Olimpică Română filiala Hunedoara, Asociația Județeană de Atletism Hunedoara și SALVITAL Hunedoara. Competiția s-a desfășurat într-un cadru organizat, oferind elevilor din întreg județul oportunitatea de a-și demonstra abilitățile atletice și pasiunea pentru sport. Competiția a fost strânsă, iar elevii și-au dovedit ambiția și determinarea pe traseele amenajate. Câștigătorii, băieți și fete de gimnaziu și liceu, vor reprezenta județul Hunedoara la finala națonală de la Botoșani, din perioada 11-13 aprilie. De asemenea, toți cei clasați pe podium vor beneficia și de o bursă școlară de merit. Pe lângă concursurile din cadrul ONSȘ a fost organizat și un cros pentru cei mai mici, și pot să spun că rezultatele pe le-au obținut elevii din comuna noastră sunt excelente, aceștia fiind prezenți pe podium la toate cele opt curse, câștigând trei dintre acestea. Acest eveniment atletic nu ar fi fost posibil fără implicarea tuturor organizatorilor, profesorilor și voluntarilor care au contribuit la buna desfășurare a competiției. Felicităm toți elevii care au participat și îi încurajăm să continue să-și cultive pasiunea pentru sport”, a mai spus profesorul de educație fizică și sport și antrenor de atletism, Iancu Emerson Toma, primarul comunei hunedorene Ghelari.
Rezultate ONSȘ cros – faza județeană
Gimnaziu fete:
1. Taisia Ogor (LPS „Cetate” Deva, prof. Andreea Todereanu)
2. Biborka Nagy – (LT „Teglas Gabor” Deva, prof. Eva Varro)
3. Andreea Blaga Andreea (CN „Iancu de Hunedoara”‘, prof. Florin Bucur)
Gimnaziu băieți:
1. Dassius Oltean Dassius (LPS „Cetate” Deva, prof. Andreea Todereanu)
2. Alexandru Avrămuțiu (Șc. Nr. 2 Hunedoara, prof. Florina Simo)
3. Alejandro Crețu (Șc. Nr.1 Hunedoara, prof. Ionela Lazăr)
Liceu fete:
1. Larisa Iovu (LPS „Cetate” Deva, prof. Cornelia Juratoni)
2. Zsofia Nagy (LT „Teglas Gabor” Deva, prof. Eva Varro)
3. Giulia Mic (CN „Iancu de Hunedoara”‘, prof. Florin Bucur)
Liceu băieți:
1. Mihai Leica Mihai – (LPS „Cetate” Deva, prof. Cornelia Juratoni)
2. Răzvan Toth(CE „Emanuil Gojdu” Hunedoara, prof. Raul Popa)
3. Claudiu Șuibea (LT „Matei Corvin” Hunedoara, prof. Gheorghe Păiuș)
Rezultate cros copii
Fete U10
1. Ștefania Niță (CSȘ Hunedoara, prof. Ștefan Bergegszaszy)
2. Aida Toma (CS Ghelari, prof. Emerson Toma)
3. Anastasia Vârtic (CSȘ Hunedoara, prof. Ștefan Bereszaszy)
Băieți U10
1. Leonard Schwerin (CS Ghelari, prof. Emerson Toma)
2. Tudor Todereanu (LPS Cetate Deva, prof. Andreea Todereanu)
3. Dragoș Pătrunjel (CS Teliuc, prof. Nicolae Cîrstea)
Fete U11
1. Ada Agrigoroaiei (CSȘ Hunedoara, prof. Mircea Popovici)
2. Natalia Aparaschivei (CS Ghelari, prof. Emerson Toma)
3. Karina Avrămuță (CSȘ Hunedoara, prof. Mircea Popovici)
Băieți U11
1. Silviu Apur (CSȘ Hunedoara, prof. Mircea Popovici)
2. Lucas Mureșan (CSȘ Hunedoara, prof. Mircea Popovici)
3. David Pavel (CS Ghelari, prof. Emerson Toma)
Fete U12
1, Antonia Palkovaci (CS Ghelari, prof. Emerson Toma)
2. Anastasia Orzan (CSȘ Hunedoara, prof. Mircea Popovici)
3. Claudia Toma (CS Ghelari, prof. Emerson Toma)
Băieți U12
1. Fabian Alexa (CS Ghelari, prof. Emerson Toma)
2. Angelo Schwerin (CS Ghelari, prof. Emerson Toma)
3. Mario Szabo (CS Teliuc, prof. Nicolae Cîrstea)
Fete U13
1. Lavinia Anițescu (CSȘ Hunedoara, prof. Mircea Popovici)
2. Raluca Apostu (CS Ghelari, prof. Emerson Toma)
3. Bianca Taurisano (CSȘ Hunedoara, prof. Mircea Popovici)
Băieți U13
1. Claudiu Roșian (CS Teliuc, prof. Nicolae Cîrstea)
2. Darius Gavriloaie (CSȘ Hunedoara, prof. Mircea Popovici)
3. Andrei Banu (CS Ghelari, prof. Emerson Toma)
Actualitate
Polițiștii fac verificări pentru depistarea unei minore de 15 ani

Polițiștii fac verificări pentru depistarea unei minore de 15 ani
Polițiștii din municipiului Hunedoara au fost sesizați, în data de 1 aprilie, a.c. în jurul orei 21.00, de un bărbat din județul Timiș cu privire la plecarea voluntară a nepoatei sale *PETRIVICI SANDRA MELISA*, de 15 de ani, din localitatea Linz (Austria), unde locuiește împreună cu părinții săi.
Din primele verificări, minora ar fi plecat în după amiaza zilei de azi, fără acordul părinților, spre România împreună cu un bărbat de 21 de ani, din județul Hunedoara.
PETROVICI SANDRA MLELISA prezintă următoarele semnalmente: înălțime 1,65 m., greutate 60 kg., păr șaten (lung), ten deschis la culoare.
Polițiștii continuă activitățile investigative și de căutare în vederea depistării minorei, care a fost dată în consemn la frontieră.
Persoanele care dețin informații, ce ar putea ajuta la depistarea acesteia, sunt rugate să apeleze numărul de urgență 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție.
Actualitate
4,55 la sută – rata şomajului în județul Hunedoara, la sfârșitul lunii februarie

Rata șomajului în județul Hunedoara a fost calculată, la sfârșitul lunii februarie 2025, la o valoare de 4,55 la sută. În evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara erau înregistrați 6.964 de șomeri, dintre care 3.884 femei.
“Din totalul de 6.964 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Hunedoara, 1.961 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 5.003 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.207 șomeri provin din mediul rural și 4.757 sunt din mediul urban”, a informat AJOFM Hunedoara.
Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel:
Grupa de vârstă | Stoc la finele lunii |
Total | 6.964 |
< 25 ani | 662 |
între 25-29 | 493 |
între 30-39 | 1.240 |
între 40-49 | 1.691 |
între 50-55 | 1.442 |
peste 55 ani | 1.436 |

Sursa: AJOFM Hunedoara
Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Hunedoara 26 %, urmat de cei cu studii liceale 25 %, iar 23 % sunt șomeri fără studii și cu nivel de studii primare. Șomerii care au absolvit învățământul profesional sau școli de arte și meserii reprezintă 15 % din totalul șomerilor înregistrați, cei cu studii superioare sunt 9 %, iar cei cu învățământ postliceal sunt 2 %.
„Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 247 persoane foarte greu ocupabile, 1.492 greu ocupabile, 4.805 mediu ocupabile, iar 420 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre”, a mai informat AJOFM Hunedoara.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Interviu cu dr. Răzvan Betea, medic primar obstetrică-ginecologie, supraspecializat în gineco-oncologie și cu subspecializare în estetică ginecologică
- Actualitatecu 3 zile in urma
Tragic: O femeie a murit intoxicată cu fum, în urma unui incendiu care i-a cuprins casa
- Actualitatecu 2 zile in urma
“Rabla pentru sobe”: Primăriile din 55 de comune hunedorene, eligibile pentru acest program
- Actualitatecu 3 zile in urma
Succes la scor pentru Corvinul
- Actualitatecu 3 zile in urma
Șofer prins băut la volan, după o urmărire în trafic
- Actualitatecu 2 zile in urma
Corvinul – FC Bihor în Cupa României
- Actualitatecu 2 zile in urma
Petrila, mai curată: Campania de primăvară continuă cu implicarea cetățenilor
- Actualitatecu 2 zile in urma
Șoferi depistați în stare de ebrietate și fără permis în județul Hunedoara