Actualitate
CJ Hunedoara: Sanatoriile de Pneumoftiziologie din județ au nevoie de o mai bună finanțare

Singurele sanatorii de pneumoftiziologie din țară, cel de la Brad și cel de la Geoagiu se confruntă cu probleme financiare în contextul în care, de mai bine de opt ani, tariful de spitalizare pe zi a rămas neschimbat, în timp ce cerințele legislative au crescut gradual de la an la an, implicit crescând și cheltuielile, arată reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Hunedoara.
La sediul instituției a avut loc, astăzi, o întâlnire la care a luat parte și conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Hunedoara.
Managerii celor două sanatorii din județ au fundamentat necesitatea majorării acestui tarif. “În expunerea lor, managerii celor două unități medicale aflate în subordinea Consiliului Județean Hunedoara au explicat că, atâta timp cât cerințele legislative se raportează la sistemul medical european, tarifele de spitalizare nu pot rămâne neschimbate (ultima ajustare datează din anul 2013). Atât conducerea CJ Hunedoara, cât și cea a CJAS Hunedoara și-au manifestat deschiderea pentru a sprijini un demers pentru a corecta acest neajuns. Astfel, în zilele următoare, Ministerul Sănătății va primi documentele necesare care fundamentează necesitatea majorării tarifelor de spitalizare decontate de CJAS”, au informat reprezentanții CJ Hunedoara.
Actualitate
Percheziții în Capitală și în 12 județe, printre care și Hunedoara. Permise de conducere contrafăcute și acte de identitate false

Aproape o sută de percheziții au avut loc, în această dimineață, în Capitală și în 12 județe ale țării, printre care și Hunedoara, pentru destructurarea unor grupări specializate în contrafacerea permiselor de conducere şi a documentelor de identitate.
Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Piteşti, au pus în aplicare 95 de mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Argeş, Vâlcea, Dâmboviţa, Vrancea, Olt, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Mureş, Hunedoara, Maramureş, Prahova şi municipiul Bucureşti, într-o cauză penală privind constituirea unui grup infracţional organizat, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic, fals privind identitatea, fals în declaraţii şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
„Din materialul probator administrat a rezultat că, începând cu anul 2020, s-ar fi constituit şi ar fi acţionat, în judeţul Argeş, 5 grupări de criminalitate organizată, de tip piramidal (structurate pe baza unor relaţii de rudenie, vecinătate sau prietenie), specializate în contrafacerea permiselor de conducere şi a documentelor de identitate, scopul fiind obţinerea într-un timp scurt de beneficii materiale consistente. Membrii grupurilor infracţionale organizate ar fi înlesnit pentru cetăţeni români şi străini obţinerea contra-cost a unor permise de conducere false, precum şi acte de identitate care ar fi atestat, în mod nereal, că persoanele în cauză ar fi avut domiciliu sau reşedinţa pe teritoriul respectivelor state. Sub coordonarea liderilor, persoanele cercetate din eşaloanele inferioare ar fi identificat persoane interesate să obţină documente false (cărţi de identitate şi permise de conducere) şi ar fi colectat sumele de bani primite de la acestea, pe care ulterior le-ar fi predat liderilor, primind un procent din încasări. Interacţiunea între membrii grupărilor de criminalitate organizată şi, clienţi” s-ar fi realizat prin intermediul unor reţele de socializare şi servicii de mesagerie online”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
Peste 50 de persoane cercetate urmează să fie conduse pentru audieri la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti.
Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate aflate în subordinea Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş şi jandarmilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Actualitate
Reducere de 10% bonificație pentru plata integrală a impozitelor locale în Hațeg

Primăria orașului Hațeg anunță că persoanele fizice și juridice care își achită integral, până la 31 martie 2025, impozitele locale pentru clădiri, terenuri sau mijloace de transport vor beneficia de o bonificație de 10%.
Facilitatea este acordată prin Biroul Impozite și Taxe Locale, ca măsură de încurajare a plăților anticipate. Contribuabilii sunt încurajați să își achite taxele în termen pentru a evita penalitățile și pentru a beneficia de această reducere.
Pentru informații suplimentare, cei interesați se pot adresa Biroului Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei Hațeg.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA ORAȘULUI HAȚEG
Actualitate
Campionatul județean de fotbal U19 – sezonul regular

Echipe participante
1. ACS Minerul Lupeni
2. ACS Minerul Uricani
3. ACS Viitorul Șoimuș
4. AS Victoria Călan
5. CS CFR Simeria
6. CS Gloria al Orașului Geoagiu
7. CS Inter Petrila
8. CSM Jiul Petroșani
9. CSO Retezatul Hațeg
Etapa 1
Șoimuș – Stă
Călan – Geoagiu 2-3
Jiul – Uricani 7-0
Petrila – Simeria 4-0
Lupeni – Hațeg 2-0
Etapa 2
Stă – Lupeni
Geoagiu – Șoimuș 0-2
Uricani – Călan 2-1
Simeria – Jiul 1-2
Hațeg – Petrila 4-4
Etapa 3
Lupeni – Geoagiu 1-1
Călan – Simeria 1-2
Jiul – Petrila 2-0
Stă – Hațeg
Șoimuș – Uricani 3-1
Etapa 4
Uricani – Lupeni 0-5
Simeria – Șoimuș 3-0
Petrila – Călan 1-3
Geoagiu – Stă
Hațeg – Jiul 1-4
Etapa 5
Lupeni – Simeria 2-0
Șoimuș – Petrila 11-1
Călan – Jiul 1-2
Stă – Uricani
Geoagiu – Hațeg 3-2
Etapa 6
Petrila – Lupeni 2-3
Hațeg – Călan 3-4
Simeria – Stă
Uricani – Geoagiu 0-5
Jiul – Șoimuș 3-1
Etapa 7
Lupeni – Jiul 1-1
Șoimuș – Călan 2-1
Stă – Petrila
Geoagiu – Simeria 2-5
Uricani – Hațeg 3-2
Etapa 8
Călan – Lupeni 1-1
Șoimuș – Hațeg 5-0
Jiul – Stă
Petrila – Geoagiu 3-0
Simeria – Uricani 3-0
Etapa 9
Lupeni – Șoimuș 1-3
Stă – Călan
Geoagiu – Jiul 0-5
Uricani – Petrila 1-3
Hațeg – Simeria 1-11
Etapa 10
Hațeg – Lupeni 2-3
Stă – Șoimuș
Geoagiu – Călan 1-1
Uricani – Jiul 0-3
Simeria – Petrila 14-0
Etapa 11
Lupeni – Stă
Șoimuș – Geoagiu 6-1
Jiul – Simeria 1-1
Petrila – Hațeg 4-5
Călan – Uricani 3-0
Etapa 12
Geoagiu – Lupeni 1-6
Uricani – Șoimuș 0-2
Simeria – Călan 0-0
Petrila – Jiul 2-5
Hațeg – Stă
Etapa 13
Jiul – Hațeg 7-0
Lupeni – Uricani 3-0
Șoimuș – Simeria 3-1
Călan – Petrila 2-0
Stă – Geoagiu
Clasament
1 | Jiul Petroșani | 12 | 10 | 2 | 0 | 42 | 8 | 32p |
2 | Viitorul Șoimuș | 11 | 9 | 0 | 2 | 38 | 12 | 27p |
3 | Minerul Lupeni | 11 | 7 | 3 | 1 | 28 | 11 | 24p |
4 | CFR Simeria | 12 | 6 | 2 | 4 | 41 | 16 | 20p |
5 | Victoria Călan | 12 | 4 | 3 | 5 | 20 | 17 | 15p |
6 | Gloria Geoagiu | 11 | 3 | 2 | 6 | 17 | 33 | 11p |
7 | Inter Petrila | 12 | 3 | 1 | 8 | 24 | 50 | 10p |
8 | Minerul Uricani | 12 | 2 | 0 | 10 | 7 | 40 | 6p |
9 | Retezatul Hațeg | 11 | 1 | 1 | 9 | 20 | 50 | 4p |
Etapa 14 (4-6 mar)
Jiul – Călan
Simeria – Lupeni
Petrila – Șoimuș
Uricani – Stă
Hațeg – Geoagiu
Etapa 15 (11-13 mar)
Lupeni – Petrila
Șoimuș – Jiul
Călan – Hațeg
Stă – Simeria
Geoagiu – Uricani
Etapa 16 (18-20 mar)
Jiul – Lupeni
Călan – Șoimuș
Petrila – Stă
Simeria – Geoagiu
Hațeg – Uricani
Etapa 17 (25-27 mar)
Lupeni – Călan
Hațeg – Șoimuș
Stă – Jiul
Geoagiu – Petrila
Uricani – Simeria
Etapa 18 (1-3 apr)
Șoimuș – Lupeni
Călan – Stă
Jiul – Geoagiu
Petrila – Uricani
Simeria – Hațeg
- Actualitatecu 3 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 3 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu o zi in urma
Rutenii din întreaga lume s-au întâlnit la Pojoga
- Actualitatecu 2 zile in urma
LPS Cetate, campioana județului la fotbal licee
- Stiri nationalecu 2 zile in urma
Restricții de circulație pe Valea Oltului, timp de aproximativ o lună