Connect with us
Data: 23/01/2025
.

Actualitate

CJ Hunedoara vrea să preia în administrare toate cetățile dacice

Publicat

pe

Reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara vor să preia în administrare toate cetățile dacice din Munții Orăștiei, în acest sens fiind înaintat un memoriu către instituțiile centrale, în vederea luării unei decizii în acest sens. Memoriul a fost transmis după ce în zona cetăţilor Costeşti-Cetăţuia, Costeşti-Blidaru şi Piatra Roşie au fost descoperite zeci de gropi săpate de persoane necunoscute.

Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian David, a precizat, ieri, că instituția pe care o conduce intenționează să preia în administrare toate cetăţile dacice din Munţii Orăştiei. Astfel, a fost transmis un memoriu către Preşedinţie, Guvern şi alte instituţii abilitate, pentru a lua o decizie în acest sens. Motivul pentru care instituția a luat această decizie este reprezentat de incidentele petrecute înainte de Echinocțiul de toamnă, în zona cetăţilor Costeşti-Cetăţuia, Costeşti-Blidaru şi Piatra Roşie, unde au fost descoperite zeci de gropi.
„Acest memoriu este adresat Guvernului, Preşedinţiei, Parlamentului, tuturor instituţiilor care, din punctul nostru de vedere, trebuie să fie la curent cu ceea ce întâmplă în zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei. Este vorba despre distrugerile repetate şi de un atentat la zestrea noastră a tuturor românilor. Ne dorim să tragem acest semnal de alarmă disperat pentru că e nevoie de acţiune şi proactivitate pentru ca lucrurile să reintre într-un făgaş de normalitate, a precizat preşedintele CJ Hunedoara, Adrian David. În acel memoriu autoritățile hunedorene au prezentat incidentele petrecute în cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, precum și imagini şi extrase din ziare despre ceea ce s-a petrecut în aceste situri.

Se pregătește documentația
În tot acest timp, la nivelul CJ Hunedoara s-a format un grup de lucru care pregătește documentația necesară preluării acestor cetății dacice în administrarea județului. Astfel, în cazul în care Ministerul Culturii va da undă verde, reprezentanții CJ sunt pregătiți să preia în administrare aceste cetăți.

Singura cetate dacică din Munții Orăștiei aflată în administarea CJ Hunedoara, din anul 2013, este Sarmizegetusa Regia, care are un sistem de pază și un regulament de vizitare.

Advertisement

Actualitate

Educația sănătății pentru mamele și bebelușii din medii defavorizate, în cadrul unei inițiative DAS Deva

Publicat

pe

Redactat de

În cadrul unui proiect dedicat sprijinirii mamelor și bebelușilor proveniți din medii defavorizate, Direcția de Asistență Socială Deva (DAS Deva) a desfășurat, pe parcursul a două zile, acțiuni de educație pentru sănătate la domiciliul beneficiarilor programului de acordare a cardurilor pentru nou-născuți. Aceste carduri, în valoare de 2.000 de lei, sunt destinate mamelor care au adus pe lume copii începând cu data de 12 aprilie 2024, iar fondurile pot fi folosite exclusiv pentru achiziționarea de produse necesare îngrijirii bebelușilor.

Scopul principal al activităților a fost implementarea măsurilor de sprijin prevăzute de legislația în vigoare pentru familiile aflate în situații vulnerabile. Specialiștii DAS Deva, alături de asistenții medicali comunitari și mediatorii sanitari, au evaluat dezvoltarea fizică a nou-născuților, oferind, totodată, informații esențiale privind practicile corecte de îngrijire a copiilor. Un accent deosebit s-a pus pe consilierea în alăptare, subliniind beneficiile alimentației cu lapte matern atât pentru bebeluși, cât și pentru mame.

Pe lângă aceste sesiuni educaționale, mamele au fost instruite în privința acordării primului ajutor bebelușilor și au primit recomandări legate de igiena corporală și a locuinței. Participanții au fost informați și despre accesul la servicii medicale și sociale, pentru a asigura un start sănătos în viață copiilor lor.

Reprezentanții Direcției de Asistență Socială Deva au folosit această ocazie și pentru a încuraja vaccinarea, oferind mamelor informații despre schema completă de vaccinare și importanța imunizării pentru protejarea sănătății celor mici. De asemenea, mamele au primit un „Ghid pentru părinți”, care le oferă sfaturi utile cu privire la hrănirea și îngrijirea bebelușilor, precum și semnele de boală ce trebuie monitorizate.

Această inițiativă face parte dintr-un efort continuu al DAS Deva de a sprijini familiile vulnerabile, având ca scop nu doar oferirea de ajutoare financiare, ci și educația pentru sănătate, esențială în primii ani de viață ai unui copil.

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Măsuri la Spitalul Hunedoara. Vizitele restricționate din cauza valului de viroze respiratorii

Publicat

pe

Redactat de

Măsuri suplimentare la Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara pentru prevenirea infecțiilor respiratorii

Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara a anunțat măsuri suplimentare pentru limitarea răspândirii virozelor respiratorii, având în vedere creșterea cazurilor de infecții respiratorii din ultima perioadă. Începând cu 23 ianuarie 2025, au fost implementate reguli stricte pentru vizitele în spital, pentru a preveni infecțiile asociate asistenței medicale și pentru protecția pacienților și personalului medical.

Printre măsurile anunțate se numără:

  • Suspendarea vizitelor în secția de Boli Infecțioase, pentru a reduce riscul de contaminare.
  • Limitarea vizitelor în restul spitalului la un singur aparținător per pacient, cu o durată de maximum 15 minute și doar în cadrul programului de vizite.
  • Triajul epidemiologic al vizitatorilor la intrarea în secție, iar accesul va fi interzis persoanelor care prezintă simptome de viroză respiratorie.
  • Echipamente de protecție obligatorii pentru vizitatori, care vor include halat, botoșei și mască, toate fiind furnizate de spital. Vizitatorii care nu respectă aceste măsuri de protecție nu vor fi admiși.
  • În Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), se va permite accesul doar unui singur aparținător per pacient.

De asemenea, vizitatorii sunt rugați să urmeze cu strictețe instrucțiunile personalului medical privind măsurile aplicate în contextul epidemiologic actual. Conducerea spitalului subliniază importanța acestor măsuri pentru protecția sănătății publice și a celor care se află sub îngrijire medicală.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Criza medicilor de familie în Valea Jiului: O problemă acută pentru sistemul de sănătate

Publicat

pe

Redactat de

Lipsa medicilor de familie afectează grav accesul la servicii medicale în Valea Jiului și în județul Hunedoara, atrage atenția Adrian David, directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara. Situația este critică, având în vedere că anul acesta cel puțin trei medici de familie din Valea Jiului ar putea părăsi sistemul, fără a exista o soluție imediată pentru înlocuirea acestora.

„Avem doar un singur medic interesat să vină în zonă, dar acesta locuiește în Deva. Lucrăm la deschiderea unui punct de lucru temporar pentru el în Valea Jiului, însă este doar o soluție pe termen scurt,” a explicat Adrian David directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara.

Conform legislației, un medic de familie ar trebui să aibă o listă de maximum 800 de pacienți pentru a putea oferi servicii de calitate. În realitate, mulți dintre medicii din Valea Jiului gestionează liste cu peste 4.000 de pacienți.

„La acest număr de pacienți, actul medical nu mai poate fi de calitatea de care au nevoie pacienții. Este imposibil pentru un medic să ofere consultații și îngrijiri corespunzătoare pentru un număr atât de mare de persoane,” a subliniat Adrian David.

Efectele asupra pacienților

Această criză are efecte directe asupra locuitorilor din Valea Jiului, în special asupra celor din zonele rurale sau greu accesibile, unde medicii de familie sunt singura legătură cu sistemul de sănătate. Fără o acoperire adecvată, pacienții sunt nevoiți să aștepte mai mult pentru consultații, iar problemele de sănătate pot deveni mai greu de gestionat.

Advertisement

Mai mult decât atât, Adrian David, directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara, a adus în discuție situația medicilor din spitalele din Valea Jiului, evidențiind atât dedicarea acestora, cât și problemele structurale care afectează eficiența sistemului sanitar local.

„Medicii din spitalele din Valea Jiului sunt niște oameni deosebiți, care se implică total în meseria pe care o practică. Însă, din păcate, cele trei spitale din zonă funcționează într-un regim de concurență între ele, ceea ce nu este sănătos pentru sistemul sanitar,” mai spune Adrian David directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara.

Concurența între spitale: Un obstacol pentru colaborare

Valea Jiului găzduiește trei spitale importante, fiecare cu propriile specializări și resurse. Cu toate acestea, lipsa unei coordonări centralizate determină o competiție între unități, care poate afecta pacienții și personalul medical deopotrivă.

„Cred că este nevoie de o gestionare centralizată a celor trei spitale. O astfel de abordare ar permite o alocare mai eficientă a resurselor, reducerea redundanțelor și o colaborare mai bună între unități,” a subliniat Adrian David.

Advertisement

Soluții pentru un sistem sanitar mai eficient

Centralizarea administrativă a celor trei spitale ar putea aduce beneficii semnificative:

Distribuția optimă a resurselor: Echipamentele și personalul ar putea fi redistribuite în funcție de nevoile reale ale pacienților din întreaga regiune.

Îmbunătățirea colaborării: Prin eliminarea concurenței, spitalele ar putea colabora pentru a oferi tratamente mai complexe și pentru a evita supraîncărcarea unui singur spital.

Creșterea calității actului medical: O viziune unitară asupra managementului ar permite o mai bună monitorizare a standardelor de calitate.

Advertisement

Medicii, elementul cheie al sistemului

În ciuda dificultăților, Adrian David a ținut să aprecieze eforturile medicilor, care, în ciuda provocărilor legate de lipsa resurselor și suprasolicitarea, continuă să își facă meseria cu devotament.

„Avem nevoie să sprijinim acești oameni și să le oferim condițiile necesare pentru a-și desfășura activitatea la cele mai înalte standarde. O reformă a managementului spitalelor ar fi un pas important în această direcție,” a concluzionat directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara.

FOTO: ARHIVĂ

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate