Connect with us
Data: 20/06/2024
.

Actualitate

CNAS: De la 1 iunie, se implementează Programul naţional de endometrioză. Pacienții oncologici vor avea acces mai ușor la investigaţiile PET – CT

Publicat

pe

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat că, începând cu data de 1 iunie 2023, se facilitează accesul pacienților oncologici care îndeplinesc criteriile de eligibilitate la investigaţiile PET – CT, prin eliminarea necesității aprobării comisiei de experţi de la nivelul CNAS pentru efectuarea acestei investigații. Tot de la aceeași dată se implementează un nou program de sănătate, Programul naţional de endometrioză care va asigura accesul pacientelor cu endometrioză profundă cu afectare intestinală la intervenţii chirurgicale minim invazive.

Tot de la 1 iunie, va fi implementat Subprogramul naţional de tratament al bolnavilor cu tulburare depresivă majoră în cadrul Programului naţional de sănătate mintală, având ca obiectiv optimizarea accesului pacienţilor cu afecțiunea respectivă la tratament medicamentos.

Aceste noutăți au fost aprobate în cadrul şedinţei Executivului de joi și sunt prevăzute într-o Hotărâre de Guvern care modifică şi completează actul normativ similar privind programele naționale de sănătate.

Aceeași hotărâre mai prevede că începând cu data de 1 iulie 2023 se introduc noi reglementări privind prescrierea medicamentelor biosimilare, atât la inițierea tratamentului, cât și la continuarea acestuia, precum şi obligaţia caselor de asigurări de sănătate de a monitoriza semestrial prescrierea produselor biologice.

Tot de la aceeași dată se modifică termenul de decontare în cadrul programelor de sănătate curative. Sumele se vor deconta furnizorilor în termen de până la 60 de zile calendaristice de la data depunerii facturii şi nu de la data acordării vizei de „bun de plată”, cum este în prezent, excepţie făcând serviciile medicale pentru care decontarea se face în termen de 30 de zile de la data depunerii facturii.

Precizăm că după data de 1 iunie 2023 pacienții care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru efectuarea investigaţiilor PET – CT vor avea acces la acestea în baza unui formular specific, care va avea valabilitatea de 30 de zile calendaristice de la data emiterii. Formularul specific pentru efectuarea investigaţiei PET – CT şi metodologia de transmitere a acestuia în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate se vor aproba prin ordin al preşedintelui CNAS”, se arată într-un comunicat al CNAS.

Advertisement

Actualitate

Un tânăr din Deva, premiat internațional. Fotografia sa, „Nemurirea din apă”, a impresionat

Publicat

pe

Redactat de

Un tânăr din Deva a fost premiat la concursul internațional „The Water We Want 2024”, organizat de Rețeaua Internațională a Muzeelor Apei (WAMU-NET), sub patronaj UNESCO. Mihai Casian Drăgoi, elev al Liceului Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” din Deva, este câștigătorul secțiunii Media, la categoria 19 -25 de ani, cu o fotografie pe care a realizat-o, intitulată „Nemurirea din apă / Immortality from water”. Fotografia sa a fost selectată pentru jurizare internațională de către Aquatim.

Lucrarea prezentată de Mihai Casian Drăgoi a fost selectată pentru jurizarea internațională de către Aquatim, membru WAMU-NET, dintre cele 50 de desene, clipuri și fotografii înscrise în concurs prin Centrul educațional Aquapic.

Toate lucrările selecționate de muzeele apei participante la concurs pot fi văzute în expoziția digitală internațională lansată miercuri pe site-ul dedicat. (LINK expozitie). Premiile pentru celelalte categorii au fost adjudecate de China, Italia, India, Croația și Portugalia. Juriul internațional a fost format din membrii Comitetului Consultativ al WAMU-NET, experți independenți (educatori) și reprezentanți din comunitatea apei UNESCO.

O competiție dedicată celei mai de preț resurse a planetei

Competiția “The Water We Want” (Apa pe care ne-o dorim) are ca temă apa dulce și încurajează copiii și tinerii să-și exprime creativ emoțiile, ideile și convingerile proprii legate de apă, resursa cea mai de preț a planetei. Desenele, videoclipurile și fotografiile ce pot fi vizionate în expoziția internațională vorbesc despre preocuparea tinerilor vizavi de prezentul și viitorul resurselor naturale de apă, în contextul dat de comportamentul de consum, poluare și schimbările climatice.

Advertisement

„Mulțumesc tuturor participanților! An de an, mulți copii și tineri se înscriu la concurs, ceea ce demonstrează că ei sunt preocupați de apă, de viitor. Toate contribuțiile lor, aceste frumoase lucrări, sprijină demersul de educare și conștientizare făcut de muzeele apei. La rândul nostru, ne angajăm să susținem în continuare acest proiect, să facem posibil ca el să se deruleze mulți ani de acum înainte”, a declarat Eddy Moors, președintele Rețelei Internaționale a Muzeelor Apei și rector al Institutului de educație în domeniul apei IHE Delft.

Vrea să-și continue studiile la o facultate din Timișoara sau din Cluj

Mihai Drăgoi urmează cursurile secției multimedia a Liceului Energetic din Deva și vrea să își continue studiile, în acestă specializare, la o facultate din Timișoara sau din Cluj. Este, deopotrivă, pasionat de fotografie și film, iubește natura și recunoaște că a fost atras atât de tematica generoasă a apei, cât și de anvergura competiției.

„Apa este esențială pentru viața și sănătatea noastră. Educația și conștientizarea sunt instrumente importante în susținerea eforturilor pentru menținerea calității apei. Prin colaborare la nivel global, putem avea grijă mai bine de apă, resursa noastră neprețuită”, este de părere Mihai Drăgoi.

Mihai a fost coordonat de profesor Monika Hompot.

Advertisement

Îi felicităm pe Mihai și pe coordonatoarea sa, doamna profesor Monika Hompot, cea care l-a îndrumat și susținut. Le mulțumim tuturor participanților pentru contribuții și implicare!”, au transmis reprezentanții Aquatim.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Cupa de vară la tenis de câmp

Publicat

pe

Redactat de

Zilele trecute s-a disputat o interesantă competiție sportivă, Cupa de vară – Tenis Sportya.

La competiția desfășurată la baza sportivă ACS Tenis Act din Deva au participat jucători din trei județe, respectiv Alba, Timiș și Hunedoara.

Competiția s-a desfășurat la simplu masculin, pe două nivele. La nivelul 5 învingător a fost Simion Bălășoiu, din Albă Iulia, care l-a învins în finală pe deveanul Denis Boldor, semifinaliști fiind Mihai Mehi, din Timișoara, și Mihail Cimpoi, din orașul – gazdă al competiției.

La nivelul 8 petroșăneanul Gabriel Băluș l-a învins, în finală, pe deveanul Ovidiu Năsue, iar semifinaliști au fost alți doi jucători din municipiul de reședință al județului Hunedoara, Adrian Ciocan și Călin Chezan.

Premiile au constat ]n cupe, diplome și echipament sportiv, iar pe toată durata competiției participanților li s-au asigurat apă, fructe și batoane cu cereale. Felicitări tuturor participanților pentru jocurile frumoase și fairplay-ul arătat și mulțumim suporterilor pentru susținerea sportivilor. De asemenea, mulțumim tuturor implicați în buna desfașurare si organizare a competiției, fiind vorba despre parteneri, colaboratori și de Primăria Municipiului Deva ”, au transmis organizatorii.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Măsuri de prevenție împotriva infracțiunilor de furt

Publicat

pe

Redactat de

O amplă campanie de prevenire a persoanelor vârstnice, locatarilor blocurilor și societăților comerciale împotriva infracțiunilor de furt, a avut loc în localitățile Petroșani și Dobra.

Oamenii legii au distribuit pliante cu recomandări privind prevenirea furturilor din locuință.

”În perioada 18-19 iunie 2024, cu ocazia desfășurării evenimentului Ziua Europeană a Prevenirii Furtului din Locuințe, polițiștii hunedoreni au desfășurat două  activități preventive, destinate persoanelor vârstnice, locatarilor blocurilor și societăților comerciale din municipiul Petroșani și din comuna Dobra. În cadrul activităților preventive, polițiștii au distribuit peste 150 de pliante care conțin recomandări privind prevenirea furturilor din locuință și le-au expus proprietarilor de locuințe și societăți comerciale o serie de recomandări referitoare la măsurile de prevenție pe care trebuie să le ia, pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor de furt”, informează reprezentanții IPJ Hunedoara.

FOTO: IPJ HUNEDOARA

Citeste mai mult ...

Actualitate