Sport
CNS Cetate Deva îşi continuă seria invincibilă
La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc o nouă etapă a Ligii a III-a de fotbal. În seria a IV-a, care este cea mai numeroasă, s-a disputat runda a XXIV-a.
Echipa de fotbal de Liga a III-a CNS Cetate Deva a revenit în faţa propriilor suporteri, după ce etapa precedentă, în runda intermediară de la mijlocul săptămânii trecute, formaţia pregătită de Marius Sîrbu a câştigat la „masa verde” jocul considerat acasă cu Minerul Motru, echipa din Gorj neprezentându-se la respectivul meci.
S-au impus spre final
Devenii, care ocupau poziţia a opta înaintea acestei partide, au întâlnit echipa de pe locul 12. CSU II Craiova. Echipa de la poalele Cetăţii era favorită, fiind neînvinsă în retur, având cinci victorii şi două rezultate de egalitate, dar şi oltenii păreau a fi în revenire de formă, în runda anterioară reuşind un succes după cinci înfrângeri consecutive, aşa că meciul se arăta a fi unul interesant, lucru care s-a şi întâmplat. În mod oarecum surprinzător, cei care au controlat jocul în prima repriză au fost oaspeţii, aceştia irosind o bună oportunitate de a deschide scorul în minutul 7, când Florea a ratat un penalty corect acordat, pentru un fault în careul Devei, trăgând peste poarta apărată de Raţ. Tot oltenii au fost mai prezenţi în joc şi după aceea, dar fără a mai avea ocazii de a înscrie şi, cum nici gazdele nu au periclitat prea mult poarta adversă, prima repriză s-a încheiat cu un scor alb. În mitanul secund tot cei de la Craiova au fost mai periculoşi în prima parte, în minutul 58 Raţ scoţând excelent o lovitură liberă de la distanţă foarte bine executată de Florea. Apoi devenii au revenit, iar soarta partidei s-a scris în doar cinci minute. În minutul 70 s-a produs deschiderea scorului, când Făgărăşanu a deschis scorul pentru CNS Cetate cu un şut din marginea careului mare. Iar lucrurile s-au limpezit în minutul 75, când Vajda a înscris spectaculos, direct din corner, stabilind şi scorul final al partidei, de 2-0 pentru Deva. În urma acestui rezultat, devenii îşi păstrează invincibilitatea în retur şi, în plus, urcă două locuri în clasament, fiind, acum, pe poziţia a şasea.
Actualitate
Lucescu a anunțat stranierii pentru debutul preliminariilor CM

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a anunţat lista preliminară cu jucătorii ce evoluează peste hotare convocaţi pentru meciurile cu Bosnia-Herţegovina şi San Marino din luna martie, primele din preliminariile Campionatului Mondial din 2028. Fostul antrenor al Corvinului a trimis telegrame de convocare pentru 18 jucători.
Vor fi convocări și din campionatul intern
Stranierii care au fost convocați pentru meciurile cu Bosnia, de la București, din 21 martie, și cu San Marino, de la Serravalle, din 24 martie sunt portarii Florin Niţă (Damac/Arabia Saudită) și Horaţiu Moldovan (Sassuolo/Italia), fundașii Andrei Raţiu (Rayo Vallecano/Spania,), Deian Sorescu (Gaziantep/Turcia), Virgil Ghiţă (Cracovia/Polonia), Adrian Rus (Pisa/Italia) și Andrei Burcă Baniyas/Emiratele Arabe Unite), mijlocaşii Marius Marin, Olimpiu Moruțan (ambii Pisa/Italia), Răzvan Marin, Florinel Coman (ambii Cagliari/Italia), Dennis Man, Valentin Mihăilă (ambii Parma/Italia), Nicolae Stanciu (Damac/Arabia Saudită), Ianis Hagi (Rangers/Scoţia) și Vlad Dragomir (Pafos/Cipru) și atacanții George Puşcaş (Bodrum/Turcia) și Denis Drăguş (Trabzonspor/Turcia). Lotul final va fi completat și cu jucătorii din competiția internă și va fi anunțat ulterior.
Cum se trece Oceanul
Din grupa României, care nu a mai fost la un CM din 1998, mai fac parte, pe lâmgă Bosnia – Herțegovina și San Marino, reprezentativele Austriei și Ciprului. La turneul final care se va desfășura în SUA, Mexic și Canada din Europa se vor califica direct câștigătoarele celor 12 grupe preliminare. Acestora li se vor mai adăuga încă patru formații de pe Bătrânul Continent, care se vor califica după un play-off la care participă cele 12 echipe de pe locurile secunde din grupele preliminare, plus cele mai bune patru clasate din UEFA Nations League. Competiția de peste Ocean se va desfășura în perioada 11 iunie – 19 iulie 2026 și va fi prima la care vor participa 48 de țări. Cele trei gazde sunt calificate direct, iar America de Nord mai are alte trei locuri alocate. Africa are 9 locuri alocate, Asia 8, America de Sud 6, iar Oceania, în premieră, va avea o echipă calificată direct la CM. Ultimele două locuri disponibile vor fi ocupate după un play-off cu șase echipe, câte una de pe fiecare continent, mai puțin Europa, în vreme ce America de Nord, ca organizatoare, va avea două reprezentante.
Actualitate
Corvinul, meci egal pe teren propriu

Divizionara secundă de fotbal Corvinul Hunedoara a jucat primul său meci oficial din acest an. Hunedorenii au întâlnit, pe teren propriu, pe FCU Craiova, ambele echipe fiind în lupta pentru play-off.
Remiză albă cu Craiova
Meciul, disputat în fața a circa 5.000 de spectatori, a început cu gazdele în atac, dar Sandu, portarul oaspeților, a scos, de fiecare dată de sub bară, șuturile lui Albino (4) și Velisar (5). Apoi a venit rândul portarului de la Corvinul, Ungureanu, aflat la debutul său oficial pentru alb-albaștri, să intervină salvator în două rânduri, la un șut al lui Ibrahim (15) și la o deviere nefericită a coechipierului Vladic (34). Finalul primei reprize, care s-a încheiat 0-0, i-a găsit tot pe oaspeți în atac, Meijer (45), neajungând la o minge la o minge în fața porții hunedorene. În partea secundă, și mai săracă în faze de poartă, Corvinul a avut prima ocazie, dar lovitura de cap a lui Albino (55) a fost respinsă de portarul Craiovei. Oaspeții au avut o singură ocazie, șutul lui Achim (60) trecând pe lângă buturile hunedorene. Ultima fază ofensivă notabilă a aparținut Corvinului, dar șutul lui Gârbiță (79) nu a găsit ținta și meciul s-a încheiat așa cum a început, 0-0.
Rezultat bun pentru alții
Remiza de la Hunedoara nu ajută niciuna dintre echipe, Corvinul rămânând pe opt, la trei un punct de play-off, iar Craiova pe nouă, la trei „lungimi” de poziția a șasea. Pentru a ajunge în play-off, obiectivul stabilit pentru acest campionat în care Corvinul nu are drept de promovare, hunedorenii ar trebui să adune cât mai multe puncte în ultimele jocuri, cu Metaloglobus, acasă, etapa viitoare, și cu Chindia, în deplasare, în ultima rundă din play-off, iar echipele din fața lor, Voluntariul și Afumațiul, în special, care au cu un punct mai mult, să se încurce, ținând cont că acestea vor juca cu liderul campionatului, Miercurea Ciuc. De acest lucru este conștient și antrenorul Corvinului, Florin Maxim. „A fost primul nostru meci oficial în acest an şi asta s-a cam simţit. Ştiam că vom avea în faţă o echipă pentru care victoria era obligatorie pentru a mai spera la primele şase locuri. Am început uşor crispaţi, cred că lipsa ritmului impus de meciurile oficiale a contat. S-au simţit, cumva, şi absenţele lui Cărăruş, Lică, Pîrvulescu, dar, în acelaşi timp, cei care au intrat în locul lor s-au zbătut, au alergat, au creat, dar atât am putut astăzi. Ne-am cam pripit la construcţie, mă aşteptam să exploatăm unele spaţii, dar nu ne-am asumat nici prea multe riscuri, n-a mers construcţia astăzi, am avut suficiente greşeli la transmiterea balonului. Una peste alta, trebuie să ne mulţumim cu acest punct şi să sperăm că vom obţine maximum din cele două jocuri rămase. Asta chiar dacă nu vom avea nici atunci o misiune uşoară, Metaloglobus a stat în această rundă, vrea să îşi consolideze locul în play-off. Chindia pierde greu acasă, au o echipă în schimbare, încearcă ceva pentru sezonul ce vine. Am avut o şansă bună de a urca în clasament, dar tot aşa putem spune, atât noi, cât şi ceilalţi, că ar fi trebuit să ne îndeplinim obiectivele mai repede, nu acum pe final de sezon regulat”, a spus, după meciul cu FCU Craiova, Florin Maxim, conform site-ului oficial al Corvinului.
Surpriză pentru Florin Maxim
Meciul cu Craiova s-a jucat în ziua în care Florin Maxim a împlinit 44 de ani, iar, la sfârșitul jocului fanii ținând să îi facă o surpriză, oferindu-i un tort și un album cu fotografii, gest apreciat de antrenorul Corvinului. „Chiar vreau să le mulţumesc tuturor pentru surpriza plăcută, şi băieţilor din galerie, care mi-au cântat la mulţi ani, ne-au susţinut, din nou, pe toată durata jocului. E tot ce mi-aş fi putut dori de ziua mea. Bun, dincolo de o victorie, asta e clar! Le mulţumesc încă o dată şi îi aştept alături de noi şi la finele săptămânii”, a mai spus antrenorul Corvinului, conform sursei mai sus citate.
Următorul meci, tot pe teren propriu
În meciul cu FCU Craiova pentru Corvinul au evoluat Ungureanu – Albino, Pop, Manolache, Velisar – Bradu – Hergheligiu (46, Zanc), Neacşa, Lehaire, Gîrbiţă (82, Grigore) – Vladic (64, Câmpan). Etapa viitoare, așa cum arătam mai sus, Corvinul va juca tot acasă, cu a treia clasată, Metaloglobus, bucureștenii mai având nevoie de un punct în două meciuri pentru a fi calificați, și matematic, în play-off. Dacă nu vor apărea modificări de ultimă oră, meciul Corvinul – Metaloglobus este programat sâmbătă, 8 martie, cu începere de la orele 11:00.
Actualitate
Instruiri ale antrenorilor, arbitrilor și observatorilor de fotbal

Arbitrii de fotbal, antrenorii, dar și observatorii de joc din județul Hunedoara au participat, săptămâna trecută, la acțiuni de instuire, dată fiind apropierea reluării competițiilor oficiale.
Astfel, Comisia Județeană de Arbitri Hunedoara a organizat Seminarul de Iarnă pentru arbitrii și observatorii din lotul județean, un eveniment esențial pentru pregătirea returului sezonului 2024-2025. Sesiunile au inclus actualizări de regulament, teste teoretice și fizice, precum și discuții constructive menite să asigure un nivel ridicat de arbitraj pentru competițiile viitoare. De asemenea, la LPS Cetate Deva, s-a organizat un nou curs de perfecționare Licența UEFA C. Sub coordonarea lui Marius Sîrbu, Coach Educator FRF, participanții au avut ocazia să aprofundeze metode moderne de antrenament și să își dezvolte abilitățile necesare pentru a forma viitorii jucători.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu o zi in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu o zi in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu 22 de ore in urma
Rutenii din întreaga lume s-au întâlnit la Pojoga
- Stiri nationalecu o zi in urma
Restricții de circulație pe Valea Oltului, timp de aproximativ o lună
- Actualitatecu o zi in urma
LPS Cetate, campioana județului la fotbal licee