Connect with us
Data: 19/01/2025
.

Actualitate - Eveniment

CNS Cetate rămâne în cărțile pentru promovarea în Liga a II-a de fotbal

Publicat

pe

Vineri și sâmbătă s-au desfășurat meciurile etapei a XVII-a din seria a IV-a a Ligii a III-a de fotbal, runda fiind una extrem de interesantă.

Derby-ul seriei a IV-a din eșalonul fotbalistic terț s-a desfășurat vineri după masă, pe stadionul „Cetate” din Deva.

Ca de obicei, greu în prima repriză

În fața a peste 1.000 dee spectatori. CNS Cetate Deva, a patra clasată, au întâlnit liderul seriei, CS Național Sebiș, diferența dintre cele două combatante înaintea meciului fiind de trei puncte. Și, ca de obicei, devenii au avut o primă repriză subțire”. Oaspeții au început mai bine jocul, având, în primuil sfert de oră, trei atacuri relativ mai consistente, prima fază ofensivă a Devei consemnându-se abia în minutul 16, când Munteanu, portarul oaspeților, respinge o lovitură liberă a lui Stoenac, pentru ca, în continuarea fazei, după mai multe degajări, Tecsi să ajungă prea târziu la o lansare în adâncime. Cei de la Sebiș mai au două faze destul de periculoase apoi, dar cea mai mare ocazie a primei reprize a aparținut celor de la CNS Cetate, în minutul 34, când o bună centrare a lui Făgărășanu ajunge la Tecsi, însă reluarea acestuia, cu capul, din marginea careului mic, lovește transversala porții adverse. Cei de la Național mai au trei faze ofensive, care îl încălzesc pe portarul Devei, Bodea, dar nimic mai mult, iar finalul primei reprize aparține gazdelor. În ultimul minut regulamentar Stoenac centrează în careul advers, apărarea celor de la Sebiș este derutată, dar niciun devean nu poate ajunge la minge pentru a o introduce în ațe”, iar în al doilea minut de prelungire CNS Cetate obține primul corner, dar lovitura de colț rămâne fără rezultat.

Spaimă la începutul mitanului secund

Advertisement

Preambulul reprizei a doua a înghețat, practic, toată suflarea prezentă pe stadionul din Deva. Înainte de ieșirea echipelor de la vestiare, când echipele erau pe teren, iar arbitrii nu apăreau, oficialii prezenți la meci făceau semne disperate către ambulanța de la marginea terenului, deși pe parcursul primei reprize nu se înregistrase nimic suspect. Echipa de asistență medicală a intervenit imediat, acordându-i primul ajutor lui Mihuța, jucătorul oaspeților, în interiorul mașinii de intervenție. Jucătorul nostru, pe fondul oboselii, dar și a căldurii din vestiar, a avut o cădere de calciu. Personalul medical a fost prompt în intervenție, i-a acordat primul ajutor lui Mihuța, și totul este sub control, fotbalistul neavând nimic grav”, a declarat, după meci, Călin Cojocaru, antrenorul principal al celor de la CS Național Sebiș.

Gol anulat pentru Deva

Iar după acest moment a ânceput și repriza secundă, tot cu oaspeții în ofensivă. Gazdele revin, iar în minutul 48 Blănaru șutează slab din colțul careului mare. Apoi Velici, vârful celor de la Sebiș, fost în tur la Deva, foarte activ în acest meci, reia slab cu capul din poziție bună, pentru ca, apoi, să urmeze un sfert de oră în care CNS Cetate a părut să fie singură pe teren. În minutul 50 Stoenac, de la vreo 30 de metri, trage puțin pe lângă vinclu, dintr-o lovitură liberă. În minutul 52 o minge trimisă de Tecsi spre buturile adverse al depășește pe Munteanu, porarul celor de la Sebiș, dar Siminic, căpitanul arădenilor, respinge, in extremis, de pe linia porții. Vine și minutul 55, când se produce cea mai controversată fază a partidei. Făgărășanu șutează din drop, de la 20 de metri, iar portarul oaspeților respinfe peste poartă. Vin patru lovituri de colț consecutive, și, după ultimul corner, Nogo reia cu capul spre poartă, Munteanu este depășit, mingea pare să fi trecut de linie, Stupu retrimite în teren, iar centralul piteștean Marius Naidin, văzând că asistentul și concitadinul său, Lucian Tănase, defectuos plasat, nu semnalizează nimc, lasă jocul să continue. Au urmat proteste firești ale gazdelor, dar jocul a continuat, tot cu Deva în atac. Și a venit și minutul 63, când, la o centrare cu pământul a lui Stoenac, Suciu, închizătoruloaspeților, atinge, clar, deși involuntar, mingea cu mâna, puțin în interiorul propriei suprafețe de pedeapsă, iar arbitrul de centru dă, justificat, penalty, același tușier mai sus menționat fiind, și de această dată, prost plasat. Lovitura de pedeapsă este transformată, impecabil, de Tecsi, și CNS Cetate Deva rămânea în grficul pentru promovarea în eșalonul secund.

Greu, dar meritat

Sebișul acuză șocul, O centrare, din minutul 65, a lui Bloj, înșelătoare, dar traiecoria a fost influențată și de vântul puternic ce a suflat pe toată durata partidei de la Deva, îl păcălește pe portarul oaspeților, care sare pe sub balon, dar mingea se scurge pe lângă bara laterală. La faza următoare oaspeții revin în atac, iar Bodea reține un șut al lui Velici. Devenii mai au trei faze periculoase, prin Făgărășanu, Vaștag și Stoenac, dar tabela nu se modifică. Și vine, apoi, perioada de grație a lui Roberto Bodea, portarul Devei, care, la un atac prelungit al celor de la Sebiș, scoțând nu mai puțin de patru mingi periculoase, între minutele 79 și 82, perioadă în care gazdele au fost dominate cum rar s-a mai văzut pe stadionul „Cetate”. A venit, apoi, un contraatac al celor de la CNS Cetate, încheiat cu un corner, în urma căruia Nogo, după centrarea lui Făgărășanu, dar și profitând de ieșirea greșită a goal-keaper-ului arădean, nu reușsește să introducă mingea în plasă și să lămurească lucrurile. Sfârșitul jocului aparține celor de la Sebiș, care mai au patru acțiuni periculoase, două rezolvate de Bodea și tot atâtea de Nogo, iar deva câștigă, greu, dar meritat, cu 1-0, și rămâne cu șanse reale de promovare în Liga a II-a. Asta și în condițiile în care rămâne tot pe locul patru, dar la un punct de primele două clasate, Reșița și Galda, și la egalitate cu Național, și chiar dacă cei la Sebiș vor mai primi, aproape sigur, trei puncte la „masa verde” în urma meciului din tur de la Ighiu, nd formația din județul Alba a folosit un jucător ale cărui forme de legitimare pare-se că nu au fost întocmite corect.

Advertisement

Să fim optimiști, pentru că se poate

Una peste alta, trebuie să fim optimiști, pentru că promovarea este perfect posibilă, indiferent de ce se va întâmpla în viitor. După eșecul cu cântec din prima etapă a returului, de la Galda, cei de la CNS Cetate și-au propus să câștige toate cele 12 meciuri rămase de disputat. Trei succese consecutive s-au realizat deja, iar celelalte nouă nu sunt imposibil de obținut.

Este oficial: N‘Doye revine la Deva etapa viitoare!

După finalul meciului CNS Cetate Deva – CS Național Sebiș, la obișnuita, deja, conferință de presă,la care au particiapat antrenorii celor două formații, pe lângă impresiile de după joc, s-a atins, în mod firesc, și chestiunea revenirii lui Ousmane N’Doye la echipa din municipiul de reședință al județului Hunedoara. „Păstrăm un contact permant cu Ousmane. Ne-a transmis, înainte de acest meci, că formalitățile privind obținerea vizei pentru România, el fiind din Senegal, se apropie de un final favorabil. Cu siguranță că, după ce va obține viza, va veni, cu primul avion, în România, un zbor de la Dakar la București fiind de doar trei ore. Îl așteptam în aceste zile, dar nu a putut veni. Oricum, dacă ajungea joi, cum era posibil, nu aș fi riscat să îl folosesc. Sper să îl am în lot pentru etapa viitoare”, spunea Viorel Tănase, antrenorul principal de la CNS Cetate Deva. După încheierea întâlnirii cu jurnaliștii, în cocheta sală de conferințe de la stadionul „Cetate” a intrat Răzvan Mareș, viceprimar al Devei, fost sportiv și mare fan al celor de la CNS Cetate, care a venit cu vești noi despre Ousmane N’Doye. „Pot să anunț oficial că Ousmane N’Doye a primit viza pentru România. Îl așteptăm pe jucător să ajungă la Deva în zilele următoare și vă asigur că va fi în lot pentru viitorul joc al nostru”, a declarat Răzvan Mareș, prezentând, totodată, un mesaj de pe telefon pe care îl primise de la internaționalul senegalez, care cuprindea și o poză cu viza de România pe pașaportul lui NDoye. În turul campionatului Ousmane N’Doye a jucat, pentru CNS Cetate, doar în ultimele patru etape, când Deva a obținut tot atîtea victorii, și a revenit în calculele pentru promovarea în Liga a II-a. În cele patru jocuri disputate pentru CNS Cetate senegalezul a marcat nouă goluri, fiind golgheterul seriei în tur. Etapa viitoare, sâmbătă, 2 aprilie, de la ora 17.00, Deva va juca, în deplasare, la Performanța Ighiu, obiectivul pentru acest meci fiind unic, respectiv victoria.

Caseta tehnică

CNS Cetate Deva – CS Național Sebiș 1-0 (0-0)

Advertisement

A marcat; Iulian Tecsi (min. 63, penalty)

Stadion. Cetate Deva

Spectatori: 1.000

Deva: 22. Roberto Bodea – 6. Octavian Ionică, 5. Salif Nogo, 15. Sebastian Agache, 4. Alexandru Doboş (21. Eduard Cornea, min. 51) – 13. Erwin Bloj (18. Marius Lupu, min. 90+3), 23. Robert Cristian, 11. Mădălin Blănaru (24. Andrei Vaștag, min. 51), 7. Andrei Făgărăşanu – 17. Marian Stoenac, 10. Andrei Tecsi (cpt.). Rezerve: 1. Andrei Raț- 14. Alexandru Petresc, 2. David Jude, 19. Darius Leucianu.AntrenorI: Viorel Tănase ( principal), Tudorel Pelin (secund). Maseur: Ioan Răfăilă. Delegat: Petre Clep.

Sebiș: 97. Dălin Munteanu – 2. Michel Rosemblum (5. Marian Fuchs, min. 76), 13. Mircea Stupu, 16. Igor Basic, 14. Gabriel Siminic (cpt.) 17. Cornel Suciu, 18. Sebastian Susan (25. Daniel Cocină, min.70) , 20. Ionel Mihuța (23. George Pirtea, min. 46), 21. Cristian Kilin7. Dragoș Săulescu (9. Flavius Tulcan, min. 67), 10. Gelu Velici. Rezerve: 1. Emanuel Fişteag – 11. Angelo Iuga, 22. Alexandru Moise.Antrenori: Călin Cojocaru (principal), Ilie Stoican (secund). Maseur: Andrei Bumb. Delegat: Constantin Vanci.

Advertisement

Cartonașe galbene: Iulian Tecsi (min. 55), Robert Cristian (min. 74) / Ionel Mihuța (min. 39)

Arbitri:Marius Naidin – Lucian Tănase (ambii din Pitești), Cristian Ilinca (Craiova).

Observatori FRF: Alexandru Rojneai (Alba Iulia) pentru arbitri, Virgil Lup (Aiud) pentru joc.

Medic: dr. Maria Blada

 

Advertisement

Liga a III-a, seria a IV-a

Etapa a XVII-a, rezultate

Nuova Mama Mia Becicherecu Mic – Industria Galda 0-2 (0-1)
Ioan Boancă (60), Andrei Cernea (90+2 – pen.)
Unirea 1924 Alba Iulia – ACS Poli Timişoara II 5-2 (3-1)
Andrei David (12), Fipil Morar (18), Alexandru Giurgiu (34), Sebastian Culda (49), Ciprian Selagea (90+1) / Emanuel Vasi (6), Cristian Pădurariu (75)
CNS Cetate Deva – Naţional Sebiş 1-0 (0-0)
Iulian Tecsi (63 – pen.)
Gloria Lunca Teuz Cermei – Pandurii Târgu Jiu II 2-2 (1-1)
Alexandru Nistor (40), Daniel Bulza (70) / Roberto Dumitru (35), Marius Cioiu (47)
UTA Bătrâna Doamnă II – Performanţa Ighiu 2-2 (1-0)
Michel Vlad (14), Florin Ghergar (72) / Marius Fetiţa (69 – pen.), Iulian Potopea (79)
CSM Şcolar Reşiţa – CSM Lugoj 3-0 (2-0)
Alin Liuba (39 – pen., 45 – pen.), Robert Muselin (77)
Ripensia Timişoara – Millenium Giarmata 3-2 (2-0)
Andrei Dumiter (14, 38), Claudiu Matiș (88) / Eduard Soare (63), Cristian SimionovSimionov (86)

1. Școlar Reșița    17    10    2    5    29:15    32
2. Industria Galda    17    9    5    3    28:16    32
3. Național Sebiș    17    10    1    6    30:23    31
4. Cetate Deva    17    10    1    6    29:26    31
5. Ripensia    17    8    6    3    31:21    30
6. CSM Lugoj    17    7    6    4    21:20    27
7. Perf. Ighiu    17    5    6    6    27:26    21
8. LT Cermei    17    5    6    6    20:19    21
9. ACS Poli II    17    6    3    8    26:35    21
10. Pandurii II    17    6    1    10    24:25    19
11. M. Giarmata    17    4    5    8    20:28    17
12. Becicherecu Mic    17    5    2    10    18:35    17
13. Unirea Alba Iulia    17    4    4    9    18:23    16
14. UTA BD II    17    4    4    9    14:23    16

 

Etapa viitoare

Advertisement

Millenium Giarmata – Industria Galda

ACS Poli II – Becicherecu Mic

Pandurii II – Unirea Alba Iulia

Național Sebiș – Lunca Teuz Cermei

Performanța Ighiu – CNS Cetate Deva

Advertisement

CSM Lugoj – UTA BD II

Ripensia – CSM Școlar Reșița

Advertisement

Actualitate

Incendiu la o anexă gospodărească din Simeria

Publicat

pe

Redactat de

Echipaje de intervenție de la Detașamentul de pompieri Deva au intervenit, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în camera centralei pe lemne și la acoperișul unei anexe de la o gospodărie din Simeria.

Pentru misiune au fost alocate 2 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, iar la locul incendiului s-a aflat și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Simeria.
Intervenția a constat în localizarea și lichidarea incendiului care a cuprins camera centralei și un șopron cu lemne. Acțiunile pompierilor au eliminat riscul de a fi cuprinsă de flăcări și casa de locuit. Nicio persoană nu a fost rănită.
Sursa probabilă a izbucnirii flăcărilor a fost efectul termic

FOTO: Arhivă

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO – VIDEO| Incendiu puternic într-o gospodărie din Petrila. Misiune dificilă a pompierilor

Publicat

pe

Redactat de

Un incendiu puternic a izbucnit într-o gospodărie din orașul Petrila. Flăcările au cuprins un garaj construit din lemn și o parte a acoperișului unei case. Misiunea pompierilor a fost dificilă. Focul amenința să se extindă la alte trei locuințe din imediata apropiere.

“Pompierii Detașamentului Petroșani au intervenit, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu puternic izbucnit la o gospodărie din orașul Petrila, strada Cimpa. La sosirea forțelor de intervenție ardeau generalizat garajul construit din lemn și o parte a acoperișului casei de locuit, construită din lemn și compusă din parter și mansardă. Intervenția s-a realizat cu două autospeciale de stingere, iar la lichidarea incendiului au participat și pompieri voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență-Petrila. La debutul intervenției au fost scoase din garajul cuprins de flăcări 2 butelii de aragaz. De asemenea, misiunea a fost dificilă din cauza amplasării la doar câțiva metri de casa unde se manifesta incendiul, de jur împrejur, a trei alte locuințe”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.


Intervenția promptă a pompierilor a eliminat riscul ca flăcările să se extindă și construcțiile din apropiere. În urma degajărilor mari de căldură, la acestea s-au topit materialele folosite drept căptușeală la acoperișul din lemn”, au mai transmis reprezentanții ISU Hunedoara.

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Pagubele sunt însemnate. Au ars garajul din lemn, în totalitate, dar și acoperișul pe o suprafață de aproximativ 200 metri pătrați.

Echipajele de pompieri au reușit să salveze de la distrugere încăperile aflate la parter și la mansardă.

Cauza probabilă a declanșării incendiului a fost un scurtcircuit electric la sistemul de încălzire folosit în partea de gospodărie de unde s-au manifestat flăcările.

Sursa foto -video: ISU Hunedoara
Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Incendiu izbucnit la un autoturism, stins de un pompier aflat în timpul liber

Publicat

pe

Redactat de

Un incendiu izbucnit, miercuri dimineață, la un autoturism parcat în municipiul Petroșani a fost stins de un pompier aflat în apropiere, în timpul liber.

„Până la sosirea echipajului de intervenție, colegul nostru, soldatul Matei Alexandru Răzvan, de la Detașamentul de pompieri Petroșani, a acționat cu stingătorul din dotarea autoturismului personal, dar și cu un altul, de la un autoturism aflat în apropiere, reușind lichidarea incendiului care cuprinsese partea din față a autoturismului parcat și se putea extinde la întregul autovehicul. Nicio persoană nu a fost rănită”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

 

Potrivit ISU Hunedoara, cauza probabilă a declanșării incendiului a fost un scurtcircuit la instalația electrică a autoturismului.

 

Advertisement
Sursa foto: ISU Hunedoara
Citeste mai mult ...

PRIMARIA SI CONSILIUL LOCAL
AL ORAȘULUI HAȚEG
ANUNȚĂ

1. Persoanele fizice care la data de 31.12.2024 au avut în proprietate clădiri rezidențiale sau clădiri cu destinație mixtă au obligația să depună declarații la compartimentul Impozite si Taxe din cadrul administrației locale până la data de 31.03.2025;
2. Persoanele juridice au obligația să depună pană la data de 31.03.2025 la compartimentul Impozite si Taxe din cadrul administrației locale declarații privind clădirile pe care le dețineau în proprietate la data de 31.12.2024, legate de destinația si valoarea acestora;
3. Persoanele fizice și juridice care la data de 31.12.2024 dețineau mijloace de transport radiate din circulație au obligația să depună la compartimentul Impozite si Taxe din cadrul administrației locale o declarație în acest sens, însoțită de documente justificative, pană la data de 31.03.2025;
4. Scutirile sau reducerile de la plata impozitului/taxei pe clădiri, teren, mijloace de transport prevăzute la articolul 456, 464 și 469 se aplică persoanelor care dețin documente justificative pe care le depun la compartimentul Impozite si Taxe din cadrul administrației locale, până la data de 31.03.2025;
De amintit că toți contribuabilii care achită întegral, pană la 31.03.2025, impozitele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport beneficiază de bonificația de 10%, stabilită de către Consiliul Local Hațeg.
Toti contribuabilii care au restanțe pentru bunurile imobile sau mobile, nu pot înstrăina, intabula, intra în posesie pană la achitarea creanțelor, pană la nivelul anului 2024.
Relații suplimentare la telefon: 0254-770.273

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate