Actualitate
Implementarea proiectului privind noul stadion din Hunedoara ar putea să înceapă

Zilele trecute, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) s-a pronunțat asupra mai multor cauze. Printre spețele analizate de CNSC s-au numărat și contestațiile depuse de două companii care ar fi dorit să construiască noul stadion din municipiul Hunedoara.
Un prim pas
Este vorba despre CON A și Strabag, care contestaseră licitația câștigată de Construcții Erbașu, însă CNSC a respins acțiunea acestora. În atare condiții, cel puțin în mod teoretic, ar putea fi semnat contractul de proiectare tehnică și execuție al stadionului de către Compania Națională de Investiții (CNI) și de către câștigătorul licitației. Pe de altă parte, companiile ale căror demersuri au fost respinse de CNSC nu și-au epuizat căile de atac în justiție, aspect la care se mai adaugă unul foarte important, respectiv aprobarea bugetului de stat, prevăzută pentru primul trimestru al anului în curs. Cu siguranță acestea sunt și motivele pentru care reprezentanții Primăriei municipiului Hunedoara nu au dorit să facă declarații pe marginea acestui subiect.
Drumul nu e ușor
Primele proceduri de licitație pentru stadion au început la mijlocul lui 2023, însă au fost sistate din cauza unor contestații. Operațiunile au fost finalizate abia în toamna anului trecut, dar și acestea au fost contestate, iar răspunsul CNSC a venit doar în ianuarie 2025, însă și acesta, așa cum arătam mai sus, poate fi atacat. Deci, dacă se va trece și de acest hop, urmează demolarea stadionului. „Noul stadion care se doreşte a fi ridicat în municipiul Hunedoara prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii va avea 10.500 de locuri dispuse pe două „inele”, parcare subterană, două căi de acces rutier, mai multe zone pietonale şi toate facilităţile unei astfel de construcţii, la standardele actuale. El va fi ridicat pe amplasamentul actualei arene din Hunedoara. Cheltuielile de demolare a vechiului stadion vor fi suportate de Primăria municipiului Hunedoara şi Consiliul Judeţean Hunedoara”, informa, la momentul depunerii proiectului, municipalitatea de pe malurile Cernei.
De 4 stele
Dacă se va depăși și acest aspect al demolării se va trece la faza de proiectare, prevăzută a dura șase luni. Apoi, în mod logic, s-ar trece la construire, care are un termen de 22 de luni, iar pentru lucrare trebuie oferit un termen de garanție de cinci ani. Noua arenă din Hunedoara, ce urmează a fi construită pe locul celei actuale va fi una de categoria UEFA 4 stele, care permite și organizarea de meciuri internaționale. Valoarea totală a proiectului depășește suma de 200 de milioane de lei, fără TVA, iar finanțarea ar urma să fie asigurată din bugetul CNI. Bun cunoscător al fenomenului fotbalistic, primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu, declara, în vara anului trecut, că nu se va trece la demolarea stadionului actual până când cel nou nu va avea finanțarea aprobată. Primul termen de finalizare al stadionului era 2026, apoi s-a mai adăugat un an. În condițiile date la această oră, se pare că, termenul de finalizare pentru noul stadion din Hunedoara va fi undeva în sezonul fotbalistic 2027-2028.
Actualitate
Rectorul Universității din Petroșani, Radu Sorin Mihai, despre colaborarea internațională și viitorul alianțelor universitare europene

Rectorul Universității din Petroșani, Prof. Univ. Dr. Ing. Radu Sorin Mihai, a participat recent la o întâlnire în Franța pentru evaluarea unei universități membre a consorțiului din care face parte instituția din Valea Jiului.
„Am fost în Franța pentru un bilanț al unei universități din consorțiul nostru, o instituție de prestigiu, cu peste 60.000 de studenți și mai multe centre educaționale distribuite în întreaga regiune. Întâlnirea a fost constructivă atât pentru consorțiu, cât și pentru fiecare universitate în parte”, a declarat rectorul Universității din Petroșani, Prof. Univ. Dr. Ing. Radu Sorin Mihai.
În ceea ce privește viitorul alianțelor universitare europene, rectorul a subliniat un eveniment important care va avea loc la Bruxelles, în perioada 26-27 februarie, organizat de Comisia Europeană.
„Așa cum ne-a promis Comisarul European Roxana Mânzatu, la Bruxelles va avea loc o întâlnire cu reprezentanții tuturor celor 61 de alianțe universitare europene. De la fiecare alianță vor participa doi reprezentanți, iar principalele subiecte de discuție vor viza viitorul acestor structuri academice, recunoașterea diplomelor și alte aspecte esențiale pentru dezvoltarea colaborării între universități”, a explicat Radu Sorin Mihai.
Evenimentul de la Bruxelles reprezintă un pas important pentru consolidarea cooperării între instituțiile de învățământ superior din Europa și pentru stabilirea unor direcții clare privind integrarea educațională și recunoașterea internațională a diplomelor.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Progres semnificativ în corectarea torenților din bazinul hidrografic „Fetița Mare”

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva anunță un progres important în proiectul de corectare a torenților din bazinul hidrografic „Fetița Mare”, derulat de Direcția Silvică Hunedoara la Ocolul Silvic Petroșani. Lucrările, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), au depășit 64% din execuție și se estimează că vor fi finalizate în 2025.
Scopul proiectului este reducerea riscului de inundații, protejarea mediului și stabilizarea terenurilor afectate de eroziune. Printre principalele obiective realizate și planificate se numără:
Consolidarea a 3,1 km de albii torențiale pe pâraiele Fetița Mare și Fetița Mică;
Reținerea unui volum estimat de 58.000 mc de aluviuni;
Construcția a 6 traverse, 2 praguri, 10 baraje și 18 metri liniari de canal din beton;
Corectarea a 583 metri liniari de albie și stabilizarea a 7.780 mp de terenuri afectate de alunecări;
Plantarea a 1,5 hectare de pădure pentru protecția solului.
Acest proiect face parte dintr-un program național mai amplu, derulat de Romsilva, cu un buget total de 109,56 milioane de lei (fără TVA), în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Programul prevede, la nivel național, refacerea a peste 30 de kilometri de albii torențiale, construirea de noi structuri pentru reținerea aluviunilor și împădurirea a patru hectare de teren pentru combaterea eroziunii.
„Continuăm să lucrăm pentru un mediu mai sigur și mai sustenabil”, transmit reprezentanții Direcției Silvice Hunedoara.
FOTO: FACEBOOK REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR-ROMSILVA
Actualitate
Două calde, două reci din handbalul juvenil

Campionatele Naționale de handbal pentru junioare sunt în plină desfășurare. Județul Hunedoara are reprezentante la toate cele trei categorii de vârstă la care se desfășoară aceste competiții.
Junioarele II de la Petroșani, tot cu punctaj maxim
La junioare II, în seria G, CSȘ Petroșani a jucat, săptămâna trecută, două meciuri, ambele câștigate. În etapa a opta, prima a returului, petroșănencele au trecut, acasă, cu 37-34, de Banatul Timișoara, în aceeași rundă mai jucându-se meciurile Alpha Oradea – Millenium Giarmata 21-20 și Unirea Sânnicolau Mare – Cîțu Timișoara 35-36, în vreme ce Traian Vuia Reșița a stat, întrucât Beldiman Arad s-a retras din competiție. În etapa a noua, una în care a stat Banatul Timișoara, CSȘ Petroșani a câștigat, cu 30-29, deplasarea de la Alpha Oradea, Cîțu Timișoara a trecut, pe teren propriu, cu 33-19, de Traian Vuia Reșița, iar Millenium Giarmata a învins, acasă, cu 28-25, pe Unirea Sânnicolau Mare. După aceste rezultatele, fetele de la CSȘ Petroșani rămân lidere cu maxim de puncte, 16, podiumul fiind completat de Cîțu Timișoara și Millenium Giarmata, ambele cu 10, primele trei clasate având câte opt meciuri disputate. Urmează, cu 7 puncte, Banatul Timișoara (7 jocuri) și Unirea Sânnicolau Mare (8), iar cu două puncte sunt Alpha Oradea (8) și Traian Vuia Reșița (7). Etapa viitoare, programată pe 8 februarie, CSȘ Petroșani va sta și se vor juca meciurile Banatul Timișoara – Cîțu Timișoara, Unirea Sânnicolau Mare – Alpha Oradea și Traian Vuia Reșița – Millenium Giarmata
Fetele de la Vulcan, pe poziția secundă la junioare III
La junioare III, în seria I, unde evoluează CSM Vulcan și CSȘ Petroșani, s-a jucat etapa a XI-a, una în care a stat CS Novaci, ambele echipe hunedorene jucând în deplasare. În această rundă fetele de la Vulcan au câștigat, cu 32-24, la Jiul Rovinari, iar cele de la Petroșani au pierdut, cu 35-27, la CSM Târgu Jiu, într-un alt meci CSȘ Turnu Severin învingând, acasă, cu 38-15, pe LPS Târgu Jiu. În urma acestor rezultate, pe primul loc se menține CSM Târgu Jiu (din 10 meciuri), cu 19 puncte, urmând, pe podium, CSM Vulcan (9) și Jiul Rovinari (10), ambele cu 15 puncte. În continuarea ierarhiei găsim, în ordine, pe CSȘ Turnu Severin, cu 9 puncte, CSȘ Petroșani cu 4 și CS Novaci 1, toate acestea din 9 meciuri, iar pe ultimul loc, cu un punct, este LPS Târgu Jiu, din 10 jocuri. Etapa viitoare, antepenultima a sezonului regular și una în care va sta Jiul Rovinari, este programată pe 9 februarie. De la ora 11:00 CSȘ Petroșani va juca, acasă, cu CSȘ Turnu Severin, iar de la ora 14:30, tot pe teren propriu, CSM Vulcan va întâlni pe CSM Târgu Jiu, celălalt meci al rundei fiind LPS Târgu Jiu – CS Novaci, de la ora 10:00.
Deva, la junioare I, a pierdut
La junioare I, în seria G, în etapa a cincea, penultima, LPS Cetate Deva a pierdut, cu 59-21, deplasarea de la Millenium Giarmata, iar Traian Vuia Reșița a învins, acasă, cu 26-21, pe LPS Sebeș. În clasament conduce Traian Vuia Reșița, cu 8 puncte, pe locurile următoare fiind Millenium Giarmata și LPS Sebeș, ambele cu 6, iar ierarhie este încheiată de LPS Cetate Deva, cu -2, depunctare datorată nerespectării cerințelor de vârstă. Ultima etapă, care se va juca pe 27 februarie, programează meciurile LPS Cetate Deva – Traian Vuia Reșița și LPS Sebeș – Millenium Giarmata.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tânăr de 25 de ani, decedat pe ruta Hunedoara-Deva
- Stiri nationalecu 2 zile in urma
Delgaz Grid: Peste 1.400 de cazuri de potențial consum fraudulos de gaze naturale și energie electrică, identificate în 2024
- Actualitatecu 3 zile in urma
Părintele Arsenie Boca a fost proclamat sfânt. Inclus în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, alături de alți 15 noi sfinți canonizați
- Actualitatecu o zi in urma
Rezultatele remarcabile obținute de elevii Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva la prima ediție a concursului „Tudor Ciortea”
- Actualitatecu 2 zile in urma
Acțiune de amploare pentru găsirea unui bărbat dispărut în județul Hunedoara
- Stiri nationalecu 3 zile in urma
„Drumul Iancului”, între Vidrișoara și limită cu județul Hunedoara, va fi modernizat
- Actualitatecu 2 zile in urma
Adrian David, directorul CAS Hunedoara: „Un sistem unitar de sănătate la nivel european este tot mai aproape de realitate”
- Actualitatecu 22 de ore in urma
Flagrant în Petroșani: Peste 14 kilograme de canabis, trimise din Spania, capturate de polițiști și procurori