Actualitate
Complicele lui Adrian Marțian, plasat sub control judiciar
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, reținut de polițiști pe data de 28 octombrie 2024, a fost plasat sub control judiciar de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva.
Acesta va fi supus măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Bărbatul este suspectat că a fost complicele lui Adrian Marțian, tatăl celor trei copii care au fost scoși ilegal din țară. Această situație a stârnit indignare și preocupare în rândul comunității, evidențiind riscurile și provocările legate de traficul de minori.
„Bărbatul în vârstă de 47 de ani, reținut de polițiști în data de 28.10.2024, a fost plasat sub control judiciar. Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, transmite IPJ Hunedoara.
Actualitate
Astăzi, ultima zi a lunii în care se fac plăți și încasări prin casierie, la DAS Deva
Direcția de Asistență Socială (DAS) Deva aduce la cunoștința chiriașilor din locuințele sociale și camerele de cămin, locuințele ANL și locuințele construite din fondurile statului că, astăzi, 30 octombrie, este ultima zi operațională a lunii pentru plata chiriilor, ratelor și taxelor comune la casieria instituției.
“Plățile se pot efectua în numerar sau cu cardul, între orele 08:30 – 11.00 și 12:30 – 15:00. În ultima zi lucrătoare a lunii (joi, 31 octombrie 2024), casieria realizează doar operațiuni de închidere de lună și situația creanțelor și debitelor pentru imobilele din fondul locativ aflat în proprietatea Municipiului Deva. Neachitarea la termenul scadent a obligațiilor de plată atrage penalități de întârziere, conform contractelor de închiriere sau vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuințelor”, au informat reprezentanții DAS Deva.
Actualitate
A început cel de-al patrulea mandat al primarului comunei Zam
Situată pe Valea Mureșului, comuna Zam, cu o populație de circa 1.500 de locuitori, este una dintre localitățile rurale din județul Hunedoara de dimensiune medie la acest capitol. Comuna Zam, însă, se întinde pe o suprafață mare, de peste 160 de kilometri pătrați, și, în afară de localitatea de reședință omonimă, mai are în componență alte 12 sate, respectiv Almaș Săliște, Almășel, Brășeu, Cerbia, Deleni, Godinești, Micănești, Pogănești, Pojoga, Sălciva, Tămășești și Valea.
A depus jurământul
De zilele trecute noua administrație publică locală din comuna hunedoreană Zam și-a început activitatea, după validarea mandatelor de aleși locali obținute la scutinul din 9 iunie. În cazul primarului localității, Sorin Ionel Nistor, a fost vorba despre o reînvestire în funcție, acesta începând al patrulea său mandat în această calitate. „Vă mulțumesc că ați ales să vă păstrați încrederea în mine și în echipa mea pentru a continua împreună drumul dezvoltării comunei Zam. Rezultatul de la alegeri nu este o victorie personală sau una a orgoliilor, continuitatea fiind, sper, în fapt, câștigul nostru, al tuturor, ca și comunitate. Cunoașteți proiectele și viziunea mea de dezvoltare a comunei, iar încrederea acordată mă va ajuta să transform aceste obiective în realizări concrete, astfel încât alegerea făcută să își găsească împlinire, iar victoria din alegeri să devină în fapt victoria întregii comunități. Totodată, acest nou mandat este o oportunitate de a dovedi celor care s-au îndoit de mine că s-au înșelat și că, în mod nedrept, au ales să nesocotească munca și implicarea mea reală pentru comuna Zam. Împreună putem construi și dezvolta! Așa să ne Ajute Dumnezeu!”, a transmis Sorin Ionel Nistor, primarul comunei hunedorene Zam, cu ocazia reînvestirii sale în funcție.
Prioritățile pentru următorii patru ani
Sorin Ionel Nistor și echipa sa au un plan bine creionat de dezvoltare a comunei Zam în perioada 2024 – 2028. “Avem mai multe proiecte pentru următorii ani, însă, pentru început, mă rezum a le enumera doar pe cele de care suntem siguri că pot fi implementate. Astfel, principala prioritate este extinderea rețelei de canalizare și alimentare cu apă în toată comuna Zam. La fel de importantă este și rețeaua de infrastructură, având în plan asfaltarea drumurilor comunale Almaș Săliște – Valea și Godinești, a străzilor din Cerbia, Micănești, Almaș-Săliște, Pojoga și Zam, precum și modernizarea prin pietruire a drumurilor Pogănești–Almășel, Valea–Deleni și Valea-Brășeu, la care se adaugă și reparații capitale la trotuarele din Zam. De asemenea, avem în plan efectuarea de reparații capitale la Dispensarul medical uman, la Școala Primară din Pojoga și la terenul de sport din Sălciva. Totodată, ne propunem și renovarea căminelor culturale din satele aparținătoare Godinești, Micănești și Tămășești. Alte proiecte vizează amenajarea de capele în cât mai multe dintre satele comunei, dar și locuri de joacă pentru copii. Și, nu în ultimul rând, ne propunem accesarea de fonduri europene pentru energie verde, soluție ecologică și economică pentru localitatea noastră”, a precizat primarul comunei hunedorene Zam, Sorin Ionel Nistor.
Actualitate
Copilă de 13 ani, acroșată de o mașină pe trecerea de pietoni, la Petroșani
O copilă, în vârstă de 13 ani, a fost acroșată de o mașină, în timp ce traversa regulamentar strada. Accidentul a avut loc marți seara, la Petroșani.
“Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată în data de 29.10.2024, ora 17.41, despre un eveniment rutier înregistrat pe DN 66, pe raza localității Petroșani. Conform primelor verificări, o persoană de 26 de ani, aflată la volan, ar fi acroșat pe trecerea de pietoni o minoră în vârstă de 13 ani, angajată în traversarea regulamentară a străzii. În urma impactului, pietonul ar fi suferit răni ușoare. Polițiștii continuă verificările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor producerii accidentului”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Foto: arhivă
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Primul tren electric ar putea ajunge în gara din Deva, în prima parte din 2025
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Primarii și consilierii și-au preluat mandatele. Prefectul județului Hunedoara, Doris Visirin, a anunțat finalizarea procesului de învestire a aleșilor locali
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Noi titluri naționale pentru gimnastele de la LPS Cetate Deva
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Taximetrist atacat cu un cuțit de către un tânăr
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Doliu în fotbal: Ne-a părăsit Dorin Nicșa
-
Actualitatecu 3 zile in urma
25 de medalii naționale pentru karateka de la Elite Center Hunedoara
-
Actualitatecu 20 de ore in urma
Bărbat reținut pentru complicitate în cazul copiilor dispăruți din Sântandrei și găsiți în Serbia
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Dorin Rusu, de la CSM Deva, campion național de seniori la cros