Comuna Veţel are un bogat trecut istoric atestat de numeroase vestigii şi monumente care relevă existenţa civilizaţiei umane pe aceste meleaguri din cele mai vechi timpuri şi continuând până în epoca modernă şi contemporană. Cele mai vechi vestigii datează din epoca neolitică, dar mai ales din perioada dacică şi romană descoperite pe locul aşezării civile şi militare de la Micia, cunoscută în istorie ca având o mare importanţă pentru provincia romană Dacia. Importante monumente se păstrează şi din Evul Mediu, cele mai reprezentative fiind Biserica de piatră de la Leşnic, Castelul feudal şi Biserica de lemn de la Mintia.
Locuitori ai comunei au participat la marile evenimente istorice din viaţa poporului român, cum au fost: războaiele împotriva turcilor conduse de Iancu de Hunedoara, Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan, Revoluţia de la 1848, Marea Unire de la 1 decembrie 1918 şi cele două războaie mondiale. Satele comunei sunt atestate documentar începând cu anul 1330-Mintia, 1371-Veţel, 1386-Boia Bîrzii, 1387-Căoi, 1394-Leşnic, 1453-Bretelin, 1491-Herepeia, Vulcez şi Muncelu Mare, 1499-Runcu Mic, 1733-Muncelu Mic.
Aşezarea neolitică de la Mintia
Cele mai vechi urme de locuire de pe Valea Mureşului, din perimetrul actual al comunei Veţel, datează din epoca pietrei şlefuite. În nord-vestul Mintiei, în dreptul kilometrului opt al şoselei care leagă Deva de Ilia, s-a descoperit în cursul anului 1968 o aşezare neolitică. Cercetarea, făcută cu prilejul construcţiei termocentralei, a dus la descoperirea câtorva locuinţe de suprafaţă, a unor materiale ceramice şi obiecte din piatră şi os răspândite pe o arie de jumătate de km”. Locuinţele erau aşezate pe un strat de culoare închisă, la o adâncime de 1,30-1,50 m faţă de nivelul actual de călcare. Distanţa dintre ele varia între 2 şi 35 m, situaţie care indică o aşezare neolitică de tip risipit. Pereţii locuinţelor au fost realizaţi din bârne şi pari pe care s-au fixat împletituri de nuiele acoperite cu un strat de lut amestecat cu paie şi pleava, gros de 10-15 cm. în preajmă şi în incinta caselor s-au descoperit fragmente de vase cu corpul bombat şi toarte în partea superioară, realizate din pasta brun-roşcată, cărămizie şi neagră. S-au identificat, de asemenea, vase de mici dimensiuni realizate din ceramică fină, ornamentate cu benzi incizate sau linii scurte, şi o figurină zoomorfă. Din şirurile arheologice au ieşit 600 de piese litice: răzuitoare, lame de silex cioplit, de diverse dimensiuni, topoare din piatră şlefuită de tip calapod şi cu orificiu de inmanusare, un fragment de râşniţa, săpăligi etc. Pornind de la caracteristicile ceramicii şi ale obiectelor din piatră şi os, Liviu Marghitan încadrează aşezarea neolitică de la Mintia în categoria celor de tip Turdaş.
Vestigii dacice
Cercetările arheologice au demonstrat existenţa unor urme de locuire în zona Mintia datate în perioada preromană. în campaniile din 1929-1930 şi 1966 s-a identificat în aşezarea civilă şi în castrul roman de la Micia ceramică dacică de tip Latene-tarziu, specifică nivelului de dezvoltare al populaţiei autohtone. Vasele din pasta neagră lucrată cu mâna erau decorate cu butoane, linii vălurite şi brâie incizate. Prezenţa în aşezarea de la Micia a unor ceşti dacice, care nu ridică nici un dubiu în privinţa etnicităţii lor, în coexistenţa cu ceramică romana reprezintă dovada continuităţii populaţiei autohtone. Probabil, în perioada construirii castrului, romanii au folosit populaţia băştinaşă la diferite muncii.
Micia romană
Urmele romane pornesc de la Mintia spre sud până la poalele dealurilor de la Herepeia, iar spre sud-vest până lângă Vulcez. Pentru că s-a dezvoltat pe un traseu secundar, departe de drumul roman care lega Ulpia Traiana Sarmizegetusa de Apulum, Micia nu a fost menţionată în intinerariile romane şi a rămas în afară arealului cunoscut de geografii antici. În vechime, ruinele Miciei au fost exploatate de locuitorii zonei, care au refolosit piatră şi alte materiale de construcţie. Fostul prefect al comitatului Hunedoara, Nopcea a achiziţionat câteva monumente provenite din ruinele Miciei pe care le-a expus în casa sa din Deva şi în castelul din Zam. Peste 20 de altare funerare şi votive au decorat parcul castelului feudal din Mintia, nobilul Geza Kuun fiind cunoscut la sfârşitul secolului trecut ca mare amator de antichităţi.
Impactul colectivizării
Impactul pe care l-a avut procesul de colectivizare a fost major, atât la nivelul individului sau familiilor, cât şi la nivelul satelor comunei luate că entităţi separate. Asupra celor mai îndârjiţi în a-şi păstra proprietăţile, deciziile autorităţilor de a încheia procesul de colectivizare au însemnat arestări, deportări, presiuni fizice şi psihice. Cu toată opoziţia acestora, în final s-a ajuns la rezultatul dorit de autorităţi: realizarea Gospodăriilor Colective. Rezultatul transformării socialiste a agriculturii a însemnat pentru cea mai mare parte a locuitorilor comunei Veţel o înrăutăţire a nivelului de trăi şi i-a determinat pe cei mai mulţi dintre tineri să plece, să-şi caute un loc de muncă, pentru a-şi asigura condiţii de trăi mai bune decât cele pe care le-ar fi putut avea dacă rămâneau să lucreze la Colectiv. Soluţia reprezentată de mână de la Muncelu Mic şi de termocentrala de la Mintia a limitat, însă, numărul celor care şi-au părăsit localităţile natale.
Biserica din Leșnic
Biserica din Leşnic a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea și este considerată ca fiind una dintre cele mai vechi monumente ale Hunedoarei. Cercetarea sistematică a ansamblului pictural din lăcaşul de cult s-a făcut începând cu anul 1961, prin specialiştii Direcţiei Monumentelor Istorice, cu ocazia inventarierii monumentelor din regiunea Hunedoara. În interiorul bisericii și în jurul ei au fost descoperite mai multe morminte. Cele din naos au fost toate deranjate de intervenții mai târzii. În partea de sud-est a naosului se mai păstrau resturi ale unui mormânt în mare parte distrus, deasupra găsindu-se unele oseminte reînhumate, între care un craniu. Puțin mai spre vest, la o adâncime mai mare (circa 1 m sub nivelul de construcție), au fost descoperite resturile unui schelet din care fusese distrusă partea superioară, inclusiv craniul și oasele antebrațului drept. În groapa acestui mormânt a fost găsită o cataramă de bronz, păstrând o mică bucată de piele din curea și câteva cuie de fier. Câteva oase provenind și ele de la un mormânt deranjat au fost descoperite în partea de nord-vest a naosului. Nu au fost aflate alte materiale arheologice care să constituie elemente de datare.
Biserica de lemn din Mintia
Biserică de lemn din Mintia era aşezată în mijlocul cimitirului ortodox, mărginit la răsărit, la circa 80 de metri de calea ferată, iar la apus de drumul spre râul Mureş. Biserica figurează cu numărul 1459 pe lista monumentelor istorice aprobată printr-o hotărâre a consiliului de miniştri din 1950. Anul construcţiei lăcaşului de cult, cu dimensiunile 11,50 m lungime, 4,50 m lăţime şi 4,80 m înălţime, nu este cunoscut cu precizie. Se presupune că a fost adusă dintr-un sat din Munţii Apuseni, aproximativ în jurul anului 1768. A fost montată la Mintia pe locul unui lăcaş de cult mai vechi realizat din lemn. Majoritatea bisericilor de lemn din zona au fost construite de meşteri străini în urma unor comenzi şi montate unde erau necesare comunităţilor ortodoxe. În prezent, biserica este expusă în Muzeul Ţăranului Roman din Bucureşti, într-un spaţiu acoperit, care nu a permis păstrarea acoperişului şi a turlei.
