Actualitate
Comunicat de presă -PSD Hunedoara

Noi, parlamentari, primari, aleși locali și județeni din cadrul Organizației Județene a PSD Hunedoara, am primit cu profundă dezamăgire declarațiile făcute recent în spațiul public de către domnul Sorin Adrian Vasilescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara și vicepreședinte al Organizației Județene a PSD Hunedoara.
Vehemența cu care sunt aruncate verdicte și ultimatumuri în aceste zile ne determină să luăm atitudine.
Domnule Vasilescu,
Credeți că sunteți în măsură să stabiliți cine și ce capacități profesionale are. Dacă este așa, începeți cu dumneavoastră! Ce realizări notabile ați punctat ca șef de instituții deconcentrate, ca și consilier județean, ca prefect sau vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara, funcții în care ați ajuns cu susținerea și sprijinul necondiționat al PSD?
Credeți că aveți dreptul să cereți demisii, dumneavoastră, care ați demisionat deja de trei ori din funcția de vicepreședinte al CJ Hunedoara, dar încă ocupați această funcție?
Credeți că vocea dumneavoastră este mai importantă ca a celor care au muncit și au demonstrat loialitate față de colegi? Vă înșelați! Dacă ați uitat, vă reamintim că actuala conducere a PSD Hunedoara a reușit cele mai bune performanțe electorale înregistrate vreodată în județul Hunedoara, clasând organizația pe locul I în Transilvania.
E adevărat, ne-am fi dorit să vă vedem activ în această campanie, dar absența dumneavoastră ne-a arătat tuturor că „jucați” de mult timp împotriva echipei alături de care susțineți că ați rămas. Dacă ați avea onoare, astăzi ar trebui să vă prezentați atât demisia din funcția de vicepreședinte al CJ Hunedoara, cât și din PSD.
Solicităm forurilor statutare ale PSD să ia în calcul analiza activității dumneavoastră politice, dar și profesionale.
Domnule Vasilescu,
Ați ascultat, ați analizat, ați așteptat. Și cam atât…
Semnează:
Viorel Sălan, senator
Ilie Toma, deputat
Tiberiu PASCONI, primar al comunei Totești, președinte al Ligii Aleșilor Locali PSD Hunedoara
Mircea Flaviu Bobora, președinte al Consiliului Județean Hunedoara
Florin Cazacu, primar al municipiului Brad
Ile Gheorghe, primar al municipiului Vulcan
Dănuț Buhăescu, primar al orașului Uricani
Nicolae Dunca, primar al orașului Aninoasa
Vasile Jurca, primar al orașului Petrila
Mihaiu Gorcea, primar al comunei Baia de Criș
Florin Alba, primar al comunei Băcia
Damian Diniș, primar al comunei Băița
Adel Ștef, primar al comunei Brănișca
Răzvan Ionescu, primar al comunei Bretea Română
Traian Achim Mărcuș, primar al comunei Buceș
Mirel Ion Suba, primar al comunei Bulzeștii de Sus
Mircea Costa, primar al comunei Cerbăl
Adrian Vârtopean, primar al comunei Densuș
Ovidiu Pădurean, primar al comunei Dobra
Ioan Bulbucan, primar al comunei Ghelari
Silviu Nan, primar al comunei Gurasada
Lucian Albu Weber, primar al comunei Hărău
Ciprian Achim, primar al comunei Lelese
Adinel Botescu, primar al comunei Mărtinești
Octavian Roman, primar al comunei Rapoltu Mare
Liviu Simedroni, primar al comunei Răchitova
Ioan Faur, primar al comunei Ribița
Adrian Cordoș, primar al comunei Sarmizegetusa
Ioan Vlad, primar al comunei Sălașu de Sus
Dumitru Oprean, primar al comunei Sântămărie Orlea
Milu Folescu, primar al comunei Vața de Jos
Ioan Hențiu, primar al comunei Vețel
Consilieri județeni:
Daniel Costel Andronache, vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara
Doinița Maria Bălănesc
Aurel Vasile Circo
Rodica Dimulescu
Victoria Alina Dunca
Ion Hirghiduși
Petru Hodor
Alin Cosmin Iovănescu
Adrian Petruș
Mircea Marcel Popa
Lucian Ioan Rus
Andrei Socaci
Ancuța Elena Suciu
Actualitate
Pompieri hunedoreni au participat la un amplu exercițiu internațional, în Italia

Pompieri hunedoreni au participat la un important exercițiu internațional, desfășurat în Italia. Exercițiul, recent încheiat, a reunit forțe de intervenție din mai multe state europene, printre care România, Austria, Bulgaria, Grecia, Slovenia, Slovacia și Italia.
Modulul național de protecție civilă este specializat în combaterea terestră a incendiilor forestiere cu ajutorul vehiculelor, iar echipa României a avut în componență 12 mijloace tehnice și 53 de specialiști, dintre care 23 de pompieri militari hunedoreni.
Scenariile exercițiului “ITA EU Modex 2025” au presupus intervenții complexe, precum recunoașteri în teren menite să testeze și să perfecționeze procedurile de intervenție rapidă în cazul incendiilor forestiere, crearea de benzi izolatoare prin îndepărtarea vegetației, localizare și stingere incendii, evacuarea pacienților și personalului unui centru medical etc.
Echipa de pompieri din România a impresionat. “După toate aceste misiuni îndeplinite cu succes, echipa țării noastre a demonstrat o pregătire excelentă, rezultat apreciat și de ofițerul de legătură al modului român, Salvatore Tore Faedda, care a mulțumit echipei României pentru „acțiunea uimitoare din fiecare scenariu la care a participat în misiunea „ITA EU Modex 2025”, în Sardinia. Rezultatul obținut la finalul exercițiului este: ”Certificarea ca modul de luptă al Uniunii Europene pentru o posibilă urgență viitoare, generată de dezastre provocate de incendii produse la fondul forestier, în întreaga lume”. Pentru a se ajunge la această recunoaștere a pregătirii profesionale, la aprecieri și mulțumiri, s-a muncit foarte mult, iar pregătirea teoretică și practică, dar și experiența pompierilor hunedoreni și din alte inspectorate județene ale IGSU, și-a spus cuvântul. Felicitări pompierilor hunedoreni și tuturor colegilor salvatori din celelalte județe, participante la „ITA EU Modex 2025”!”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Foto: ISU Hunedoara
Actualitate
Ședință extraordinară a CJSU Hunedoara: Măsuri urgente pentru siguranța Barajului Valea de Pești

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Hunedoara s-a întrunit, astăzi, într-o ședință extraordinară pentru a analiza și dispune măsuri urgente în vederea punerii în siguranță a exploatării Barajului Valea de Pești, situat în apropierea localității Câmpu lui Neag, județul Hunedoara.
“Ședința a fost convocată ca urmare a necesității reevaluării nivelului de siguranță al barajului, în contextul unor lucrări de întreținere și verificare tehnică programate în perioada următoare, precum și în scopul protejării comunităților din aval, inclusiv localitățile Uricani și Lupeni. În cadrul întâlnirii, s-au prezentat evaluările tehnice recente ale construcției hidrotehnice, precum și scenariile de intervenție în caz de urgență”, se arată într-un comunicat transmis de Instituția Prefectului -Județul Hunedoara.

Foto: Instituția Prefectului – Județul Hunedoara
Decizii adoptate de CJSU Hunedoara
Printre deciziile adoptate se numără:
-Monitorizarea specială a Barajului Valea de Pești și informarea de urgență a Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara, respectiv Instituția Prefectului – Județul Hunedoara cu privire la iminența producerii unor situații de urgență generate de avarii la construcția hidrotehnică, cu accent pe urmărirea fenomenelor de îmbătrânire a măștii din beton asfaltic.
-Realizarea unei măști de geocompozit din policlorură de vinil suprapusă peste betonul asfaltic existent.
-Crearea unei incinte locale care să adăpostească echipamentele, dat fiind faptul că indiferent de amploarea măsurilor de impermeabilizare a puțului de acces, vor rămâne infiltrații.
-Recondiționarea scărilor de pe puț și realizarea unui ascensor tip chiblă pentru a se asigura un acces normal la echipamentele din cadrul barajului.
-Continuarea lucrărilor de reparații, reabilitare și intervenții la vana plană sertar de pe conducta DN1000, activitate ce impune golirea lacului și împreună cu S.C. Apa Serv Valea Jiului identificarea de soluții optime pentru alimentarea cu apă a Stației de Tratare Apă Valea de Pești.
–Reconsiderarea și completarea sistemului de control și distribuție a apei către stația de tratare și către MHC-UL din aval, activitate ce impune golirea lacului și împreună cu S.C. Apa Serv Valea Jiului identificarea de soluții optime pentru alimentarea cu apă a Stației de Tratare Apă Valea de Pești.
–Realizarea demersurilor de dezvoltare a sistemului de alarmare publică prin realizarea unui studiu de audibilitate.
– Dezvoltarea și adaptarea sistemului de alarmare publică conform studiilor de audibilitate elaborate în acest sens.
“Instituția Prefectului – Județul Hunedoara se va asigura ca, în regim de urgență, să promoveze către instituțiile abilitate toate recomandările stabilite în cuprinsul avizului eliberat la începutul anului 2024 cu privire la documentația de evaluare a stării de siguranță în exploatare a barajului Valea de Pești, și a tuturor construcțiilor aferente acestuia pentru urgentarea alocării fondurilor necesare pentru realizarea și punerea în siguranță de exploatare barajului”, se mai arată în comunicat.
Barajul Valea de Pești, situat în apropiere de Câmpu lui Neag, are o importanță strategică pentru zona Văii Jiului, asigurând alimentarea cu apă potabilă și industrială pentru peste 70.000 de locuitori din cinci localități. Cu un volum de 4,5 milioane de metri cubi de apă și o înălțime de 56 de metri, construcția este clasificată în clasa I de importanță și necesită măsuri constante de monitorizare și întreținere.
În istoria exploatării acumulării din 1973 și până în prezent, a fost consemnat un singur incident, similar celui prezent, petrecut în luna aprilie a anului 1993, când pe fondul creșterii bruște a nivelului apei în lac după perioada de iarnă, debitele colectate de sistemele de drenaj au fost foarte mari depășind 60 litri/sec. cu mult peste limita admisă a debitului de alarmare (10 litri/sec.), ducând la inundarea zonei aflată la baza barajului.
Actualitate
PTJ: A fost lansat ghidul pentru microîntreprinderile din județul Hunedoara

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Tranziție Justă (PTJ) în județul Hunedoara, anunță lansarea Ghidului Solicitantului pentru Intervenții care sprijină Dezvoltarea Întreprinderilor și a Antreprenoriatului, Componenta „Sprijin pentru creșterea durabilă a microîntreprinderilor și crearea de locuri de muncă”.
Apelul de proiecte este de tip competitiv, iar microîntreprinderile din județul Hunedoara pot accesa între 50.000 și 300.000 de euro.
Proiectele pot fi depuse între 1 iulie 2025, ora 11:00 și 1 septembrie 2025, ora 23:30.
Un solicitant poate depune o singură cerere de finanțare, în cadrul unui singur apel din ghid.
Bugetul total rezervat județului Hunedoara este de peste 48 de milioane de euro, dintre care aproape 10 milioane de euro sunt alocați exclusiv pentru investiții în zona ITI Valea Jiului.
Ghidul poate fi consultat AICI.
Sursa: ADR Vest
- Actualitatecu o zi in urma
Devean condamnat la închisoare pentru refuzul prelevării de probe biologice, depistat și încarcerat de polițiști
- Actualitatecu o zi in urma
Municipiul Deva are și al doilea viceprimar. Irinel Faur (PNL), ales în această funcție
- Actualitatecu 2 zile in urma
Transport agabaritic de 530 de tone, în drum spre Termocentrala Mintia: restricții de trafic pe DN 7 și A1
- Actualitatecu 3 zile in urma
UPDATE: Minorele plecate voluntar din Centru au fost depistate
- Actualitatecu 14 ore in urma
Percheziții în mai multe localități din județ, într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor
- Actualitatecu o zi in urma
VIDEO: Reținut de polițiști, sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice
- Actualitatecu 2 zile in urma
Program special de Paște la „Aqualand” Deva: Facilități pentru toate vârstele în minivacanța de sărbătorile pascale
- Actualitatecu 3 zile in urma
Concursul Internațional “Tinerii în pădurile Europei – YPEF”: Record de echipe participante în acest an la faza judeţeană