Actualitate
O serie de proiecte finalizate și altele, de anvergură, în plină desfășurare, la Totești
O serie de proiecte de anvergură derulează, în această perioadă, administrația locală din comuna Totești. Un proiect de anvergură este cel de introducere a gazului metan în întreaga comună, pentru care a fost deja depus proiectul tehnic. De asemenea, căminul cultural din centrul comunei este în plin proces de reabilitare, se asfalteză drumuri și se construiește, din temelii, o grădiniță cu program prelungit.
Administrația publică locală din comuna Totești își propune modernizarea așezării în care conviețuiesc aproape 2.000 de oameni, iar anul acesta lucrările au demarat în trombă pe toate segmentele. Astfel că, până la finele anului, edilii din frumoasa așezare din Țara Hațegului își propun să finalizeze proiectul privind întroducerea apei și canalizării, în toate satele aparținătoare, după care să refacă drumurile din întreaga comună. De asemenea, o serie de alte proiecte finanțate cu bani europeni sunt în derulare.
„Unul dintre proiectele pe care le avem în derulare este cel finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) privind modernizarea infrastructurii rutiere în comuna Totești. Acesta este în faza de execuție, fiind finalizată lucrarea în proporție de 80 la sută. Mai mult, un alt proiect privind reabilitarea drumurilor rutiere în comuna Totești, pe măsura 7.2. este în plină desfășurtare, iar acum se asfltează între Totești și Rea. Practic, prin cele două poiecte vom reuși să asfaltăm toate drumurile din comună și ne bucurăm că și vremea a ținut cu noi și am reușit să avansăm cu lucrările. Un alt proiect în derulare, finanțat din fonduri europene, este cel ce prevede reabilitarea Căminului Cultural din Totești, pe măsura 7.6. Lucrările la acest proiect sunt executate în proporție de 40 la sută și este prevăzută și o recompartimentare interioară. De asemenea, achiziția publică pe execuția lucrărilor la căminul cultural Rea, pe măsura 6.3., este la avizat la Timișoara. Un alt proiect aflat la final este cel de extindere a sistemului de canalizare în comună, pe măsura 7.2., fonduri europene, în satele Cârnești, Păclișa, Totești și Rea. Și proiectul privind extinderea sistemului de canalizare în comună, finanțat prin PNDL, este finalizat, recepția finală făcută în satele Totești și Păclișa”, a declarat primarul comunei Totești, Tiberiu Pasconi.
Utilajul multifuncțional va ajunge zilele acestea
Un utilaj multifuncțional, de ultimă generație, va ajunge, zilele acestea, în curtea Primăriei Totești. După îndelungi amânări, cauzate de unele neconcordanțe în acte, în urma cărora a fost necesară anulare primeui licitații, utilajul a fost achiziționat și a plecat ieri din Italia, urmănd ca zilele acestea să ajungă la destinație. „Ne-am dorit un utilaj pe care să îl putem folosi indiferent de anotimp și condițiile meteo. Va fi dotat cu toate accesoriile necesare gospodăririi în regie proprie, adică pentru tot felul de lucrări edilitare, de la deszăpezire până la tocat vegetația”, a mai precizat Pasconi.
S-au făcut pași importanți și în ce privește introducerea gazului metan în comună
Acesta a mai spus că, pentru a veni în completarea listei de utilități care să asigure un maximum de confort cetățenilor din fiecare sat aparținător, s-a luat în calcul și introducerea rețelei de gaz metan, prin Ordonanța nr. 114 (1.170.000 de lei), mai ales că magistrala traversează teritoriul comunei. „Am semnat contractul de finanțare și lucrăm la documentația de atribuire a execuției lucrării, ținând cont că avem autorizație de construire luată, și urmează ca, în câteva zile, să încarcăm pe SICAP execuția lucrărilor”, a mai menționat edilul șef al comunei.
Au început lucrările la Grădiniță cu program prelungit
Edilul șef al comunei Totești mai are în derulare un plan măreț, acela de a construi în comună o grădiniță cu program prelungit pentru cei 40 de copii, care sunt nevoiți să meargă zilnic la Hațeg. Și, așa cum și-a propus primarul în urmă cu câteva luni, lucrările au demarat deja. „Decizia de a construi această grădiniță cu program prelungit a fost luată pentru a scădea din cheltuielie părinților din Totești, care îi duceau pe cei mici la unități de învățământ preșcolare din orașul Hațeg. La această grădiniță de la Păclișa cei mici vor putea sta, în fiecare zi lucrătoare, până la ora 17:00 și vor avea asigurată și o masă caldă. Vor fi două grupe, cu câte 20 de copii fiecare. Sper ca anul viitor să finalizăm lucrîrile deși perioada de implementare este de un an și jumătate”, a mai menționat Pasconi.
Actualitate
Doliu în sport: a murit Bela Karoly!
Este doliu în sportul mondial. Celebrul antrenor de gimnastică Bela Karoly a murit la vârsta de 82 de ani.
A „creat” primul 10 din istoria gimnasticii
Stabilit de peste patru decenii în Statele Unite, Bela Karoly a încetat din viață datorită complicațiilor provocate de maladia Alzheimer, de care suferea în ultima vreme. Antrenorul, alături de soția sa, Martha, a devenit celebru după ce, în 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal, când Nadia Comăneci a obținut prima notă maximă din istoria gimnasticii, 10, așa cum era siatemul de punctaj în acea vreme.
Șeful „fabricii de medalii” de la Deva
Între 1977 și 1981, anul în care a decis să nu mai revină din SUA, a fost antrenorul principal al lotului național de gimnastică al României, care se pregătea la Deva. Practic, în acea perioadă, la Deva s-a creat o adevărată „fabrică de medalii”, iar tradiția a continuat mulți ani. În acea perioadă la Deva s-au pregătit, printre altele, Nadia Comăneci, Teodora Ungureanu, Emilia Eberle, Marilena Neacșu, Anca Grigoraș, Marilena Vlădărău, Rodica Dunca, Melita Ruhn, Dumitrița Turner, Cristina Grigoraș, Lavinia Agache sau Ecaterina Szabo toate multiple medaliate olimpice, mondiale și europene. După rămânerea în SUA, soții Karoly au dus și această țară în topul mondial al gimnasticii, printre sportivele de top antrenate de aceștia fiind Mary Lou Retton, JulianneMcNamara, Betty Okino, Kim Zmeskal, Kristie Philipps, Dominique Moceanu, Phoebe Mills ori Kerri Strug, și acestea fiind multiple medaliate la competițiile majore. În 1997 Bela Karoly a fost inclus în Internațional Gymnastics Hall of Fame.
Actualitate
„Ziua globală de acțiune pentru eliminarea cancerului de col uterin”. 66 de cazuri noi în județ, anul trecut
Un număr de 66 de cazuri noi de cancer de col uterin au fost înregistrate anul trecut în județul Hunedoara, în scădere comparativ cu 2022, dar și cu anii anteriori. Datele au fost făcute publice în contextul „Zile globale de acțiune pentru eliminarea cancerului de col uterin”, marcată în fiecare an pe data de 17 noiembrie.
2024 este cel de-al patrulea an în care România se alătură inițiativei Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) de a crește gradul de informare și conștientizare al populației privind cancerul de col uterin, afecțiune cu un impact negativ major asupra sănătății femeilor la nivel mondial și național.
Cancerul de col uterin rămâne unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer și cauză de deces prin cancer la femeile de pe tot globul. România, însă, continuă să înregistreze cea mai ridicată incidență şi mortalitate prin cancer de col uterin între țările membre ale Uniunii Europene (UE). În 2022, România prezenta o rată de incidență de 32,6 %000 femei, de peste două ori și jumătate mai mare decât media UE.
Datele furnizate de Planul Național de prevenire și combaterea a cancerului în România (Legea 293/2022), plasează cancerul de col uterin ca a treia localizare ca frecvență a cancerului la femei, după cancerul de sân și cancerul colorectal, situație care diferă de profilul european, unde principalele trei localizări ale neoplaziilor la femei sunt cancerul de sân, cancerul colorectal, și cancerul bronhopulmonar.
În anul 2023, în România s-au înregistrat 2.888 de cazuri noi de cancer de col uterin și 1.177 de femei și-au pierdut viața ca urmare a acestei boli.
În județul nostru, anul trecut, au fost consemnate 66 de cazuri noi de cancer de col uterin, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara. Datele arată că numărul cazurilor noi a scăzut față de anii precedenți.
Situația cazurilor de cancer de col uterin la nivelul județului Hunedoara:
CANCER DE COL UTERIN |
2023 |
2022 |
2021 |
2020 |
2019 |
Cazuri rămase în evidență |
1234 |
1906 |
2001 |
1986 |
1141 |
Cazuri noi |
66 |
118 |
123 |
115 |
100 |
Specialiștii spun că reducerea poverii cancerului de col uterin se poate realiza prin vaccinarea împotriva papilomavirusului uman (HPV) – cauza principală a cancerului de col uterin – care poate preveni marea majoritate a cazurilor; screening-ul prin testare HPV şi citologie Babeş Papanicolaou, pentru depistarea în faze incipiente a leziunilor pre-canceroase sau maligne ale colului uterin; asigurarea accesului la diagnostic și tratament în mod egal și echitabil pentru toate categoriile socio-economice.
“Cancerul de col uterin este un cancer care poate fi ușor prevenit prin vaccinare împotriva HPV și prin screening. România implementează atât un program de vaccinare împotriva HPV, cât și un program național de screening pentru cancerul de col uterin, însă ambele programe au nevoie consolidare și implementare sustenabilă, pe baze populaționale care să asigure accesul egal și echitabil la aceste servicii. Includerea vaccinării împotriva HPV într-un program național de vaccinare s-a realizat începând cu anul 2008, inițial oferindu-se acest tip de vaccin fetelor cu vârste cuprinse între 10 și 11 ani. În prezent, prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 3120 din 12 septembrie 2023 au fost extinse categoriile populaționale care beneficiază de vaccinarea anti HPV: vaccinarea gratuită a fetelor şi băieților cu vârsta ≥ 11 ani și < 19 ani, şi compensarea 50% în cazul femeilor cu vârsta ≥ 19 ani și ≤ 45 de ani. Testarea periodică, a tuturor femeilor începând cu vârsta de 25 de ani până la împlinirea vârstei de 65 de ani, depistează leziuni pre-canceroase sau maligne care, tratate corect, împiedică apariția cancerului sau îl pot vindeca, dacă acesta este depistat precoce în fazele incipiente ale bolii. Programul național de screening pentru cancerul de col uterin, înființat în 2012, ca program de sănătate finanțat din bugetul Ministerului Sănătății, asigura testarea gratuită a femeilor 25-64 ani, o dată la 5 ani, utilizând testarea Babeș-Papanicolaou. Proiectul pilot regional pentru consolidarea programului național de screening pentru cancerul de col uterin a avut ca obiectiv introducerea treptată a unei noi strategii de testare pentru infecția persistentă cu HPV în 4 regiuni: Nord- Vest, Nord-Est, Muntenia Sud, Centru, cu un indicator de 680.000 femei 25-64 ani, din care 50% provin din grupurile vulnerabile. În prezent, Ordinul Ministerului Sănătății nr. 3735 din 28 iunie 2024 privind aprobarea Metodologiei de screening pentru cancerul de col uterin furnizează principiile de organizare și implementare a screening-ului în condiții de acces echitabil la servicii medicale de egală calitate și siguranță”, se arată într-un comunicat al DSP Hunedoara.
Tema „Zilei globale de acțiune pentru eliminarea cancerului de col uterin 2024” readuce în prim plan importanța implicării personalului medical, care are puterea de a transforma angajamentul global în acțiuni direct salvatoare de vieți. Personalul medical trebuie să fie în fruntea eforturilor globale de prevenire, depistare precoce și tratare a cancerului de col uterin, oferind informații esențiale despre vaccinul împotriva HPV, programele de screening și despre tratament. În acest context, Ministerul Sănătății, prin Institutul Național de Sănătate Publică organizează, ca în fiecare an pe 17 noiembrie, o campanie de informare, educare și conștientizare privind importanța prevenirii prin vaccinare, a diagnosticării precoce prin screening și a tratării la timp a cancerului de col uterin. Înțelegerea acestei probleme este crucială pentru sănătatea fiecărei femei, dar și pentru sănătatea generațiilor viitoare.
Actualitate
Meciul România – Kosovo, din Nations League, întrerupt
Joi, vineri și sâmbătă s-au jucat meciurile etapei a V-a, penultima din faza grupelor a UEFA Nations League. Printre acestea s-a numărat și partida România – Kosovo, din grupa C2.
Au părăsit terenul
Partida, care a avut loc pe Arena Națională din București era una decisivă pentru desemnarea câștigătoarei grupei din această a treia divizie valorică a competiției. Înaintea meciului, România avea 12 puncte din tot atâtea posibile, iar Kosovo 9, un egal asigurând „tricolorilor” câștigarea grupei, promovarea în divizia superioară și o situare bună în clasamentul cîștigătoarelor de grupe, pe baza căruia se stabilesc cele patru echipe calificate în play-off-ul Campionatului Mondial de fotbal de peste doi ani. Jocul se apropia de sfârșit, scorul era 0-0, kosovarii fiind mult mai periculoși, și a apărut incidentul de care mulți se temeau. A fost o altercație între Rrahmani și Alibec, după un fault al căpitanului oaspeților asupra fotbalistului român, cei doi s-au luat la harță și au intervenit și alții. Mai mult, din tribune s-a strigat „Serbia”, nefiind prima dată când acest incident apare la jocurile dintre dintre selecționate, însă și jucătorii din Kosovo au provocat publicul. În fine, kosovarii au părăsit terenul, și, după mai bine de oră, s-a fluierat finalul meciului, echipa adversă refuzând revenirea pe gazon.
Poziția Federației din Kosovo
Federația din Kosovo consideră că refuzul de a reveni pe teren a fost unul normal. „Federaţia de Fotbal din Kosovo (FFK) condamnă cu fermitate provocările şi comportamentele rasiste care au avut loc în timpul meciului de aseară dintre România şi Kosovo de la Bucureşti, în cadrul UEFA Nations League. Meciul a fost abandonat din cauza scandărilor continue rasiste şi anti-kosovare ale suporterilor români, care au repetat un comportament rasist şi provocator care dăunează grav spiritului fair-play-ului, valorilor fotbalului şi încalcă complet regulamentele şi principiile UEFA. Strigăte precum „Kosovo este Serbia” şi „Serbia, Serbia”, fluierând în timpul intonării imnului naţional al Kosovo, aruncarea cu obiecte dure în stadion şi alte acţiuni ofensive şi provocatoare au fost prezente pe tot parcursul meciului, creând o atmosferă inacceptabilă, care nu a fost sigură pentru jucătorii noştri. FFK avertizase de mai mult de două ori în scris organele relevante ale UEFA despre posibilitatea unor astfel de acţiuni, o dată cu câteva zile înainte de meci şi apoi cu câteva minute înainte de începerea acestuia. În ciuda acestor avertismente, suporterii români au continuat cu un comportament iresponsabil şi discriminator, forţând naţionala Kosovo să părăsească terenul din lipsă de siguranţă şi demnitate. Meciul, care până în momentul întreruperii a avut o performanţă excelentă a naţionalei Kosovo şi un rezultat de 0:0, a escaladat şi mai mult din cauza refuzului suporterilor de a-şi opri scandările rasiste şi provocatoare. În ciuda eforturilor antrenorului nostru, domnul Foda, pentru ca meciul să se joace şi să elimine astfel de acţiuni ale suporterilor români, totuşi şi în pauză comportamentul rasist a continuat. Într-o astfel de situaţie, jucătorii au ales pe bună dreptate să respecte reglementările UEFA împotriva rasismului şi să apere demnitatea statului Kosovo, ca membru egal al UEFA şi FIFA. Mai mult, după meci, un oficial român a intervenit în conferinţa de presă a naţionalei Kosovo, alungând jurnaliştii şi apoi, într-un act inacceptabil, a ameninţat şi agresat un jucător kosovar pe coridoarele stadionului. Acest comportament ruşinos şi inacceptabil a dus la reacţia imediată a reprezentanţilor FFK. Pentru toate aceste abateri grave, FFK a raportat imediat incidentele delegatului meciului şi a început să pregătească o plângere completă cu fapte şi dovezi care va fi înaintată organelor disciplinare ale UEFA. Credem că UEFA va acţiona în conformitate cu valorile sale de bază pentru a condamna ferm limbajul rasist şi alte acţiuni inacceptabile care au avut loc în timpul acestui meci. FFK îşi reafirmă angajamentul de a proteja demnitatea echipei naţionale a Kosovo şi valorile fotbalului, dar şi principiile UEFA şi FIFA pentru fotbal fără politică şi respect pentru „fair play”, ca un joc care trebuie să unească şi nu să dezbine. Rasismul şi discriminarea nu au loc în sport sau în societatea noastră”, a transmis federaţia kosovară de fotbal.
Mesajul FRF
Pe de altă parte, forul de la București și-a exprimat dezamăgirea față de atitudinea întregii delegații din Kosovo. “Federația Română de Fotbal (FRF) își exprimă profunda dezamăgire față de comportamentul delegației Kosovo și al jucătorilor adverși în timpul meciului de vineri seara, din Liga Națiunilor. Considerăm că acuzațiile venite dinspre echipa oaspete sunt nefondate și credem cu fermitate că acțiunile lor au fost premeditate. FRF le mulțumește celor aproape 50.000 de suporteri români prezenți pe stadion pentru menținerea unei atitudini civilizate și pentru că s-au abținut, pe cât posibil, să reacționeze la provocările jucătorilor kosovari. Este important de subliniat că în timpul meciului nu au existat scandări rasiste și nu s-a auzit nici măcar o singură dată sloganul „Kosovo este Serbia”. Mai mult, dorim să reamintim tuturor de decizia luată de Comisia de disciplină a UEFA cu privire la un incident similar în timpul meciului de anul trecut, în care Kosovo a acționat în același mod. Decizia a precizat clar că sloganul „Kosovo este Serbia” nu poate fi clasificat drept rasist și, prin urmare, nu poate declanșa procedura în trei pași. Acest aspect a fost reiterat și de delegatul UEFA în cadrul ședinței tehnice premergătoare meciului de seara trecută, ceea ce dovedește faptul că oficialii kosovari știau care sunt consecințele în momentul în care jucătorii lor au plecat la vestiare. Este regretabil că o echipă de fotbal alege să părăsească terenul și să se retragă în vestiar cu doar două minute înainte de fluierul final, văzând că nu mai are timp să obțină un rezultat favorabil. Această acțiune demonstrează o lipsă de respect față de sport și o desconsiderare totală pentru fair-play. În ceea ce privește presupusul incident de la conferința de presă de după meci, adus în discuție de federația din Kosovo, negăm categoric existența acestuia. Niciun oficial FRF nu a fost implicat și, de fapt, delegația din Kosovo este cea care a inițiat o confruntare cu jurnaliştii români la finalul declarațiilor făcute de oaspeți. Acest lucru poate fi confirmat de toți reprezentanții mass-media prezenți în zona respectivă. FRF crede cu tărie că fotbalul promovează valori care influențează pozitiv societatea și are puterea de a da exemple pentru generațiile viitoare. Din nefericire, comportamentul delegaţiei kosovare şi mai ales al jucătorilor săi, la Bucureşti, serveşte drept exemplu de „cum să nu acţionezi” în sportul profesionist. Așteptăm decizia UEFA în această privință. Cu toate acestea, având în vedere refuzul Kosovo de a încheia meciul pe teren și plecarea jucătorilor la vestiar fără acordul arbitrului, nu poate exista decât un singur rezultat, cel aliniat cu principiile jocului”, a anunțat FRF.
Ce spune regulamentul
Cei de la UEFA au reacționat la scurt timp după incidentele de la București. ”Meciul din Nations League dintre România și Kosovo a fost abandonat. UEFA va comunica informații suplimentare în timp util”, au transmis UEFA. Regulamentul UEFA face referire la ”refuzul de a juca și cazuri similare” în cadrul articolului 25. ”Dacă o asociație refuză să joace sau este responsabilă pentru ca un meci (inclusiv orice lovituri de departajare) să nu aibă loc sau să nu fie jucat în totalitate, Organul de Control, Etică și Disciplină al UEFA declară meciul pierdut de asociația în cauză. Mai mult, dacă circumstanțele cazului justifică acest lucru, Organul UEFA de Control, Etică și Disciplină poate impune orice alte măsuri disciplinare considerate adecvate asociației în cauză, inclusiv descalificarea din competiție. Organul UEFA de Control, Etică și Disciplină poate valida rezultatul așa cum era în momentul în care meciul a fost abandonat, dacă rezultatul meciului a fost în detrimentul asociației responsabile de abandonarea meciului. Dacă o asociație este descalificată în timpul competiției, rezultatele tuturor meciurilor sale sunt declarate nule, iar punctele acordate sunt pierdute. O asociație care refuză să joace sau este responsabilă pentru că un meci nu are loc sau nu este jucat în totalitate poate pierde toate drepturile la plăți de la UEFA, în funcție de gravitatea circumstanțelor. La primirea unei cereri motivate și bine documentate din partea asociației (asociațiilor) vătămate, administrația UEFA poate stabili o sumă de compensare datorată pentru pierderea financiară”, se arată în regulamentul UEFA
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Exclusiv. Premieră medicală la SJU Deva: Dr. Răzvan Betea și echipa sa, pionieri în tratamentul cancerului endometrial
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Descoperire impresionantă în cetatea dacică de la Costești-Cetățuie. Vestigiile unui templu necunoscut până în prezent, scoase la lumină
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Razie a polițiștilor la Hațeg. Două persoane bănuite de camătă și șantaj, reținute
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Sfârșit de săptămână cu mult sport
-
Actualitatecu 2 zile in urma
„Atelierul lui Moș Crăciun” își deschide porțile pe 3 decembrie, la Hunedoara
-
Actualitatecu o zi in urma
Peste 2.900 de hunedoreni dețin legal arme
-
Actualitatecu 3 zile in urma
„Deva Auto Tuning Show 2024”, în weekendul care urmează. Restricții de circulație în Piața Cetății și în parcarea “Aqualand”
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Export ilegal de animale, oprit de polițiștii hunedoreni