Connect with us
Data: 04/03/2025
.

Actualitate

Copil de un an și șapte luni, căutat în Strei de peste 100 de angajați ai M.A.I.

Publicat

pe

Nu mai puțin de 110 de pompieri, polițiști și jandarmi au răscolit fiecare centimetru de apă și vegetație în zona localității Galați, în comuna Pui. Acolo bănuiesc că ar fi dispărut, înghițit de ape, un copil de doar un an și șapte luni. Rudele sale nu știu ce s-a întâmplat, iar cel mic se pare că a ieșit cu sora sa de nici 6 ani și s-a făcut nevăzut.

Ieri, la ora 14:00 familia copilului a sunat la 112, după ce au căutat cel puțin două ore prin împrejurimi. Mama micuțului le-a spus polițiștilor că era în casă și nu și-a dat seama când fetița și băiețelul au ieșit. Casa lor este amplasată pe malul apei și este o construcție de BCA, la nici trei metri de albia Streiului. Femeia nu își explică cum s-a petrecut tragedia. „Cam cinci minute am stat, că îl alăptam pe cel mic în casă. Am trei copii și cei doi, fetița de 6 ani și băiețelul de un an și șapte luni au ieșit. M-am pierdut nu mai știu nimic. Era mic, dar nu am știut când a ieșit cu el afară, sora lui. L-am căutat peste tot, pe la vecini, prin buruieni. Nu mai pleca decât la copiii mătușii mele. De obicei îl vedeam. Cred că l-a luat apa”, spune Lavinia Căldărar, mama micuțului Flavius.

Rudele l-au căutat disperate

Rudele femeii erau prin sat la muncă și imediat ce au aflat de copil, au început căutările. „Eu eram la o femeie la lucru și m-a sunat un băiat și mi-a zis că s-a pierdut Flavius. Și când am auzit, am venit imediat să îl căutăm. A mai ieșit cu fata de 6 ani la joacă și poate s-au dus la pod și posibil să fi căzut în apă. Ce să știe el!?”, spune bunica băiatului, iar un unchi al copilului susține și el ipoteza potrivit căreia micuțul ar fi căzut în apă. „I-am auzit pe toți țipând și am venit să văd. Nepoata mea stătea cu el, dar sunt 12 în casă și nici unul nu l-a văzut. Unii zic că e pe aici prin pădure, unii zic că e pe apă”, susține și Mihai Hoza.

Căutările continuă

Advertisement

Pompierii au venit cu căngi și au sondat fiecare părticipă a malului. Spun că rămân și peste noapte, iar lor li s-au alăturat polițiștii și jandarmii. Au și o barcă pneumatică și s-au dus până la zona în care se află un baraj. Apa a crescut mult și nu prea au putut folosi barca pneumatică, din cauza debitului Streilului, însă, sunt dotați și cu reflectoare ca să rămână și peste noapte. „Vorbim despre un copil de 1 an și 7 luni, a cărui dispariție ne-a fost seziată în jurul orei 15:00, la aproximativ două ore de la momentul la care familia a constatat dispariția efectivă a minorului. Inițial, familia a încercat o căutare proprie. Acum sunt mai multe echipe care fac cercetări în teren. Sunt constituite mai multe puncte fixe, iar căutările vor continua până ce minorul va fi găsit. De asemenea, avem polițiști care efectuează investigații în mediul familial, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care a dispărut minorul”, a declarat sucomisar Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Copilul este căutat și în pădurile de la marginea satului Galați, dar la audieri a fost condus și unul dintre cei care locuia în acea casă de pe malul lacului. Despre acea persoană, apropiații spun că ar fi recidivist și polițtii l-au dus la audieri la secție.

Advertisement

Actualitate

APIA a început campania de primire a Cererilor de plată pentru anul 2025

Publicat

pe

Redactat de

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat astăzi, 3 martie 2025, Campania de primire a Cererilor de plată în anul 2025. Fermierii pot depune Cererea de plată până pe data de 30 mai, fără obligația de a se prezenta la Centrele APIA, doar prin accesarea aplicației geospațiale AGI Online, conform Instrucţiunilor de utilizare disponibile în interfaţa aplicaţiei, pe site-ul APIA www.apia.org.ro.

În situația în care se accesează și scheme din sectorul zootehnic, fermierii se vor prezenta la Centrele APIA conform programării pe care au stabilit-o în prealabil cu funcționarii APIA, în vederea completării declarației sector zootehnic în aplicația dedicată sectorului zootehnic, înainte de accesarea AGI Online. Astfel, funcționarii APIA vor contacta fermierii în vederea programării pentru depunerea Cererilor de plată.

La completarea Cererii, fermierii care sunt beneficiari APIA își vor actualiza informațiile din Cererea de plată pentru Campania 2025. Se va completa o singură Cerere de Plată, chiar dacă solicitantul utilizează suprafeţe de teren și/sau deține explotații cu cod ANSVSA în diferite localităţi/judeţe.

Fermierii trebuie să verifice împreună cu primăria pe raza căreia utilizează terenul, situația înscrierii în Registrul agricol a datelor despre terenul agricol și să permită acesteia să transmită la APIA adeverințele privind utilizarea terenului conform înscrierii în Registrul Agricol.

Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii Cererii de plată şi să fie valabile la data depunerii acesteia.

Advertisement

Adeverințele emise pentru schemele de sprijin cuplat din sectorul zootehnic de către asociaţia/agenţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea registrului genealogic al rasei/oficiul pentru zootehnie judeţean, pot fi transmise electronic prin platforma pusă la dispoziție de către APIA, cu informarea fermierului conform procedurii deja utilizate și în anii anteriori de campanie. De asemenea, fermierii care deţin animale în exploataţie au obligația să se asigure că datele acestora sunt actualizate/corectate în Baza Națională de Date (BND) (la medicul veterinar concesionar/asociaţie/propriile evidenţe, dacă este utilizator SNIIA).

Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparţine fermierului şi/sau autorităţii care a emis/atestat aceste documente, după caz.

Fermierii pot semna Cererile folosind și semnătura electronică. În această situație este necesar să anunțe (prin mesaj, telefonic sau prin e-mail) funcționarul desemnat să gestioneze cererea despre faptul că dorește să se semneze electronic Cererea de plată. Semnătura electronică aplicată pe cererea de plată trebuie descărcată din aplicația AGI Online la data depunerii Cererii. Angajamentele și declarațiile, părți ale cererii de plată, se vor semna, de asemenea, electronic la aceeași dată.

Materialele de informare (afiș, pliante, broșură) aferente Campaniei 2025, legislația aferentă, informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei măsuri de sprijin/intervenții și listele cu UAT-uri eligibile pentru Măsura 10, DR-01, DR-02, DR-03, DR-09, DR-10, DR-11, pot fi consultate la Centrele APIA și pe site-ul instituției: www.apia.org.ro.

Foarte important este ca, înainte de semnarea Cererii de plată 2025, solicitanții să verifice încă o dată infomațiile înscrise în aceasta și documentația care o însoțește.

Advertisement

„Asigurăm fermierii de tot sprijinul specialiștilor APIA în informarea cât mai eficientă cu privire la depunerea Cererilor de plată în anul 2025 și furnizarea informaţiilor necesare pentru accesarea intervenţiilor/măsurilor/schemelor prevăzute în Planul Strategic 2023-2027 și măsurilor de mediu și climă din PNDR 2014 – 2020. Totodată, rugăm fermierii să respecte data și ora programării la APIA în vederea depunerii în timp util a Cererii de plată în anul 2025”, transmit reprezentanții APIA.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Distrugere de muniţie în poligonul din zona Bârcea Mică. Activitățile de detonare vor avea loc joi

Publicat

pe

Redactat de

Unitatea Militară 01794 Deva aduce la cunoștința cetățenilor că, joi, 06 martie 2025, între orele 09:00-14:00, va efectua activități de instrucție, respectiv detonare a unor încărcături de exploziv în poligonul cu destinație specială Bârcea Mică.

“Toate activitățile de instrucție se vor desfășura cu respectarea de către Unitatea Militară 01794 Deva a tuturor normelor de siguranță, sănătate și securitate în muncă, protecția mediului și apărare împotriva incendiilor prevăzute de actele normative în vigoare. Accesul populației în zona poligonului este interzis în timpul executării distrugerii muniției”, se arată într-un comunicat transmis de Compartimentul Comunicare al Primăriei Municipiului Deva.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Acțiuni pentru siguranța școlară. Întâlniri cu elevi și verificări în școli și în localuri din apropiere

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, în colaborare cu jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Hunedoara, au desfășurat, zilele trecute, o amplă acțiune privind creșterea gradului de siguranță școlară la nivelul întregului județ.

În cadrul acțiunii, au fost organizate 45 de activități de informare cu caracter educativ-preventiv, adresate elevilor, la care au participat 1.242 de persoane.

“Polițiștii au fost prezenți în cadrul a patru întâlniri tematice realizate cu reprezentanții unor unități de învățământ, întâlniri care au avut drept scop îmbunătățirea climatului de siguranță școlară. De asemenea, au fost efectuate controale la nivelul unităților de învățământ și al zonelor adiacente. Patru agenți de pază din cadrul unor instituții școlare au fost verificați pentru respectarea atribuțiilor de serviciu, iar 62 de unități de alimentație publică situate în apropierea școlilor au fost controlate pentru respectarea normelor legale. În cadrul verificărilor, au fost legitimate peste 100 de persoane în zonele din proximitatea școlilor, 4 elevi fiind identificați absentând de la orele de curs”, au informat reprezentanții IPJ Hunedoara.

Acțiuni de acest gen vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea un mediu de siguranță și protecție pentru toți elevii.

 

Advertisement
Sursa foto: IPJ Hunedoara
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate