Connect with us
Data: 21/05/2025
.

Actualitate

Corvinul, a patra victorie la rând

Publicat

pe

Corvinul Hunedoara și-a reintrat în ritm și a obținut a patra victorie consecutivă în Liga 2. În ultimul meci disputat, unul restant din etapa a doua, hunedorenii au jucat în deplasare.

2-1 cu Unirea Ungheni

Corvinul a jucat pe terenul celor de la Unirea Ungheni și s-a impus cu 2-1. Meciul a început cu gazdele în atac, Lefter respingând un șut bun al lui Bîrnoi. În minutul 16 portarul Corvinului reține un șut din apropiere al lui Zukanovic, iar 20 de minute mai târziu, Haiduc, de la gazde, luftează dintr-o poziție destul de bună. Apoi, în minutul 39 Lefter scoate, de pe linia porții, o reluare din careul mic a lui Bîrnoi și când toată lumea aștepta pauza, cei de la Ungheni au reușit deschiderea scorului, prin Barstan care, după o intercepție în propriul teren, a făcut o cursă solitară și a înscris din marginea careului mare, trimițând pe lângă portarul hunedorenilor, ieșit în întâmpinare, reușita fiind primul gol al mureșenilor în acest campionat. La pauză, la 1-0 pentru Unirea Ungheni, Florin Maxim, antrenorul Corvinului, face trei modificări, iar acest lucru s-a resimțit imediat. Astfel, în minutul 53 Corvinul reușește egalarea, prin nou – intratul Goodnews, care a reluat, din 6 metri, o centrare pe jos a lui Pîrvulescu, acesta fiind și primul șut pe poartă al hunedorenilor din meciul de la Ungheni. La faza următoare, Geantă, portarul gazdelor, scoate un șut al lui Lehaire, iar un sfert de oră mai târziu, la două atacuri consecutive ale Corvinului, goalkeaper-ul de la Ungheni i se opune, în tot atâtea rânduri, lui Gârbiță, alt corvinist intrat la pauză. Câteva zeci de secunde mai târziu Goodnews nu ajunge o centrare bună a lui Pîrvulescu, iar singura acțiune ofensivă din mitanul secund a gazdelor a fost în minutul 77, dar șutul lui Zikanovic, din mijlocul careului mare, trece pe lângă poartă. În minutul 81 geantă reține un șut sănătos al lui Pîrvulescu, iar Corvinul trece în avantaj în minutul 90, când Manolache reia în plasă, cu capul, o centrare a lui Gârbiță.

Au urcat pe cinci

Meciul este prelungit cu 5 minute, dar nu se mai întâmplă nimic notabil, iar Corvinul Hunedoara se impune, cu scorul de 2-1, pe terenul celor de la Unirea Ungheni. În urma acestui succes hunedorenii, care nu au drept de promovare, dar au și un meci mai puțin disputat, au urcat pe cinci în clasament, loc de play-off, cu 13 puncte, la două “lungimi” în spatele ocupantei poziției secunde, Metaloglobus. Etapa viitoare, a opta, Corvinul va juca în deplasare, la Mioveni, cu FC Argeș, locul 13, cu 9 puncte, meciul fiind programat sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 12:00. Dacă nu apar modificări de ultimă oră, jocul FC Argeș – Corvinul va fi televizat cel puțin pe PrimaSport 1. Ultima restanță a Corvinului, cea de acasă, cu CS Afumați, este programată tocmai pe 6 noiembrie, între rundele 12 și 13.

Advertisement
Foto: PIXEL ProSport

Actualitate

Rezultate bune pentru sportivii de la CSȘ Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Ultimele zile au adus rezultate bune pentru tinerii legitimați la Clubul Sportiv Școlar (CSȘ) Hunedoara. Aceștia au obținut performanțe remarcabile la trei discipline sportive.

Lupte, atletism și handbal

Cel mai bun rezultat a fost obținut la lupte libere, la Călărași, la Campionatul Național Individual U20. Acolo Denis Huștiu a cucerit medalia de bronz în limitele categoriei de greutate de 86 de kilograme, iar Mădălina Streulea a fost pe locul al cincilea la 55, luptătorii hunedoreni fiind pregătiți de profesorii Mihai Streulea și Ioan Boca.

Advertisement

Performanțe notabile s-au obținut și la atletism. Astfel, la Cluj, la etapa zonală a Campionatului Național U10 – U14, hunedorenii au performat la U13, în proba de 300 de metri, unde la băieți Cătălin Molea și Darius Gavriloaiei au ocupat primele două poziții, în această ordine, iar Ana Gîdei a fost a treia la fete. Alți sportivi de la CSȘ Hunedoara au participat la prima ediție a concursului “West Athletics Run Juniors”, categoriile de vârstă U16 – U18, defășurat la Lugoj. Astfel, Răzvan Toth a câștigat cursa de 800 de metri la U18, iar la U16 ștafeta de 4X100, în componența Alexandru Avrămuțiu, Mihai Cocoș, Lucas Văduva și Alejandro Crețu a fost prima în concurs, Alexandru Avrămuțiu a fost pe doi la 800, iar Giulia Mic a treia la 200. Atleții de la CSȘ Hunedoara sunt antrenați de profesorii Olimpia Lazăr și Mircea Popovici, sub coordonarea directorului clubului, prof. Marieta Ilcu Răileanu și supervizați, voluntar, de prof. Ștefan Beregszaszy, antrenor emerit. În fine, handbalistele junioare IV de la CSȘ Hunedoara au participat la un turneu puternic, la Herculane, la care au luat startul opt echipe. La „Cupa Hercules”, așa cum se numește competiția, fetele pregătite de prof. Angela Dinga, au terminat pe poziția secundă, după clubul gazdă, Hercules, și au depășit în clasament pe HCM Craiova, ACS Novaci, CS Giroc, LPS Banatul Timișoara, CSH Orșova și CSM Slatina.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Eveniment rutier soldat cu doi răniți, în municipiul Lupeni

Publicat

pe

Redactat de

Astăzi, în jurul orei 13:00, Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier pe DN66A, pe raza municipiului Lupeni.

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii rutieri, care, în urma cercetărilor preliminare, au stabilit faptul că un tânăr în vârstă de 26 de ani, din orașul Uricani, în timp ce conducea un autoturism din direcția Vulcan – Lupeni, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a lovit un stâlp.

În urma impactului, atât conducătorul auto, cât și o pasageră în vârstă de 14 ani, din orașul Uricani, au suferit vătămări corporale. Cele două persoane au fost transportate la o unitate medicală din municipiul Lupeni, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, continuând cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Percheziții în Deva, Orăștie și în alte două localități din județ, într-un dosar de trafic de droguri. Patru persoane, reținute

Publicat

pe

Redactat de

 

Patru persoane, cu vârste cuprinse între 26 și 40 de ani, au fost reținute, la capătul unor percheziții ce au avut loc în județele Hunedoara, Alba și Cluj, într-un dosar de trafic de droguri. Acestea sunt suspectate că ar fi procurat, manipulat, oferit cu titlu gratuit şi vândut unor consumatori diferite cantităţi de cocaină, canabis, droguri sub formă de cristal şi substanţe psihoactive.

„Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, au documentat activitatea infracţională a patru bărbaţi, de 26, 28, 37 şi 40 de ani, cercetaţi pentru trafic de droguri de risc şi mare risc şi pentru efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii. Cercetările efectuate au relevat că, în perioada 2024 – 2025, cei patru bărbaţi ar fi procurat, manipulat, oferit cu titlu gratuit şi vândut unor consumatori din judeţele Alba, Hunedoara şi Cluj, diferite cantităţi de cocaină, canabis, droguri sub formă de cristal şi substanţe psihoactive, cu preţuri cuprinse între 50 şi 450 de lei, pentru un gram”, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

 

Advertisement

Pe parcursul percheziţiilor domiciliare efectuate în judeţul Alba – municipiul Blaj şi oraşul Ocna Mureş, în judeţul Cluj – localitatea Floreşti, în judeţul Hunedoara – municipiile Deva şi Orăştie, satele Romos şi Balşa, au fost descoperite şi ridicate aproximativ 800 de grame de canabis, aproximativ 100 de grame de droguri de mare risc, sub formă de cristal, 4 cântare electronice, obiecte folosite la ambalarea şi porţionarea drogurilor, 32.100 de lei şi 900 de euro, 10 telefoane mobile, precum şi alte mijloace de probă.

“La data de 20 mai 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus reţinerea celor patru bărbaţi, urmând ca astăzi, 21 mai, acestea să fie prezentate judecătorului de drepturi şi libertăţi, din cadrul Tribunalului Alba, cu propunere de arestare preventivă”, se mai menționează în același comunicat.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Hunedoara şi Cluj, al poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipiului Deva, Poliţiei Municipiului Orăştie, Poliţiei Municipiului Blaj, Poliţiei Municipiului Aiud, precum şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Avram Iancu” Alba şi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timişoara.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate