Actualitate
Cosmin Radu se retrage din „Naţionala” de polo
Spune adio echipei tricolore
Unul din cei mai buni jucători români din sportul cu mingea în bazin nu mai vrea să-şi reprezinte ţara în competiţii
Cel mai valoros poloist român din ultimii ani, Cosmin Radu, a anunţat, prin intermediul unui comunicat, că se retrage definitiv din echipa naţională de polo pe apă a României. Sub numele „Manifest pentru performanţă”, Cosmin Radu explică în scrisoarea deschisă că a luat această decizie în urma modului în care Federaţia Română de Polo l-a ales pe selecţionerul Vlad Hagiu, dar şi din cauza lipsei de interes a conducerii forului naţional pentru investiţii care să sprijine performanţa la echipa reprezentativă.
Vrea condiţii pentru echipă
Chiar dacă anunţă că se retrage, poloistul de 31 de ani lasă o „portiţă” deschisă pentru revenire, dar numai dacă se schimbă ceva la nivelul federaţiei. „La finalul anului trecut, am considerat, în calitate de lider al unei formaţii de sportivi de înaltă performanţă, că singura echipă ce a reprezentat România la Olimpiadă în 2012 merită un loc fruntaş şi în priorităţile Federaţiei Române de Polo, pentru a continua performanţa şi a vă face mândri că sunteţi români, la competiţiile internaţionale. Am luat decizia de a mă retrage din poziţia de căpitan al Naţionalei până în momentul în care echipa va beneficia, la adevărata valoare, de condiţii de antrenament, joc şi performanţă demne de succesul nostru, dar şi de toate eforturile pe care fiecare dintre membrii echipei le depune”, afirmă Cosmin Radu în comunicat.
Nu-i convine Hagiu
Radu, transferat recent la echipa croată Primorje Rijeka, a mai precizat că la 9 luni de la momentul în care a anunţat decizia de a renunţa la banderola de căpitan al echipei naţionale, „situaţia este similară cu momentul în care am plecat şi premisele actuale nu prevăd o schimbare semnificativă, motiv pentru care hotărârea mea rămâne la acelaşi stadiu, în ciuda promisiunilor repetate şi nerespectate ale oficialilor Federaţiei Române de Polo de a crea o echipă care să susţină eforturile Naţionalei”, a spus Radu. „Am refuzat convocarea la Naţională, din cauza modului prin care Federaţia Română de Polo a decis alegerea noului selecţioner”, subliniază Cosmin Radu. Acesta a menţionat că a fost contact de către reprezentanţii federaţiei, în luna ianuarie, prilej cu care a prezentat o serie de solicitări ce aveau ca scop ”crearea unui mediu de nivel normal pentru antrenamentele echipei şi formarea unei premise de la care generaţiile viitoare de sportivi să poată evolua”, a explicat sportivul de 31 de ani.
Radu consideră că fără minimum de investiţii, în principal, de interes şi pasiune pentru acest sport, echipa naţională nu poate face performanţă şi a solicitat mai multe lucruri Federaţiei Române de Polo.
Antrenorul secund, o prioritate
Prima condiţie pusă de Cosmin Radu este „transparenţă în alegerea antrenorului Naţionalei de Polo a României”, deoarece „contestând în mod direct calitatea de lider şi capacitatea de a inspira reuşitele echipei ale actualului antrenor, consider că procesul de recrutare a antrenorului singurei echipe sportive române la Olimpiada din 2012 a fost lipsit de transparenţă, onestitate şi criterii clare de selecţie. Doresc ca Federaţia Română de Polo să motiveze alegerea antrenorului Vlad Hagiu şi punctajul obţinut de acesta în comparaţie cu restul candidaţilor, precum şi rezultatele deosebite dovedite în timp”, mai spune comunicatul. Cosmin Radu a mai cerut şi selecţionarea unui antrenor secund şi a unui director sportiv, de prim rang, dar şi un staff tehnic real şi complet, deoarece “Naţionala” de polo are nevoie de o echipă de profesionişti, „care să ne sprijine, să ne ajute şi să ne conducă în continuare către performanţă. Nu putem evolua către mai mult, mai bine, mai sus pe podium fără un staff dedicat, profesionist şi bine pregătit. Pe lângă maseur, preparator fizic, medic avem nevoie de un departament de marketing profesionist, care să ne poziţioneze corect în faţa publicului şi a potenţialilor sponsori”, a precizat în Cosmin Radu.
Actualitate
Senatorul PNL Călin Petru Marian: „Investițiile în domeniul energiei, un pilon important de dezvoltare pentru viitorul economic al României”

Bugetul Ministerului Energiei este mai mare comparativ cu anul trecut, iar majoritatea fondurilor este alocată pentru investiții. Senatorul PNL de Hunedoara Călin Petru Marian a subliniat însemnătatea investițiilor în domeniul energiei, „un pilon important de dezvoltare pentru viitorul economic al României”.
„Investițiile în domeniul energiei reprezintă un pilon important de dezvoltare pentru viitorul economic al României și îl felicit pe ministrul liberal Sebastian Burduja nu doar că a înțeles pe deplin acest aspect, ci mai ales pentru că îl aplică! Într-o perioadă în care viitorul energetic al României este esențial pentru dezvoltarea sustenabilă a economiei naționale, 85% din bugetul Ministerului Energiei este alocat pentru investiții. Banii provin din fonduri naționale și europene, iar direcția este de a crește siguranța energetică a țării și de a sprijini producția de energie mai curată și mai eficientă. Acest buget este un semnal clar că investițiile sunt fundamentul dezvoltării. Față de anul trecut, bugetul este cu 150% mai mare, demonstrând implicarea față de un viitor energetic sustenabil, axat pe dezvoltare”, a declarat senatorul PNL de Hunedoara, Călin Petru Marian.
Acesta a adăugat că fiecare megawatt în plus în sistemul energetic național contribuie la independența energetică a țării și înseamnă, totodată, și șansa unor facturi mai mici pentru români și companiile românești. “Cu fiecare megawatt nou adăugat în sistemul energetic național, nu doar că creștem eficiența producției de energie, dar oferim românilor și companiilor românești șansa unor facturi mai mici și mai predictibile. Energia nu este doar un sector, ci un motor al economiei naționale. Astăzi, mai mult ca niciodată, viitorul nostru energetic este un pilon al dezvoltării economice sustenabile!”, a mai declarat senatorul PNL Călin Petru Marian.
Actualitate
18 tone de trufe, recoltate ilegale. Amenzi de 80.000 de lei, aplicate de Garda Națională de Mdiu

Garda Națională de Mediu a aplicat amenzi, în valoare de 80.000 de lei, pentru 18 tone de trufe recoltate ilegal.
Garda Naţională de Mediu, în baza Planului de Control, realizat în colaborare cu ANAF-Direcția Generală Antifraudă Fiscală Bucureşti şi Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, prin structurile specializate ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (S.I.C.E.), a verificat două societăți comerciale ce au ca obiect de activitate, colectarea plantelor și fructelor din flora spontană, respectiv prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor.
“Verificările comisarilor au scos în evidență faptul că o societate a recoltat în anul 2024 o cantitate de aproape 18 tone de trufe, fără să solicite autorizație de recoltare/achiziție și comercializare a plantelor din flora spontană, astfel fiind eludată legislaţia specifică protecției mediului. Pe lângă lipsa autorizaţiilor, cazul de față reprezintă un risc de supraexploatare a potențialului biologic de regenerare. În consecinţă comisarii GNM au aplicat amenzi în valoare totală de 80.000 lei”, a informat Garda Națională de Mediu.
Sursa foto: Garda Națională de Mediu/Facebook
Actualitate
Cetatea Devei, iluminată în roșu de Ziua Europeană 112

Peste o sută de clădiri și obiective turistice din țară, printre care și Cetatea Devei, vor fi iluminate în roșu, de “Ziua Europeană a Numărului Unic 112”, marcată în 11 februarie.
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a invitat, şi în acest an, instituţiile publice şi organizaţiile private din România să se alăture campaniei de conştientizare a apelării responsabile a numărului de urgenţă 112.
„Astfel, în data de 11 februarie a.c., cu ocazia Zilei Europene a Numărului de Urgenţă 112, peste 100 de sedii ale autorităţilor publice, instituţii financiare şi de cultură, obiective turistice şi clădiri ale unor companii private din Bucureşti şi din 30 de judeţe din ţară vor fi iluminate în roşu, simbolizând importanţa şi necesitatea utilizării corecte a acestui serviciu vital dedicat cetăţenilor. Prin acest demers vizual simbolic, STS doreşte să atragă atenţia asupra rolului esenţial al numărului unic de urgenţă şi să încurajeze cetăţenii să îl folosească responsabil. Apelarea abuzivă a 112 poate periclita intervenţia rapidă a echipajelor specializate acolo unde este cu adevărat nevoie”, se arată într-un comunicat al STS.
Printre obiectivele iluminate cu ocazia „Zilei Europene a Numărului de Urgenţă 112” se va afla și Cetatea Devei.
În anul 2024, ca urmare a demersurilor Serviciului de Telecomunicaţii Speciale împreună cu agenţiile de intervenţie (Poliţie, ISU-SMURD, Ambulanţă, Jandarmerie şi Salvamont), alături de parteneri guvernamentali şi operatorii privaţi de telecomunicaţii, numărul apelurilor non-urgente a scăzut cu aproape un milion comparativ cu anii anteriori. Operatorii STS din cadrul Serviciului de urgenţă 112 au preluat 9.763.443 de apeluri, dintre care 60,45% au reprezentat urgenţe. Cu toate acestea, peste 3,8 milioane de apeluri nu au necesitat intervenţia agenţiilor: Ambulanţă, Poliţie, ISU-SMURD, Jandarmerie sau Salvamont.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Razie de amploare în Hunedoara și în alte două localități ale județului. Sute de persoane și mașini, verificate de polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Șapte incendii de vegetație uscată, într-o singură zi. Pompierii reamintesc că arderea miriștilor este interzisă
- Actualitatecu o zi in urma
Pompierii hunedoreni se luptă cu incendii de vegetație uscată: 13 arderi necontrolate, în ultimele ore. Peste 33 de hectare de teren afectate
- Actualitatecu 2 zile in urma
Recital de excepție, oferit publicului din Deva de soprana Leontina Văduva şi pianistul Cătălin Răducanu
- Actualitatecu 2 zile in urma
Au început înscrierile la preselecția Festivalului Concurs Naţional de Interpretare Vocală a Cântecului Popular Românesc „Drăgan Muntean”
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| Căsuțe pentru pisicile fără stăpân, montate în orașul Călan
- Actualitatecu 3 zile in urma
Percheziții în județele Hunedoara și Gorj, într-un dosar de trafic de droguri
- Actualitatecu 2 zile in urma
„Târgul Mărțișorului” la Deva, în Piața Unirii și Piața Victoriei – din 25 februarie