Actualitate
Criza de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Deputatul PNL Vetuța Stănescu cere demisia ministrului Sănătății, Alexandru Rafila

Într-o declarație recentă, deputatul PNL Vetuța Stănescu a cerut demisia ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, acuzându-l de eșec în gestionarea crizei sistemului medical din România.
”Ministrul Rafila trebuie să demisioneze! Nu ne putem juca cu sănătatea și implicit cu viețile oamenilor. Este inacceptabil ca în România anului 2024, când domnul Rafila clamează reforme peste reforme și reușite peste reușite, oamenii să moară cu zile în spitale, iar el să se contrazică în declarații, de la o oră la alta.
Apelul deputatului vine în contextul unui scandal de amploare ce vizează Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” din București. Potrivit informațiilor, doi medici ai unității medicale sunt reținuți în legătură cu dosarul privind 17 decese suspecte care au avut loc în perioada 4-7 aprilie 2024, în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI).
Problemele au început când o asistentă angajată la Spitalul „Sf. Pantelimon” a sesizat procurorii despre faptul că, în perioada menționată, 17 pacienți ar fi decedat ca urmare a reducerii voluntare a dozei de noradrenalină, un neurotransmițător esențial pentru menținerea tensiunii arteriale. În urma sesizării, procurorii au deschis un dosar penal pentru omor și au început investigarea cazului, audiind medici și asistente și ridicând documentele medicale referitoare la pacienții decedați.
La data de 7 august 2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au decis punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva medicilor M.M.A. și P.M., acuzați de infracțiuni grave. Inculpata M.M.A. este cercetată pentru tentativă de omor calificat și omor calificat, în timp ce P.M. este acuzată de omor calificat, toate aceste fapte fiind comise profitând de starea de vulnerabilitate a victimelor.
Deputatul Vetuța Stănescu a criticat dur atât politica de reformă a ministrului Rafila, cât și modul în care aceasta a fost implementată, considerând că eșecurile recente demonstrează incapacitatea actualei conduceri de a gestiona eficient problemele sistemului de sănătate din România.
FOTO: Facebook@Vetuța Stănescu
Actualitate
Șofer surprins cu 130 km/h în localitate, pe Bulevardul Decebal din Hunedoara

Un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost surprins de radar conducând cu nu mai puțin de 130 km/h pe Bulevardul Decebal din municipiul Hunedoara, în cursul serii de ieri, în jurul orei 18:00.
Polițiștii rutieri au constatat că viteza depășea de aproape trei ori limita legală admisă pe acel tronson de drum, respectiv 50 km/h.
Pentru această abatere gravă, șoferul a fost sancționat contravențional cu 20 de puncte de amendă și i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 120 de zile.
Reprezentanții Poliției Rutiere reamintesc că astfel de acțiuni de monitorizare a traficului au loc zilnic și au ca scop principal reducerea riscului rutier și prevenirea accidentelor grave. „Viteza excesivă rămâne una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere. Prin acțiuni constante și ferme, urmărim să salvăm vieți și să impunem respectarea regulilor de circulație”, au transmis autoritățile.
Poliția Rutieră le recomandă conducătorilor auto să respecte limitele legale de viteză și să adopte un comportament responsabil în trafic, pentru siguranța tuturor participanților.
Actualitate
Prins cu droguri de risc asupra sa: Bărbat din Aninoasa, depistat de polițiștii din Petroșani

Polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică Petroșani au găsit asupra unui bărbat de 36 de ani o substanță vegetală susceptibilă a face parte din categoria substanțelor interzise la deținere.
În urma controlului corporal efectuat de polițiști, în data de 20 mai, aceștia au găsit asupra bărbatului, domiciliat în orașul Aninoasa, două folii de aluminiu în care se afla o substanță vegetală de culoare verde, cu aspect si miros înțepător.
Substanța în cauză a fost ridicată de polițiști și înaintată structurii de combatere a criminalității organizate competente, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul comiterii infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de risc pentru consum propriu.
Actualitate
UPDATE: Bărbatul de 22 de ani a fost depistat pe raza municipiului Lupeni, nevictimizat

L-ați văzut? Un tânăr de 22 de ani din Uricani, de negăsit.
Poliția Orașului Lupeni a fost sesizată, în data de 21 mai a.c., în jurul orei 10:00, de către o femeie, cu privire la dispariția fiului său – MAZILU VASILE CONSTANTIN.
Din primele verificări, se pare că tânărul de 22 de ani, ar fi plecat voluntar de la domiciliu, în data de 20 mai a.c., în jurul orei 08:00, fără a reveni până în prezent.
MAZILU VASILE CONSTANTIN are o înălțime de aproximativ 1,70 metri, 60 de kilograme, părul brunet, tuns scurt, ochi căprui, fața ovală, constituție atletică.
La momentul plecării, acesta era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de trening, de culoare albastră, geacă sport de culoare alb-negru și o pereche de pantofi tip adidas, de culoare albastră.
Poliţiştii au demarat activități specifice de căutare, în vederea depistării tânărului.
Persoanele care dețin informații despre locul în care s-ar putea, sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Nicușor Dan s-a impus în Deva, Hunedoara și în alte trei localități urbane ale județului
- Actualitatecu 3 zile in urma
Două cazuri de violență domestică, în Hunedoara și Simeria. Dosare penale și ordine de protecție provizorii emise de polițiști
- Actualitatecu 3 zile in urma
Parc de 3,6 hectare în Deva, susținut prin fonduri europene
- Politiccu 3 zile in urma
Harta votului în țară. Nicușor Dan, președinte al României cu 53,60% din voturi
- Actualitatecu 12 ore in urma
Percheziții în Deva, Orăștie și în alte două localități din județ, într-un dosar de trafic de droguri. Patru persoane, reținute
- Actualitatecu o zi in urma
UPDATE: Tânărul de 20 de ani, din Orăștie, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru furt
- Actualitatecu 15 ore in urma
Tânăr lovit de o mașină în Hațeg, în timp ce circula cu trotineta electrică. Șoferița, cercetată penal pentru vătămare corporală din culpă
- Actualitatecu 2 zile in urma
Lupta pentru barajul de promovare în Liga 3 continuă