Actualitate - Eveniment
CS Comunal Ilia, evoluție remarcabilă în Liga a V-a
La finele săptămânii trecute s-a încheiat ediția 2016 – 2017 a Ligii a V-a de fotbal Hunedoara, o întrecere încinsă până spre finalul ei.
Competiția a fost câștigată de către Dacia Orăștie, urmată în clasament, în ordine, de către Măgura Pui și AS Sântămăria Orlea.
Aproape de podium
Ca de obicei, și în acest campionat, pe lângă echipele clasate pe podiumul de premiere, care trebuie felicitate pentru rezultatele obținute, au fost și câteva formații cu evoluții remarcabile. Una dintre aceste echipe, a cărei evoluție a fost apreciată, este și CS Comunal Ilia. “Băieții au terminat pe locul al patrulea, o performanță meritorie, pentru care merită toate felicitările. Rezultatul este cu atât mai valoros cu cât, la finele turului, când eram tot pe poziția a patra, s-a decis renunțarea la jucătorii care nu erau localnici, cărora le mulțumim pentru aportul adus pentru echipa. În retur s-a întinerit masdiv lotul, fiind promovați mulți jucători tineri și localnici. Schimbul de generații nu se face foarte ușor, la fel cum și pentru închegarea relațiilor de joc trebuie să treacă ceva timp. Au mai fost și unele sincope sau meciuri reprogramate, dar nu facem o tragedie din asta. La noi se joacă din plăcere și se dorește închegarea unei echipe tinere, de viitor. Una peste alta, suntem mulțumiți de evoluția echipei și vom fi alături de ea și în perioada în care urmează”, a declarat Marius Omotă, primarul comunei hunedorene Ilia și, totodată, președinte de onoare la CS Comunal.
Bază sportivă de invidiat
Echipa de fotbal CS Comunal Ilia își dispută meciurile de pe teren propriu la baza sportivă „Benone Popescu”, una cu mult peste standardele Ligii a V-a. „Avem, la stadioon, tribune și vestiare, la carese adaugă și sala de sport din imediata apropiere. Această bază sportivă este permanent întreținută, cu sprijinul Primăriei și Consiliului local al comunei Ilia și se prezintă în condiții foarte bune. De altfel, acest lucru este recunoscut și de către Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara care, anul trecut, ne-a sacordat onoarea de a organiza, la noi, la Ilia, semifinalele și finala fazei județene a Cupei României. Ne-am fi dorit și în acest an să găzduim astfel de jocuri, dar mai sunt și alte stadioane în județ care le pot organiza. La această bazî sportivă mai avem și o sală de forță, care este foarte solocitată. În plus, în comună mai avem două terenuri de fotbal regulamentare, în satele aparținătoare Bretea Mureșană și Sârbi, unde joacă localnici. Și aceste terenuri sunt întreținute de către administrație și și-au dovedit utilitatea, găsind pe ele câțiva băieți pe care i-am promovat la CS Comunal. Aceștia, ca și ceilalți tineri cu care s-a reconstruit echipa s-au integrat foarte bine în echipă, într-un timp relativ scurt, așa cum mai spuneam, iar rezultatele se văd, un mare merit revenindu-i lui Vasile Popa, antrenorul principal și jucător. În plus, vor mai veni și alți tineri din urmă, la club fiind o grupă de copii, pregătită de antrenorul secund al seniorilor, dar și jucător, în același timp, Alin Gabor. Pentru sezonul viitor îmi doresc, alături de jucători și de componenții staff-ului tehnic și administrativ, o clasare cât mai bună și, de ce nu, chiar superioară celei obținute în recent încheiatul campionat al Ligii a V-a de fotbal Hunedoara”, a mai spus primarul Marius Omotă.
CS Comunal Ilia
Președinte de onoare: Marius Omotă
Vicepreședinte de onoare: Costică Sava
Președinte: Adrian Colța
Organizator de competiții: Cosmin Popa
Delegat: Raul Pogan
Antrenor principal – jucător: Vasile Popa
Antrenor secund – jucător: Alin Gabor
Preparator fizic: Ion Benteu
Căpitan de echipă: Marinel Feneși
Vicecăpitan de echipă: Nicolae Moga
Portari: Constantin Gheorghe, Vasile Popa
Fundași: Marinel Feneși, Ovidiu Kora, Laurențiu Cărmăzan, Flavius Bulgăr, Florin Buștea, Ovidiu Căsălean, Bogdan Cătuța
Mijlocași: Ionel Igna, Mircea Căsălean, Daniel Danc, Nicolae Moga, Antonio Palkovaci, Alin Gabor, Alexandru Marian, Darius Ion, Dacian Moldovan, Afnel Lazăr
Atacanți: Remus Sava, Marius Danc, Alexandru Toader, Richard Varga, Ovidiu Iuga, Laurențiu Iordan
În tur au mai evoluat: Ciprian Luca (antrenor principal – jucător), Petre Clep (antrenor secund – jucător), Dinu Gheorghe, Alexandru Barbălată, Alexandru Cârdei, Raul Țuligă, Robert Stoica, Emil Goronea, Alexandru Totoi.
Actualitate
Șanse de angajare. „Bursa Mărțișorului” – vineri, la Deva

Persoanele interesate să se angajeze sunt așteptate la „Bursa Mărțișorului”, eveniment organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara și care se va desfășura în data de 7 martie 2025, începând cu ora 10:00, în municipiul Deva, la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” din localitate.
„Bursa Mărțișorului este dedicată în special femeilor din județul Hunedoara, fară a exclude însă participarea tuturor categoriilor de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, care doresc sa se reintegreze pe piața muncii. Această bursă reprezintă o oportunitate excelentă pentru șomeri, absolvenți și alte persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, oferindu-le posibilitatea de a intra în contact direct cu angajatorii din diverse domenii de activitate. De asemenea, firmele participante vor putea identifica rapid candidați potriviți pentru posturile vacante din cadrul companiilor lor. Evenimentul este organizat în scopul creșterii gradului de ocupare a forței de muncă din județul Hunedoara, facilitând interacțiunea directă dintre angajatori și potențialii angajați. Persoanele interesate vor avea acces la informații despre posturile disponibile, condițiile de angajare și oportunitățile de formare profesională. Invităm toți cei interesați – persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, angajatori și parteneri instituționali să participe la acest eveniment”, au transmis reprezentanții AJOFM Hunedoara.
Agenţii economici din judeţ pot depune oferte de locuri de muncă vacante la AJOFM Hunedoara, Deva, Piaţa Unirii, nr. 2, tel. 0254.216.151, e-mail: ajofm.hd@anofm.gov.ro sau la cea mai apropiată agenţie locală pentru ocuparea forţei de muncă.
Actualitate
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști.
Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată în această seară, în jurul orei 20:30, de către o femeie din localitate, cu privire la dispariția fiicei sale, Rădos Ioana Nicoleta, în vârstă de 49 de ani.
Din informațiile oferite, aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu astăzi, în jurul orei 14:30 și nu a mai revenit. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de trening gri, pantofi sport albi și o geacă de culoare neagră.
Polițiștii au demarat activități specifice în vederea identificării femeii, care a fost dată în urmărire națională.
Semnalmentele femeii plecate din Hunedoara: constituție medie, înălțime 1,65 m, ochi verzi, pleoape căzute, riduri la nivelul feței, păr brunet, cu lungime mai jos de umeri.
Oricine poate oferi informații despre persoana plecată voluntar, este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Actualitate
FOTO: Săptămâna Protecției Civile în Hunedoara: exerciții demonstrative, informare și gesturi de primăvară

Pompierii ISU Hunedoara au continuat astăzi seria activităților din cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, desfășurând exerciții demonstrative și acțiuni de informare preventivă în mai multe orașe din județ.
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au continuat și astăzi seria activităților de informare preventivă și exerciții demonstrative desfășurate în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.
În municipiile Deva, Hunedoara, Petroșani și Orăștie, pompierii s-au întâlnit cu locuitorii acestor orașe în zonele centrale și în apropierea supermarket-urilor pentru a le transmite informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență inclusiv a dezastrelor naturale.
Tot cu acest prilej, participanții au vizitat expozițiile cu tehnică de intervenție sau au urmărit tehnici de acordare a primului ajutor.
De asemenea, acțiuni de informare preventivă au avut loc și în stațiunile montane Straja și Râușor.
Bineînțeles că pompierii nu au uitat că astăzi sărbătorim sosirea primăverii și au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.
La Deva s-a desfășurat un exercițiu complex de descarcerare pe parcursul căruia devenii au putut urmări modul în care intervin salvatorii în cazul unui grav accident rutier.
La acțiunile desfășurate de noi au participat și voluntari ISU Hunedoara, ai Crucii Roșii și salvamontiști, cărora le mulțumim pentru implicare și colaborare.
FOTO: ISU Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu o zi in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu o zi in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu 3 zile in urma
Numai cu reprezentanți din Valea Jiului. O nouă formulă la conducerea Prefecturii Hunedoara
- Actualitatecu 22 de ore in urma
Rutenii din întreaga lume s-au întâlnit la Pojoga
- Stiri nationalecu o zi in urma
Restricții de circulație pe Valea Oltului, timp de aproximativ o lună