
Bilanţ ONRC în judeţul Hunedoara
Pe parcursul lui 2012, aproximativ 2.500 de societăţi comerciale din judeţul Hunedoara şi-au închis porţile din cauza dificultăţilor financiare.
Potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), numărul firmelor desfiinţate anul trecut în judeţ este mai mult decât dublu comparativ cu cel al societăţilor dispărute de pe piaţă în 2011. Totuşi, balanţa a fost oarecum menţinută în judeţ, în ceea ce priveşte înfiinţarea şi desfiinţarea de firme în 2012, anul trecut fiind înmatriculate 2.472 de societăţi comerciale sau Persoane Fizice Autorizate (PFA).
Radiate, desfiinţate, suspendate

La fel ca şi în anii trecuţi, şi în 2012, modalitatea preferată de agenţii economici hunedoreni pentru punerea lacătului pe uşă a fost radierea. Prin această procedură, anul trecut au fost desfiinţate aproape 1.500 de societăţi comerciale, cu 161 la sută mai multe decât în 2011.
Pe locul doi în ceea ce priveşte firmele închise în 2012 s-au aflat cele ce şi-au dizolvat activitatea, în această categorie intrând 600 de agenţi economici, comparativ cu 277 care au recurs la această modalitate în 2011.
De asemenea, în 2012, nu au lipsit nici suspendările de activitate, aproape 400 de firme închizându-şi porţile anul trecut prin această procedură, cu aproape 20 la sută mai multe decât în 2011.
În timp ce unele s-au desfiinţat, altele au apărut pe piaţă. Aceasta a fost dinamica şi în ceea ce priveşte firmele din judeţul Hunedoara, în 2012. Pe parcursul celor 12 luni, în judeţ au fost înmatriculate 2.472 de societăţi comerciale, cu circa 8 la sută mai puţine decât în 2011.
Conform datelor statistice ale ONRC, la sfârşitul lui 2012, în judeţ existau 19.314 agenţi economici activi, circa 12.500 fiind persoane juridice, iar restul PFA-uri, cu aproximativ 6 la sută mai mulţi decât în 2011.