Actualitate - Eveniment
Dacia Orăștie a sfeclit-o la Bretea Română
Din actualul sezon al Ligii a V-a de fotbal Hunedoara mai sunt de jucat patru etape, iar finalul campionatului se arată a fi unul interesant.
În urma rezultatelor înregistrate în etapa a XXVI-a, lupta pentru șefia clasamentului Ligii a V-a de fotbal Hunedoara s-a ascuțit din nou.
Doar un punct diferență
Așa cum anticipam în avancronica etapei, deplasarea de la Sargeția Bretea Română nu a fost una deloc ușoară și, în cele din urmă, nici plăcută, pentru liderul, Dacia Orăștie. Echipa din Bretea, după ce a luat patru puncte din șase posibile celor de la Măgura Pui, care sunt pe poziția a doua în clasament, a învins și Orăștia, cu 3-1. Astfel, diferența dintre Dacia și Măgura a scăzut la un singur punct, în condițiile în care echipa din Pui a câștigat, fără joc, meciul cu retrasa Mureșul Pricaz, cu 3-0, dar campioana ultimelor ediții rămâne, și așa, pe poziția a șaptea. Este interesant de remarcat și faptul că Bretea Română, dacă nu ar fi avut cele șase puncte de penalizare, era, acum, pe locul șapte, dar așa se află doar pe poziția a unsprezecea. Ultima etapă a mai avut un derby, în care Comunal Ilia, a patra clasată, a întâlnit, acasă, pe AS Sântămăria Orlea. În acest joc cei de la Ilia s-au impus cu 5-3, și, în urma acestui rezultat, cei de la Sântămăria mai au doar două puncte diferență, iar lupta pentru ocuparea ultimei poziții de pe podiumul de premiere devine, și ea, interesantă. Pe locul cinci continuă să se mențină vicecampioana Berianul Beriu, care a învins, acasă, “lanterna roșie”, Santoz Boz, cu 4-2, deși se aștepta un scor mai mare, dar cele trei puncte puse în joc sunt cele mai importante. Despre cei de la Boz mai trebuie spus că, dacă nu ar fi avut nouă puncte de penalizare, ar fi fost pe locul 14, penultimul, ocupat cum de Agrocompany Băcia, care a pierdut, cu 2-1, meciul de pe teren propriu cu cea de-a opta clasată, Victoria Dobra. Pe locul al șaselea se menține Zarandul Crișcior, care a câștigat, la limită, cu 3-2, confruntarea de pe teren propriu cu antepenultima clasată, Ponorul Vața, într-un derby al Țării Moților. În fine, Cerna Lunca Cernii rămâne pe locul 12, chiar dacă a câștigat, cu 4-3, partida de acasă cu CSM Vulcan, în urma acestui eșec formația din Valea Jiului coborând o poziție în ierarhie, până pe nouă. De asemenea, un loc a coborât și CS Ghelari, care este acum pe zece, dar această echipă a stat în ultima rundă, nemaifăcând deplasarea la Dacia Boșorod, formație exclusă din campionat.
Urmează marele derby
Duminică, 4 iunie, se va desfășura etapa a XXVI-a a Ligii a V-a de fotbal Hunedoara, rundă care programează și marele derby dintre Dacia Orăștie și Măgura Pui. În cazul în care formația din Orăștie, care are un joc mai puțin disputat, câștigă jocul, atunci are toate șansele de a deveni noua campioană a Ligii a V-a. În cazul unui meci egal, tot Dacia are prima șansă, păstrându-și avantajul de un punct, dar, în acest caz, campionatul se joacă, pentru că echipa din Orăștie va avea o deplasare nu tocmai ușoară la Zarandul Crișcior, apoi va urma un meci mai lejer acasă cu Cerna Lunca Cernii, iar în ultima etapă, când trebuia să joace la Dacia Boșorod, actualul lider va sta. În cazul în care va câștiga Măgura, atunci formația din Pui va avea prima șansă la titlu, urmând a avea două puncte în avans, dar nici în acest caz nimic nu este sigur, echipa din Țara Hațegului având trei meciuri grele, acasă cu AS Sântămăria Orlea, în deplasare la Berianul Beriu și, în ultima etapă, pe teren propriu cu Comunal Ilia. În afară de marele derby, etapa mai programează câteva meciuri interesante. Astfel, interesant de urmărit se anunță a fi derby-ul dintre vecini, cel dintre AS Sântămăria Orlea și Sargeția Bretea Română. Un alt joc care se anunță a fi echilibrat este și cel dintre Berianul Beriu și Comunal Ilia. În schimb, însă, CS Ghelari pleacă favorită în confruntarea de pe teren propriu cu Agrocompany Băcia, la fel cum este și în cazul celor de la Victoria Dobra care, cel puțin pe hârtie, au prima șansă în deplasarea de la Santos Boz. La rândul lor, cei de la Zarandul Crișcior sunt siguri că vor mai adăuga trei puncte la zestre lor, urmând a câștiga, la „masa verde”, cu 3-0, jocul considerat în deplasare la retrasa Mureșul Pricaz. De asemenea, CSM Vulcan nu va juca, Dacia Boșorod, echipă pe care ar fi trebuit să o întâlnească pe teren propriu, fiind exclusă din campionat. Meciul dintre Ponorul Vața și Cerna Lunca Cernii se va disputa pe 11 iunie, însă cele două echipe se vor întâlni între ele și în această duminică. Și asta pentru că, așa cum au căzut de acord conducerile celor două echipe, pe 4 iunie se va disputa, la Lunca Cernii, restanța din etapa a XII-a. Pe 11 iunie, când este programată să se desfășoare runda a XXVIII-a, partida se va disputa la Vața, lucru posibil deoarece Ponorul ar sta, având, programat, inițial, joc cu cei de la Boșrod, în deplasare, iar Cerna va câștiga, cu 3-0, partida considerată acasă cu Pricazul.
Astăzi se joacă semifinalele Cupei
Până la disputarea etapelor din week-end din eșaloanele IV și V, astăzi se vor juca meciuri în Cupa României și o partidă restantă. Astfel, cu începere de la ora 17.30, se vor disputa semifinalele fazei județene a Cupei României. La Petrila, pe terenul “Parângul Lonea”, se vor întâlni Hercules Lupeni și Retezatul Hațeg, iar la Simeria, pe stadionul CFR, vor fi față în față Șoimul Băița și Inter Petrila. Dacă la finalul celor 90 de minute regulamentare de joc scorul va fi egal, se vor mai juca două reprize de prelungiri, a câte 15 minute fiecare. În cazul în care și după prelungiri egalitatea va persista, atunci câștigătoarea va fi desemnată în urma executărilor loviturilor de departajare. Finala fazei județene a Cupei României se va disputa într-o singură manșă, pe teren neutru, cel mai probabil, Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara urmând a stabili locul, data și ora desfășurării ultimului act după semifinale, în urma consultării cu cele două echipe calificate. Este interesant de remarcat că în semfinale s-au calificat ocupantele primelor patru locuri din Liga a IV-a, ordinea lor în ierarhie fiind, la această oră, Petrila, Lupeni, Băița și Hațeg. Tot pentru astăzi este programat și un joc restant din Liga a IV-a, cel dintre Universitatea Petroșani și Metalul Crișcior Brad, fără implicații la vârful clasamentului. În cazul unei victorii a gazdelor, acestea au scăpat, definitiv, de grija evitării ultimului loc, deși echipa din Petroșani cu greu mai poate ajunge în coada clasamentului. În schimb, însă, la un meci egal sau o victorie a celor de la Metalul, atunci aproape sihur ultima clasată va rămâne Minerul Uricani, care ocupă această poziție și în prezent.
Actualitate
Incendiu la o anexă gospodărească din Simeria
Echipaje de intervenție de la Detașamentul de pompieri Deva au intervenit, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în camera centralei pe lemne și la acoperișul unei anexe de la o gospodărie din Simeria.
Pentru misiune au fost alocate 2 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, iar la locul incendiului s-a aflat și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Simeria.
Intervenția a constat în localizarea și lichidarea incendiului care a cuprins camera centralei și un șopron cu lemne. Acțiunile pompierilor au eliminat riscul de a fi cuprinsă de flăcări și casa de locuit. Nicio persoană nu a fost rănită.
Sursa probabilă a izbucnirii flăcărilor a fost efectul termic
FOTO: Arhivă
Actualitate
FOTO – VIDEO| Incendiu puternic într-o gospodărie din Petrila. Misiune dificilă a pompierilor
Un incendiu puternic a izbucnit într-o gospodărie din orașul Petrila. Flăcările au cuprins un garaj construit din lemn și o parte a acoperișului unei case. Misiunea pompierilor a fost dificilă. Focul amenința să se extindă la alte trei locuințe din imediata apropiere.
“Pompierii Detașamentului Petroșani au intervenit, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu puternic izbucnit la o gospodărie din orașul Petrila, strada Cimpa. La sosirea forțelor de intervenție ardeau generalizat garajul construit din lemn și o parte a acoperișului casei de locuit, construită din lemn și compusă din parter și mansardă. Intervenția s-a realizat cu două autospeciale de stingere, iar la lichidarea incendiului au participat și pompieri voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență-Petrila. La debutul intervenției au fost scoase din garajul cuprins de flăcări 2 butelii de aragaz. De asemenea, misiunea a fost dificilă din cauza amplasării la doar câțiva metri de casa unde se manifesta incendiul, de jur împrejur, a trei alte locuințe”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Intervenția promptă a pompierilor a eliminat riscul ca flăcările să se extindă și construcțiile din apropiere. „În urma degajărilor mari de căldură, la acestea s-au topit materialele folosite drept căptușeală la acoperișul din lemn”, au mai transmis reprezentanții ISU Hunedoara.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Pagubele sunt însemnate. Au ars garajul din lemn, în totalitate, dar și acoperișul pe o suprafață de aproximativ 200 metri pătrați.
Echipajele de pompieri au reușit să salveze de la distrugere încăperile aflate la parter și la mansardă.
Cauza probabilă a declanșării incendiului a fost un scurtcircuit electric la sistemul de încălzire folosit în partea de gospodărie de unde s-au manifestat flăcările.
Sursa foto -video: ISU Hunedoara
Actualitate
Incendiu izbucnit la un autoturism, stins de un pompier aflat în timpul liber
Un incendiu izbucnit, miercuri dimineață, la un autoturism parcat în municipiul Petroșani a fost stins de un pompier aflat în apropiere, în timpul liber.
„Până la sosirea echipajului de intervenție, colegul nostru, soldatul Matei Alexandru Răzvan, de la Detașamentul de pompieri Petroșani, a acționat cu stingătorul din dotarea autoturismului personal, dar și cu un altul, de la un autoturism aflat în apropiere, reușind lichidarea incendiului care cuprinsese partea din față a autoturismului parcat și se putea extinde la întregul autovehicul. Nicio persoană nu a fost rănită”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Potrivit ISU Hunedoara, cauza probabilă a declanșării incendiului a fost un scurtcircuit la instalația electrică a autoturismului.
Sursa foto: ISU Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Bărbat bănuit de braconaj. Ce au găsit polițiștii în mașina sa
-
Actualitatecu 3 zile in urma
DAS Deva: 170 de chiriași vor rămâne în locuințele pe care le ocupă, după prelungirea contractelor de închiriere
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Creștere a numărului de cazuri de infecții respiratorii și gripă în județ. Câte persoane au fost internate
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Selfie inedit surprins în Parcul Național Retezat
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Avertisment RAR pentru posesorii de autovehicule cu instalații GPL: Ce trebuie să știi despre înlocuirea rezervorului
-
Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO – VIDEO| Incendiu puternic într-o gospodărie din Petrila. Misiune dificilă a pompierilor
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Polițiștii avertizează: O nouă metodă de înșelăciune a apărut în mediul online
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Primarul municipiului Hunedoara, ales vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România (AMR)