Mânuiesc pistolul ca în tinereţe
S-a întâmplat sâmbătă, la Orăştie, acolo unde cadrele militare în rezervăşi în retragere au fost sărbătorite, pentru al şaptelea an consecutiv, de IJJ Hunedoara
Veteranii de război şi cadre militare în rezervăşi în retragere, care şi-au desfăşurat activitatea în unităţile de jandarmi din judeţul Hunedoara, au fost sărbătoriţi, sâmbătă, la Orăştie. Ca şi în anii trecuţi, s-au depănat amintiri, s-au depus coroane de flori şi s-au acordat distincţii, în semn de apreciere pentru activitatea depusă în slujba ţării. La final, veteranii jandarmi s-au întrecut într-un concurs de tras la ţintă cu pistolul, demonstrând că, deşi au o vârstă venerabilă, încăştiu să mânuiască arma, la fel de bine ca în tinereţe.
„Prezent”, de 40 de ori
Evenimentul, ajuns la a şaptea ediţie în acest an, a fost organizat de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara şi a avut loc la Centrul de Formare Iniţialăşi Continuă al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) din Orăştie.
Manifestarea a debutat cu depunerea de coroane la monumentul ridicat în memoria eroilor în curtea centrului din Orăştie şi a continuat cu citirea catalogului. Peste 40 de veterani de război jandarmi şi cadre militare în rezervăşi în retragere din judeţ au răspuns „Prezent” la strigarea catalogului. La această activitate au fost prezenţi, alături de veteranii şi rezerviştii jandarmi, prefectul judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu şi primarul municipiului Orăştie, Ovidiu Bălan.
În cadru festiv, doi subofiţeri aflaţi în rezervă, cu o carieră militară de peste 30 ani, au fost avansaţi în gradul militar următor, în mod excepţional, prin ordin al inspectorului general al Jandarmeriei Române. Gradele militare le-au fost înmânate celor doi subofiţeri de prefectul judeţului Hunedoara, după ce inspectorul şef al IJJ Hunedoara, generalul de brigadă Viorel Sălan, a dat citire ordinului de avansare.
Punctaj aproape maxim
Manifestarea s-a încheiat cu un concurs de tir. Aflaţi la o vârstă venerabilă, concurenţii au demonstrat că încă stăpânesc armele de foc, în urma întrecerii obţinând rezultate foarte bune. Locul întâi a fost câştigat cu 58 de puncte, în condiţiile în care punctajul maxim care putea fi obţinut a fost de 60 de puncte. La rândul lor, jandarmii aflaţi în activitate au prezentat cadrelor militare în rezervă o serie de exerciţii demonstrative de intervenţie şi autoapărare. “Organizarea întâlnirii între generaţiile de jandarmi a oferit posibilitatea veteranilor şi cadrelor militare în rezervă ce şi-au desfăşurat activitatea în structurile Jandarmeriei să rememoreze faptele de arme şi atmosfera din perioada carierei militare”, a declarat căpitanul Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara.