Actualitate
Deva: Noi cereri aprobate pentru ajutorul de încălzire. Lista beneficiarilor, disponibilă pe site-ul Primăriei

Direcția de Asistență Socială (DAS) Deva a aprobat alte 17 cereri privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței, au informat reprezentanții instituției. Documentele au fost depuse în perioada 21 decembrie 2022 – 20 ianuarie 2023, iar solicitanții vor primi sprijinul financiar de la stat timp de trei luni (ianuarie – martie 2023).
Potrivit legii, dreptul la acordarea ajutorului pentru încălzire a locuinței și suplimentului pentru energie se stabilește prin Dispoziție a Primarului, care conține (în anexe) numele și prenumele titularilor, nivelul venitului net/persoană, cuantumul ajutorului și perioada de acordare a acestuia.
Lista familiilor și persoanelor singure din municipiul Deva care beneficiază de ajutorul financiar poate fi consultată la sediul Direcției de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4) și pe www.primariadeva.ro, Secțiunea „Știri și comunicate” sau accesând link-ul: https://www.primariadeva.ro/index.php/informatii_publice/anunt/2984.
Persoanele ale căror cereri au fost respinse vor primi Dispoziția Primarului la adresa de domiciliu comunicată, cu motivarea soluției de respingere.
Valoarea totală a ajutorului pentru încălzirea locuinței acordat devenilor care au depus cereri în intervalul 21 decembrie 2022 – 20 ianuarie 2023 este de 2.125 de lei, în timp ce valoarea totală a suplimentului pentru energie se ridică la 670 de lei.
În prezent, peste 400 de familii și persoane singure din municipiul Deva beneficiază de ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie, începând de la 1 noiembrie 2022. Direcția de Asistență Socială Deva va prelua cereri în vederea acordării ajutorului de încălzire până în data de 20 martie 2023.
Beneficiarii de ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie ale căror venituri s-au modificat începând cu data de 1 ianuarie 2023, ca urmare a majorării punctului de pensie și a nivelului salariului minim brut pe țară au OBLIGAȚIA legală să depună la Direcția de Asistență Socială Deva documente din care să rezulte nivelul veniturilor realizate de fiecare membru al familiei. Documentele se depun în clădirea Pieței Agroalimentare Deva, etajul 1, birourile nr. E23 și E24, după următorul program: luni – joi, între orele 8:00-11:00 și 14:00-16:00 și vineri, între orele 8:00-11:00.
Sumele încasate necuvenit cu titlu de ajutor pentru încălzirea locuinței sau supliment pentru energie se recuperează în condițiile legii.
Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0755.878.814 (Serviciul Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială), în timpul programului de lucru.
Actualitate
Creștinii ortodocși și catolici sărbătoresc Floriile. Intrarea Domnului în Ierusalim – cea mai importantă sărbătoare care vestește Paștele

Credincioşii ortodocși și cei catolici sărbătoresc astăzi, 13 aprilie, Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vestește Paștele și care amintește de Intrarea Domnului Iisus Hristos în Cetatea Ierusalimului. Potrivit tradiției, în Duminica Floriilor sunt sărbătoriți cei care poartă nume de flori.
Duminica Floriilor sau Floriile este o sărbătoare creștină fără dată exactă. Aceasta este prăznuită întotdeauna în ultima duminică dinaintea Paștelui și rememorează un eveniment menționat de către toate cele patru Evanghelii: intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim, în zilele dinaintea patimilor. Floriile sunt denumite în popor, de asemenea, Duminica Patimilor sau Duminica Floriilor a Patimilor Domnului.
Deschide „Săptămâna Patimilor”
Sărbătoarea Floriilor este primită cu bucurie de toți credincioșii, dar cu înțelegerea faptului că săptămâna ce urmează este una a tristeții, în care credincioşii creştini retrăiesc drama pătimirii, a morţii şi Învierii Domnului. Duminica Floriilor deschide poarta de intrare în marea „Săptămână Sfântă”, cunoscută și sub denumirea de „Săptămâna Patimilor”.
În ziua de Florii se spune că este bine ca toți credincioșii să meargă la biserică și să ducă ramuri de salcie care să fie sfințite de către preot. Mai apoi, aceste ramuri sunt duse acasă și puse la icoane, pentru a-i proteja de rele pe credincioși. În trecut, credincioșii obișnuiau ca de Florii să își lege crenguțe sfințite de salcie în jurul taliei, crezând că astfel vor fi feriți de rele întregul an și vor fi protejați de boli.
În Duminica Floriilor sunt serbați cei care poartă nume de flori. Potrivit ultimelor date statistice oficiale, în România circa 1,8 milioane de persoane sunt aniversate de Florii. Dintre acestea, aproximativ 610.000 sunt bărbați, iar peste 1,7 milioane sunt femei. Cei mai mulți poartă numele de Florin sau Florentina. Alte nume des întâlnite sunt Viorel sau Viorica.
Creștinii au dezlegare la pește
În Duminica Floriilor, credincioșii au dezlegare la pește, aceasta fiind a doua dezlegare din Postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri. Se spune că cei care vor consuma în această preparate din pește se vor putea strecura printre probleme la fel de ușor cum se mișcă peștele în apă.
În acest an, Paștele Ortodox va fi sărbătorit, la aceeași dată cu Paștele Catolic, pe 20 aprilie.
Actualitate
Tradiție de Florii. „Crucea de flori”, și anul acesta, la Hunedoara

Locuitorii municipiului Hunedoara sunt așteptați duminică, 13 aprilie 2025, începând cu ora 12:00, în Centrul Istoric, în faţa Catedralei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, pentru a lua parte la tradiționala „Cruce de flori”.
Ca în fiecare an, și de data aceasta, în duminica de Florii, după slujba religioasă, autoritățile locale din municipiul de pe Cerna îi invită pe locuitori să vină cu câte o floare pentru a marca cum se cuvine această sărbătoare.
„Suntem împreună, de Sărbătoarea Floriilor! Mâine (duminică – 13 aprilie 2025), la ora 12:00, vă invităm în Centrul Istoric, în faţa Catedralei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. Vom alcătui împreună „Crucea de flori”, un eveniment – simbol al municipiului Hunedoara. Vă aşteptăm cu drag!”, au transmis reprezentanții Primăriei Hunedoara.
Manifestarea este organizată anual de Primăria Hunedoara și este menită să marcheze sărbătoarea Floriilor. Hunedorenii păstrează această tradiție urbană, unică în țară, de prin anii 2000.
Foto: arhivă/Primăria Hunedoara
Actualitate
Încă o încercare pentru alegerea celui de-al doilea viceprimar al Devei

Încă o încercare pentru alegerea celui de-al doilea viceprimar al Devei, după ce prima a eșuat. Aleșii locali sunt convocați marți, 15 aprilie, în ședință extraordinară, iar primul punct de pe ordinea de zi este alegerea celui de-al doilea viceprimar al municipiului.
Municipiul Deva are, în prezent, un singur viceprimar. Sorin – Tudor Lavu (PSD) a fost ales în această funcție, prin votul majoritar al consilierilor locali, în cadrul ședinței extraordinare de Consiliu Local (CL) de la mijlocul lunii februarie. Cel de-al doilea viceprimar al orașului de la poalele Cetății nu a putut fi ales atunci. Bătălia s-a purtat, la acel moment, între patru consilieri locali candidați, de la trei partide – PNL, AUR și USR, însă niciunul dintre aceștia nu a întrunit numărul suficient de 11 voturi pentru a obține funcția. În urma procesului de vot secret, numărătoare a arătat că Gheorghe Ludoșean (PNL) a obținut cinci voturi, Irinel Faur (PNL) – șase voturi, Emanuel Clej (AUR) – tot șase voturi, iar Lucian Mara (USR) – două voturi. Prin urmare, ședința din data de 17 februarie 2025 s-a finalizat numai cu alegerea unui singur viceprimar. Cel de-al doilea ar putea fi ales în ședința de săptămâna viitoare.
Într-un mesaj transmis pe pagina sa de pe rețeaua de socializare, consilierul local Emanuel Clej (AUR) a anunțat că va intra, din nou, în cursa pentru acest post, precizând că, până la momentul votului, va purta discuții cu toți colegii săi consilieri locali, indiferent de culoarea lor politică, pentru a le expune viziunea sa. Mai sunt și alți aleși care ar vrea să facă parte din echipa de la șefia orașului, alături de primarul Lucian Ioan Rus și viceprimarul Sorin -Tudor Lavu. Cum votul este secret, nu este exclus să apară surprize.
Legislativul local devean are cea mai colorată configurație politică, în urma alegerilor locale din 9 iunie 2024. Consiliul Local al Municipiului Deva este format din 21 de consilieri locali, de la nu mai puțin de șapte partide. Mai exact, șapte aleși sunt de la PSD, patru de la PNL, trei de la AUR, doi de la POT, doi de la USR, doi de la UDMR și unul de la Forța Dreptei.
Rămâne de văzut dacă, în urma votului de marți, se va stabili cine va ocupa cea de-a doua poziție de viceprimar, din rândurile consilierilor locali.
Potrivit Codului Administrativ, viceprimarul este ales, prin vot secret, cu majoritate absolută, din rândul membrilor consiliului local, la propunerea primarului sau a consilierilor locali.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Accident mortal la Orăștie
- Actualitatecu 3 zile in urma
Accident rutier în Petroșani: o femeie a fost rănită și a avut nevoie de intervenția pompierilor pentru a fi salvată
- Actualitatecu 3 zile in urma
Muzeul Trenulețelor “Valentin Banciu” din Hunedoara s-a redeschis, într-o nouă locație
- Actualitatecu 2 zile in urma
„Deva Auto Tuning Show 2025”, în acest weekend. Restricții de circulație în Piața Cetății și în parcarea subterană a Pieței Agroalimentare
- Actualitatecu 2 zile in urma
Prin intermediul SUPERCOM SA „SUPEREROII PLANETEI” au ajuns la Orăștie!
- Actualitatecu 3 zile in urma
Pădure pentru viitor: 4.000 de puieți plantați în zona Ilia de silvicultorii hunedoreni
- Actualitatecu 3 zile in urma
Garda de Mediu Hunedoara: Amenzi de 111.000 de lei, în primele trei luni ale acestui an
- Comunitatecu 2 zile in urma
Activitate intensă a administrației publice locale din Pui