Connect with us
Data: 25/11/2024
.

Actualitate

Doctoriţele Elisaveta Mezo şi Alina Popa, dar şi celelalte persoane arestate în cazul reţetelor false, eliberate condiţionat

Publicat

pe

Decizie surprinzătoare luată de magistraţii de la Curtea de Apel Alba – Iulia în dosarul „Mafiei halatelor albe”

Instanţa din judeţul vecin a hotărât, ieri, să admită recursurile formulate de inculpaţi. Prin urmare, aceştia vor ieşi din spatele gratiilor, unde au stat mai bine de două luni

După ce au cerut, în repetate rânduri, fără succes, să fie scoase din închisoare, cele două doctoriţe de la „Oncologia” din Deva, Elisaveta Mezo şi Alina Maura Popa, dar şi fostul consilier local şi preşedinte al Organizaţiei Muncipale a PC, între timp, suspendat din funcţie, respectiv Tatiana (Vasilescu) Făgădar, pot răsufla acum uşurate. În sfârşit, au fost puse în libertate, alături de celelalte şapte persoane arestate preventiv în dosarul reţetelor false cu medicamente pentru bolnavii de cancer, cunoscut sub denumirea de „Mafia halatelor albe”.

Hotărârea a fost luată, ieri, de magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia şi a venit după ce inculpaţii din acest dosar au stat mai bine de două luni în spatele gratiilor. Judecătorii din judeţul vecin au decis să admită recursurile pe care cele două doctoriţe, împreună cu Tatiana Făgădar, dar şi celelalte persoane trimise după gratii în acest caz, l-au formulat împotriva hotărârii Tribunalului Hunedoara, prin care li s-a prelungit durata arestării preventive. „Instanţa a respins propunerea formulată de DIICOT Hunedoara având ca obiect Doctoriteprelungirea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile faţă de cei zece inculpaţi. Faţă de aceştia a fost luată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea”, a declarat Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia. Potrivit sursei citate, „hotârârea Curţii este definitivă”.

Liberi, dar cu interdicţii

Cele două doctoriţe, împreună cu Tatiana Făgădar, dar şi celelalte persoane arestate preventiv în acest caz, vor fi puse în libertate peste câteva zile, mai exact joi, în 4 iulie. Excepţia face Mihai Drăgoescu Tudor, care va părăsi arestul în 9 iulie.

Advertisement

Chiar dacă vor ieşi din închisoare, inculpaţii din acest dosar vor avea anumite obligaţii pe care trebuie să le respecte cu stricteţe. În caz contrar, s-ar putea întoarce după gratii. Printre altele, nu au voie să părăsească localitatea de domiciliu, trebuie să se prezinte la poliţie ori de câte ori sunt chemaţi, le este interzis să îşi schimbe locuinţa şi în niciun caz nu au voie să deţină, să folosească şi să poarte arme. În plus, acestora le mai este interzis să ia legătura cu martorii sau cu celelalte părţi implicate în dosar ori cu rudele sau prietenii acestora.

Reamintim că, inculpaţii din acest dosar au fost arestaţi la începutul lunii aprilie, sub acuzaţiile de înşelăciune cu consecinţe grave, evaziune fiscală şi spălare de bani. Mai precis, ei sunt învinuiţi că au reuşit să obţină sume importante de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Hunedoara, în baza unor reţete pentru bolnavi de cancer, completate în fals, care nu se onorau niciodată, însă erau decontate.

Mandatele de arestare preventivă au fost emise pe numele celor zece persoane în noaptea de 6 spre 7 aprilie anul acesta. Conform anchetatorilor, prejudiciul în acest caz se ridică la peste trei milioane de lei, însă există indicii că acesta ar putea depăşi 11 milioane de lei.

 

Advertisement

Actualitate

Alegeri prezidențiale – Turul 1. Călin Georgescu, candidat independent, a câștigat în județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

În județul Hunedoara, rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale indică o competiție strânsă între principalii candidați.

Călin Georgescu conduce clasamentul cu 37.104 voturi, reprezentând 22,34% din sufragii. Ion-Marcel Ciolacu se află pe locul al doilea, la o distanță foarte mică, acumulând 36.706 voturi, adică 22,1%. George-Nicolae Simion completează podiumul, cu 30.973 voturi (18,65%).

Pe locul al patrulea se situează Elena-Valerica Lasconi, care a obținut 24.283 de voturi (14,62%), urmată de Nicolae-Ionel Ciucă, cu 13.626 de voturi (8,2%). Mircea-Dan Geoană ocupă locul șase, având 9.926 de voturi (5,98%).

Restul candidaților au înregistrat procente mai mici, Cristian Diaconescu obținând 3,24%, iar Hunor Kelemen și Cristian-Vasile Terheș au înregistrat procente sub 2%. Candidații Ana Birchall, Ludovic Orban și alții au avut rezultate nesemnificative, sub pragul de 1%.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Vești bune din comuna Zam

Publicat

pe

Redactat de

Situată pe Valea Mureșului, comuna Zam, cu o populație de circa 1.500 de locuitori, este una dintre localitățile rurale din județul Hunedoara de dimensiune medie la acest capitol. Comuna Zam, însă, se întinde pe o suprafață mare, de peste 160 de kilometri pătrați, și, în afară de localitatea de reședință omonimă, mai are în componență alte 12 sate, respectiv Almaș Săliște, Almășel, Brășeu, Cerbia, Deleni, Godinești, Micănești, Pogănești, Pojoga, Sălciva, Tămășești și Valea.

Pentru un mediu curat

Mai menționăm că aceia care trec prin comuna Zam pot vizita mai multe locuri interesante. Mai exact, pe raza administrativ teritorială a comunei Zam întâlnim șase biserici declarate monumente istorice, plus un castel care are aceeași clasificare. De asemenea, mai sunt patru lăcașe de cult cu o vechime considerabilă, două rezervații naturale, precum și un sit inclus în rețeaua europeană «Natura 2000». În acest sens, preocuparea administrației locale pentru păstrarea unui mediu curat este una firească. „Recent, Primăria comunei Zam a sprijinit organizarea unei noi acțiuni de reciclare. O firmă specializată în domeniu a ridicat, de la domiciliile solicitanților, aparate electrice și electrocasnice vechi sau uzate. Iar cei care au predat astfel de deșeuri au participat la o tombolă”, a declarat Sorin Ionel Nistor, primarul comunei hunedorene Zam.

Facilități fiscale

Edilii din comuna Zam vin și cu alte vești bune pentru locuitorii comunei. „În conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului 107/2024 se instituie unele facilități fiscale și se aprobă procedura de anulare a acesoriilor și majorărilor aferente obligațiilor bugetare principale până la data de 31.08.2024 inclusiv, datorate bugetului local de către contribuabili, persoane fizice și juridice. Aceștia pot depune notificările până la data de 25.11.2024, termenul de plată fiind prelungit până la data de 20.12.2024. Precizez că anularea majorărilor și accesoriilor se aplică doar contribuabililor care achită debitele integral”, a spus primarul comunei Zam, Sorin Ionel Nistor.

Iarna nu îi ia prin surprindere

Și în comuna Zam a căzut prima ninsoare, însă administrația publică locală de aici nu a fost luată prin surprindere de venirea iernii. „Procedăm la fel ca în fiecare an înainte de venirea iernii. Astfel, am asigurat combustibiul necesar încălzirii pe perioada sezonului rece la unitățile de învățământ, dar și la celelalte instituții publice care funcționează pe raza comunei noastre. De asemenea, avem pe stoc material antiderapant și tot ceea ce mai este nevoie pentru a interveni la ninsori. Și utilajele sunt pregătite pentru a interveni, dacă este cazul. Nu ne dorim zăpezi abundente, dar este bine să fim pregătiți, pentru ca venirea iernii să nu ne ia prin surprindere”, a precizat Sorin Ionel Nistor, primarul comunei Zam.

S-a ales viceprimarul

Primarul Sorin Ionel Nistor, aflat la al patrulea său mandat în această funcție, și ceilalți aleși locali au depus jurămintele de credință în cursul lunii octombrie. În cursul acestei luni, în cadrul unei ședințe extraordinare de Consiliu Local, a fost ales și viceprimarul comunei Zam. „Colegul meu de partid, consilierul local Alin Cristian Butaș, a fost ales, cu unanimitate de voturi, în cadrul unei ședințe extraordinare, viceprimar al comunei Zam. Le mulțumesc tuturor consilierilor pentru încrederea acordată și sunt convins că vom face o echipă bună, care să lucreze în sluijba cetățenilor, pentru dezvoltarea localității noastre”, a menționat primarul comunei hunedorene Zam, Sorin Ionel Nistor.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Rezultate exit -poll – Alegeri prezidențiale, Turul I. Luptă strânsă pentru locul al doilea în finala prezidențială

Publicat

pe

Redactat de

Primele rezultate ale exit-poll-urilor arată că Marcel Ciolacu, candidatul PSD, a obţinut 25% din voturi și intră în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Se poartă o luptă strânsă pentru locul al doilea. Elena Lasconi, candidatul USR, s-ar afla pe poziția a doua cu un procent de 18%, urmată îndeaproape de Călin Georgescu, candidat independent, care ar fi obținut 16% din voturi, conform exit-poll-urile anunțate, duminică seară, de principalele televiziuni.

 

Rezultate exit -poll CURS

Marcel Ciolacu (PSD) 25%
Elena
Lasconi (USR) 18 %

Călin Georgescu (independent) 16 %

Advertisement

George Simion (AUR) 14 %

Nicolae Ciucă (PNL) 13 %

 

Rezultate exit -poll CIRA

Marcel Ciolacu (PSD) 25 %

Advertisement

Elena Lasconi (USR) 18 %

Călin Georgescu (independent) 16 %

George Simion (AUR) 15 %

Nicolae Ciucă (PNL) 14 %

 

Advertisement

Rezultate exit-poll AVANGARDE

Marcel Ciolacu (PSD) 25 %

Elena Lasconi (USR) 18 %

Călin Georgescu (independent) 16 %

George Simion (AUR) 15 %

Advertisement

Nicolae Ciucă (PNL) 14 %

 

Rezultate ARA

Marcel Ciolacu (PSD) 27%

Elena Lasconi (USR) 18%

Advertisement

George Simion (AUR) 15%

Călin Georgescu (independent) 14%

Nicolae Ciucă (PNL) 11%

 

Numărătoarea oficială a voturilor va decide cine intră în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, care va fi în 8 decembrie.

Advertisement

Primul tur al alegerilor prezidențiale în cifre (situația în județul Hunedoara), la închiderea urnelor – ora 21:00

Număr alegători înscriși pe listele permanente -363.541
Votanți pe listele permanente-150.708
Votanți pe listele suplimentare-17.532
Votanți cu urna mobilă- 2.090
Total votanți – 170.330 (dintre care 120.183 în mediul urban, iar 50.147 în cel rural)
Prezență la urne- 46,85 % la sută

 

Citeste mai mult ...

Comandat de PNL, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 1124002

Comandat de UCRR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240028

Comandat de AUR-Hunedoara, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240014

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate