Connect with us
Data: 31/03/2025
.

Actualitate

Două persoane au decedat în accidentul de la Băcia. Șoferul de 17 ani și încă un pasager

Publicat

pe

Două persoane au decedat în accidentul de la Băcia. Șoferul de 17 ani și încă un pasager.

În urma evenimentului rutier a rezultat decesul a două persoane: conducătorul auto în vârstă de 17 ani (care nu poseda permis de conducere) și un bărbat în vârstă de 45 de ani, pasager în autoturism, precum și rănirea conducătorului autocarului (în vârstă de 55 de ani) și a 18 pasageri din autocarul cu care autoturismul a intrat în coliziune.

Din primele cercetări se pare că autoturismul implicat în evenimentul rutier ar aparține unei rude a minorului în vârstă de 17 ani, cheile mașinii fiind sustrase de către una dintre cele două persoane decedate.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor comiterii faptelor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

În autobuzul implicat în accidentul groaznic de la Băcia erau muncitori din Sri Lanka, India și Pakistan

Actualitate

VIDEO: Ninge în Straja

Publicat

pe

Redactat de

Ninge în stațiunile montane din Valea Jiului.

Avertizare de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ. Stațiunile montane din Valea Jiului au fost acoperite de un strat nou de zăpadă, în timp ce meteorologii avertizează asupra instabilității atmosferice accentuate în mai multe regiuni ale țării.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare COD GALBEN, valabilă astăzi, 31 martie, între orele 13:00 și 23:00, pentru zonele montane și submontane, dar și pentru anumite regiuni din Transilvania, Oltenia, Moldova și Muntenia.

În aceste zone, se vor înregistra averse însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și căderi de măzăriche sau grindină de mici dimensiuni. Cantitățile de apă ar putea depăși local 20-25 l/mp, iar izolat se pot atinge valori de 30-35 l/mp.

Meteorologii subliniază că furtunile sunt fenomene cu caracter local și nu pot fi prognozate cu exactitate în fiecare localitate, însă probabilitatea de manifestare este mai ridicată în regiunile aflate sub incidența avertizării.

Autoritățile recomandă prudență pentru cei care călătoresc în zonele vizate, în special în stațiunile montane, unde condițiile meteo pot influența traficul și siguranța turiștilor.

Advertisement

 

FOTO: Captură Cabana Edelweiss

Citeste mai mult ...

Actualitate

Din joacă erau să dea foc unui bloc

Publicat

pe

Redactat de

Un incendiu s-a produs în această după-amiază într-un bloc din Lupeni.

Două echipaje de intervenție și unul SMURD din cadrul Detașamentului Petroșani (Garda de Intervenție Lupeni) au intervenit, în această după-amiază pentru a gestiona situația de urgență produsă de un incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul 1 al unei clădiri de 4 etaje, din Lupeni.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la balconul locuinței, iar 20 de locatari erau ieșiți în afara clădirii, evacuându-se din cauza pericolului posibil pe care-l reprezenta fumul dens degajat în urma incendiului.

Pompierii au intervenit de urgență pentru ca flăcările să nu se extindă la alte încăperi ale apartamentului sau la alte locuințe, au localizat incendiul și apoi l-au lichidat. Nu s-au înregistrat victime, iar după finalizarea misiunii locatarii s-au reîntors în apartamente.

În urma incendiului au ars diferite materiale combustibile aflate depozitate pe balcon, iar cauza probabilă a izbucnirii flăcărilor a fost jocul copiilor cu focul.

Foto: Arhivă

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Bugetul județului, aprobat în unanimitate. Peste două treimi din fonduri merg la „Dezvoltare”

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Bugetul judeţului pe anul în curs a fost votat, astăzi, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara. Este vorba de aproape 800 de milioane de lei, fonduri din care peste două treimi merg la „Dezvoltare”.

 

Bugetul județului Hunedoara pentru anul 2025 a fost adoptat cu unanimitate de voturi, toți cei 33 de aleși susținând proiectul de buget propus de președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor.

Advertisement

Potrivit reprezentanților instituției, bugetul județean pentru 2025 este cu 23,7 la sută mai mare față de cel din anul precedent. 67 la sută din totalul fondurilor sunt alocate secțiunii de dezvoltare, iar diferența de 33 la sută este destinată funcționării. Principalele surse de finanțare pentru investițiile din acest an includ PNRR, fonduri europene, Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, excedentul anului 2024, împrumuturi și fonduri alocate de CNAIR.

Sursa: CJ Hunedoara

„Votul unanim dat astăzi pentru bugetul județean este o dovadă clară că interesul județului Hunedoara este mai important decât orice dispute politice. Le mulțumesc tuturor consilierilor județeni pentru responsabilitatea de care au dat dovadă. Avem un buget solid, axat pe dezvoltare, care ne permite să continuăm proiectele esențiale pentru hunedoreni. Avem o sumă mai mică pentru funcționare față de anul trecut, dar acest nu face decât să ne responsabilizeze pentru buna gestionare a resurselor. Prioritatea noastră este să construim un județ modern, iar fondurile pe care le atragem prin proiecte europene și naționale ne ajută să realizăm acest obiectiv”, a declarat, la finalul ședinței, președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor.

Citeste mai mult ...

Actualitate