Actualitate - Eveniment
DSVSA Hunedoara intensifică controale în perioada sărbătorilor de iarnă
Reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Hunedoara vor asigura prin personalul de specialitate efectuarea examenului trichineloscopic la carnea provenită de la porcinele sacrificate pentru consumul familial în gospodăriile din județ. „Îi informăm pe cetățenii din județul Hunedoata că trichineloza este o zoonoză gravă care se transmite prin consumul de carne de porc infestată cu Trichinella spiralis. Cetățenii județului care sacrifiă porcine în această perioadă în vederea consumului familial au obligația să solicite examinarea trichineloscopică a cărnii înainte de consum, examen efectuat în cabinetele medicale veterinare organizate în condițiile legii din județul Hunedoara”, a precizat directorul executiv al DSVSA Hunedoara, Mihai Jula. Acesta a mai precizat că în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă inspectorii sanitar – veterinari vor efectua controale în unitățile care produc, procesează și comercializează produse sau preparate de origine animală și non – animală în vederea depistării eventualelor nereguli privitoare la legislația sanitar veterinară în vigoare.
Actualitate
Intervenții pe drumurile din vestul țării. Peste 190 de tone de material antiderapant răspândite în urma ninsorilor
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2019/01/Utilaj-deszapezire.jpg)
În noaptea trecută, autoritățile din zona de vest au mobilizat 63 de utilaje pentru a răspândi peste 190 de tone de material antiderapant pe drumurile naționale și autostrăzile din regiune, în urma condițiilor meteo dificile.
În noaptea trecută, condițiile meteorologice dificile au determinat intervenția rapidă a autorităților pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest a țării. 63 de utilaje au acționat pentru a asigura siguranța circulației, răspândind peste 190 de tone de material antiderapant. Cele mai multe intervenții au fost realizate în județul Caraș-Severin, unde 22 de utilaje au aplicat 112 tone de antiderapant.
De asemenea, au fost acoperite autostrăzile A1, A6, A11 și DN 7G, cu 22 de utilaje și 51 de tone de material antiderapant. Intervențiile s-au extins și în județele Timiș, Hunedoara și Arad, pentru a preveni accidentele și a asigura drumuri sigure în fața ninsorilor și vânturilor puternice. Aceste măsuri au fost coordonate de DRDP Timișoara, care rămâne vigilantă în fața condițiilor meteo severe.
Actualitate
FOTO: Salvatori pe două fronturi. Pompierii din Petroșani au salvat un cățel din apele înghețate și un porumbel prins în plasă
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/WhatsApp-Image-2025-02-16-at-19.37.52.jpeg)
Pompierii Detașamentului Petroșani au salvat, în această după amiază, un cățel care a rămas blocat în apele înghețate ale râului Jiu de vest, în zona orașului Lupeni.
Un localnic a auzit lătratul câinelui, ca o chemare în ajutor, și-a dat imediat seama de pericolul în care se află animalul, și a sunat la 112.
În scurt timp, un echipaj de pompieri a ajuns pe malul râului și a reușit să-l salveze pe cățelul care avea viața pusă în pericol, mai ales că se apropia noaptea care se anunță geroasă.
Pompierii s-au întors la subunitate, cu misiunea îndeplinită, iar cățelul salvat a rămas în grija persoanei care a apelat 112.
Tot astăzi, pompierii petroșeneni au salvat și un porumbel care rămăsese blocat în plasa de protecție a unui teren de fotbal din Petrila.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
Actualizare| Mai mulți baloți de paie au ars în urma incendiului de la Sântămărie Orlea
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/IMG-20250216-WA0032.jpg)
Actualizare|
Revenire incendiu Bărăștii Hațegului: „Trei echipaje de stingere ale Detașamentului Hunedoara formate din opt pompieri militari au intervenit, duminică seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la șura unei gospodării din localitatea Bărăștii Hațegului, comuna Sântămăria Orlea.
La sosirea pompierilor ardea generalizat acoperișul unui grajd. Animalele din interior au fost evacuate, iar în incendiu nu au fost implicate persoane.
Echipajele au acționat cu 3 autospeciale de stingere pentru a proteja de flăcări casa din vecinătate și, totodată, au intervenit pentru lichidarea incendiului.
Suprafața afectată de flăcări a fost de aproximativ 50 metri pătrați. Au ars și mai mulți baloți de paie aflați în interiorul anexei gospodărești.
Cauzele producerii incendiului urmează să fie stabilite.
Știrea inițială
Trei echipaje de stingere ale Detașamentului Hunedoara intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o șură a unei gospodării din localitatea Bărăștii Hațegului, comuna Sântămăria Orlea.
La sosirea pompierilor ardea generalizat acoperișul unui grajd. Animalele din interior au fost evacuate, iar în incendiu nu sunt implicate persoane.
Echipajele acționează pentru a proteja de flăcări casa din vecinătate și intervin pentru localizarea și lichidarea incendiului.
FOTO: ISU Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Tragedie la Sibișel. Pieton decedat după ce a fost lovit de un autoturism
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tânărul care a ucis un pieton pe DJ 705F a fost reținut. Se afla sub influența substanțelor psihoactive
- Actualitatecu 2 zile in urma
Actualizare| Mai mulți baloți de paie au ars în urma incendiului de la Sântămărie Orlea
- Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 17 – 21 februarie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 23 de ore in urma
ArcelorMittal Hunedoara și-a întrerupt temporar activitatea. Angații, în șomaj tehnic
- Actualitatecu 20 de ore in urma
Hunedoara: „Grădinile” de lângă blocuri – desființate
- Actualitatecu 16 ore in urma
Incendiu la un vagon al trenului IR 1823: Pasagerii evacuați în siguranță
- Actualitatecu 3 zile in urma
Petrila investește în siguranță: licitație pentru un sistem inteligent de management urban