
Partidele jucate miercuri seară în turul optimilor celei mai importante competiţii europene de fotbal intercluburi, Champions League, s-au încheiat cu rezultate de egalitate. Marele derby al optimilor de finală, cel dintre Real Madrid şi Manchester United s-a terminat 1-1, golurile fiind reuşite de Cristiano Ronaldo (30) (foto) pentru gazde, respectiv Wellbeck (20) pentru englezi. La Doneţk, echipa lui Mircea Lucescu, Şahtior, nu a reuşit să învingă campioana Germaniei, Borussia Dortmund, partida încheindu-se 2-2. Pentru gazde au marcat Srna (31) şi Douglas Costa (68) în timp ce Lewandowski (41) şi Hummels (87) au punctat pentru germani.