Comunitate
Elevii dintr-un sat din comuna Râu de Mori vor învăța într-o școală nouă
Edilii din comuna Râu de Mori încearcă să rezolve principalele probleme ale comunității pe care o păstoresc. Chiar dacă alocările bugetare pe acest an au fost puternic diminuate în comună proiecte importante pentru comunitate sunt în desfășurare.
Proiectul care vizează modernizarea și creșterea atractivității turistice a stațiunii Râușor este unul deosebit de important pentru autoritățile din Râu de Mori. Lucrările beneficiază de finanțare europeană iar procedura de licitație s-a încheiat, însă până la demararea acestora mai este nevoie de un aviz. „Am reușit să încheiem procedura de licitații în cadrul proiectului din stațiunea Râușor. Avem câștigătorii însă pentru că am mutat cu cinci metri locația viitorului patinoar mai avem nevoie de un aviz. Proiectul este foarte important pentru noi și facem tot ce putem să îl ducem la bun-sfârșit”, a precizat primarul comunei Râu de Mori, Niculiță Mang. Valoarea proiectului este de 3,7 milioane de lei și trebuie finalizat la sfârșitul anului.
Școală nouă la Ostrov
Clădirea în care funcționează școala primară din satul Ostrov din comuna Râu de Mori a fost retrocedată parohiei greco – catolice. Astfel că, autoritățile locale au reușit să obțină din fonduri guvernamentale suma de două miliarde de lei vechi pentru a construi o nouă școală. În satul Ostrov aproximativ 50 de elevi și preșcolari sunt înscriși la școală. „Am reușit să obținem două miliarde de lei vechi pe O.G. 28 pentru a construi o nouă școalî în satul Ostrov. Avem nevoie de această investiție pentru că locația în care a funcționat până acum a fost retrocedată”, a precizat edilul – șef. Noua clădire a școlii va fi construită în spatele căminului cultural. Autoritățile locale din comuna Râu de Mori încearcă în această perioadă, cu resurse financiare reduse să efectueze o serie de lucrări edilitare importante pentru comunitate.
Actualitate
Sfârșit de an bun pentru administrația din Luncoiu de Jos
Comuna hunedoreană Luncoiu de Jos, situată în Țara Zarandului, este printre localitățile rurale de mărime medie din județul nostru. Cu o populație de aproape 2.000 de locuitori, comuna Luncoiu de Jos are în componență, pe lângă așezarea de reședință omonimă, satele componente Dudești, Luncoiu de Sus, Podele și Stejărel, și se întinde pe o suprafață de aproximativ 50 de kilometri pătrați.
Investiții finalizate
Și aici se fac pregătiri intense pentru sărbătorile de iarnă. În paralel, însă, reprezentanții administrației publice locale din această comună hunedoreană nu au uitat de investiții. “Copiilor din comună le-am oferit, ca de obicei, pachete de Crăciun, dar venim cu vești bune pentru întreaga comunitate. Astfel, am terminat lucrările la dispensarul medical uman din centrul de comună, o construcție, practic, nouă. De asemenea, s-au terminat și operațiunile de montare a sistemului de supraveghere video. Apoi, chiar în această lună am mai finalizat două lucrări. Este vorba despre montarea suporților pentru panouri fotovoltaice la biserica din Luncoiu de Jos, precum și amenajarea grupului social de la capela din localitatea de reședință. Și, totodată, sunt ca și finalizate dotările cu echipamente moderne și mobilier specific la unitățile de învățământ”, a declarat Călin Dorin Dud, primarul comunei hunedorene Luncoiu de Jos.
Noi proiecte
Bună parte dintre investițiile implementate de administrația din Luncoiu de Jos sunt făcute pe fonduri europene sau guvernamentale, iar acest trend continuă. „Avem depuse două proiecte importante, legate de producere și consum de energie, și sunt optimist în ce privește implementarea lor. În ordine cronologică, primul proiect depus este unul la Ministerul Energiei. Acesta vizează construirea unei centrale fotovoltaice, prin care să se asigure consumul propriu de energie electrică pentru UAT Luncoiu de Jos. Cel de-al doilea, depus la Agenția Fondului de Mediu, prevede modernizarea rețelei de iluminat public. Este vorba despre cea din Dudești și, parțial, cea de la Podele, fiind, practic, o continuare a altor două proiecte, pe aceeași sursă de finanțare, în care au fost cuprinse satele Luncoiu de Sus, Luncoiu de Jos, Stejărel și o parte din Podele”, a precizat primarul din Luncoiu de Jos, Călin Dorin Dud.
În derulare
În mod firesc, în Luncoiu de Jos există și proiecte aflate în diferite stadii de derulare, finalizarea acestora fiind o prioritate pentru administrația din comuna zărăndeană. „Întreținerea și modernizarea drumurilor rămâne o prioritate permanentă. De asemenea, se lucrează intens la reabilitarea și modernizarea căminelor culturale din comună. Totodată, au început și montările de stații de autobuz moderne, de tip SMART. În plus, a început și implementarea unui proiect pentru amplasarea de stații de încărcare pentru autovehicule electrice. Și, nu în ultimul rând, reamintesc că depunem toate eforturile posibile pentru ca implementarea proiectelor legate de rețele de alimentare cu gaze naturale, precum și cele de apă și canalizare să se facă într-un timp cât mai scurt cu putință”, a mai spus primarul comunei hunedorene Luncoiu de Jos, Călin Dorin Dud.
Actualitate
2024, un an bun pentru administrația din Blăjeni
Comuna Blăjeni este una dintre localitățile rurale mici ale județului Hunedoara, ca număr de locuitori, populația frumoasei așezări din Țara Zarandului fiind de sub 1.000 de oameni. Aceștia trăiesc în opt sate, respectiv Blăjeni-Vulcan, Criș, Dragu-Brad, Groșuri, Plai, Reț, Sălătruc și localitatea de reședință omonimă.
Tradiție și modern
Comuna Blăjeni prezintă niște locuri superbe și are particularitățile sale, precum celebra țuică de cireșe, așa cum este cazul la fiecare așezare din Țara Moților. O vorbă din bătrâni spune că, pentru a fi un bun blăjenar, trebuie să ai cal alb, cireş în poartă şi să te numeşti Candin. Tradiția se păstrează și acum, fiind numeroase gospodării în care se găsesc cireși, sunt mulți proprietari de cai albi și suficienți blăjenari care poartă, cu mândrie, prenumele de Candin. În comună găsim o cascadă şi o peşteră, dar şi două rezervaţii naturale. Bună parte a rezervaţiei naturale Muntele Vulcan se întinde pe teritoriul comunei Blăjeni, cea de-a doua fiind cea de floră naturală de la Băi-Groşuri. Pe acest sector de punere în valoare a localității administrația din Blăjeni a demarat, în acest an, o investiție importantă. „Sunt în plină derulare lucrările la «Centrul de păstrare al tradițiilor și a meșteșugurilor» din Blăjeni. Acesta va fi finalizat în 2025 și se derulează pe fonduri europene, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), în parteneriat cu Muzeul ASTRA din Sibiu. Turismul cultural rămâne o prioritate pentru noi, ca și capitolul educație. În acest sens vom continua dotarea școlii primare cu mobilier și alte materiale didactice, prin proiectul depus pe Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care se află într-un stadiu avansat de implementare. Și, legat de copii, aceștia au primit cadouri de Crăciun din partea administrației, dar au și oferit un frumos spectacol de sărbători”, a declarat Horia Flavius Jurca, primarul comunei hunedorene Blăjeni.
Modernizarea infrastructurii
Pentru administrația publică locală din comuna hunedoreană Blăjeni 2024 a fost un an bun și în ceea ce privește modernizarea și extinderea rețelei de infrastructură. „Am dat ordinul de începere al lucrărilor pentru modernizarea a șapte kilometri de drumuri comunale, proiect finanțat prin Programul Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”. Totodată au început și lucrările pentru eficientizarea sistemului de iluminat public, pe un program derulat prin Administrația Fondului de Mediu (AFM). Și, nu în ultimul rînd, am rezolvat problema cu semnalul la telefonia mobilă, prin instalarea unui releu.
Reglementarea problemelor cu semnalul vine și în sprijinul celor care, în ultima perioadă, au achiziționat terenuri și imobile de pe raza comunei noastre”, a precizat primarul din Blăjeni, Horia Flavius Jurca.
Planuri realiste de viitor
Primarul din Blăjeni are, în mod firesc, și proiecte de viitor, iar acestea sunt realiste. „În ce privește proiectele de viitor, am în plan unul ce privește creșterea eficienței energetice a clădirilor cu destinație de utilitate publică din comună. De asemenea, vom continua operațiunile de întreținere și modernizare a drumurilor. Totodată, vom demara procedurile pentru un proiect ce privește modernizarea Centrului civic din Blăjeni, prin reabilitare de clădiri și obiective, aici fiind incluse căminul cultural și troițele de la 1848, și prin amenajarea de spații verzi. Și, nu în ultimul rând, ne propunem să promovăm localitatea noastră printr-un număr cât mai mare de acțiuni ce se vor desfășura la „Centrul de păstrare al tradițiilor și a meșteșugurilor” din localitatea de reședință”, a mai spus Horia Flavius Jurca, primarul comunei hunedorene Blăjeni.
Actualitate
Evenimente culturale importante în comuna Beriu
Comuna Beriu, cu o populație de peste 3.500 de locitori, este una dintre cele mai mari așezări rurale din județul Hunedoara. Localitatea are opt sate componente, respectiv Beriu, Căstău, Cucuiş, Măgureni, Orăştioara de Jos, Poieni, Sereca şi Sibişel, și se întinde pe o suprafață de aproape 185 de kilometri pătrați.
Prezenți la “Călușarul transilvănean”
De asemenea, Beriu este una dintre puținele așezări nu doar din județ, ci din întreaga țară, în care numărul locuitorilor s-a mărit. În plus, comuna, care este, practic, lipită de municipiul Orăștie, cunoaște și o dezvoltare economică, aici fiind înființate mai multe plantații de afine. Totodată, despre comuna Beriu, aflată pe drumul către Cetățile Dacice din Munții Orăștiei, pe locuri pline de istorie, ar mai fi de precizat că, și ea, prezintă câteva locuri ce merită a fi vizitate. Printre acestea se numără Mănăstirea Cucuiș, Cetatea Sibișelului, Monumentul Eroilor de la Căstău sau Castrul roman de la Orăștioara de Jos. Astfel, nu este de mirare că aici tradițiile se păstrează cu sfințenie și există o activitate culturală bogată. Despre activitatea culturală sunt exemple chiar de dată recentă. „Comuna a fost prezentă, cu patru cete, la Fetsivalul «Călușarul transilvănean», la finele săptămânii trecute, o prestigioasă manifestare, care, anul acesta a ajuns la ediția cu numărul 55. Am fost reprezentați de cetele de călușari din satele Beriu, Căstău, Orăștioara de Sus și Sibișel, a căror evoluție a fost extrem de apreciată. Îi felicit, și pe această cale, pe cei care ne-au reprezentat cu cinste la acest important eveniment”, a spus Emil Moise Bîc, primarul comunei hunedorene Beriu.
Colinde, colinde…
O altă tradiție care este respectată în satele aparținătoarei comunei Beriu este și cea a colindatului. În acest sens au fost organizate mai multe concerte de colinde, cu mare priză la public, la care au participat copii din comună, dar și nume cunoscute ale folclorului județean și național. „Săptămâna trecută am avut marea plăcere și onoare de a participa la mai multe concerte de colinde de pe raza comunei noastre, la organizarea cărora ne-am adus și noi, ca administrație, un modest aport. În ordine cronologică, primul concert de colinde a fost oferit de cadrele didactice și elevii din clasele V-VIII de la Școala Gimnazială «Constantin Daicoviciu» din Beriu, acțiunea făcând parte din proiectul «Progamul Național de Reducere a Abandonului Școlar» la care participă această unitate de învățământ. Apoi, alături de «Asociația copiilor din Sereca», am organizat, în satul omonim, concertul extraordinar de Crăciun «Așterne Doamne pe pământ». Cu această ocazie ne-au încântat corul de copii «Viitorul Serecii», condus de prof. Petru Androne – Eli și soliștii Bogdan Toma, Eugen Pistol, Viorel Bunea, Siviu Bruzan, Gheorghe Lăscoiu, Răzvan Furdui, Mara Andraș, Bianca Puică, Alexandra Toncea, Mădăliana Dasiana, Iulia Olar, Sebastian Jinar și Darius Frumoca, acompaniați de formația Armonic. Totodată, în colaborare cu Asociația «Izvorul Colnicului» din Orăștioara de Jos am organizat spectacolul intitulat “Sară de colinde”, în cadrul căruia au evoluat Cristian Roman, Ciprian Fodor, Larisa Tomescu, Gheorghe Lăscoiu, Ade Georgescu, Mihai Fegher, Răzvan Furdui, Bianca Maria, corul de copii „Paramythia” și călușarii din Orăștioara de Jos.
Le mulțumim tuturor, la fel cum mulțumim comunității din Sibișel pentru organizarea unei șezători tradiționale, dar și cadrelor didactice și elevilor din clasele II-IV de la școala din Beriu, precum și părinților acestora, pentru frumosul târg de Crăciun pe care ni l-au oferit”, a declarat primarul comunei hunedorene Beriu, Emil Moise Bîc.
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Hartă. „Gerul Bobotezei” – Unde s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi, noaptea trecută
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Ajunul Bobotezei – Tradiții și obiceiuri. Mersul cu “Ciorolița”, o datină străveche în satul hunedorean Țebea
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Boboteaza, una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății. Ziua în care sunt sfințite apele
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Două oferte pentru reabilitarea termică a Secției de Ginecologie din Brad, un proiect de 3,7 milioane lei
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Atenționare meteo de intensificări ale vântului, până marți
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Licitație pentru mobilier educațional în Hațeg. Șase oferte depuse pentru dotarea școlilor locale
-
Actualitatecu 3 zile in urma
CNPP: Numărul beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a crescut, în decembrie 2024, cu 3.860 persoane
-
Actualitatecu 15 ore in urma
Extinderea canalizării în Aninoasa: Trei oferte depuse pentru modernizarea infrastructurii urbane