Connect with us
Data: 17/06/2024
.

Actualitate

Etapa națională a concursului „Cu viața mea apăr viața!” va avea loc la Deva. Aproximativ 180 de elevi vor participa

Publicat

pe

Etapa națională a concursului de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața!” va avea loc la Deva, luna viitoare.

Competiția se va desfășura în perioada 16 -19 iunie și va reuni aproximativ 180 de elevi calificați în urma etapelor regionale ale concursului, 30 de cadre didactice și 30 de cadre militare implicate în comisia tehnică și de pregătire.

Concursul este organizat de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Hunedoara și Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Iancu de Hunedoara” (ISU) Hunedoara, în parteneriat cu Ministerul Educației și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Actualitate

Primarul din Totești și echipa sa continuă dezvoltarea comunei

Publicat

pe

Redactat de

Comuna hunedoreană Toteşti are în componenţă patru sate, respectiv reşedinţa omonimă şi localitățile aparţinătoare Cârneşti, Păclişa şi Reea. În satele aparținătoare acestei comune de la poalele Retezatului, care se întind pe o suprafață ce depășește 22 de kilometri pătrați, trăiesc în jur de 2.000 de oameni. În comună întâlnim un monument istoric, Castelul Pogany şi parcul acestuia, dar şi un sit arheologic la Cârneşti, precum şi lacul de acumulare de la Păclişa.

Cu peste 90%

Locuitorii din Totești au decis, la recentele alegeri locale, că în fruntea comunei va rămâne același primar, Tiberiu Pasconi, alături de echipa sa. „Mulțumesc celor care m-au votat, dar și celor care nu m-au votat. Îi asigur pe toți locuitorii comunei că voi fi același primar deschis la solicitările tuturor, alături de echipa cu care am colaborat și până acum. Vom face, în continuare, totul, pentru dezvoltarea comunei noastre”, a spus Tiberiu Pasconi, primarul reales al comunei hunedorene Toteși, care a câștigat alegerile, la fel ca și în urmă cu patru ani, având un procentaj de voturi exprimate în favoarea sa de peste 90%.

Vești bune

Euforia de după alegeri nu a durat mult, întrucât reprezentanții administrației publice locale din Totești au proiecte care se află în derulare și, în acest sens, vin cu vești bune.S-a făcut recepția lucrărilor la noua instalație de iluminat public. A fost un proiect cu finanțare venită pe Administrația Fondului de Mediu (AFM) și, în urma implemmentării sale, vom face o economie consistentă la bugetul local, facturile urmând să scadă cu cel puțin 50%. De asemenea, este în stare de licitație pentru proiect tehnic și execuție proiectul privind eficientizarea energetică a școlii primare din satul aparținător Cârnești, și pentru acesta finanțarea fiind asigurată cu fonduri de la AFM. Legat de fondurile AFM, reamintesc că, pe această sursă de finanțare, mai avem depus un proiect. Este vorba despre o stație de încărcare a autovehiculelor electrice, iar noi am început diligențele necesare pentru a trece la etapa de licitație pentru proiectul tehnic și execuția lucrării. Totodată, este o chestiune de zile până când voi semna ordinul de începere a lucrărilor la Centrul de Aport Voluntar din comună. Acest proiect are finanțare asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pe Componenta 3 – Managementul Deșeurilor.”, a declarat Tiberiu Pasconi, primarul comunei hunedorene Totești.

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Concursul național „Cu viața mea apăr viața” a debutat la Deva

Publicat

pe

Redactat de

Astăzi, 16 iunie 2024, la Deva, s-a dat startul etapei naționale a concursului cu tematică de protecție civilă “Cu viaţa mea apăr viaţa”.

Organizată de către Ministerul Educației, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Școlar al Județului Hunedoara și ISU Hunedoara, competiția din acest an a strâns la start 15 echipe de la ciclul gimnazial și tot 15 echipe de la ciclul liceal, venite din toate colțurile țării și care, pe parcursul următoarelor trei zile, ne vor surprinde cu siguranță în cel mai plăcut mod, cu cunoștințele și abilitățile dobândite în domeniul situațiilor de urgență.

Astfel, începând de astăzi, elevii vor participa la trei probe.

Prima testare va fi teoretică, după care, luni și marți se vor desfășura cele două probe practice:

-transportul asistat, pe o distanţă de 50 de metri, al unui accidentat aşezat pe o targă.

Arbitrii urmăresc amplasarea victimei pe targă şi transportul acesteia, inclusiv peste un obstacol, în condiţii de siguranţă şi cu respectarea regulilor de prim ajutor medical.

Advertisement

– parcurgerea unui raion cu obstacole, deplasarea realizându-se cu masca cu vizorul obturat, pe figură.

Pe parcursul traseului concurentul este coordonat de un coechipier.

Această competiţie urmăreşte printre altele, dezvoltarea capacităţilor de înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă, dar şi dezvoltarea în rândul elevilor a iniţiativei precum şi a spiritului de echipă, transmite ISU Hunedoara.

Foto: ISU HUNEDOARA

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Cristina Coste, sportiva care a suferit un accident grav în străinătate, a ajuns în țară!

Publicat

pe

Redactat de

Daniela Cristina Coste, o tânără sportivă din Leșnic, a suferit un grav accident, în timp ce se afla în vacanță peste hotare, în Indonezia. Pentru transferarea sa în țară și pentru un tratament corespunzător a fost nevoie de o sumă mare de bani, circa 180.000 de euro, asigurarea medicală neacoperind aceste costuri.

Acțiuni de suflet, realizate de suflete mari

Nefericitul incident s-a produs în data de 23 de mai, iar sportivii și iubitorii fenomenului, din județ și din țară au organizat mai multe acțiuni de stângere de fonduri, la apelul lansat de Sebastian Mateescu, partenerul de viață al Cristinei, el însuși un cunoscut sportiv hunedorean. Printre aceste acțiuni s-au numărat cele organizate de Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara, la finala fazei județene a Cupei Românei, ori de Alexandra Marcu și CSM Deva, care au organizat evenimentul caritabil „Mână de la mână pentru Cristina”.

Este într-un spital din Timișoara

La toate acestea s-au adunat și donațiile făcute, în nume individual, de mulți sportivi și, sâmbătă, Sebastian Mateescu a venit cu o veste mare: Cristina vine în țară!

Nu am mai venit cu vești în ultimele două săptămâni, când Cristina a trecut printr-o perioadă grea, peste care nici eu nu am trecut foarte ușor. Acum starea ei s-a stabilizat. Cristina este puternică și avem un prognostic optimist. Astăzi (sâmbătă, n. red.) Dumnezeu ne-a deschis calea spre casă. Am stat cu inima strânsă toată ziua, întrucât știam că vine o echipa să evalueze starea Cristinei, iar decizia lor era hotărâtoare pentru ca cei de la compania aeriană să ne accepte la bord. În ciuda fricilor mele, rezultate din trauma colaborării cu oamenii de aici, verdictul a fost „fit to fly” și pornim spre casă. Avionul va ateriza duminică, la ora 13:00, la Viena și de acolo cu o ambulanță Cristina va fi dusă la Timișoara, pe o secție de ATI. Să ne rugăm în continuare pentru ea și duminică va fi în siguranță acasă. Cu ajutorul lui Dumnezeu, ceea ce părea imposibil, acum s-a realizat. Este o minune și vă mulțumim din suflet pentru ea. Momentul acestea se datorează, în mare parte, dumneavoastră, celor de acasă, care ne-ați susținut. Mulțumim, din nou, și ne vedem acasă, în curând”, a transmis un mesaj emoționat pe pagina sa de socializare Sebastian Mateescu, partenerul de viață al Cristinei.

Sursa foto: Facebook

Donațiile continuă

Chiar dacă este în țară, tratamentul Cristinei trebuie continuat, și acest lucru implicând unele costuri. În acest sens, strângerea de fonduri continuă și sunt organizate alte acțiuni.

Astfel, Asociația Județeană de Minifotbal și Federația Română de Minifotbal, a scos la licitație un tricou cu semnăturile componenților echipei naționale de minifotbal, proaspăt vicecampioană europeană – vezi AICI Licitația se va încheia pe 20 iunie, la ora 20:00. Și cei de la Corvinul Hunedoara, recent câștigători ai Cupei României la fotbal, s-au alăturat acțiunii de strângere de fonduri, aceștia organizează o licitație pe pagina de Facebook a clubului, prin care cei care accesează acest link -click AICI pot intra în posesia unui tricou cu semnăturile câștigărilor importantului trofeu și nu numai, suma strânsă urmând a fi direcționată înspre Cristina. Totodată, și cei de la Sunny Aerobic organizează o licitație -click AICI. De asemenea, Dansandra Dance Studio organizează sâmbătă, 29 iunie, de la ora 20:00, un eveniment caritabil, la Centrul Cultural „Corviniana” din Hunedoara.


Cei care doresc să facă donații o pot face în următoarele conturi:

Advertisement

• ING Bank: RO83INGB5635999901212534

Titular: Mateescu Sebastian

• @revtag: revolut.me/sebast3mg0

• Revolut național:

Beneficiar: Sebastian Mateescu

Advertisement

IBAN: RO42 BREL 0005 5187 2883 0100

• Revolut internațional:

Beneficiar: Sebastian Mateescu

IBAN: LT60 3250 0930 4711 4838

Cod BIC/SWIFT: REVOLT21

Advertisement

Numele și adresa băncii: Revolut Bank UAB, Konstitucijos ave. 21B, 08130, Vilnius, Lithuania

BIC bancă corespondentă: BARCGB22

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate