În cursul acestei săptămâni, tinerii voluntari ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara sunt alături de copiii internaţi la spitalul din Deva, secţia Pediatrie. În sala...
În cursul acestei săptămâni, tinerii voluntari ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara sunt alături de copiii internaţi la spitalul din Deva, secţia Pediatrie. În sala...
Tragedie din cauza ciupercilor Cei doi au ajuns la unitatea medicală din oraşul de pe Bega la începutul acestei săptămâni, iar medicii fac eforturi disperate pentru...
Pacienţii care au nevoie de consultaţii în cadrul ambulatoriului de specialitate a Spitalului Judeţean din Deva (foto) se pot programa şi pe Internet. Tot ceea ce...
Din ciclul „Cum pune în pericol CFR-ul viaţa oamenilor” Rama ferestrei din compartimentul în care se aflau, împreună cu mama lor, s-a desprins din balamale şi...
După doi ani La 1 iulie, secţia de „Cronici” a unităţii a primit spre găzduire pacienţi, aceştia ocupând 40 la sută din numărul de paturi alocate...
Intră în normalitate Unitatea va primi din iulie bolnavi cronici sau aflaţi în ultimele faze ale bolii Spitalul din Petrila este funcţional de câteva zile, iar...
Redeschis după doi ani Unitatea va fucţiona ca secţie exterioară a SUP şi a fost inaugurată la sfârşitul săptămânii trecute Spitalul din Petrila a redevenit funcţional,...
Închis în urmă cu doi ani, acum va oferi îngrijiri paleative Locuitorii din Petrila vor beneficia din nou de serviciile unui spital chiar în oraşul lor....
Imunizarea pacienţilor se face cu foarte multă greutate sau deloc. Medicii aşteaptă ajutor de la minister Se descurcă cum pot şi mai ales de unde pot....
Administraţia publică din Orăştie a găsit un ocupant temporar al postului de manager al spitalului din municipiu. Începând de astăzi, spitalul din Orăştie (foto) va fi...
Încă o victimă a maidanezilor din Valea Jiului Un bărbat din oraşul Aninoasa a ajuns la spitalul din Petroşani, după ce a fost muşcat de un...
Decizie În 2012, în uitatea sanitară din municipiul de pe Cerna s-au făcut circa 19.900 de internări După cel judeţean din Deva şi spitalul Municipal „Dr....
Scandalul revocării lui Bende trece pe alt plan După ce au protestat joi şi la revocarea din funcţia de manager a lui Gavril Bende, angajaţii Spitalului...
Mandatul lui Gavril Bede a expirat Dispoziţia primarului Hunedoarei, Viorel Arion prin care Gavril Bende a fost revocat din postul de manager al spitalului „Alexandru Simionescu”...