Stiri nationale
Eurostat: România, cea mai ridicată rată din UE a deceselor cauzate de accidente rutiere

Numărul persoanelor din Uniunea Europeană decedate în accidente rutiere a crescut cu 4% în 2022, comparativ cu 2021, iar cea mai ridicată rată a deceselor în urma accidentelor rutiere s-a înregistrat în România (86 de morţi la un milion de locuitori), arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Comparativ cu populaţia fiecărui stat membru UE, cea mai scăzută rată a deceselor cauzate în 2022 de accidentele rutiere s-a observat în Suedia (22 de decese la un milion de locuitori), Danemarca (26) şi Irlanda (31), iar cea mai ridicată rată s-a înregistrat în România (86 de decese la un milion de locuitori), Bulgaria (78) şi Croaţia (71).
În 2022, numărul total al persoanelor din Uniunea Europeană care au murit în accidente rutiere s-a situat la 20.653, faţă de 19.917 în 2021 şi 18.833 în 2020. Scăderea din 2020 a fost determinată în mare parte de impactul restricţiilor impuse în timpul pandemiei asupra transportului de pasageri.
În 2022, au fost în medie 46 de decese la un milion de locuitori pe ansamblu UE.
Sursa: AGERPRES
Politic
Grindeanu: Nicușor Dan are legitimitatea dată de votul românilor de a spune cum dorește să meargă înainte

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți că nu își dorește să fie premier iar Nicușor Dan, care a fost ales președinte prin votul românilor, are legitimitatea de a spune cu ce construcție politică vrea să meargă mai departe.
Sorin Grindeanu a fost întrebat dacă își dorește să fie în viitorul guvern.
‘Nu. Cred că în acest moment noi trebuie să degajăm o soluție rațională, o soluție care să țină cont de votul românilor. Duminică, românii au ales cu peste șase milioane de voturi pe Nicușor Dan. Eu cred că nu eu trebuie să spun ce-mi doresc. Nicușor Dan are legitimitatea, astăzi, dată de votul românilor, de a spune cum dorește să meargă înainte și cu ce construcție’, a afirmat acesta după ședința Consiliului Politic Național al PSD.
El a adăugat că din echipa cu care va merge la negocierile pentru guvernare va face parte, printre alții, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.
‘Va fi Lia Olguța Vasilescu, va fi cu mine peste tot și doresc să iau lângă mine colegii care au performat în administrația locală. Vreau să-l iau pe Corneliu Ștefan de la Dâmbovița, vreau să-l iau pe George Șoldan de la Suceava, vreau să-l iau pe președintele Camerei Deputaților, pe Șerban Ciprian. În această formă vreau să merg, dar după fiecare întâlnire voi transmite partidului ceea ce am discutat’, a menționat Grindeanu.
Sursa: AGERPRES
Politic
Marcel Ciolacu a demisionat de la șefia PSD: „Am făcut un pas dificil, dar necesar”

Marcel Ciolacu a anunțat, marți, că și-a încheiat mandatul de președinte al Partidului Social Democrat (PSD).
„Azi am făcut un pas dificil, dar necesar: mi-am încheiat mandatul de președinte al Partidului Social Democrat, cu inima plină de recunoștință și respect față de toți cei care mi-au fost alături în acest proiect. A fost o onoare să conduc partidul care a dus România în NATO. Partidul care a deschis ușile către Uniunea Europeană. Partidul care a pus, recent, și ultimul punct pe harta integrării europene, prin intrarea în spațiul Schengen. Nicio altă forță politică din această țară nu are în istoria sa realizări legate atât de solid de progresul național. De aceea, PSD rămâne cel mai puternic brand politic românesc de care noi, social-democrații, și toți cei care ne susțin trebuie să fim mândri și de care să nu ne îndoim vreodată”, a scris, pe Facebook, Marcel Ciolacu.
Acesta le-a mulțumit colegilor. „Fiecare dintre cei cu care am stat de vorbă în acești ani m-a învățat ceva și m-au făcut mai bun. Avem oameni extraordinari în partid. Oameni curajoși, uneori tăcuți, dar neobosiți. Mă înclin în fața fiecăruia. Voi sunteți sufletul acestui partid. Nu sigla, nu funcțiile – ci voi! Am trăit împreună ani plini. Am avut parte de succese, dar și de momente în care, cu siguranță, am greșit. Dar, niciodată nu am vrut să fac rău țării mele și românilor. Asta a fost și va rămâne credința mea. Am pus pe primul loc stabilitatea țării și interesele cetățenilor, chiar și atunci când am fost criticat pentru compromisuri dificile. Au fost decizii grele, dar necesare pentru a evita derapaje periculoase și pentru a păstra o direcție clară, europeană și democratică pentru țară, într-o perioadă cu război la graniță și multiple crize suprapuse. Dar astăzi este timpul ca alți colegi să preia conducerea. Să ducă PSD mai departe, spre un partid modern, mai adaptat realității în care trăim, dar care să rămână aproape de oameni. Cei care vin trebuie încurajați și susținuți cu toate forțele. Viitorul acestui partid stă în mâinile celor care cred cu adevărat în valorile solidarității, echității și justiției sociale. Trebuie să ne reamintim că PSD este România profundă. Este vocea celor mulți. Este speranța celor care nu strigă și nu apelează la violență pentru a se face auziți, dar care așteaptă soluții pentru viața lor. Este puterea celor simpli, a mamelor care își cresc copiii, a pensionarilor care au clădit această țară și a tuturor celor care muncesc zi de zi pentru familiile lor și pentru un viitor demn. Iar dacă uneori am uitat asta, dacă uneori ne-am pierdut busola și am uitat cine suntem cu adevărat, atunci trebuie să ne întoarcem la valorile noastre autentice. Am ales să mă opresc aici, dar nu plec nicăieri. Voi rămâne toată viața mea un om de stânga. Rămân aproape de voi, ca membru al acestei mari familii politice, cu toată încrederea că Partidul Social Democrat va continua să fie forța principală a echilibrului și progresului în România. Rămân aici. Dar nu pe scenă. Nu în frunte, ci în rând, dar cu inima la fel de legată de PSD ca în prima zi. Vă sunt recunoscător că mi-ați acordat încrederea de a conduce cel mai important partid al țării și că m-ați susținut pentru a deveni prim-ministru al Guvernului României. Vă mulțumesc. Vă iubesc. Și vă rog: aveți grijă unii de alții, și nu uitați niciodată de ce suntem aici. Pentru oameni. Pentru dreptate. Pentru speranță. Pentru credință!”, a transmis Marcel Ciolacu.
Politic
Harta votului în țară. Nicușor Dan, președinte al României cu 53,60% din voturi

Nicușor Dan este noul președintele al României, după ce a câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale, desfășurat duminică, 18 mai 2025, cu un avans de 829.589 de voturi în fața contracandidatului său, George Simion.
Nicușor Dan a obținut 53,60% (6.168.642 voturi), iar George Simion -46,40% (5.339.053 voturi).
Nicușor Dan s-a impus în 18 județe din țară, precum și în Capitala, obținând cele mai bune rezultate în Harghita (90,78%), Covasna (84,42%) și Cluj (70,16%).
Pe de altă parte, George Simion s-a aflat în preferințele electoratului din 23 de județe ale țării, inclusiv Hunedoara.

Sursa: aep.ro
La nivel național, prezența la urne la scrutinul electoral de duminică, 18 mai 2025, a fost de 64,72%. La secțiile de votare din țară au votat peste 11,6 milioane de persoane, dintre cele aproape 18 milioane înscrise pe liste.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Nicușor Dan s-a impus în Deva, Hunedoara și în alte trei localități urbane ale județului
- Actualitatecu 3 zile in urma
Două cazuri de violență domestică, în Hunedoara și Simeria. Dosare penale și ordine de protecție provizorii emise de polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Parc de 3,6 hectare în Deva, susținut prin fonduri europene
- Actualitatecu 3 zile in urma
George Simion, președinte în 60 de localități din județul Hunedoara. Nicușor Dan a câștigat doar în 9 localități
- Politiccu 3 zile in urma
Harta votului în țară. Nicușor Dan, președinte al României cu 53,60% din voturi
- Actualitatecu o zi in urma
UPDATE: Tânărul de 20 de ani, din Orăștie, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru furt
- Actualitatecu 8 ore in urma
Percheziții în Deva, Orăștie și în alte două localități din județ, într-un dosar de trafic de droguri. Patru persoane, reținute
- Actualitatecu 2 zile in urma
Lupta pentru barajul de promovare în Liga 3 continuă