Connect with us
Data: 11/02/2025
.

Actualitate

Exclusiv: Hunedoara, singurul județ din țară care va avea un aparat ultraperformant pentru detectarea metalelor grele

Publicat

pe

O nouă premieră este pe cale să se înfăptuiască la nivel de județ, dar și la nivel național, prin achiziționarea unui aparat ultraperformant pentru detectarea metalelor grele existente atât în țesuturi cadaverice, cât și în alimente, ori apă sau în sol. Aparatul, achiziționat din fondurile Serviciului Județean de Medicină Legală Hunedoara, va ajunge în județ în maximum două luni și costă în jur de 45.000 de euro.

După o serie de demersuri făcute atât la fosta conducere a spitalului județan, precum și la alte instituții publice, medicul șef al Serviciului Județean de Medicină Legală (SJML) Hunedoara, doctorul Dan Mărculescu, a câștigat bătălia pentru achiziționarea aparatului minune, a cărui utilitate este desăvârșită pentru comunitate. Practic, orice suspiciuni de infectare a produselor alimentare, ori a solului, apei, cu metale grele, ar putea fi înlăturate prin testarea lor în județ. De precizat că nici direcțiile sanitar – veterinare și de protecția alimentelor nu au dețin astfel de aparatură. „Acest aparat este procurat, din fondurile SJML, de către Spitalul Județean de Urgență, lucru pe care înainte să fie schimbată conducerea instituției medicale nu l-am putut face. Asta înseamnă să ai un management profesionist care să nu țină cont de politic. Din punctul meu de vedere, în Sănătate nu ai voie să acționezi în funcție de culoarea politică, ci numai în beneficiul pacienților, al comunității. Cu toții trebuie să fim uniți pentru a acționa în aceeași direcție, iar de când a venit noua conducere la spitalul județean s-a schimbat complet atmosfera de lucru”, a declarat medicul șef al Serviciului Județean de Medicină Legală, doctor Dan Mărculescu.

Elementele din tabelul lui Mendeleev, pot fi depistate în alimente, apă ori sol

Un astfel de aparat poartă denumirea de Spectrofotometru cu absorbție atomică, prin utilizarea lui putându-se evidenția toate elementele care se regăsesc în tabelului lui Mendeleev, în special metalele grele cum ar fi: Plumb, Cupru, Aluminiu, Zinc, Nichel, Crom, Cadmiu etc. „Determinarea acestor elemente se poate face atât din material biologic, respectiv din umori și țesuturi cadaverice unde există suspiciunea de intoxicație accidentală sau omucidere, cunoscut fiind faptul că metalele grele, și nu numai, au un efect toxic deosebit întrucăt eliminarea lor din organismul uman este foarte lentă, și nu pentru toate există chelatori specifici, cât și din produse nonbiologice. Așadar, prin utilizarea acestui aparat, nu numai în scopuri medico-legale, ci și printr-o activitate de prevenție, neuitând că SJML Deva este în primul rând instituție sanitară, astfel scopul activității sale este de protecție a membrilor comunității, se aduce un plus de siguranță”, a declarat Mărculescu.

Zonă cu multe exploatări miniere ce cresc riscul intoxicării cu metale grele

Advertisement

Potrivit aceleiași surse, necesitatea unui aparat pentru detectarea metalelor grele este cu atât mai mare cu cât în județ există o serie de exploatații miniere în zona cărora acestea pot fi prezente. „Efectuarea unor astfel de analize ar putea să dea rezultate neașteptate, având în vedere faptul că ne aflăm într-o zonă de exploatări miniere, astfel de regiuni având un risc major în prioducerea unor astfel de intoxicații cu metale grele”, a conchis doctorul Dan Mărculescu.

Advertisement

Actualitate

Final fericit în cazul cățelușei găsită de polițiștii hunedoreni pe stradă. „Lassie s-a întors acasă!”

Publicat

pe

Redactat de

Final fericit în cazul cățelușei ce a fost găsită pe stradă de polițiștii hunedoreni, în Deva. Aceasta și-a regăsit stăpânii, o familie din municipiul Hunedoara, care, de aproape două luni de când a dispărut, au căutat-o neîncetat.

Cățelușa, pe nume Lassie, a dispărut de lângă stăpânii ei la sfârșitul anului trecut, în pragul sărbătorilor de iarnă. Fugise, cel mai probabil, speriată de zgomotele petardelor. De atunci, familia a tot căutat-o.

Săptămâna trecută, polițiștii au găsit cățelușa, care rătăcea prin fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, din municipiul Deva. Oamenii legii au făcut un apel public în mediul online pentru a-i găsi stăpânul. În urma numeroaselor distribuiri, cățelușa și-a regăsit stăpânii ei și s-a întors acasă.

“O poveste cu final fericit: Lassie s-a întors acasă! Vă mulțumim din suflet! Datorită numărului mare de distribuiri al postării de pe pagina noastră, o familie și-a regăsit prietena pierdută. Cățelușa ridicată săptămâna trecută de pe strada Mihai Eminescu, din Deva, nu mai este doar „o cățelușă rătăcită” – este Lassie, parte dintr-o familie din municipiul Hunedoara, care nu a încetat să o caute de aproape două luni. Fugise speriată de zgomotele petardelor, în prag de Crăciun, iar de atunci, fiecare zi a fost o speranță pentru cei care o iubeau. Astăzi, datorită vouă, Lassie s-a întors acasă! Aceasta este puterea comunității: împreună, reușim să aducem lacrimi de fericire în locul celor de tristețe!”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

 

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Va intra la finanțare stadionul de la Hunedoara?

Publicat

pe

Redactat de

Bugetul de stat al României pentru anul în curs a fost adoptat recent. Printre obiectivele propuse la finanțare se numără și baze sportive, respectiv stadioane, săli polivalente, bazine de înot, patinoare sau centre multifuncționale.

Pe lista obiectivelor semnificative prioritizate

Conform celor de la ProSport, în contextul investițiilor realizate prin Compania Națională de Investiții (CNI), Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a prezentat, încă de la finalul lui 2024, lista obiectivelor semnificative prioritizate pentru anul în curs. Astfel, MDLPA va primi, după ce va fi parcurs, până pe data de 17 februarie, circuitul de avizare, iar, apoi, aprobarea în ședință a Executivului a Hotărârii Guvernamentale, sume pentru “încheierea în anul 2025 de către Compania Națională de Investiții „C.N.I.”- S.A. a angajamentelor legale aferente procedurilor de achiziție publică derulate până la sfârșitul anului 2024, precum și procedurilor de achiziție publică care se finalizează în anul 2025 și care au ca obiect proiecte de investiții finanțate prin Programul național de construcții de interes public sau social”, așa cum citează sursa mai sus menționată dintr-o Hotărâre de Guvern. Printre aceste obiective sportive, 15 la număr, s-ar afla și Complexul Sportiv Corvinul din Hunedoara.

Există termen de finalizare, dar nu și bani

Dacă problema alocării banilor este, însă, sub semnul întrebării, termenul de finalizare al noului stadion din Hunedoara a fost stabilit, acesta fiind 31 iulie 2027. În teorie acest termen ar putea fi respectat. Astfel, dacă finanțarea va fi certă, atunci stadionul actual urmează a fi demolat, cu fonduri de la bugetul local al Hunedoarei, precum și de la Consiliul Județean, așa cum anunța municipalitatea de pe Cerna cu ceva timp în urmă. „Noul stadion care se doreşte a fi ridicat în municipiul Hunedoara prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii va avea 10.500 de locuri dispuse pe două „inele”, parcare subterană, două căi de acces rutier, mai multe zone pietonale şi toate facilităţile unei astfel de construcţii, la standardele actuale. El va fi ridicat pe amplasamentul actualei arene din Hunedoara. Cheltuielile de demolare a vechiului stadion vor fi suportate de Primăria municipiului Hunedoara şi Consiliul Judeţean Hunedoara”, se arată în respectivul comunicat. Mai mult, bun cunoscător al fenomenului fotbalistic, primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu, declara, în vara anului trecut, că nu se va trece la demolarea stadionului actual până când cel nou nu va avea finanțarea aprobată. În paralel cu demolarea ar trebui să se deruleze faza de proiectare, cu o durată de șase luni, iar apoi să fie predat amplasamentul către CNI, care îl va transmite câștigătorului licitației pentru construire. Termenul prevăzut pentru construcție este de 22 de luni. Ținând cont, însă, de istoricul respectării termenelor, întârziat, de cele mai multe ori, de procedurile birocratice, finalizarea noului stadion din Hunedoara, dacă se vor aloca și banii aferenți, ar putea întârzia.

Advertisement

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Klaus Iohannis demisionează din funcția de președinte al României

Publicat

pe

Redactat de

Klaus Iohannis a anunțat, luni, 10 februarie, că demisionează din funcția de președinte al României. 

Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă susținută la Palatul Cotroceni. Președintele Klaus Iohannis a menționat că va pleca din funcție, începând de miercuri, 12 februarie.

„Astăzi, în Parlamentul României, s-a pus în mișcare procedura de suspendare a Președintelui. Este un demers inutil pentru că, oricum, peste puține luni plec din funcție după alegerea noului Președinte. Este un demers nefondat, pentru că niciodată – repet, niciodată – n-am încălcat Constituția. Și este un demers păgubos, pentru că de aici toată lumea pierde, nimeni nu câștigă. Peste puține zile, în Parlamentul României se va vota suspendarea mea și România va intra în criză. România va intra în criză pentru că se declanșează referendumul de demitere a Președintelui. Acest întreg demers va avea efecte în plan intern și va avea efecte, din păcate, și în plan extern. În plan intern, referendumul va fi unul eminamente negativ. Societatea va fi divizată, unii vor fi de acord, alții nu vor fi de acord. Toată discuția va fi una axată doar pe negativ. Întreaga societate va fi bulversată. Nu se va mai discuta despre alegerile prezidențiale care vor veni. Nu se va discuta despre cum va merge România mai departe. Candidații nici măcar nu vor putea să-și prezinte ideile în acest amalgam negativ. În plan extern, efectele vor fi de durată și foarte negative. Nu va înțelege absolut nimeni dintre partenerii noștri de ce România își demite Președintele după ce, de fapt, a început deja procedura pentru alegerea noului Președinte. Nu va înțelege absolut nimeni ce rost are un astfel de demers când Președintele în funcție va pleca oricum. Mai pe românește, vom fi efectiv de râsul lumii. Pentru a scuti România și pe cetățenii români de această criză, de această evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcția de Președinte al României. Voi pleca din funcție poimâine, pe 12 februarie. Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a declarat Klaus Iohannis, în conferința de presă susținută, astăzi, la Palatul Cotroceni.

Ilie Bolojan ar urma să preia interimatul

Advertisement

Conform Constituției României, „dacă funcția de președinte devine vacantă ori dacă președintele este suspendat din funcție sau dacă se află în imposibilitatea temporară de a-și exercita atribuțiile, interimatul se asigură, în ordine, de președintele Senatului sau de președintele Camerei Deputaților”.

Prin urmare, președintele Senatului, Ilie Bolojan ar urma să preia interimatul funcției, până la alegerile prezidențiale programate în luna mai.

Citeste mai mult ...

Actualitate