Actualitate
Expoziție de desen a unei eleve la “mate – info”, olimpică la literatură și practicantă de parapantă
Nu mai este un secret pentru nimeni că în România sunt copii geniali, iar unii dintre aceștia, chiar dacă, pe stradă, nu ies cu nimic în evidență, trăiesc lângă noi.
Cei care sunt apropiați de fotbal cunosc foarte bine termenul „născut talent, murit speranță”, pe care îl folosesc la adresa unor jucători care nu au reușit să își pună în valoare adevăratul lor potențial.
Cu preocupări multiple
Această axiomă este valabilă și în alte domenii dar, din fericire, există și cazuri care contrazic afirmația de mai sus. Un astfel de caz fericit este al unei tinere hunedorence, în vârstă de 16 ani, din satul Păclișa, aparținător de comuna Totești. Maria Mănăstireanu, căci despre ea este vorba, este unul dintre copiii cu un potențial uriaș ai României. Excelând în mai multe domenii, Maria a avut, la Deva, la finele săptămânii trecute, prima expoziție personală de desen în creion „Am expus 41 de lucrări, tema predilectă fiind portetul și figura umană. M-am axat pe portrete datorită mesajului pe care vreau să-l transmit prin lucrările mele. Am plecat de la ideea că nu există oameni urâți, ci doar nefericiți. În desenele mele am încercat să surprind autenticitatea oamenilor”, a declarat Maria Mănăstireanu la vernisajul expoziției. Maria este, la prima vedere, un copil ca toți copii, fiind elevă la o clasă cu profil de matematică – informatică de la Colegiul Național „IC Brătianu” din Hațeg, dar își canalizează energia în mai multe domenii. “Îmi place desenul și am început cu această activitate, poate mai mult din joacă, la Clubul Copiilor din Hațeg. Mai serios m-am apucat de desen din 2015, dar asta nu înseamnă că nu mai am timp și pentru altceva. În mod normal, nu neglijez școala, dar îmi place foarte mult sportul și fac mult ciclism și joc handbal. Dar cel mai mult îmi place din primăvară până spre venirea iernii, când pot să practic sporturile extreme. Am obținut licența de zbor cu parapanta, dar mai practic alpinism, escaladă și rafting, pentru că este timp pentru toate”, a mai spus tânăra din Țara Hațegului.
Sprijin de la familie
Maria Mănăstireanu are norocul de a avea și sprijinul familiei, pe care alți copii, poate la fel de talentați, nu îl au, din păcate pentru ei. „Sunt fericită, mândră și onorată că am un asemenea copil. Știu că are un potențial uriaș, am încurajat-o continuu și am sprijinit-o în tot ceea ce a făcut. Când era mică îi cerea tatălui luna de pe cer. De atunci îi tot spun să tindă spre lună pentru ca să poată atinge stelele. Îi spun că are mult potențial, să nu se oprească și să se autodepășească. Despre Maria pot să mai spun că a făcut și pictură pe pânză, cu bune rezultate, dar și că este foarte bună la matematică, deși nu îi place. De asemenea, a fost premiată la o sesiune de comunicări științifice pe teme de limba și literatura română și este și olimpică la această materie. Totodată este voluntară la Geopracul Dinozaurilor și dorința ei este să urmeze o facultate de grafică. A înțeles faptul că trebuie să te dezvolți și intelectual, pentru că nu te poți baza doar pe talent, și a decis să urmeze, la liceu, profilul de matematică – informatică, deoarece acolo se pune accent pe toate materiile. Și, cu siguranmță, o ajută și faptul că provine de la țară. Întotdeauna din mediul rural s-au ridicat oameni mari. Iar oamenii de la sat, prin simplitatea lor, ajung să vadă lucrurile mai profund”, a precizat Alisa Mănăstireanu, mama Mariei.
Mândria comunității
Maria Mănăstireanu este și mândria comunei Totești, acolo de unde estre originară și unde trăiește. „Sunt încântat de rezultatele acestei copile, concetățeana noastră cu care ne mândrim. Dumnezeu îți dă numeroase calități, ca și Mariei, iar noi le admirăm. Dar, pentru a avea un viitor frumos, îți trebuie multă muncă și ambiție maximă, iar Maria Mănăstireanu ne-a dovedit că le are. În plus, deși la o vârstă fragedă, are deja niște calități umane deosebite, bine creionate la doar cei 16 ani pe care îi are. Noi, administrația publică locală din comuna Totești, dorim să sprijinim și mai mult activitatea acestei proaspete absolvente a clasei a X-a. În acest sens, voi propune, la rectificarea bugetară, alocarea unei sume de bani pentru a o încuraja pe Maria în activitățile sale, dar și pe alți tineri talentați pe care îi are localitatea noastră”, a menționat Tiberiu Pasconi, primarul comunei hunedorene Totești. Iar dinspre partea Mariei Mănăstireanu cu siguranță că vor mai veni și alte surprize.
Actualitate
APIA a început campania de primire a Cererilor de plată pentru anul 2025

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat astăzi, 3 martie 2025, Campania de primire a Cererilor de plată în anul 2025. Fermierii pot depune Cererea de plată până pe data de 30 mai, fără obligația de a se prezenta la Centrele APIA, doar prin accesarea aplicației geospațiale AGI Online, conform Instrucţiunilor de utilizare disponibile în interfaţa aplicaţiei, pe site-ul APIA www.apia.org.ro.
În situația în care se accesează și scheme din sectorul zootehnic, fermierii se vor prezenta la Centrele APIA conform programării pe care au stabilit-o în prealabil cu funcționarii APIA, în vederea completării declarației sector zootehnic în aplicația dedicată sectorului zootehnic, înainte de accesarea AGI Online. Astfel, funcționarii APIA vor contacta fermierii în vederea programării pentru depunerea Cererilor de plată.
La completarea Cererii, fermierii care sunt beneficiari APIA își vor actualiza informațiile din Cererea de plată pentru Campania 2025. Se va completa o singură Cerere de Plată, chiar dacă solicitantul utilizează suprafeţe de teren și/sau deține explotații cu cod ANSVSA în diferite localităţi/judeţe.
Fermierii trebuie să verifice împreună cu primăria pe raza căreia utilizează terenul, situația înscrierii în Registrul agricol a datelor despre terenul agricol și să permită acesteia să transmită la APIA adeverințele privind utilizarea terenului conform înscrierii în Registrul Agricol.
Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii Cererii de plată şi să fie valabile la data depunerii acesteia.
Adeverințele emise pentru schemele de sprijin cuplat din sectorul zootehnic de către asociaţia/agenţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea registrului genealogic al rasei/oficiul pentru zootehnie judeţean, pot fi transmise electronic prin platforma pusă la dispoziție de către APIA, cu informarea fermierului conform procedurii deja utilizate și în anii anteriori de campanie. De asemenea, fermierii care deţin animale în exploataţie au obligația să se asigure că datele acestora sunt actualizate/corectate în Baza Națională de Date (BND) (la medicul veterinar concesionar/asociaţie/propriile evidenţe, dacă este utilizator SNIIA).
Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparţine fermierului şi/sau autorităţii care a emis/atestat aceste documente, după caz.
Fermierii pot semna Cererile folosind și semnătura electronică. În această situație este necesar să anunțe (prin mesaj, telefonic sau prin e-mail) funcționarul desemnat să gestioneze cererea despre faptul că dorește să se semneze electronic Cererea de plată. Semnătura electronică aplicată pe cererea de plată trebuie descărcată din aplicația AGI Online la data depunerii Cererii. Angajamentele și declarațiile, părți ale cererii de plată, se vor semna, de asemenea, electronic la aceeași dată.
Materialele de informare (afiș, pliante, broșură) aferente Campaniei 2025, legislația aferentă, informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei măsuri de sprijin/intervenții și listele cu UAT-uri eligibile pentru Măsura 10, DR-01, DR-02, DR-03, DR-09, DR-10, DR-11, pot fi consultate la Centrele APIA și pe site-ul instituției: www.apia.org.ro.
Foarte important este ca, înainte de semnarea Cererii de plată 2025, solicitanții să verifice încă o dată infomațiile înscrise în aceasta și documentația care o însoțește.
„Asigurăm fermierii de tot sprijinul specialiștilor APIA în informarea cât mai eficientă cu privire la depunerea Cererilor de plată în anul 2025 și furnizarea informaţiilor necesare pentru accesarea intervenţiilor/măsurilor/schemelor prevăzute în Planul Strategic 2023-2027 și măsurilor de mediu și climă din PNDR 2014 – 2020. Totodată, rugăm fermierii să respecte data și ora programării la APIA în vederea depunerii în timp util a Cererii de plată în anul 2025”, transmit reprezentanții APIA.
Actualitate
Distrugere de muniţie în poligonul din zona Bârcea Mică. Activitățile de detonare vor avea loc joi

Unitatea Militară 01794 Deva aduce la cunoștința cetățenilor că, joi, 06 martie 2025, între orele 09:00-14:00, va efectua activități de instrucție, respectiv detonare a unor încărcături de exploziv în poligonul cu destinație specială Bârcea Mică.
“Toate activitățile de instrucție se vor desfășura cu respectarea de către Unitatea Militară 01794 Deva a tuturor normelor de siguranță, sănătate și securitate în muncă, protecția mediului și apărare împotriva incendiilor prevăzute de actele normative în vigoare. Accesul populației în zona poligonului este interzis în timpul executării distrugerii muniției”, se arată într-un comunicat transmis de Compartimentul Comunicare al Primăriei Municipiului Deva.
Actualitate
Acțiuni pentru siguranța școlară. Întâlniri cu elevi și verificări în școli și în localuri din apropiere

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, în colaborare cu jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Hunedoara, au desfășurat, zilele trecute, o amplă acțiune privind creșterea gradului de siguranță școlară la nivelul întregului județ.
În cadrul acțiunii, au fost organizate 45 de activități de informare cu caracter educativ-preventiv, adresate elevilor, la care au participat 1.242 de persoane.
“Polițiștii au fost prezenți în cadrul a patru întâlniri tematice realizate cu reprezentanții unor unități de învățământ, întâlniri care au avut drept scop îmbunătățirea climatului de siguranță școlară. De asemenea, au fost efectuate controale la nivelul unităților de învățământ și al zonelor adiacente. Patru agenți de pază din cadrul unor instituții școlare au fost verificați pentru respectarea atribuțiilor de serviciu, iar 62 de unități de alimentație publică situate în apropierea școlilor au fost controlate pentru respectarea normelor legale. În cadrul verificărilor, au fost legitimate peste 100 de persoane în zonele din proximitatea școlilor, 4 elevi fiind identificați absentând de la orele de curs”, au informat reprezentanții IPJ Hunedoara.
Acțiuni de acest gen vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea un mediu de siguranță și protecție pentru toți elevii.
Sursa foto: IPJ Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu o zi in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu o zi in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu 23 de ore in urma
Rutenii din întreaga lume s-au întâlnit la Pojoga
- Actualitatecu o zi in urma
LPS Cetate, campioana județului la fotbal licee
- Stiri nationalecu o zi in urma
Restricții de circulație pe Valea Oltului, timp de aproximativ o lună