Connect with us
Data: 27/06/2025
.

Actualitate

Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Petroșani, de o mașină condusă de un șofer băut

Publicat

pe

O femeie, în vârstă de 50 de ani, a fost transportată la spital în urma unui accident rutier produs, luni după-amiază, pe o trecere de pietoni din municipiul Petroșani.

Femeia ar fi fost lovită de o mașină în timp ce traversa regulamentar strada.

Polițiștii au stabilit că bărbatul de la volan se află sub influența băuturilor alcoolice.

„La data de 29 iulie 2024, în jurul orei 16:30, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe strada  1 Decembrie 1918 din municipiul Petroșani, a avut loc un accident rutier soldat cu victime. Poliţiştii ajunși la fața locului, din primele cercetări preliminare, au constatat că, o femeie  de  50 de ani, din municipiul Petroșani,în timp ce traversa strada  în mod  regulamentar pe trecerea de pietoni marcată și  semnalizată  corespunzător, ar fi fost  surprinsă și  accidentată de către  un  autoturism condus de către un bărbat de 41 de ani din municipiul Petroșani. În urma evenimentului rutier victima a fost preluată și transportată de către un echipaj medical la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care, în urma testării acesta a indicat o valoare de 1, 44 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanţe”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului(IPJ) Hunedoara.

Actualitate

România s-a calificat în finala Tennis Europe Junior Tour – Summer Cups!

Publicat

pe

Redactat de

Echipa de junioare a României a reușit o performanță remarcabilă, calificându-se în turneul final al prestigioasei competiții Tennis Europe Junior Tour – Summer Cups, o realizare care confirmă din nou valoarea tinerelor talente din tenisul românesc. Fetele vor reprezenta România în faza finală a competiției, care va avea loc în Italia, alături de cele mai bune echipe din Europa.

Calificarea a venit la capătul unor meciuri disputate chiar la Petroșani, oraș care a găzduit cu succes etapa zonală a competiției. Timp de câteva zile, municipiul hunedorean a devenit un punct de referință pe harta tenisului european, oferind un cadru organizatoric impecabil și o atmosferă vibrantă, cu tribune animate de aplauze și emoții.

Fetele din echipa României au demonstrat nu doar talent, ci și o pregătire serioasă, spirit de echipă și determinare. Efortul lor, alături de cel al staffului tehnic, a fost încununat de succes, într-un turneu în care fiecare punct a contat.

Această reușită este o nouă confirmare a potențialului pe care tenisul juvenil românesc îl are, dar și a importanței organizării unor astfel de competiții internaționale în orașe precum Petroșani, care contribuie la promovarea sportului și a imaginii României în plan european.

Toate privirile se îndreaptă acum către Italia, acolo unde tricolorele vor avea șansa de a lupta pentru trofeu și de a demonstra, încă o dată, că viitorul tenisului românesc este în mâini bune.

FOTO: FACEBOOK TIBERIU IACOB RIDZI

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Motocicliștii, în vizorul poliției: Acțiuni de prevenire și informare în județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii hunedoreni desfășoară, în această săptămână, o serie de acțiuni punctuale dedicate creșterii siguranței rutiere în rândul conducătorilor de vehicule pe două roți – motociclete, biciclete și trotinete electrice. Inițiativa are un caracter preventiv-informativ și este derulată de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, în contextul creșterii numărului de incidente rutiere în sezonul cald.

Potrivit reprezentanților IPJ Hunedoara, controalele din trafic vizează prevenirea accidentelor și conștientizarea pericolelor la care se expun cei care nu respectă regulile de circulație. Obiectivul principal este reducerea riscurilor de accidente și promovarea unui comportament responsabil în trafic.

Una dintre cele mai vizibile acțiuni a avut loc în data de 26 iunie, în centrul municipiului Deva, unde zeci de motociclete au fost expuse pe artera pietonală, în cadrul evenimentului „Joia Moto”. La această întâlnire informală au fost prezenți și polițiști pasionați de motociclism, aflați în timpul liber, care au purtat discuții cu participanții și au oferit recomandări menite să prevină tragedii pe șosea.

Sfaturi pentru motocicliști: responsabilitate, vizibilitate, prudență

Printre recomandările transmise de polițiști se numără respectarea limitelor legale de viteză și adaptarea acesteia la condițiile de drum, purtarea căștii de protecție omologate, întreținerea corespunzătoare a motocicletei, evitarea depășirilor riscante și abținerea de la conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

De asemenea, motocicliștilor li s-a reamintit importanța purtării unui echipament vizibil și reflectorizant, precum și necesitatea unei atenții sporite în zonele urbane, unde riscul de apariție a obstacolelor este mai ridicat.

„Neglijența sau teribilismul la ghidonul unei motociclete pot avea consecințe dramatice. Ne dorim ca prin aceste acțiuni să contribuim la formarea unui comportament preventiv în rândul tuturor celor care aleg să circule pe două roți”, au transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.

Advertisement

Campania de prevenire a accidentelor rutiere în rândul motocicliștilor și bicicliștilor va continua pe tot parcursul verii, urmărindu-se consolidarea disciplinei rutiere și diminuarea comportamentelor riscante în trafic.

FOTO: IPJ HUNEDOARA

Citeste mai mult ...

Actualitate

Tragedie pe DN66, în localitatea Bănița: O fetiță de 10 ani a murit într-un grav accident rutier

Publicat

pe

Redactat de

UPDATE: A fost declarată decedată și femeia în vârstă de 63 de ani căreia i s-au aplicat manevre de resuscitare, dar fără succes.
O fetiță în vârstă de 10 ani și-a pierdut viața, iar alte trei persoane – printre care o altă minoră – au fost grav rănite în urma unui accident rutier produs în această după-amiază pe Drumul Național 66, în localitatea Bănița, județul Hunedoara. Informațiile au fost transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Un singur autoturism, patru victime

Potrivit primelor date, în accident a fost implicat un singur autoturism în care se aflau patru persoane: două fetițe, în vârstă de 10 și 8 ani, și doi adulți. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipele medicale, fetița de 10 ani nu a mai putut fi salvată.

O femeie aflată în mașină a intrat în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au inițiat manevre de resuscitare la fața locului. Ceilalți doi pasageri – o fetiță de 8 ani și un bărbat de 63 de ani – erau conștienți și cooperanți și au fost transportați de urgență la Spitalul din Petroșani.

Intervenție amplă a salvatorilor

Pentru gestionarea situației de urgență, la locul accidentului au intervenit rapid pompierii Detașamentului Petroșani cu două autospeciale de intervenție și o ambulanță SMURD. În sprijin au fost trimise și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara, precum și un elicopter SMURD cu echipaj medical, pentru eventualul transport aerian al victimelor.

Advertisement

Primele cercetări efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg arată că un bărbat în vârstă de 63 de ani, din județul Gorj, care conducea un autoturism pe direcția Hațeg–Petroșani, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un cap de pod aflat pe marginea drumului.

Polițiștii au deschis o anchetă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs tragicul eveniment.

FOTO: ISU HUNEDOARA

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate