Actualitate
Festin muzical oferit de elevii de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva
Festin muzical oferit, în această săptămână, de elevii și profesorii de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva. În diverse locații și ipostaze, olimpicii de la clasele de Muzică, împreună cu profesorii lor vor aduce în fața publicului devean și hunedorean rodul talentului și al muncii lor din acest an școlar, oferind un spectacol muzical de înaltă ținută artistică.
Un recital de pian va avea loc marți seară, începând cu ora 18:00, în Sala Excelsius a Liceului (sediul de pe strada Titu Maiorescu nr. 30). Acesta va fi susținut de elevii Iosia Costa (clasa a X-a, prof. Cezarina Lazăr) și Sebastian Bălan (clasa a XI-a, prof. Cristian Dumitriu). Ei îi vor avea ca invitați pe colegii lor Dariana Mariș (clasa a XII-a, prof. Cristian Dumitriu) și violonceliștii Robert și Andreea Bodochi (clasele a X-a și a XI-a, prof. Maria Dumitru, corepetitor prof. Cristian Dumitriu). Publicul va audia lucrări solistice pentru pian și violoncel din repertoriul clasic și romantic.
Tot marți, 18 iunie 2024, în Piața Unirii, între orele 11:00– 13:00, elevii Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva vor încânta trecătorii prin performanțele lor muzicale și vizuale, în cadrul unui eveniment realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva. Îi vor încânta pe cei prezenți elevii instrumentiști și interpreți vocali de toate vârstele și corul „Arlechino” al claselor I-IV, iar liceenii claselor de Arte Plastice vor produce un veritabil atelier în spațiul public, realizând lucrări în aer liber.
Serată de muzică clasică, la Castelul Corvinilor
Joi, 20 iunie 2024, în Sala Cavalerilor din incinta Castelului Corvinilor din Hunedoara, începând cu orele 18:00, va avea loc Serata de Muzică Clasică. “Recitalul cameral va reuni deopotrivă elevii și profesorii Liceului de Arte „Sigismund Toduță”, care vor interpreta lucrări de o mare diversitate stilistică din repertoriul instrumental solistic și cameral. Îndrăgitul cvartet „Cuore” reprezintă doar una dintre deliciile muzicale ale Seratei realizate de Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva în parteneriat cu Primăria Municipiului Hunedoara și Muzeul Castelului Corvinilor”, a informat prof. Andreea Lupu, responsabil pentru relația cu presa de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva.
Actualitate
Incendiu puternic la o casă din Deva
Pompierii Detașamentului Deva din cadrul ISU Hunedoara au intervenit, în această seară, pentru stingerea unui incendiu violent izbucnit la o casă de locuit din municipiu. Misiunea echipajelor a avut ca obiectiv atât lichidarea flăcărilor, cât și salvarea eventualelor persoane surprinse de incendiu.
La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara, pregătit să acorde primul ajutor, dacă ar fi fost necesar.
La momentul sosirii pompierilor, flăcările se manifestau generalizat și violent la încăperea centrală a locuinței și la acoperiș. Echipajele au acționat rapid pentru localizarea incendiului, reușind să împiedice extinderea flăcărilor către celelalte încăperi. Ulterior, intervenția s-a concentrat pe lichidarea completă a focului și eliminarea eventualelor focare ce ar fi putut provoca reaprinderea.
Proprietarii casei au reușit să iasă la timp din locuință, imediat după ce au observat degajarea de fum din zona șemineului. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.
Pagubele materiale sunt însă considerabile, urmând ca specialiștii ISU Hunedoara să stabilească, în perioada următoare, cauza probabilă a izbucnirii incendiului.
Reprezentanții ISU atrag atenția asupra respectării normelor de siguranță la utilizarea sistemelor de încălzire, pentru prevenirea unor astfel de incidente.
FOTO: ISU HUNEDOARA
Actualitate
FOTO: Pompier din Deva, erou în timpul liber
Pompierii militari ai Detașamentului Deva au intervenit, în această după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o cabană din satul Popești, comuna Cârjiți.
Echipajele au acționat cu două autospeciale de stingere și cu o autospecială de primă intervenție și comandă.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la izolația unui perete al construcției, cu degajări de fum și gaze toxice, existând posibilitatea de propagare și la celelalte încăperi ale construcției.
S-a intervenit pentru decopertarea peretelui afectat, simultan cu evacuarea fumului care a pătruns în interior.
„Până la sosirea echipajelor de stingere, un coleg de la Detașamentul de pompieri Deva, plutonier adjutant Rotea Mircea, care locuiește în Popești și se afla în timpul liber, atunci când a observat fumul dens, a decuplat imediat alimentarea cu energie electrică a locuinței și a îndepărtat din zona periculoasă două butelii de aragaz. Totodată, a acționat pentru stingerea flăcărilor cu apa din gospodăria afectată”, arată ISU Hunedoara.
Incendiul a fost localizat în limitele găsite și, din fericire nu au fost victime. Cauza probabilă a fost efectul termic al unui coș de fum neprotejat corespunzător.
Foto: ISU Hunedoara
Actualitate
FOTO: Pompierii din Hunedoara stins un incendiu puternic într-o casă din Hațeg
Pompieri de la subunitățile ISU Hunedoara din Totești și Bretea Română au intervenit, în această după-amiază, în orașul Hațeg, pentru stingerea unui incendiu care se manifesta cu degajări de fum atât în interiorul cât și în exteriorul unei case de locuit construită din panouri.
La locul incendiului echipajele de intervenție au acționat cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar pentru misiune a fost direcționată și o ambulanță SMURD.
Totodată, pentru stingerea incendiului a acționat și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Hațeg, cu o autospecială de stingere, de capacitate mică.
Suprafața afectată de flăcări a fost de aproximativ 100 mp, iar după lichidarea incendiului pompierii s-au asigurat că sunt eliminate toate posibilele focare ce s-ar fi putut reaprinde, având în vedere că în zonă erau depozitate cantități mari de material lemnos și deșeuri textile.
Cauzele probabile ale izbucnirii incendiului urmează să fie stabilite.
FOTO: ISU Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
INSP – Informare privind Metapneumovirusul uman (HMPV). Este un virus respirator obișnuit
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Incendiu la acoperișul unei case din satul Ormindea
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Cinci atracții turistice din județul Hunedoara, în competiția „Destinația Anului”. Finaliștii, anunțați pe 25 ianuarie
-
Actualitatecu 2 zile in urma
UPDATE| O tânără de 17 ani și fiica ei în vârstă de nicio lună, date dispărute
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Registrul Agricol – termene înregistrare: Devenii care au în proprietate terenuri agricole sau silvice și utilaje, obligați să le declare
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Corvinul, 2-2 la transferuri
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Au rămas, în toiul iernii, fără agoniseala de o viață. Apel la ajutor pentru o familie din satul Bucium – Orlea
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Peste 70 de turiști, salvați de pe munte, în ultimele 24 de ore. Cinci apeluri pentru Salvamont Lupeni