Connect with us
Data: 20/12/2024
.

Actualitate

Fostul președinte al CJ Huneodara, Mircea Moloț, scapă de urmărirea penală într-un dosar de corupție

Publicat

pe

Fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Mircea Ioan Moloț, actualmente președinte al formațiunii politice ALDE – Hunedoara, precum și alți trei subordonai de-ai săi de la acea vreme, scapă de acuzațiile dintr-un dosar de corupție fără ca acesta să mai jungă în instanță. Procurorii DNA au dispus clasarea cauzei, după cinci ani de la începerea urmăririi penale.

În 2015, Mircea Ioan Moloț și trei subordonați de-ai săi de la CJ Hunedoara au fost acuzați de abuz în serviciu, după ce ar fi acordat ilegal bani unor primării din județ. Conform rechizitoriului, senatorul Carmen Hărău, pe atunci deputat, i-ar fi solicitat fostului șef al administrației județene să acorde 500.000 de lei Primăriei Municipiului Hunedoara, spunând că primăria are datorii către firmele soțului ei.

„În fapt, s-a reţinut că în cursul anului 2013, deputatul Carmen Hărău a discutat cu preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Moloţ, în biroul acestuia, imediat după ce s-a efectuat o rectificare a bugetului României, în urma căreia judeţului Hunedoara i s-a alocat suma de 9,5 miloane de lei. Carmen Hărău i-a solicitat lui Mircea Moloţ să direcţioneze 500.000 de lei către Primăria Municipiului Hunedoara, menţionând că primăria are datorii către firmele administrate de soţul dânsei, arătând în acelaşi timp că această sumă de bani, în urma rectificării, fiind obţinută ca urmare a eforturilor sale în cadrul comisiei de Buget Finanţe. Întrucât alocarea bugetară avea ca destinaţie anumite programe de dezvoltare locală, iar Municipiul Hunedoara nu avea în desfăşurare un asemenea program nu s-a putut aloca această sumă. În urma demersurilor efectuate de către Carmen Hărău, preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Moloţ, a iniţiat o Hotărâre de CJ prin care se aloca suma de 500.000 lei Primăriei Municipiului Hunedoara din fondul de rezervă aflat la dispoziţia preşedintelui CJ, cu ocazia rectificării bugetare efectuată în luna octombrie 2014”, se menționează în dosar.

Peste un milion de lei direcționați către 15 primării din județ

În acest context, Mircea Ioan Moloț a inițiat o Hotărâre de CJ prin care, din fondul de rezervă, a alocat suma de 1.237.000 de lei următoarelor primării: Hunedoara – 500.000 de lei, Balșa – 50.000 de lei, Bătrâna – 50.000 de lei, Blăjeni – 50.000 de lei, Bucureșci – 50.000 de lei, Bunila – 18.000 de lei, General Berthelot – 50.000 de lei, Ilia – 100.000 de lei, Pui – 80.000 de lei, Romos – 30.000 de lei, Rîu de Mori – 80.000 de lei, Sarmizegetusa – 50.000 de lei, Șoimuș – 100.000 de lei, Toplița – 50.000 de lei, Turdaș – 9.000 de lei. Sumele au fost acordate pentru ca primăriile să-și achite arieratele. Tot în rechizitoriul procurorilor se precizează că, în urma unui control al Curții de Conturi s-ar fi constatat că primăriile nu aveau arierate declarate la momentul în care au fost alocați banii, iar sumele au fost cheltuite pentru plata unor facturi emise ulterior. Procurorii au mai arătat că, deși banii au fost alocați din fondul de rezervă, nici în referatul de specialitate și nici în nota de fundamentare a HCJ nu s-a făcut referire la situațiile de extremă dificultate, care ar fi justificat acordarea acelor sume primăriilor.

Advertisement

Hotărârea a fost aprobată de consilierii județeni

În cadrul urmăririi penale, toți primarii care au beneficiat de sumele alocate prin Hotărârea menționată au fost audiați în calitate de martori. Toţi „au declarat în principiu că administraţiile locale au avut nevoie de resurse financiar şi au solicitat astfel de sprijin în mod constant de la consiliul judeţean”, dar o singură declaraţie este dată mai pe larg, aceea a lui Balint Tiberiu, audiat în calitate de martor, care a declarat că din punctul său de vedere: „ca modalitate de alocare, în ceea ce priveşte latura legală, consider că da, sumele s-au alocat în baza unor solicitări făcute de unităţile administrative în limita disponibilului din fondul de rezervă al Consiliului Judeţean şi cu aprobarea plenului Consiliului judeţean. În ceea ce priveşte cheltuirea acestei sume de către Municipiul Hunedoara nu pot acum să mă pronunţ dacă a fost legală sau nu”, îl citează anchetatorii pe Tiberiu Balint.

În data de 3 septembrie 2019, procurorii DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus clasarea cauzei în care Mircea Moloț, Daniel Dan și Luminița Adriana Vasiliu au fost acuzați de abuz în serviciu, iar Lorita Amalia Băbuț de complicitate la abuz în serviciu. Cei trei angajați ai CJ Hunedoara au fost puși sub urmărire penală pentru că au semnat Hotărârea prin care au fost alocați banii către primării, fără să verifice legalitatea și oportunitatea acesteia.

Advertisement

Actualitate

FOTO: Accident grav pe DN 76, în Vălișoara: 7 persoane rănite, dintre care 2 încarcerate

Publicat

pe

Redactat de

În această seară, pompierii Detașamentului Deva și cei ai Punctului de Lucru Băița și ai Secției Brad au intervenit de urgență pe DN 76, în apropiere de localitatea Vălișoara, unde a avut loc un accident rutier.

Pentru misiune au fost alocate de urgență trei autospeciale de descarcerare, o autospecială de primă intervenție și comandă, două ambulanțe SMURD și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

La fața locului, pompierii au constatat faptul că în accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau în total 7 persoane (5 adulți și 2 minori).

Dintre acestea, 2 victime (un bărbat și o femeie) au fost găsite încarcerate într-unul dintre autovehicule, salvatorii acționând pentru extragerea acestora dintre fiarele contorsionate ale mașinii.

La locul evenimentului, toate cele 7 victime au primit îngrijiri medicale și ulterior au fost transportate la spitalul din Deva.

De asemenea, în urma impactului și a scurgerilor de combustibil, a existat pericolul ca la unul dintre autoturisme să izbucnească un incendiu. Pompierii au acționat concomitent și pentru înlăturarea acestui pericol.

Advertisement

FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Incendiu la o gospodărie din Petrila. Intervenție promptă a pompierilor pentru lichidarea incendiului

Publicat

pe

Redactat de

În această seară, pompierii Detașamentului Petroșani au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Petrila, pe strada Ciocârliei.

Pentru misiune au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și echipajul SMURD Petrila.

La fața locului, echipajele operative au constatat faptul că, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la o anexă în care era depozitat material lemnos și la acoperișul garajului alipit anexei, cu posibilitatea de propagare a focului la celelalte anexe ale gospodăriei și la casa de locuit.

Pompierii au acționat cu promptitudine și au lichidat focul în limitele găsite și din fericire nicio persoană nu a fost surprinsă de eveniment.

Cauza probabilă de producere a incendiului urmează să fie stabilită.

FOTO: ISU Hunedoara

Advertisement

Citeste mai mult ...

Actualitate

Program de Crăciun și Anul Nou la Serviciul Public Local de Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva

Publicat

pe

Redactat de

Serviciul Public Local de Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva anunță programul cu publicul în perioada 25 decembrie 2024-7 ianuarie 2025.

Program special pentru înregistrarea deceselor în perioada 25.12.2024 – 29.12.2024:

Miercuri, 25 decembrie 2024 – Închis

Joi, 26 decembrie 2024 – programul de înregistrare a deceselor se desfășoară între orele 10:00 – 15:00

Vineri, 27 decembrie 2024 – programul de înregistrare a deceselor se desfășoară între orele 10:00 – 15:00

Advertisement

Sâmbătă, 28 decembrie 2024 – programul de înregistrare a deceselor se desfășoară între orele 10:00 – 15:00

Duminică, 29 decembrie 2024 – Închis

Telefon de contact DOAR PENTRU URGENȚE (PERSOANE DECEDATE DE TRANSPORTAT ÎN ALTĂ LOCALITATE PENTRU ZILELE CÂND ESTE ÎNCHIS): 0371421904!

Pentru toate celelalte activități, Serviciul Public Local de Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva, în această perioadă, 25 decembrie 2024 – 29 decembrie 2024, nu desfășoară activități cu publicul.

Reluarea activității se va face începând cu data de 30 decembrie 2024.

Advertisement

Pentru perioada 1 ianuarie-7 ianuarie 2025, programul special pentru înregistrarea deceselor este următorul:

Miercuri, 1 ianuarie 2025 – Închis

Joi, 2 ianuarie 2025 – programul de înregistrare a deceselor se desfășoară între orele 10:00 – 15:00

Vineri, 3 ianuarie 2025 – programul de înregistrare a deceselor se desfășoară între orele 10:00 – 15:00

Sâmbătă, 4 ianuarie 2025 – programul de înregistrare a deceselor se desfășoară între orele 10:00 – 15:00

Advertisement

Duminică, 5 ianuarie 2025 – Închis

Luni, 6 ianuarie 2025 – programul de înregistrare a deceselor se desfășoară între orele 10:00 – 15:00

Marți, 7 ianuarie 2025 – Închis

Telefon de contact DOAR PENTRU URGENȚE (PERSOANE DECEDATE DE TRANSPORTAT ÎN ALTĂ LOCALITATE PENTRU ZILELE CÂND ESTE ÎNCHIS): 0371421904

Pentru toate celelalte activități, Serviciul Public Local de Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva, în această perioadă, 1-7 ianuarie 2025, nu desfășoară activități cu publicul.

Advertisement

Reluarea activității se va face începând cu data de 8 ianuarie 2025.

Serviciul Public Local de Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva vă mulțumește pentru colaborare și vă urează – SĂRBĂTORI FERICITE!

 

 

Compartimentul de presă al Primăriei Municipiului Deva

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate