Connect with us
Data: 13/01/2025
.

Actualitate

FOTO: Accident rutier pe Calea Zarandului din Deva. Un bărbat de 73 de ani, transportat la spital

Publicat

pe

Un accident rutier s-a produs în această dimineață pe Calea Zarandului, la ieșirea din Deva spre Arad, în urma coliziunii dintre un autocamion și un autoturism. Un bărbat în vârstă de 73 de ani, ocupant al autoturismului, a fost transportat la spital pentru investigații medicale, în timp ce pompierii militari au intervenit pentru prevenirea incendiilor și curățarea drumului.

 

Pompieri militari ai Detașamentului Deva au intervenit, cu puțin timp în urmă, cu o autospecială de intervenție la un accident rutier care a avut loc în Deva, pe Calea Zarandului, la ieșirea spre Arad.
Accidentul s-a produs în urma impactului dintre un autocamion și un autoturism. Ocupantul autoturismului, un bărbat în vârstă de aproximativ 73 de ani, a fost transportat cu o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara la spitalul din Deva pentru investigații medicale de specialitate. Conducătorul auto al autocamionului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor și de curățare a porțiunii de drum pe care a avut loc accidentul rutier.
Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de către organele abilitate.

FOTO: ISU Hunedoara

 

Advertisement

Actualitate

Șoferiță din Lupeni, rănită într-un accident rutier după ce a oprit la trecerea de pietoni

Publicat

pe

Redactat de

O șoferiță de 41 de ani, din municipiul Lupeni, a fost implicată într-un eveniment rutier, imediat după ce a oprit la trecerea de pietoni pentru a acorda prioritate

Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, în data de 11 ianuarie a.c., ora 11:36, de către o femeie de 41 de ani, din localitate, despre faptul că a fost implicată într-un eveniment rutier petrecut pe bulevardul Păcii.

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că un bărbat de 50 de ani, domiciliat în municipiul Lupeni, nu ar fi păstrat o distanță regulamentară în mers față de autoturismul din fața sa, condus de femeia în vârstă de 41 de ani.

Din primele verificări, șoferița ar fi oprit la trecerea pentru pietoni pentru a acorda prioritate, iar autoturismul acesteia ar fi fost lovit în partea din spate.

În urma impactului, femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală, în cauză.

 

Advertisement

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Weekend cu zăpadă și distracție pe pârtiile din Valea Jiului

Publicat

pe

Redactat de

Weekendul care tocmai s-a încheiat a fost o adevărată oportunitate pentru iubitorii sporturilor de iarnă, iar stațiunile montane din Valea Jiului au fost pline de turiști dornici să se bucure de zăpadă și distracție. De la est la vest, pârtiile din stațiunile Straja, Parâng și Pasul Vâlcan au fost acoperite cu un strat consistent de zăpadă, oferind condiții excelente pentru schi și snowboarding.

În Straja, unde pârtiile au fost îmbunătățite cu instalații de zăpadă artificială, turiștii au avut parte de o experiență excelentă, chiar și la început de sezon. Atmosfera a fost animată, iar cei care au venit pentru o porție de distracție pe pârtie s-au bucurat de peisaje spectaculoase și de aerul curat al munților.

La Parâng, unde zăpada s-a așternut în strat gros, iubitorii de sporturi de iarnă au avut la dispoziție pârtii diverse, de dificultăți variate, iar cei mai curajoși au încercat și traseele off-piste. Stațiunea a fost pregătită și pentru familii cu copii, oferind pârtii special amenajate și zone de joacă.

Astfel, weekendul a fost un succes pentru turismul din Valea Jiului, iar stațiunile montane au reușit să atragă vizitatori din toate colțurile țării, oferind un mix perfect de sport, distracție și relaxare în mijlocul naturii.

FOTO: FACEBOOK COMPLEX MONTANA STRAJA

Citeste mai mult ...

Actualitate

Anca Todoni, evoluție onorabilă la Australian Open

Publicat

pe

Redactat de

La Melbourne a început Australian Open, primul turneu de Grand Slam de tenis din acest an. La competiție participă și tenismene din România, țara noastră neavând reprezentant la masculin.

Cu origini din Lupeni

Printre tenismenele românce care s-au aliniat la start s-a numărat și Anca Todoni, tânăra jucătoare de 20 de ani având originile în Valea Jiului, la Lupeni. Anca Todoni a fost în premieră pe tabloul principal de la Melbourne, după ce a trecut de calificări, unde a trecut de Victoria Jimenez (Andorra) cu 6-1, 4-6, 6-4, de Leyre Romero (Spania), cu 6-3, 6-2 și cu același scor de Varvara Lepchenko (SUA), fost număr 19 mondial. În turul 1 Anca Todoni a avut parte de o tragere la sorți nefastă, adversară fiindu-i nr. 5 mondial, chinezoaica Zheng Qinwen, finalista ediției trecute și dublă campioană olimpică în 2024. Anca Todoni, nr. 110 mondial, a făcut un prim set excelent, pe care l-a pierdut la tiebreak, la 3, iar în cel de-al doilea, pe fondul unei ușoare accidentări, a cedat cu 1-6, în chiar meciul de debut al competiției. Pentru tenismena cu origini în Valea Jiului urmează turneul WTA 500 de la Linz, din Austria, care începe pe 27 ianuarie, unde, de asemenea, va juca în calificări.

Două românce merg mai departe

Tot în primul tur, Sorana Cârstea (101 WTA) a piedut, cu un dublu 46, de la favorita 26, Elina Svitolina, din Ucraina, care este pe locul 23 mondial. Pe de altă parte, România va avea două jucătoare în turul secund. Una dintre acestea este Jaquline Cristian (73 WTA), care a trecut, cu 6-2, 4-6, 7-6 (10-7 în super tiebreak) de croata Petra Matric (12 WTA), Lucky Looser din calificări dar fost nr.14 mondial. În turul 2 Jaqueline Cristian va juca cu italianca Lucia Bronzetti (78 WTA), care a trecut, cu 6-2 (7-6 (2) de fostul lider mondial Viktoria Azarenka, din Belarus, nr. 20 WTA și favorită 21. Ce-a de-a doua româncă din turul doi se va ști după meciul Irina Begu 983 WTA) și Gabriela Ruse (156 WTA), venită din calificări. Câștigătoarea acestei confruntări va juca cu învingătoarea din meciul în care se vor întâlni americancele Madison Keys (20 WTA) și favorită 19 la Australian Open și Ann Li (93 WTA).

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate