
Mobilizare de forțe, astăzi, în parcarea unui hotel din centrul municipiului Deva, acolo unde pompierii au desfășurat un amplu exercițiu. Autospeciale și mai multe echipaje au fost prezente la fața locului. Scenariul a presupus salvarea a șase persoane rănite în urma unui accident în care au fost implicate trei autoturisme.
Pompierii și paramedicii SMURD și-au imaginat un accident grav. Potrivit scenariului, pompierii Detașamentului Deva au intervenit pentru gestionarea situației de urgență creată de un accident în care au fost implicate trei autoturisme, șase persoane fiind grav rănite.

Intervenţia a decurs conform graficului, iar pompierii s-au declarat mulţumiţi de modul în care s-a desfăşurat exerciţiul.
“Salvatorii deveni au participat cu o autospecială de descarcerare grea, două ambulanțe SMURD și una pentru transport victime multiple, o autospecială de capacitate medie și o autospecială de primă intervenție și comandă. Echipa de pompieri, formată din trei ofițeri și 18 subofițeri, a intervenit pentru salvarea victimelor accidentului, prin măsuri de prim ajutor, descarcerare și transport la ambulanțe, dar și pentru asigurarea măsurilor pentru a preveni posibila izbucnire a unui incendiu de proporții, din cauza posibilelor scurgeri de combustibil din cele trei autoturisme implicate în accident. Potrivit analizei, efectuată la finalul exercițiului cu forțe și mijloace rale în teren, intervenția s-a desfășurat în parametri normali, timpul de răspuns și de acțiune efectivă de salvare, fiind unul foarte bun”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.